
Primăvara proștilor
Cântă cucul în română
proștii se întind pe gard
dacă dai cucul din mână
florile de verde ard
Proștii se întind pe gard
dincolo de infinit
prostia Doamne nu-i fard
te va strânge iar de gât
Dincolo de infinit
dacă dai cucul din mână
primăvara-i dulce mit
cântă cucul în română
Proștii s-au uscat pe gard
fără card vai fără card
rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 aprilie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cântă Cucul!
Cântă cucul prin văzduh,
De se aude ca în burduf!
Cântă cucul cu ecou,
Doar în capitală e metrou!
Cântă cucul prin păduri,
Pe dealuri alergă iepuri!
Cântă cucul pe câmpii,
Hai să alergăm copii!
Cântă cucul prin livezi,
De ești prin preajmă, să-l vezi!
Cântă cucul prin grădini,
Trandafirii sunt plini de spini!
Cântă cucul pe la sate,
Orășenii îl știu din carte!
Cântă cucul prin orașe,
Sătenii îl au ca ceas prin case!
Cântă cucul pe la case,
Toate simulările sunt false!
Cântă cucul printre blocuri,
De revelion au fost multe focuri!
Cântă cucul pentru noi,
Noi vrem pace nu război!
Cântă cucul și nu tace,
Primăvara la toți ne place!
poezie de Ovidiu Kerekes (22 februarie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cine
Cântă cucul în română
hai să dăm mână cu mână
distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (24 martie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei trei cuci din fruntea țării: cucul Ponta premierul, cucul Băsescu președintele României, și cucul Antonescu președintele Senatului (pamflet)
Cucul Băse', ăla mare,
Cântă pentru informare:
Iese fix la ora șase
Și ne cântă de Năstase,
Și de Ponta mitomanul,
Și-Antonescu grandomanul.
Cucul zis și Antonescu
Se ia-n clonț cu cuc' Băsescu,
Și îl cântă, și-l bârfește,
Și deloc nu ostenește;
Căci această creatură
A strâns multă, multă ură.
Cucul Ponta, îngâmfat,
Cântă ca un apucat,
Cântă-ntruna - din sculare
Până merge la culcare;
Ba mai mult, ăst "mare domn"
Cântă chiar și noaptea-n somn.
....................................
De ce cântă ne-ncetat?
Cântă fi'ndcă... e stricat.
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (10 octombrie 2013)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Extremistei Șoșoacă Iovanovici (pamflet)
Cântă cucul într-un nuc:
Du-te, fă, la balamuc!
Cântă cucul ‒ n-ai ce-i face:
Du-te și ne lasă-n pace!
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (16 iulie 2021)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cucul familist
Cucul se întoarce-acasă,
Să-și mângâie puii săi,
Dar, văzându-i mari, îi lasă
Și devine iar holtei
epigramă de Efim Bivol din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pensionarul cu card
Îi vine pensia pe card.
Bancomatu-i la oraș.
El stă rezemat de gard
Și dă cardul la borfaș.
Borfașul îi scoate banii.
El așteaptă să-i aducă.
Își blesteamă omul anii
Și plânge lângă ulucă.
Așteaptă ziua și noaptea
Să-i vină banii pe card.
Pe el îl pândește moartea,
Borfașu-i râde peste gard.
Mai lipsește ca să-i pună
Și viața lui pe un card.
Atunci sigur, într-o lună,
Și-ar da duhul, lângă gard.
poezie de Dumitru Delcă (26 iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata, cucul și barza
Uite care e buclucul:
De asculți ce-ți cântă cucul,
Vine barza musafir
Și îți lasă-un suvenir...
epigramă de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (8 noiembrie 2017)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara, când auzi cucul cântând pentru prima dată, e bine să ai un ban în buzunar
Azi nu mi-am luat trabucul,
Ca să-mi mai rămână-un ban;
Dar, în loc să-mi cânte cucul,
Văzui "cucul" lui Traian!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache (4 mai 2012)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucul cântă în nucet
Cucul cântă în nucet,
duce viață de ascet,
iară eu postez pe net.
Cucul știe limba lui,
o tot cântă orișicui,
eu o știu pe-a netului.
El din creangă-n creangă zboară,
știe viers pe dinafară
și nu-i trebuie chitară.
La auzul cucului
eu dau drumul dorului,
dar nu mai spun nimănui.
Cine trebuie s-audă
este oarbă, mută, surdă,
dar nici nu vrea să răspundă.
Cucul cântă cânt de jale,
să-i iasă mierlița-n cale
ca să-l caute pe vale
și la cuib se furișează,
ouăle și le așează
când mierla nu priveghează.
De la cuc am învățat
să ies seara pe-nserat
s-o găsesc pe mândra-n sat.
Că gura mi s-a uscat
de când nu ne-am sărutat
și trăiesc tot din oftat.
Mândro, de ți-e dor de mine,
bagă spaima prin vecine,
spune-le că nu mi-e bine.
Ele or veni degrabă,
prefăcându-se cu treabă,
pe mama de mine-o-ntreabă.
Să le vezi cum vin buluc,
precum mierla după cuc,
iar eu pe vale-o apuc
cu tine să mă-ntâlnesc,
cum știu eu să te iubesc,
să-mi vărs oful tineresc.
Dragostea mea-nvăpăiată,
încordată, agitată,
n-o s-o uiți tu niciodată.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cucul armenesc nu imită cucul original...
aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Cucul și pupăza
Cucul, tânăr cavaler,
Sătul de-a mai fi stingher,
Hotărî-ntr-o zi anume
Să-și găsească rost în lume:
Mai precis, să se însoare
Și el cu o zburătoare.
Astfel că, văzând odată
Pupăza din tei, moțată,
Cu mult ruj și silicoane,
Cum au multe fetișcane,
Și-a zis că îi e sortită
Pasărea sulemenită,
Încât, amețit, burlacul,
I-a trecut mândrei cerdacul.
Și așa a fost să fie,
Să-și ia pupăză soție.
Ea era mândră, normal,
C-avea cucul ideal:
Tânăr, falnic și vioi,
Cum n-au altele-n zăvoi.
Însă asta a aflat
Chiar și cucul însurat
Și cum și-alte zburătoare
Își doreau cucul cu-ardoare,
N-a putut bietul de el
Să fie un soț model...
MORALA:
Așa e, dragile mele,
Cu bărbații "pui de lele"!
fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Soția și cucul
A uitat să-ntoarcă ceasul
Însă cucul vigilent
Să evite parastasul
S-a sculat și-a zis: '' prezent!''
epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În nemișcare
privind lumina în gol-
bufnița pe gard.
*
Cu lăcomie
înghițind musca de pluș-
pește răpitor.
*
Ouă clocite-
cucul în cuibul străin
se vede stăpân.
haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele și cucul
Crește numărul de stele...
Și cerința poate crește.
Geaba au și bani și vrere,
Cucul zi de zi... clocește.
epigramă de Ileana Nana Filip din Polițiști pe tocuri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Opțiunea destinului
Dă în muguri crucea pe morminte
hăt în jos la morți e primăvară
să pășim copii cu luare-aminte
dacă vrem pământul să nu doară
Hăt mai jos la morți e primăvară
parcă se aude-n ierburi cucul
cântâ în fântâni parc-o vioară
vai ce umbră crudă are nucul
Parcă se aude-n ierburi cucul
să zburăm copii cu luare-aminte
soarele prin nori își plimbă plugul
crucea dă în floare pe morminte
Hăt mai jos la morți e primăvară
să trăim ca moartea să nu-i doară
poezie de Costel Zăgan din revista "Țara de Sus", nr.3-4 (2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cucul cântă, iar leneșul stă și numără.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă cucul
Cântă cucul în grădină,
parcă-mi caută pricină,
deși n-are nici o vină.
Cucu-și umflă pântecul
și-și dezmiardă cântecul
slobozindu-și sufletul.
El singur știe ce spune,
dar nu-mi sună-a vorbe bune,
că am inima tăciune!
Poate-și caută perechea,
îmi e chiaună urechea,
simt că mă încearcă strechea.
El tot zboară singurel,
are cântecul rebel,
dar eu nu pot fi ca el.
Zboară tot din creangă-n creangă,
n-are cine să-nțeleagă
cântarea-i un pic beteagă.
Că el doinește cucește,
cântecu-i mă cucerește,
dar eu tânjesc omenește.
El tot zburdă ca năuc
până-și găsește alt cuc,
dar în vria-i nu mă duc.
Eu, statornic găgăuță,
am o singură mândruță
de care m-oi despărți
doar în ceasul de-oi muri.
Că nu-s pasăre cerească
să dau altuia să crească
puii din iubirea sfântă
care pe om îl frământă
precum scriptura cuvântă.
Cucul, pasăre divină,
nu cred că are vreo vină
în comportarea-i haină.
El așa a fost croit,
asta i s-a hărăzit,
să fie singur mereu,
datul de la Dumnezeu,
dar asta nu suport eu!
În grădină cucul cântă,
dar pe vecini nu-i încântă
cântecu-i de supărare,
că n-au stare la mâncare,
nici odihnă la culcare
precum lor li se năzare!
Cucul cântă-n vârf de nuc
pentru neamul lui caduc:
"mai am un an și mă duc"!
Cântă cucul în nucet,
iar eu m-apropii încet
să văd dacă e ascet.
Și rămân în loc oftând,
purtând cel mai aspru gând,
așteptând în iarba crudă
mândrulița să m-audă,
precum bucuria vieții,
trecând anii tinereții,
să alerg spre ea grăbit
că mai avem de cosit,
să astâmpăr dor cu dor
doar otava de mohor.
Viața mi-a fost hărăzită
pentru mândra mea iubită
de care m-oi despărți
doar în ceasul de-oi muri,
ori atunci, dar nici atunci,
când o face nucul cuci.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cucul, până nu vede mugur, nu cântă.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cucul cântă dar nici o pasăre nu dansează...
aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cucul cântă cucu-cuc să se asigure că-i cuc...
aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu

Comentează! | Votează! | Copiază!