Vrajă şi blestem

Pe creasta nopţii moara seacă
macină lumină-n gol.
Lopeţi se-nalţă şi s-apleacă.

Războiul după uşă pus
ţese singur - vezi suveica?
Fă o cruce spre apus!

Fântânile la uliţi rele
găleţi coboară şi ridică
'n cerul jefuit de stele.

Cuiburi în copaci s-aprind
ca de-o mână. Ard cu flăcări.
Auzi ouăle pocnind.

Duhul răului tot vine
'n sat nelocuit să pască
iarba morţilor de bine.

În satul vechi de lângă lună
uşi se-nchid, uşi se deschid.
Umbra mea cade pe zid.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1932)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte extatică

Adânc subt bătrânele
verzile zodii -
se trag zăvoarele,
se-nchid fântânile.

Aşează-ţi în cruce
gândul şi mânile.
Stele curgând
ne spală ţărânile.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea U

Neguri acopăr
cîmpuri şi dîmb.
Freamătă ulmul,
duhul cel strîmb.
Cuiburi mai multe-n
creste se văd.
Semn că-n coroane
dat-a prăpăd.
Neagră făină
cade prin scoc
colo la moara
lui Nenoroc.
Macină el doar -
gîrbov, cărunt.
Curge urîtul
greu şi mărunt.
Lut fără slavă
umed absurd.
Umblu-n nelume,
drumul e surd.
Unde răzbate
silnicul pas,
lung peste creştet
cîntă un glas.
Cîntă prin ceaţa
care căzu -
veşnic deasupră-mi
pasărea U.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul minunilor

Ajuns-am prin pulberi şi mirişti
unde răzbat fără sfat numai unii.
Drumeaguri ades ocolit-am prin linişti
după mersul albastru al lunii.

Lângă fântânile darului harului
pâlpâie boalele, ţipă lăstunii.
Plin este satul de-aromele zeului
ca un cuib de mirosul sălbăticiunii.

Legi răsturnând şi vădite tipare
minunea ţâşneşte ca macu-n secară.
Cocoşi dunăreni îşi vestesc de pe garduri
dumineca lungă şi fără de seară.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

Obârşiile-izvoare
mă mai leagă. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.

Jaruri sfinte, nor fierbinte,
trec pe cer, să nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pământ să nu cânt singur.

Umbra-alături ia fiinţă,
unde merg, să nu merg singur.
Neguri vin din nefiinţă –
mărturii că nu sunt singur.

Vulturi din robie scapă
şi se-nalţă; nu lupt singur.
Cade în abis o apă,
în adânc să nu cad singur.

Focuri sunt şi e credinţă.
Acest gând cât mai palpită
schimbă moartea-n biruinţă:
nu sunt singur, nu sunt singur.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

în astă noapte
mă voi izbăvi de păcate
sub cerul privirii
întreb tăcerea de ce tace
întreb vântul de ce fuge
întreb ploaia de ce plânge
coboară îngerii din cer
e vremea ce vine
mă joc în iesle
cu timpul ce trece, se duce
câinii latră în vatră
miei plâng lângă cruce
o cruce croită dintr-un fag
de un bătrân cioban
rezemat de gânduri
trec mioare în vale
clopote bat în cale
făclia arde în cer
răstignesc sufletul în ăst trup
spre a primii lumina
mai cade o stea între ape
în jertfa mielului pe cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul morţilor

Spală-te cu apa ne'ncepută
Cum spun vrăjitoarele şi mitul.
Haidem la poarta satului
Să privim cum arde Răsăritul.

A trecut un ceas de când cucoşii
Şi-au strigat voioasele alarme.
Muncitorii toţi s-au dus în câmpuri,
Numai satul morţilor mai doarme...

Oare nu ştiau să le vestească
Ora de miraj când arde zarea?
Hai cu mine-n satul morţilor,
Să strigăm pe uliţi deşteptarea...

Poate s-or trezi şi muncitorii
Zăvorâţi în cel din urmă sat:
Să-şi dezmorţească braţele
Cari de-atâtea veri n-au mai lucrat.

Ei şi-au lăsat pământurile
Mâini străine să le samene,
Mâini străine să le secere,
Norii să le ude-n trecere,
Şi să le usuce vânturile...

De ce doarme satul morţilor?
Pentru ce pe uliţele lui
Nimeni nu vesteşte bucuria
Gloriilor răsăritului?...

Hai cu mine-n satul morţilor
Să strigăm pe uliţi amândoi,
Să surâdem crucilor, căci mâine
Ne-or muta acolo şi pe noi...

Ne vor rămânea pământurile:
Mâini străine să le samene,
Mâini străine să le secere,
Norii să le ude-n trecere,
Şi să le usuce vânturile.

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

apune o lume
seacă şi timpul rămas
încet, încet, la pas

amurgul se frânge
în lacrima pură
şi nu ajunge să stingă durerea

în suflet o rană, pe trup o povară
se închide o uşă
se deschid amintiri

mai latră un câine pe tărâm ireal
se strecoară şi anii prin porţile sorţii
mai strâng încă în palmă, un suflet, o rană

mă strigă destinul, mă înţeapă şi spinii
pe frunte coroană
în suflet o rană

mai cântă un fluier
pe drumuri tăcute
se strecoară lumina pe creste de munte

fântănile seacă şi timpul coboară
se aprind cuiburi în cer
mai arde un gând prin copaci despuiaţi

e iarnă pe drum
apune şi timpul
pe ziduri coboară agonic amurgul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Pe cerul cu peşti de argint,
Văd cum se ascunde
În marea înfometată
Rana sângerândă a soarelui.
Zarea este o mare în flăcări,
Tulbure şi dezinteresată
De trena de neguri.
Tainele nopţii o ascund sub doliul
Pătat de stelele-lacrimi.
Şi când cerul tot devine mormânt
Iar zarea se coboară ca o pleoapă
Peste truda pământului,
Adormim în lumea speranţei
Alergând spre o nouă zi -
Mântuire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂTE STELE AŞ PUTEA SĂ NUMĂR CÂND S-APRIND PE-AL NOPŢII CER
Câte stele aş putea să număr când s-aprind pe-al nopţii cer
Şi spre faptul dimineţii, câte în lumina zilei pier?
Pierd din ochi înşiruirea vrăjit fiind de încântare
Căci cupola înstelată-i o feerie plină de mister.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi tu vulturul...

Vezi tu vulturul falnic, o! scumpa mea iubită,
Cum saltă, se ridică şi zboară către nori?
Aşa sufletu-mi vesel în faţa ta slăvită
Se-nalţă către ceruri, plutind în dulci fiori.

Vezi printr-a nopţii stele ce rază luminoasă
Revarsă-n a sa cale luceafărul ceresc?
Aşa când vii, iubito, cu inima voioasă,
De gingaşă simţire aşa ochii-mi lucesc!

Auzi tu glasul tainic ce cântă-n miez de noapte
Şi prin văzduh pluteşte cu-a florilor miros?
Aşa răsună-n mine melodioase şoapte
Când sufletu-mi te simte, îngerul meu frumos!

Căci vulturului cerul a dat aripi' să zboare,
Şi stelelor lumină, şi nopţilor suspin,
Iar ţie ţi-a dat farmec, plăceri încântătoare.
Şi mie mi-a dat suflet ca ţie să-l închin!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

Lângă schit miezul nopţii găseşte
făpturi adormite-n picioare. Duhul muşchiului umed
umblă prin văgăuni.
Din răsărit vin fluturi cât buhele
să-şi caute în focuri cenuşa.
La rădăcinile brazilor, lângă blestemul cucutelor
ciobanul pune pământ
peste mieii ucişi de puterile codrului.
Peste muche trecând
fetele stânilor - îşi freacă de lună umerii goi,
aventura lor se pătrunde suprafirească
de pulberea luminos stârnită din disc ca un roi.
Cai galbeni şi-adună sarea vieţii din ierburi.
Mocnind subt copaci Dumnezeu se face
mai mic să aibă loc ciupercile roşii
să crească subt spatele lui.
În sângele oilor noaptea pădurii e vis lung şi greu.
Pe patru vânturi adânci pătrunde somnul în fagi bătrâni.
Subt scut de stânci, undeva
un bălaur cu ochii întorşi spre steaua polară
visează lapte albastru furat din stâni.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul sfântului

"Fetele au îndrăgit balaurul"
(Motiv de poveste)

Pe cal turnat în oţele
Sfântul Gheorghe caută semne
de drum - şi în vânt
se oglindeşte pe rând
în ape sfinte şi rele.

Când numai umbră,
când numai om,
binecuvântă pânea pe câmpuri,
binecuvântă vinul pe dealuri,
loveşte pinteni de pom.

Mai tare strânge frâul de fier.
Fâlfâie peste şapte hotare
sălbaticul cer.
Subt planete galbene şi fără de lege
se opreşte şi nu înţelege:
calul şi-a pierdut potcoava de trei ori,
în urma lui copaci rămân
cu cuiburi goale subţiori.

Duh vechi îi cântă
mulcom subt tâmplă,
şi-i schimbă-n legendă
tot ce se-ntâmplă.

Lângă fântâna secată de fulger
o fată îi iese în drum:
Sfântule, cum să ţi-o spun?
Sfântule, mai departe nu te duce,
că toate fecioarele
în sate şi pe livezi
te blestemă cu oase puse în cruce
să ţi se frângă suliţa în solzii verzi,
aureola - cerc de aur
în fântâna de balaur
- să ţi-o pierzi.

Dar înalt ca de jertfă un fum
Sfântul Gheorghe porneşte iar.
La cumpăna apelor
bălaurul ascultă spre hotare deşarte
şi-şi lipeşte urechea de drum
s-audă şi mai departe.

Pe cal turnat în oţele
Sfântul Gheorghe caută semne
de drum şi în vânt
se oglindeşte pe rând
în ape sfinte şi rele.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj transcendent

Cocoşi apocaliptici tot strigă,
tot strigă din sate româneşti.
Fântânile nopţii
deschid ochii şi-ascultă
întunecatele veşti.
Păsări ca nişte îngeri de apă
marea pe ţărmuri aduce.
Pe mal - cu tămâie în păr
Isus sângerează lăuntric
din cele şapte cuvinte
de pe cruce.
Din păduri de somn
şi alte negre locuri
dobitoace crescute-n furtuni
ies furişate să bea
apă moartă din scocuri.
Arde cu păreri de valuri
pământul îmbrăcat în grâu.
Aripi cu sunet de legendă
s-abat înspăimântate peste râu.

Vântul a dat în pădure
să rupă crengi şi coarne de cerbi.
Clopote sau poate sicriile
cântă subt iarbă cu miile.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea Luminii

Pe Calea Luminii s-aprind lumânări,
Candele cu flacăra spre nalt
Şi ochii noştri parcă-s stele-n rugi
Când mergem la biserica din sat.

Iubirea prinde aripă de ceară,
Crucea ni-i în gând, bătută-n cuie
Prin palmele şi coastele de Sfânt
Ce lumea către dreapta Domnului o suie.

Miroase-a pască şi a cozonac,
Mieii au pierdut visul de ţâţe,
Mama potcoveşte ouăle de zor,
Stelele se macină sub coajă de tărâţe.

Mă-mbogăţesc în îngeri şi-n credinţă
Şi merg pe sfârcul veacului în trap,
La toţi vă spun: "Hristos a înviat!"
La pieptul Lui cu voi vreau să încap

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

POEM PENTRU TINE (Din seria "Viaţa la ţară")

Visăm prin mai, iubiri nebune
Şi-avem iluzia că raiu-i pe pământ,
Tot cerul nopţii pare de cărbune -
Luna leagă oamenii de jurământ.

Te privesc în ochi, să-ţi văd copacii
Şi toţi salcâmii ce au dat în floare,
E verde via şi stau drepţi aracii ;
Să bem că-i ziua mea de sărbătoare!

Suveica timpului ne ţese permanent,
Clepsidrele n-ai cum să le opreşti.
Prin luna mai mereu voi fi atent
Cam cum şi cât mai stii să mă doreşti?

Ce dacă soarele coboară spre apus?
Vom şti să facem slalom printre ani,
Voi încerca să-ţi spun ce nu ţi-am spus
Si vom avea şi grijă de sărmani...

Visăm prin mai iubiri nebune,
Ne cântă cucu', zilnic, prin zăvoi,
Chitara mea mai cântă pe-a ei strune,
Pe dealuri pasc şi turme mari de oi...

Văd patima fierbinte lucind în ochii tăi...
Mai stai la pieptul meu plin de văpăi!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de mai

E prima zi de mai, după apus de soare,
Deschid fereastra larg, e linişte în sat,
Au înflorit castanii şi-i liliacu-n floare,
Din când în când pe uliţi (...) se-aude un lătrat...

Natura îşi deschide spectacolul de noapte,
În,, parcul'' Bahna plopii se clatină încet,
Pe banca de sub tei cuvintele sunt... şoapte
Şi o privighetoare dă satului concert...

De după deal apare şi urcă-n vârf de plop
Un glob măreţ de aur, e zâna nopţii, Luna,
Pe boltă Carul Mare cu stelele-n galop
În drumul spre apus strecoară-n parc lumina...

E miez de noapte-acum, privighetoarea cântă,
Miroase-a iasomie, mă îmbată liliacul!...
Cu timpul nemilos eu m-aş lua la trântă
Secunda să-i dilat şi să o fac cât veacul!...

E-atâta frumuseţe în,, Universul'' meu
Şi-atât mister încape în nopţile de mai
Că-mi vine pentru-o clipă să-l rog pe Dumnezeu
Să pună timpu-n lanţuri, să-i spună clipei:,, Stai!''

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea pierdută

Un fir de graţie este tors şi ţesat,
Binecuvântat fie el,
În lumina frumuseţii străluceşte,
Acolo e secretul puterii lui, al gloriei şi exaltării,
Tandreţea iubirii, deci, să lăudăm inefabilul,
Mormăia serjantul în somn, DREPŢI, se auzi
În liniştea cazărmii, vrăjitorul se ridică în coate,
Inima i se trezi, păcatul îi apăsa greu inima,
Încercă să-şi îngroape faţa în pernă, de ruşine,
În ochii lui se zărea o lumină arzătoare,
Duhurile rele, se foiau prin copacii Parcului Copoului,
DREPŢI, se auzi din nou strigătul,,
Străjerul nopţii îşi desfăcu aripile întunericului,
Leii şi vulturii se adăposteau sub aripile lui,
Cartea pe care o citeam la lumina lanternei
Îmi fu smulsă de serjant, am rămas singur,
jefuit de unicul bun, neconsolat nici astăzi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne

Porumbii-proroci îşi scaldă
aripile înnegrite de funingine
în ploile de sus.
Eu cânt -
semne, semne de plecare sunt.

Din oraşele pământului
fecioare albe vor porni
cu priviri înalte către munţi.
Pe urma lor vor merge tineri goi
spre sori păduratici,
şi tot ce e trup omenesc va purcede
să mai înveţe odat'
poveştile uitate ale sângelui.

Mi-am pecetluit cu ceară casa,
să nu mai întârziu
unde jocuri şi răstigniri
n-or mai trece pe uliţi
şi nici o adiere de om
din veac în veac pe subt bolţi.
Poduri vor tăcea.
Din clopote avântul va cădea.
Din depărtatele sălbăticii cu stele mari
doar căprioare vor pătrunde în oraşe
să pască iarba rară din cenuşă.
Cerbi cu ochii uriaşi şi blânzi
intra-vor în bisericile vechi
cu porţile deschise,
uitându-se miraţi în jar.
Lepădaţi-vă coarnele moarte,
bătrânilor cerbi,
cum pomii îşi lasă frunza uscată,
şi-apoi plecaţi:
aci şi ţărâna înveninează,
aci casele au încercat cândva
să ucidă pe copiii omului.
Scuturaţi-vă de pământ
şi plecaţi,
căci iată - aci vinul nebun al vieţii
s-a scurs în scrum,
dar orice alt drum duce în poveste,
în marea, marea poveste.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înviere de toate zilele

O înviere e pretutindeni, pe drum
şi-n lumina deşteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, şi sunt împăcat
ca fântânile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică şi tu peste mine mâna ta dreaptă.
Astăzi n-o să mai cert nici o fiinţă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii?
Rugăciunea de-atâtea ori începută
mi se sfârşeşte şi zic:
Tată, te iert că-n adânc
m-ai semănat între brazdele lumii.

Ziua vine ca o dreptate făcută pământului.
Flori peste fire de mari
îmi luminează din larg -
aureole pierdute pe câmp de sfinţii trecutului.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub geana nopţii

Pe sub geana nopţii curge
O scânteie dintr-o stea,
Din înaltul cer ajunge
Toată la inima mea.

Vrea să reaprindă focul
Ce-l aveam pe când iubeam,
Pe nimic eu am dat totul
Crezând că iubirea am.

Pe sub geană nopţii cade
Un amor din altă vreme,
Într-un vis de mult el şade,
La el vrea ca să mă cheme.

Iarăşi dragostea întinde
Ale sale grele mreje,
Iarăşi sufletu-mi cuprinde
Cu-ale sale adânci vârteje.

Orizonturile albastre
Se deschid - Din Rai coboară,
Îngerul iubirii noastre,
A făcut din stele o scară.

Vine cu-ale lui poveţe
Pline de înţelepciune,
Ce-am uitat să ne înveţe,
Viaţa fără amărăciune.

poezie de Răzvan Isac (17 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!