Metafore

Ploua,
cotoarele coperţilor erau întoarse-n sus
Iar norii toţi erau coperţi
Din răsfirate foi
se prelingea în picuri
răzleţe litere
ceru-şi turna cuvintele în mine.
Şi ca să pot pătrunde rostul lor
în ale mele gropi
s-au adunat băltoci
în care oglindea
ce-avea de zis.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul trei

În ziua-n care cuvintele mele
erau ţărână...
eram prietenul tulpinilor de grâu.

În ziua-n care cuvintele mele
erau mânie
eram prietenul lanţurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau pietre
eram prietenul râurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau răzvrătire
eram prietenul cutremurelor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau mere amare
eram prietenul omului optimist.
Dar în ziua-n care cuvintele mele
au devenit miere...
muştele mi-au acoperit
gura...!

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El era cuvintele mele, respiraţia mea, singurul meu vis neîmplinit, marea mea cu buze sărate şi răsărituri care se zbat piele pe piele.

Era cartea mea preferată, vocea lui era tot ceea ce voiam să aud, cuvintele lui erau citatele mele preferate şi ochii săi verzi erau orizontul meu.

Mihai Diana în "MALIK." - Wattpad, 34 (22 iunie 2019)
Adăugat de Mihai Diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul era plin de viaţă. Venea o mulţime de străini şi odată au venit şi doi pehlivani care se dădeau drept ţesători şi spuneau că ştiu să facă o stofă frumoasă cum nu se mai afla alta. Nu numai că culorile şi desenele erau frumoase, dar ei ziceau că hainele făcute din această stofă aveau şi o însuşire minunată, şi anume că toţi cei care nu erau potriviţi pentru slujba pe care o îndeplineau şi toţi cei care erau proşti de dădeau în gropi nu puteau să le vadă.

Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncile

Puse pe listă, le-am numărat: zece
Una mai grea ca cealaltă
Ochii, privirea, gândurile toate
Neliniştite s-au trezit, speriate.
Erau pe deal cinci mii
Fără femei,
Fără copii.
Când le-ai zis să ia şi peştele şi pâinea
Şi să le-o dea,
Au zis că n-au, că-i prea puţin,
Că orişicât ai încerca nu s-ar putea...
Câţi le-au citit,
Câţi le-au privit,
Câţi le-au gândit din foi
La număr nu sunt multe
Şi nici pe-o limbă ne-nţeleasă
Că’ncepe de sus, că’ncep de jos,
Eu nu le pot purta. Încercaţi voi!
Din mine ţi le-am pus în mână
La început erau din piatră moartă
Dar au făcut din mine piatră vie.
Tu-ai coborât pe deal...
Şi paşii mei şi paşii lor spre Tine suie
Şi când le-ai luat, în mână ţi-au fost cuie.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regent’s park

Au zburat porumbeii cu boabe în cioc
Picuri mari de pe degete sparte
Printre norii înalţi răsar ghiocei
Crengilor muguri li se urcă în spate
Pe lacuri de mână tremurate de vânt
zgribulite stau bărcile sure
cu ţipăt cocorii se înscriu la cuvânt
neştiind cât mai pot să îndure.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii gândurilor noastre înnegresc a vieţii rază,
Şi cereasca ei căldură care se revarsă-n zâmbet ne îngheaţă în privire.
Umbra-i început de noapte, libertatea-i îngrădire.
Vorba curge greu şi parcă `n-urma ei doar ran`apare,
Viaţa pare fără noimă.
Şi-ncet, făr` a da de ştire, bezna se revarsă-n alţii
Semănând nefericire.

Dac-am fi singuri pe lume, condamnaţi am fi de-a pururi.
Nici un vânt de alte gânduri n-ar începe ca să bată,
Gându` nost l-am bate-n cuie,
Gândul ne-ar fi lumea toată.
Când in zarea altor gânduri vântul bate numai soare
Norii se prefac în picuri, sau dispar in depărtare,
Norii curg ca nişte raze stropi de binecuvântare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un vrăjitor răutăcios, care a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede şi chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase privelişti în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioşi sau şedeau cu capu-n jos. Feţele lor erau aşa de schimonosite că nu le puteai cunoaşte şi dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creştea şi îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată douăzeci şi cinci de soldaţi de plumb şi toţi erau fraţi, fiindcă fuseseră făcuţi dintr-o lingură veche. Ţineau puşca în mână şi fruntea sus. Aveau o uniformă foarte frumoasă, roşie şi albastră. Cel dintâi lucru pe care l-au auzit pe lumea asta, când s-a ridicat capacul de pe cutia în care şedeau, au fost cuvintele: "Soldaţi de plumb!" Cuvintele acestea le-a rostit un băieţaş care bătea din palme de bucurie. Tocmai îi primise cadou de ziua lui.

începutul de la Soldăţelul de plumb de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţe în genele ei

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.
...

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toţi analfabeţii erau şefi, dar toţi şefii erau analfabeţi.

antimetabolă aforistică de Dorel Schor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţăndările

Mi-ai zis să nu spun nimic
şi-am înghesuit cuvintele tale în mine
îndesând deasupra lor dopul.
În agonie am ţipat către tine zile întregi
simţind că mă sufoc…
dar m-ai lăsat să hoinăresc sub nemilosul soare
şi ai tăcut.
Ai fugit de mine şi te’ai ascuns;
m-am clătinat ca un om beat,
m-am agitat,
am combinat ceea ce ai pus în mine
cu tot ce am putut stoarce minţii mele,
şi când mi-am încătuşat tâmplele în palme ca să mă odihnesc
m-ai luat şi m-ai trântit de pământ
de mi-a sărit dopul;
şi vasul de lut s-a făcut ţăndări.
Durerea din urmă a fost incomparabilă, dar…
Cum altfel ai fi putut scoate afară comoara pe care ai ascuns-o înlăuntru?

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corzile inimii

le-am întins până nu le mai simt
acum le visez
de aceea scriu liber
de propriile mele coşmaruri
după ce am scăpat de confuziile
care mă ţineau prizonier
erau hidre evoluate
modificate de gândurile mele
erau cuplate la sistemul nervos

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am realizat foarte devreme care îmi erau abilităţile şi limitările iar limbile străine erau categoric unele dintre limitările mele.

citat din Michio Kaku
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii s-au adunat
Pete oraşul incendiat de sentimente.
Sentimentele ard... în ultimul timp.
Va începe un alt anotimp,
Născut din tăceri,
Din cenuşa uitatului ieri...
Când zâmbete treceau pe pervazul
Ferestrei de stele,
Adormeam lăcrimând.
Doar visele mele
Îmi mângâiau tăcerea – plapumă grea,
Pe care aţi aruncat-o
Peste inima mea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua cu silă

Ploua cu silă! Un fel de ploaie din pântec.
Eram o păpădie pusă în slujba pământului..
Nimic!
Veneau albine.. le suflam
Veneau furnici.. le răsuflăm
Veneau oameni... îi suflam
Veneau copiii de oameni
îi răsuflăm..
Eu eram bine!
Ei erau bine!
Eu eram eu
Ei erau ei
Noi eram.
Nu eram!
Nu eram!

Nu
eram
noi!
Ploua cu silă! Un fel de pântec de ploaie
Şi noi nu eram siguri
că noi
eram noi...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cel mare, în care sunt atâţia oameni şi atâtea case şi n-au toţi loc unde să-şi facă o grădină şi de aceea cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu flori în glastre, erau şi doi copii sărmani, care aveau o grădină puţin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate şi soră, dar se iubeau între ei ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate şi care erau aşa de apropiate una de alta încât streşinile mai că se atingeau şi cum ferestrele erau faţă în faţă puteai să treci de la o locuinţă la cealaltă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

căutam cuvintele pe sub pat
le-avusesem pe toate în gură
te doream şi atunci am ţipat
iar cuvintele fugiseră-n lună
căutam cuvintele disperat
erau ultimile mele cuvinte
o moarte în tâmplă mi-am spart
te iubeam şi-am urlat
am urlat...
căutam cuvintele blestemat
gura ta coşmărea pe subpat
fără vorbe te-am sărutat
şi muţi ne-am mirat
cuvintele niciodată n-au existat

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Evul Mediu au fost vremuri când fericirea era un păcat - era şi un fel de DNA care se ocupa de asta, şi mai erau şi turnătorii, fericiţi că se pot turna unii pe alţii!

aforism de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eram convins de ce spun. Aveam impresia că scot cuvintele din buzunare şi le arunc, pe lângă fată, boabe de porumb, în zăpadă. Le găsisem, întâmplător, la mine, dar nu erau ale mele. Nici Fana nu întinsese mâna să le prindă. Simţisem, vorbind, cum creşte îndoiala şi cum acoperă, ca două palme flacăra unei lumânăro, alt adevăr: murise cineva în mine.

G.M. Zamfirescu în Maidanul cu dragoste, Capitolul al VI-lea - "Soarele murise cu mărăcinii şi copilăria"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!