Politicieni şi discursuri

mi-am închipuit că pot fi păianjen
să mă agăţ de întuneric pentru
a-i cunoaşte rostul dar
ura chircită în mine
roade puţin câte puţin
din firul pe care urcam

degeaba

urletul durerii mă preface
în ceea ce-a mai rămas -
un scalp uitat
printre discursurile despre viaţă
ale politicienilor

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lucruri care mor în noi zi de zi puţin câte puţin şi-ncele din urmă nu ne aducem aminte că au fost.

aforism de Teodor Dume din Umbre şi cercuri (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâna pe clanţa de la uşa morţii

azi m-am gândit să-mi
provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
muşc din viaţă ca dintr-un colţ de pâine
şi alerg
între negru şi alb
ca într-un cerc
umbra mi se deşiră puţin câte puţin
respir rar
dinspre tălpi înspre creştet
urcă un frig
am început să simt durerile întunericului

nu ştiu

poate sunt mult prea aproape de mine
astăzi când îmi privesc
interiorul şi mă risipesc ca
o ploaie de vară iubindu-mi
ceea ce am fost...

mă aflu la finalul repetiţiei

cu tot ce-a mai rămas din mine
o să-mi cumpăr
o clipă
în care o să-mi încui
toate amintirile
ţie ana îţi las ultimul sărut primit
la botezul copilului tău
să nu plângi pentru că eu
nu plec ci doar lunec
înspre o depărtare
în care
nu ajunge nici visul
de acolo poţi privi cel mai bine
în inima oamenilor

iartă-mă iubito

Dumnezeu nu este acasă
o umbră se mişcă pe cer de colo colo
şi mă cheamă...

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, un tren fără călători

noapte de noapte mă uit
spre fereastra
unui tren
ce n-a oprit de multă vreme
în gara în care aştept
e un tren fără călători
viaţa mea depinde de el
şi de ultima sa oprire
din ziua în care mama
m-a învăţat
să respir şi să consum
puţin câte puţin din timpul meu

(e singurul lucru
pe care-l ştiu despre mama)

mi-am pregătit valiza
pentru un drum lung
mi-am luat ustensilele de ras
fotografia de familie de pe noptieră
câte ceva de-ale gurii
costumul cel nou păstrat de la
botezul fiicei mele
am tras
jaluzelele am stins lumina şi
gazul
cheia am lăsat-o sub preş
ştiu că trenul va opri
o singură dată în gara
din care
n-a mai plecat
nimeni niciodată

mi-e frică
şuierul prelung al trenului
se aude până târziu în mine
apoi
tăcere...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gest şi lumină

azi mi-am distribuit toată dragostea
ca o recuperare a ceea ce
am pierdut
am dat din mine totul
precum Dumnezeu din bunătatea sa
însetatului de băut
înfometatului de mâncare
îndrăgostitului toate sentimentele
şi-n cele din urmă
câteva motive pentru a iubi

e drept
am stat puţin în cumpănă
şi-am privit înspre locul în care
doar Dumnezeu poate întoarce capul

dintre toate mi-am păstrat doar emoţia
singura care mă poate ajuta
să trec printre oameni

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul meu s-a oprit în lut şi fură din mine câte puţin în fiecare zi.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aud trecând...

azi sunt mult mai trist şi mai singur
uit câte ceva în fiecare zi
las semne sub fiecare nume
pe care l-am uitat şi
mă descompun
în privirile altora

în căutarea a ceea ce am fost
mi-am aciuit sub pleoape
toate amintirile

cu gesturi largi mă uit în mine
ca într-o rană şi
mă rog
pentru lumina altei lumi

poate că e firesc în realitatea asta

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă am pierdut tocmai pentru că am avut încredere în prieteni şi prea puţin în mine însumi.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc femeile triste...

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum
oricum nu mai contează
cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip
respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig
voi înnopta în el strigându-te

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi târzii

iubesc femeile triste

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum

oricum nu mai contează

cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip

respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig

voi înnopta în el strigându-te

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efecte secundare

trupul meu e un adăpost pentru săraci
unde se mănâncă şi se bea puţin
uneori e mult întuneric şi se întâmplă
în dimineţile în care intuiesc
existenţa unor sentimente intermediare

deşi nici nu ştiu cât de mult contează

ambuteiajul produce zgomote
un fel de trepidaţii care decantează
sentimentele insalubre
doar atât
cât să pot respira

în toate acele ore
simt o arsură
pare nefiresc

de la o vreme
aerisesc de trei ori pe zi
dimineaţa
când cerul se dilată peste umerii mei
acoperindu-mi teama
la amiază
când soarele se holbează la mine
ca la o piersică coaptă
şi colo mai înspre seară când
mă privesc pe dinăuntru ca să văd
ce-a mai rămas pentru ziua de mâine

ştiu că e o aglomerare de lucruri acolo
printre care şi o suferinţă
ce respiră haotic

dar nu-mi pasă

cel ce ocoleşte suferinţa moare încet
pentru că nimeni şi nimic nu poate
înlocui atingerea

asta e tot...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

medic

Medicul este un fel de chimist care introduce medicamente despre care el cunoaşte puţin într-un corp pe care îl cunoaşte şi mai puţin.

definiţie celebră de Voltaire
Adăugat de N Mircea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munca pentru a ne face supravieţuirea mai uşoară a devenit o raţiune de a trăi în sine şi pentru sine şi noi am uitat, puţin câte puţin, întrebarea iniţială. Am uitat că încă nu ştim pentru ce existăm.

James Redfield în Profeţiile de la Celestine
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit

Ştiu, lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit;
Dar ce-a fost, a fost, iar multe încă nu s-au întâmplat.
Puţin de-a fost ceea ce-a fost bun, puţin de regretat –
Vesel a fost tot ce-am trăit; curajos, tot ce-a murit.

Nu-ţi voi scrie cântece despre inimi care-au suferit,
Iar tu nu vei vărsa lacrimi pentru mine, ca bărbat.
Iar dacă ţi-aş rămâne credincioasă, necondiţionat,
Ai avea motive să fii, sunt convinsă, destul de îngrozit.

Şi, totuşi, acesta-i destinul, blestemul unei femei:
Să-şi etaleze lucrurile mici şi dăruiască – de când e lumea,
Pentru că-i plăcut să oferi când nimic nu datorezi.
Dar ţie, care nu mi-ai cerut nici versuri şi nici făgăduieli,

Darul pe care ţi-l fac, în viaţă fiind, e-absenţa mea;
Dar după asta, iubite, nu mai pot nimic să-ţi garantez.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dus...

mă simt ca două şine pe care
se aleargă şi
nu se ajunge nicăieri
mi-am cumpărat şi bilet
doar dus...
în rucsacul de pe spatele încovoiat
am pus o fotografie
un fir de busuioc şi
puţin din singurătate

pe lângă mine trece o umbră
o salut dar nu-mi zice nimic

oare, nu mă recunoaşte?

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am regăsit

Mi-am regăsit liniştea în cuvinte,
Când haosul punea stăpânire între virgulă şi spaţiul dinainte.
Mi-am regăsit culoarea în imagini,
Când non-culorile scrijeleau zgârieturi în cretacic.
Mi-am regăsit timpul sau doar o parte
Pierdut printre rânduri sau devieri din aproape-n aproape.
Mi-am regăsit zâmbetul în fotografii,
Acum rămas pierdut printre amintiri.
Mi-am regăsit dorul de mine,
Pe treptele abandonării de sine.

Mi-am regăsit pasiunea pentru cunoaştere,
Abilitate dezvoltată din naştere.
Mi-am regăsit chemările,
Am lăsat în urmă uitările.
Mi-am regăsit ceea ce declarăm pierdut,
Însă, tot a rămas ceva în necunoscut.
Mi-am regăsit adăpost
Când sufletul se zbătea între tăcere şi zgomot.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scurg...

mai am o viaţă cea netrăită
nici măcar nu ştiu ce
am fost sau
ce aş putea fi
am uitat totul
până şi plecările din mine
au rămas fără Dumnezeu

se face târziu
am ochii mici şi mă scurg...

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine s-a născut în Maremma, cunoaşte viaţa, moartea şi miracolele tarantulei, păianjen elegiac şi rătăcitor, mai puţin periculos decât ceea ce imaginaţia populară ar crede.

Vincenzo Cardarelli în Villa Tarantola, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!