Plasă...

În străduinţa mea de-a prinde fluturi
Prin tumultoase ore-ntregi,
Am stat semeţ de-am luat chiar şuturi
Şi-n plasă-am fost prins eu, lipsit de legi...

O plasă moale, plină de petale,
De dulci arome, de însufleţiri,
Ce-a început subtil a-mi da târcoale
Plăpânde firi ai magicei iubiri...

Şi-am înţeles... n-am înţeles nimica,
Sau totu-i relativ, poate platonic,
Dar într-un fel m-aş scărpina cu-alica
Pe cerebel să-mi vină-un gând atomic...

Mă-ntreb aşa prin raze selenare,
Cu ce-am greşit de-am dobândit amor
Şi ce-am cules, o pierdere de stare,
O stare-n care aş fi putut să mor...

Păstrând prin gheaţă acelaşi simţământ
Nu am să pierd iubirea ce o port,
Dar am să ştiu că viermele e sfânt
Chiar dacă fluturele-i cap de mort...

În străduinţa mea de-a prinde fluturi
Am prins si io rahat, dar nu turcesc,
Am să-l stârnesc în cele patru vânturi
Că-n altă plasă nu mai pic... să-nnebunesc!!!

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 iunie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte-nţeleg n-am înţeles

Câte-nţeleg, n-am înţeles,
dar aş lua toate câte las.
Din ce-am cules şi n-a rămas,
din ce-a rămas şi n-am cules.

Azi din frântura unui ceas
eternităţi aş şti să ţes.
Şi din ce ieri credeam eres
lumi noi mi-aş scrie pe atlas.

Câte-am stricat, câte n-am dres
le-aş face-acum iconostas
şi-aş bea cu sete tot mai des

Din flori ce mor la orice pas
din ce-a rămas şi n-am cules,
din ce-am cules şi n-a rămas.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rătăcit

Am pierdut un poem, nu ştiu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găseşti, să mi-l dai
Aş fi vrut să-l recit, lângă mine să stai.

Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai ştiu, le aştern ca prin vis
Şi de n-am să-l găsesc părţi, din viaţă-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.

Nu aş vrea să le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puţin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.

Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Ştiu că este târziu...
Chiar nu vrei să te laşi până nu-l vei găsi?
Înţeleg... dacă-l ai... poţi la mine veni.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Februarie

E noapte şi-i rece, afară
e umed şi totu-i pierdut ;
singurătatea începe să doară
căci oameni în jur n-am văzut.

Încep să mă-ntreb dacă oare
s-au dus ale vieţii clipiri.
Ce viaţă, ce gânduri, splendoare
primeam peste tot cu priviri.

Ce ceaţă! Nu-i nimeni prin preajmă
şi cred că încet îmi pierd calmul
Iar locul e gol, plin de spaimă.
Aici pân' şi eu îmi pierd charmul.

Dar unde mă aflu, de ce?
N-am terminat de trăit încă-n lume.
Aştept în răcoare s-aud tot ce zice
liniştea oarbă ce-mi provoacă spume.

E-o stare de frică şi teamă de-orice
lucru ce-l simt sau chiar de-l gândesc ;
m-aşez 'grămădit pe jos să îmi plece
măcar o secundă ochii ce pândesc.

N-am linişte, n-am pace, n-am aer,
n-am nici putere să strig şi nici cui,
că de-ar întinde o mână, eu ager
m-aş prinde de mâna oricui.

Acesta e iadul sau poate
doar purgatoriul în care nu cred.
Poate aici îmi mai pierd din păcate.
Miroase a vină, a groază şi-a putred.

Ah, viaţă nebună ce-am trăit acolo
pe când eram zeul suprem,
nu m-am aşteptat o secundă
ca eu să ajung la extrem!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de jos de cer

Lăsat-am vorbă vieţii ca, de-am să plec vreodată,
Cu verde să îmi scalde în locul ce-am trăit
Şi-n dunga de cenuşă a focului de vatră
Ce-am fost, de s-o putea, un zarzăr înflorit
Să-l crească-n rămăşiţe cu rădăcin-adâncă
În zori să-mi scormonească statornicul veşmânt,
Iar somnul ce mă prinse, în prea-ndelungă tihnă,
Să mi-l răpună vântul prin creanga-i şuierând.

Lăsat-am vorbă ierbii ca, de-am să plec devreme,
Păscută firea-mi crudă de dorul de mormânt,
Să-mi salte fericită în trainice ciulendre,
Să bată fără milă cu verdele-n pământ,
Pân-or sări grei bulgări din ţarina tăcută
Ce bătătură largă imi puse lângă trup,
Să fluiere din frunze-i tulpina de leurdă
Şi de-o putea-n zori cucul, mă spurce iar cântând...

Lăsat-am vorbă... ţie, ce te-am iubit tăcută
Ascunşi de moartea lumii, fugind de Dumnezeu
Ca, de-am să tac, frumoasă, din lumea mea urâtă,
În groapa cu minuni, cu râsu-mi rozaceu,
Să rogi să mă dezlege izvoarele curate,
Cicoarea de pe câmp şi flori ce albe pier,
De toată murdăria şi neputinţa, poate,
De-a nu fi fost decât atât de jos de cer.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am renunţat

Am renunţat la lume pentru slăvita Ţară
Când am simţit chemarea în suflet şi-n simţiri
Am dobândit atunci o cruce şi-o comoară
Şi s-au născut în noi cereşti însufleţiri.

A fost o zi de seamă, o zi de cercetare
Şi nu putem uita cum fost-am transformaţi
Chiar Prinţul Păcii ne-a dat mărgăritare
Cu straiele credinţei am fost înveşmântaţi.

Ne-am înrolat în ceata ce-a părăsit pustia
Şi toată-ncorsetarea vieţii de plăceri
Am înţeles chemarea, am înţeles solia
Şi-avem o perspectivă a sfintei Înfieri.

Am renunţat la gândul că viaţa-i o himeră
Chiar din secunda-n care Păstorul ne-a găsit
Şi visele ne poartă spre-o altă emisferă
Unde destinul veşnic va fi adăpostit.

Nu mai dorim senzaţii ce gâdilă simţirea
Şi nici idei profane nu mai îmbrăţişăm
Pe-altarul închinării am aşezat slujirea,
Mesajul Învierii cu patos îl lansăm.

Ne-am angrenat în munca de Cer ratificată
Şi nu vom renunţa la ce-am primit de Sus
Chiar de ar fi trăirea cu suferinţi brăzdată
Cunoaştem Fericirea din Ţara făr' apus...

De-aceea vom străbate pân' la sfârşit cărarea
Lăsând destinul nostru în mâini ce-au stat pe lemn
Şi nicicând n-om uita c-a fost răscumpărarea
Ce a sădit în noi un suflu pur şi demn.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (3 septembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a agăţat de geamuri primăvara...

S-a agăţat de geamuri primăvara
Şi stă râzând, privindu-mă tembel
Nu înţeleg, nu ştiu ce vrea să spună
Şi chiar de-aş şti, nu vreau s-ascult defel.

E soare mult şi vântul se alintă
Prin crengile cu mugurii plesnind
Dar şoapta lui nu poate să mă mintă –
Cum mă minţea când mă ştia iubind.

Nici colţul verde-al ierbii nu mai poate
Ca să trezească-n mine noi fiori
Mi-e inima-ngheţată ca de moarte
N-am nici dorinţi şi n-am nici sărbători.

De ce se întâmplă - n jur nici că-mi mai pasă
Demult pierit-a puştiul care-am fost
Feştila dragostei demult e arsă
Ochii-s de peşte – zâmbetul anost.

De-am fost viu, vreodată, nu mai ştiu…
De-am iubit, azi nu ştiu ce-i iubirea…
Ce sentiment ciudat: sunt mortul viu!
Ce-şi plimbă-n van prin lume pustiirea.

Hai, primăvară, du-te din fereastră
Îngheţul inimii n-o să-l topeşti
Hai, risipeşte-te în zare-albastră
Şi caută alt suflet să-ncălzeşti.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărări de paşi târzii

De-am avut o clipă grea,
De-am avut zile senine,
Dorul de mi-a lăcrimat,
Nu ai fost tu lângă mine.

De-am păşit prin iarbă verde,
De-am trecut tărâm uscat,
De mă înecam prin sete,
Mâna ta, tu nu mi-ai dat.

De-mpleteam dorul ce naşte,
La icoane mă rugam
De tot greul ce mă paşte...
Nu alăturea-mi erai!

De mi-a fost ori greu, ori bine...
Nu ştiu! Am uitat! S-a dus!
Dacă n-ai fost lângă mine,
Ce mai ai acum de spus?

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karmă...

Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...

Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri şi de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...

Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune şi respect...
Ţi-am zis tot ce-am ştiut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...

Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieţii trist tumult
O oază liniştii s-aflăm...

Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...

De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-aşa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...

Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Şi-n orice chip ne completăm,
Aşa deplin, aşa curând...

Da, cred că nu ai spus greşit,
Că "ne-am ştiut" fără să ştim...
Că-n altă viaţă ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...

Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Şi-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...

Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Şi-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...

Vom fi sortiţi să ne iubim
Şi-n alte vieţi, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de fluturi

A trecut atâta vreme
C-am uitat să mai socot,
Am uitat a mă mai teme,
Şi din suflet să te scot.

În noapte vorbesc cu luna
Şi cu stelele vorbesc,
Aş vrea pentru totdeauna
Cu ele să mă sfătuiesc.

Cer păreri, ele-mi dau sfaturi,
Îmi arată calea bună,
Şi plec într-un zbor de fluturi
Departe de-a ta minciună.

Voi cunoaşte poate teama
Iubirii ce nu corespunde,
Şi poate îmi voi da seama
Că nu mă mai pot ascunde.

Ies în faţă, lupt cu viaţa
Vreau să las în urmă totul,
Să-mi recapăt iar speranţa,
Să-mi găsesc în viaţă rostul.

Zbor de fluturi mi-e iubirea
Şi ades o poartă vântul,
Face să îmi pierd gândirea,
Uneori chiar şi cuvântul.

poezie de Răzvan Isac (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasele cuvinte...

Vezi cum totul se învârte
Te întoarce şi te minte,
Până mintea ţi-o aprinde
Prin frumoasele cuvinte.

Tu cuprins ca de o vrajă
Uiţi ce-a fost mai înainte,
Fiind prins în acea mreajă
A frumoaselor cuvinte.

Totu-n jurul tău valsează
Ritmul dansului te prinde,
Nimic nu interesează
Doar frumoasele cuvinte.

Prins în al vieţii joc
Nu mai eşti aşa cuminte,
Chiar dacă nu ai noroc
Ai frumoasele cuvinte.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa veste mi-a luat somnul...

Să vezi şi să nu crezi... în frâie, ea, mama cailor a prins
Un armăsar de nota zece, cu ochii galeşi şi distins...
Acuma nu ştiu dacă Diva l-a prins pe el, sau el pe ea;
Am auzit, cumva, că totul ar fi pornit la o cafea...

Pe undeva prin alte sfere, pe unde Cupidon căta
Să mai ţintească două inimi şi cum prin univers umbla
Zărit-a un Adam şi-o Evă, ce se priveau pe-ascuns cu jind
Şi-şi zise: Ei, pe ăştia e musai în cătarea mea să-i prind

Şi dădu drumul la săgeată şi-i nimeri pe amândoi
Şi cum văzui eu chiar aseară, nu-i nicio şansă să-i dezdoi...
El o privea cu însetare şi o scana de sus în jos
Visând la ce avea sub bluză (eu îi cunosc bustul frumos).

Şi i-aş fi povestit mai multe, dar să descopere îl las,
Când o să vrea, sau nu ştiu, poate, mai jos de brâu o fi rămas...
Iar, Diva, ce să spun? Frumoasă cum n-am văzut-o niciodat'
Se alinta, simţind că fluturi pe dinăuntru se tot zbat...

Dar, ce spun eu, că treaba-i alta, chiar de botez se pregătesc;
Când o fi fost însămânţarea, nu ştiu. La cai o fi firesc
Să naşti chiar dup-o săptămână şi din priviri să rămâi grea...
Dar, ce-mi fac eu aşa probleme? O fi ce-o fi şi vom vedea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strunele iubirii

Îmi ridicasem zidul meu de gheaţă
în jurul unui suflet prea rănit
de tot ce-a fost frumos şi s-a sfârşit,
lăsând în urmă numai nori şi ceaţă.

Tăcerea mea era şi ea închisă
în zidul gros şi rece dinprejur,
căci mă feream de gândul cel impur
ce-ar fi călcat prin liniştea promisă.

Aşa eram, dar tu, venind spre mine,
în lumea-n care merg atât de des,
mi-ai fost aproape şi ai înţeles
că poţi să mă aduni de prin ruine,

Să mă-nsoţeşti, să îmi sculptezi în gheaţă
o melodie nouă, sau un vis,
un gând frumos, un viitor promis,
şi chiar un început de nouă viaţă.

În zidul meu, cu degete firave,
ai decupat cu grijă un intrând,
prin care-n suflet mi-ai intrat cântând
pe strunele iubirilor suave.

Şi cânţi, iubita mea, atât de bine,
cu-atâta dragoste şi-atât de cald,
încât de gheaţă am scăpat. Mă scald
în raze din privirile-ţi blajine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, iubirea mea

Stau trei copaci în curtea mea,
Cu toţii îmi ştiu dorul,
C-ai fost pedeapsa cea mai grea
Şi-mi plânge ochişorul.

Şi umbra lor pe casa gri
Aduc tristeţea care
Începe totu-a înnegri
Prin chin şi disperare.

Dar eu afară am să ies,
Să caut altă floare,
Mă fac cu vorba înţeles,
Că tot ce-a fost... azi moare.

Nu mai e loc de amintiri,
Nici loc pentru iubire,
Ce-au fost odată trandafiri,
Îmi piere din privire.

Tu şterge lacrima de lut,
Că nu îşi are rostul,
Tu te-ai iubit cu cine-ai vrut,
Eu te-am iubit ca prostul.

Nu trage vorbe după noi
Cum că-i de vină mama,
Tu dai iubire prin război,
Dar astăzi mi-am dat seama.

Nu încerca să mă găseşti,
C-ai să-ntâlneşti în cale
Un drum spre deal... uitată-mi eşti,
Ce duce duce tot la vale.

Mai prinde lacrima din zbor
Dacă mai ai ce prinde,
Eu pentru tine am să mor
Şi ochiul se aprinde!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om şi deltă

E gol, din nou, vintirul. Mâna-i rece
încearcă să îl tragă. E prea greu!
Se simte părăsit de Dumnezeu
şi de noroc, iar timpul... timpul trece.

Mai are unul şi-i departe satul.
De când s-a luminat, a căutat
prin toate câte-au fost. A colindat,
în balta lui, de-a lungul şi de-a latul.

Ce-a fost, a fost demult şi nu mai este,
iar ce mai este-acum nu-i de-ajuns,
dar poate-n locul lui cel vechi, ascuns,
o fi ceva şi-n vremurile-aceste.

Îndreaptă lotca, ghionderul se-nfige
în mâlul gros şi negru din afund,
iar amintiri prin gânduri îi pătrund
şi caută voinţa să-i instige.

E mult de-atunci, la început de viaţă,
copil lipsit de griji ce hoinărea
prin apele din delta ce-i părea
o junglă deasă, plină de verdeaţă.

Era o curte-a lui, era şi raiul
în care se născuse. Îl ştia.
Era un loc de joacă ce-i dădea
atât cât trebuia să-şi ducă traiul.

Iar peştele... Era atâta peşte
încât îşi alegeau de prin vintir
doar ce voiau. Era un fel de bir
luat naturii simplu, bărbăteşte.

A fost demult. Acum e sărăcie.
Pe masa lui, un peşte-acum e rar.
Încearcă, dar încearcă în zadar
să prindă,-n primăvară, o scrumbie.

"Ia să vedem!". Ridică, scurt, de plasă
şi-l vede. "Vai, săracul cufundac!
Ce-ai căutat aici, la fund de lac?
Nu ştii că soarta-i, uneori, câinoasă?"

L-a desfăcut şi, chiar atunci, în mână,
o aripă, încet, a tremurat,
apoi, de-o palmă aspră mângâiat,
s-a scurs, uşor, spre delta cea română.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Accepţi să râzi...

răspunsul tău şi da şi nu,
incertitudine îmi lasă,
un fel de-a fi şi a nu fi
mă ţine zăvorât în plasă,
vorbeşti prin colţuri, cum nu sunt,
în faţă ai o altă faţă,
eşti ca un nor purtat de vânt,
eşti ploaie, soare, apoi ceaţă

sunt ferecat în felul tău
un fel de fel fără de lege,
chiar de te rogi la Dumnezeu
nu cred că poate înţelege,
nu cred că tu te-ai înţeles
cu împăcarea ta de sine,
incertitudini cu-al lor sens
s-au prins cu ghearele de tine

între minciuni şi adevăr
trăieşti doar clipa de o clipă
când te trezeşti, rămâne ieri
de noua zi iar faci risipă,
prin ochi de lăcrămioare, cruzi,
regretele le-ascunzi sub gene,
priveşti în jur, oarbă oftând
şi totul ţi-e cuprins de lene

prin casă, paşi calcă străini
cu apăsarea lor pe tine,
ţi-e frică, nu vrei să rămâi
în liniştea de nopţi nebune,
porţi crucea pietrei pas cu pas,
o cari spre moartea nedorită,
accepţi ce nimeni nu ţi-a dat,
accepţi să râzi... doar chinuită

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă trează...

Îmi pun repetativa întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Şi-mi dau răspuns cu mare resemnare
- Că e normal sau poate prea firesc.

De multe ori am vrut ca să renunţ
Dar conştiinţa mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunţ
Că nu va accepta ea niciodată.

Am stat de-atâtea ori cu ea la sfat
M-a-nmărmurit de câte poate şti.
De-aceea niciodată n-am ratat
Vreo vorbă care ar putea minţi.

Eu ştiu că nu e loc de complezenţă
Iar vorbele sunt spuse provizoriu.
De-aceea regretăm a sa absenţă
Să nu cădem cumva în derizoriu.

Adeseori destinului ne-am cedat
Însă doar ea ştiut-a să reziste.
Şi interogatoriu de a acceptat
E pentru că n-a vrut ca să insiste.

În viaţa mea au mai şi existat
Momente de suspans sau chiar supliciu.
Dar niciodată ea n-a pregetat
Să-mi dea un sfat sau poate un indiciu.

Tot ce vă spun acuma e poveste
Nimic nu e concret, chiar dac-aş vrea.
Iar calea de urmat în viaţă este
Dictată de dorinţa de-a putea.

De multe ori mi-am pus o întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Fără ca eu să fiu măcar în stare
Să te privesc fără să-nmărmuresc.

E o-ntrebare cu un iz retoric
Ce se-ntâlneşte doar la tine-n vis.
Şi rătăcind acuma prin cuvinte
Încerc să fac acum ce am promis.

Eu mă întreb acum c-un fel de ciudă
- De ce nu aş putea eu să renunţ?!
Dar e păcat de vreme şi de trudă
Iar tot ce fac nu este un denunţ.

De multe ori am vrut ca să renunţ
Dar conştiinţa mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunţ
Că nu va accepta ea niciodată.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădătorilor

Flămânzi şi goi, fără cuvânt,
Încovoiaţi pe-acest pământ,
Pe-acest pământ ce-al nostru e,
Furat de voi şi - ntreb, de ce?
Când el e sfânt!
De-a sila voi aţi tăbărât
Dar noi pe brânci ne-am tot târât,
Prin promisiuni de false firi
Şi îmbătaţi de amăgiri,
Ne-aţi zâdărât!
Şi vom striga toţi într-un glas,
Căci viaţa - n noi ne-a mai rămas,
La moarte voi ce ne-aţi vândut,
Străinilor ne-aţi dat tribut,
E negru ceas!
De vin groparii, le grăim,
Că noi şi în mormânt trăim,
Cu pâinea ce-am mâncat-o ieri
Speranţei ne-am dat prizonieri,
Nu ne căim!...
Pluteşte-n aer un blestem,
Căci pentru voi, teamă suntem,
Vom trece peste rău curând
Chiar ţara de-om reface-o-arzând,
Noi asta vrem

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!