Aşa veste mi-a luat somnul...

Să vezi şi să nu crezi... în frâie, ea, mama cailor a prins
Un armăsar de nota zece, cu ochii galeşi şi distins...
Acuma nu ştiu dacă Diva l-a prins pe el, sau el pe ea;
Am auzit, cumva, că totul ar fi pornit la o cafea...

Pe undeva prin alte sfere, pe unde Cupidon căta
Să mai ţintească două inimi şi cum prin univers umbla
Zărit-a un Adam şi-o Evă, ce se priveau pe-ascuns cu jind
Şi-şi zise: Ei, pe ăştia e musai în cătarea mea să-i prind

Şi dădu drumul la săgeată şi-i nimeri pe amândoi
Şi cum văzui eu chiar aseară, nu-i nicio şansă să-i dezdoi...
El o privea cu însetare şi o scana de sus în jos
Visând la ce avea sub bluză (eu îi cunosc bustul frumos).

Şi i-aş fi povestit mai multe, dar să descopere îl las,
Când o să vrea, sau nu ştiu, poate, mai jos de brâu o fi rămas...
Iar, Diva, ce să spun? Frumoasă cum n-am văzut-o niciodat'
Se alinta, simţind că fluturi pe dinăuntru se tot zbat...

Dar, ce spun eu, că treaba-i alta, chiar de botez se pregătesc;
Când o fi fost însămânţarea, nu ştiu. La cai o fi firesc
Să naşti chiar dup-o săptămână şi din priviri să rămâi grea...
Dar, ce-mi fac eu aşa probleme? O fi ce-o fi şi vom vedea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în dragoste

Nu ştiu ce-ar putea fi,
dar când o fată începe să-mi placă
foarte mult
nu mai am încredere în mine.

Asta îmi produce o stare de nervozitate.

Atunci nu spun ce trebuie să spun.
sau poate încep
să examinez,
să evaluez,
să calculez
ceea ce spun.

Dacă spun: "Crezi că o să plouă?"
şi ea răspunde: "Nu ştiu,"
încep să mă gândesc: Oare chiar mă place?

Cu alte cuvinte,
devin cumva un pic neliniştit.

Un prieten de-al meu spunea odată:
"E de douăzeci de ori mai bine să fii prieten
cu cineva
decât să fii îndrăgostit."

Cred că are dreptate şi, pe lângă asta,
pe undeva plouă, dau mugurii florilor,
iar melcii sunt fericiţi.

Cineva are grijă de toţi.

DAR

dacă o fată chiar mă place
şi devine foarte nervoasă,
şi deodată începe să-mi pună întrebări stranii,
şi se întristează dacă îi dau răspunsuri greşite,
şi spune anumite lucruri, cum ar fi:
"Crezi că o să plouă?"
şi eu spun: "Habar n-am,"
şi ea spune: "Oh,"
şi devine tristă
sub cerul Californiei, clar si senin,
mă gândesc:
O, mulţumescu-ţi, Doamne, e rândul ei de data asta,
nu al meu.

poezie clasică de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu îngerii aici şi-n cer...

Cât mă iubeşte Dumnezeu, să spun îmi este foarte greu,
Sunt îngerii cu mine când, nu mai am lacrimi să mai plâng...
Şi chiar nu fac niciun demers, doar pleacă-un gând în univers
Şi-l prind în palme duşii mei şi-l duc la porţi de dumnezei...

Şi, când pe margini de genuni, renunţ la viaţă chiar de luni
Mă trage-o mână să nu cad în flăcările dintr-un iad
Din care nu aş mai scăpa, oricătă rugă m-ar urma...
Că rugăciunea n-are loc între hotarele de foc...

Speranţa-şi face loc timid, neliniştile se divid
Mai fac prin viaţă câţiva paşi în primăveri cu toporaşi
Atât cât să m-adăp din ei până m-or ninge flori de tei
Şi până-o iarnă şi mai grea m-o troieni cum va vrea ea...

Dar, nu mi-e teamă, ştiu că-n cer, e câte-un înger grănicer
La vama dintre rai şi iad şi nu mă va lăsa să cad
De disperare-n alt decor... şi când o fi şi-o fi să mor
Voi fi cu îngerii-mprejur într-un neîntrerupt sejur...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu c-au fost puţine

Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine
Acele vorbe-alese... şi-aş vrea şi-acum să-ţi spun...
Că visu-mi este-acelaşi... acelaşi vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi eşti trezire!
Nu pot fără de ochii-ţi, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre şi-un ţărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăţi de vieţi,
Un rug născut spre-a arde... şi-o singură vestală.
Au fost prin noi... şi frunze... şi toamne şi nămeţi,
Ne-au mai rămas memorii... şi-o ultimă petală...
Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar crezi că dragostea, ea însăşi

Chiar crezi ca dragostea, ea însăşi, locuind
În casa asta săracă, din chirpici,
Va dura?
Ne-întâlnim şi, pa, acolo-i poarta:
Tot ce discutăm e despre-acum şi-aici;
Ne comportăm la fel, de despărţire gata;
În ce facem nu-i viitor, nu-i nici trecut.
Deşi ŞTIU cu cine umbli şi te ţii,
Sub pactul nostru subînţeles, tăcut,
Nu spun nimic; cum şi tu prea bine ştii
Cu cine după amiază-am petrecut;
Să fie dragostea un troc, prilej de şotii?

ŞTIU, dar vezi, să crezi că nu ma-m prins te las,
Fiindcă-s femeie de lume şi cu tact,
La ce oră ochii tăi stau aţintiţi pe ceas.

Lipseşte-un sentiment şi nu poţi face pact
Cu omul care eşti – şi vinul rămâne fad şi calp.

Iar TU, din cărţi ridicându-ţi ochii îndestul
Să-mi interceptezi privirea pe pendul,
Chiar, spune-mi, e dragostea deja un handicap?

Căci inima bolnavă, jignită fără leac,
Care-a semnat cândva acordul, pe drept cuvânt
Poate RUPE CONTRACTUL şi arunca în vânt.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mai eşti frumoasă!

- De când el a plecat şi singură-am rămas,
Am plâns atâta Adriana, că nu mai am nici glas.
Mi-e inima zdrobită şi azi, mă simt înfrântă;
Nu vezi că mintea asta, nu mă mai ascultă?

- Chiar dacă ziua trece şi soarele apune
Şi toate-acestea, tu nu le mai vezi,
Te rog, surioară, haide, nu mai spune,
Că în nimic, tu, astăzi nu mai crezi;

Ştiu, că nu te mai simţi, cea care ai fost,
Iar, drumul tău îţi pare pustiit.
Chiar dacă ai pierdut, pe cel ce te-a iubit,
Pe lumea asta, încă mai ai rost.

Se-ntâmplă... poate, fără să-ţi dai seama,
Să te-arunci plângând, în amăgire...
Te ştiu puternică, vreau să-nvingi teama,
Pentru că te cunosc. Îţi stă în fire!

- Aş vrea, dar fiecare sunet, e-un ţipăt de durere,
Ascuns atât de-adânc, în propria-mi tăcere...
-Hai, nu exagera, stai de vorbă cu tine
Şi, mai târziu, vei realiza că va fii bine.

Încă mai eşti frumoasă! Mai poţi să fii iubită;
Da, surioara mea, hai, nu te da bătută!
Te porţi ca o copilă, de ce să-ţi plîngi de milă?
Trezeşte-te la viaţă, râzi mereu şi cântă,
Viaţa-i frumoasă, dar... e foarte scurtă!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (19 ianuarie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, îngălbenesc;
Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
Şi-ţi faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor
De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Aşa om nici vlădica nu-i
Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una şi-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

Era doar una la părinţi,
Iar el - un terchea-berchea
Ce-ntruna se ruga la sfinţi
Să-i fie ea perechea,

Căci tatăl ei era primar
În satul de sub coastă;
În rest, nu prea avea habar
De ce-o vrea de nevastă.

Se pare că s-a-nduioşat
De ruga lui prea-sfântul,
Iar fata s-a amorezat
Şi... gata legământul!

Primarul n-a avut de-ales,
Le-a dat chiar şi bolidul,
Dar a lăsat de înţeles
Că n-ar prea vrea partidul,

Că este cam recalcitrant
Şi-i ţine în blesteme,
Ba chiar că e intolerant,
‘i-njură pe-orice vreme,

Dar dacă membru s-ar făcea,
Ar fi un om de bază
Şi-orice partid pe loc l-ar vrea,
Căci pe-alţii-anihilează.

Şi ar mai fi cum ar mai fi,
Ar trece ei şi de-asta,
Dar trebuie ca peste-o zi
Să zică "Da" nevasta.

Păi vezi că eu uitai să spui
Că fata cea curtată
Avea o mamă ce, hai-hui,
Era mai mult plecată.

Aşa că el, a doua zi,
S-a dus c-o mutră acră
La tren că dacă o veni
Să-i spună: - Mamă... soacră,

Să vezi ce plan făcut-am eu
Cu fata lu' matale,
Că şi ea mă iubeşte, zău,
Vreau "Da"-ul dumitale!

Spuneam de acră pe mai sus,
Dar stai să vezi trăsnaie
Că nicio vorbă n-a mai spus
Socriţei cea bălaie,

Cu formele de top-model,
Cu buze senzuale,
Că a uitat de tot de el,
Şi nu i-a zis "matale";

De-atunci a mai trecut un an,
De nuntă nu-i mai pasă
Şi-o caută ca un Don Juan,
Când nu-i primaru'-acasă.

Acum, eu nu ştiu câţi de "Da"
A vrut ca să obţină,
Dar ăla care trebuia,
Nu cred c-o să mai vină.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

30.09.1996

Seară.
Nu voi mai vorbi despre neguri.
Voi nota doar că am meditat şi azi
dacă să-i spun sau nu,
că m-a înţepat de câteva ori,
aş putea spune că m-a întărâtat,
dar nu i-am răspuns,
nu i-am spus că-mi aminteşte de cineva
ştiut de zece ani.
În octombrie se vor împlini.
Mă dusesem pe întâi, secretara
m-a chemat peste o săptămână,
când am venit şi am fost acceptat.
Deci pe 9 octombrie, probabil, mi-am
început, îmi începusem cursurile
în clasa a unsprezecea.
Oi fi văzut-o din prima zi?
Se pare că nu, oricum în următoarele,
foarte repede...
Nu-mi propun nimic deosebit,
dar versurile astea chiar nu-s versuri
vreau să fac versuri sau jurnal
sau să-mi notez ceva indiferent ce
cum să continui
la aparat cântă,
mâncarea aşteaptă să fie făcută,
dar trebuie să continui.
Încerc să-l citesc pe Mircea Ivănescu.
Desigur, fiecare are locul său în lume,
modul său de expresie, dar
ce este arta
încă n-am aflat.
Dacă nu am ceva de spus...
Lumii m-am arătat,
dar lumii nu-i pasă de mine,
dar ce-i pasă lumii de mine.
Oh, când voi fi mulţumit de mine
mi-am tras la sorţ cine-mi
va fi nevastă, pe cine trebuie
să mă concentrez; din trei.
a rămas cea mai veche
pe care-o ştiu de zece ani.

poezie de Marius Irimia (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
O carte şi un steag pe ea
Puteţi să duceţi vorba

Din multe vise ce-am avut
Unu-i deja realitate
Viaţa frumoasă mi-am făcut
Prin versul meu din carte

Eu niciodată n-am crezut
Că visul, nu-i doar vis
Şi vieţii pot să-i dau mai mult
Chiar şi prin versul scris

Am lăsat gândul meu fugar
Să doarmă printre stele
Să pot să dau la lume-n dar
Din versurile mele

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
Un tricolor pe cartea mea
Puteţi să duceţi vorba

poezie de Vasile Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ah, Luci... Aş fi vrut să te fi întâlnit pe tine mai demult, înaintea lui Remy, cu mult înainte de a fi plecat în această misiune.
Lucian: De ce? Crezi că lucrurile ar fi evoluat altfel pentru noi?
Maria: Hmm... N-aş fi avut nici o şansă cu tine, nu-i aşa? Niciodată?!
Lucian: Nu ştiu... Cred că nu; presupun... Adică, sigur nu, dacă aş fi cunoscut-o deja pe ea înainte de a te fi întâlnit pe tine. Ea mi-a cucerit inima şi cred că acelaşi lucru s-ar fi întâmplat oricum, era inevitabil. Poate că... Dacă n-aş fi întâlnit-o niciodată, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, poate că ai fi avut totuşi vreo şansă, n-ar fi fost exclus... Tu sau altcineva...
Maria: Dar ai întâlnit-o! Şi cred că mai devreme sau mai târziu, tot ai fi întâlnit-o, aşa că tot ai fi căzut în capcana ei.
Lucian: Hmm... Aşa e; cred. Off...
Maria: De ce oftezi?
Lucian: Păi, nu ştiu... Nu pot să mi-o scot din minte, deloc, oricât aş vrea, oricât aş încerca... De parcă ea mi-ar controla întreaga fiinţă; nu-mi pot lua gândul de la ea. Dar, ce fac?! Bat câmpii... De ce mă laşi să vorbesc prostii, blondo? Spun numai tâmpenii!
Maria: Nu, Luci. Spuneai doar cât de mult o iubeşti. Pentru că o iubeşti; nu-i aşa?
Lucian: Mai mult decât s-ar putea exprima vreodată în cuvinte, blondo.
Maria: Dar ei nu i-ai spus încă.
Lucian: Nu; încă n-am reuşit să găsesc momentul potrivit.
Maria: Dar, Luci, spuneai că...
Lucian: Ştiu! Şi am să-i spun. În curând. Nu ştiu când, dar am să-i spun. Altfel simt că înnebunesc! Nu mai suport! E deja pea mult. Atâţia ani...
Maria: Bine. Treaba ta. N-am să mă amestec, dacă nu vrei.
Lucian: E cel mai bun lucru pe care-l poţi face, să nu te amesteci...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiect de înţelepciune

Ştiu de pe-acum ceasul acela în care
voi scotoci după tine, prin zece sertare,
ca să-i pot spune cuiva cît de mult am iubit
în tinereţile mele.
Multe scrisori voi avea, şi fotografii,
teancuri de mimici, gesturi strivite de vii,
şi, printre ele, mîinile mele foşni-vor
searbăd ca frunzele vechi.
Dar am să spun, am să spun cum zîmbeai lîngă mine
buzelor mele de-atunci, dulci şi veline,
şi cum ştiai că vom fi împreună mereu,
veşnic (sau pînă la moarte).
Şi am să spun că aveai cîte-un profil,
care-şi pierdea în lumină hotarul fragil,
ochii pestriţi ca două gîze imense,
prinse în ploaia de-april.
O să mă laude-acela, fără-ndoială.
« Da, ai trăit o frumoasă iubire de gală... »
Eu voi închide sertarele. Ştiu de pe-acum
ceasul în care...

poezie de Nina Cassian din Să ne facem daruri (1963)
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde,
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc,
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea în nopţi de vise mistuite
Să fim doar noi în largul de pe glob
Şi două inimi triste, rătăcite
Să se unească într-un singur strop.

Aş vrea să zbor în larg înalt de zare
Şi să dispar, să fug de-acest fior,
Luna mândr,-o rază să-şi coboare
Şi să sărute ochii tăi uşor.

Aş vrea în zile albe, nesfârşite
Să nu mai ştiu de dor şi suferinţi,
Tu să răsai din lacrimă, iubite,
Din pasiunea ochilor cuminţi.

Aş vrea să fiu o pasăre măiastră,
Să nu-mi mai fie visul, gândul sec,
Să pot zbura lângă a ta fereastră
Şi-n triluri nesfârşite să te-nec.

Aş vrea să nu mai ştiu de lacrimi grele
Şi chiar să uit de tot şi toate-aş vrea.
Ridic priviri înmormântate-n stele
Rugându-mă să nu mai ştiu de lumea ta.

Aş vrea să nu mai am gânduri stupide,
Să nu mai sper la clipe ce vor fi.
M-am înecat în lacrimi nesfârşite
Care-mi inundă chipul zi de zi.

Aş vrea sa uit privirea ideală,
Să uit aş vrea, să nu-mi mai amintesc!
Dar ochii tăi frumoşi mă bagă-n boală
Şi-o viaţă nu mă satur să-i privesc...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tur-retur

Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i aşa?
Mai am şi răsărituri de văzut,
Şi mări, chiar şi oceane, de trecut,

Mai am atâţia trandafiri de dat
Şi-atâtea suflete de alintat,
Mai am şi visuri, multe, de-mplinit
Acum şi mâine sau... prin infinit.

Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu ştiu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când ştiu că sufletu'-i nemuritor.

De ce mi-aş face griji, sau geamantan,
Când ştiu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aş plânge pentru-o viaţă, doar,
Când alta mă aşteaptă la hotar?

Aşa că, dragii mei, plec doar puţin
Deşi eu aş mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toţi avem biletul... tur-retur!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am 54 de ani
adunaţi cu oarecare migală
dar niciodată
nu ştiu pe unde îi pun

când am nevoie de ei
răscolesc sertarele minţii
cu ochelarii pe nas
şi bombăn morocănos

dacă sunt norocos
uneori găsesc câte 20, 25
dar niciodată mai mulţi

şi tu
iubito mă minţi
din gentileţe
că nu i-ai văzut nicăieri
că poate i-am dus la remat

am totuşi 50 de ani
dar habar n-am
la ce i-aş putea folosi

poate să-i pun într-un cont
pentru că ăştia de la bănci
îţi dau mai puţin decât pui...

am 54 de ani
ştiu sigur că îi am
dar pe unde i-am pus?

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!