Veneau călători de peste mări şi ţări în oraşul împăratului ca să vadă palatul şi grădina şi toţi se minunau de atâta frumuseţe, dar când auzeau privighetoarea spuneau: "Ceva mai frumos nu se poate!"

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorii când se întorceau la ei acasă spuneau ce-au văzut şi învăţaţii scriau sumedenie de cărţi despre palatul şi grădina împăratului Chinei, dar nu uitau nici de privighetoare, ba chiar o puneau mai presus de orice altceva, iar cei care erau şi poeţi slăveau în versuri privighetoarea din pădurea de la marginea mării.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea a început să cânte şi împăratului i-au dat lacrimile; lacrimile îi curgeau pe obraz şi privighetoarea cânta tot mai frumos; cântecul ei îţi mergea drept la inimă. Împăratul a fost foarte mulţumit şi a spus ca privighetoarea să poarte un papuc de aur la gât. Dar privighetoarea i-a mulţumit şi i-a răspuns că a fost răsplătită îndeajuns.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile pe care le scriau învăţaţii erau răspândite peste tot pământul şi câteva din ele au ajuns şi până la împăratul Chinei. Şezând pe tronul lui de aur, le citea şi dădea din cap mulţumit, fiindcă în cărţile acelea se spuneau lucruri aşa de frumoase despre oraş, despre palat şi despre grădină. "Dar mai frumos decât totul e privighetoarea", spuneau cărţile.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea pe care v-o spun acuma s-a întâmplat în China, în vremuri străvechi. Palatul împăratului Chinei era cel mai frumos din lume, clădit numai din cel mai scump porţelan, dar aşa de sfărâmicios, aşa de gingaş, încât trebuia să umbli cu mare băgare de seamă prin el să nu se spargă.

începutul de la Privighetoarea de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul mergea acum sub baldachin şi toţi oamenii de pe străzi şi de la ferestre spuneau: "Ce minunate haine are împăratul! Ce trenă straşnică! Ce bine îi vin!" Niciunul nu voia să spună că nu vede nimic; fiindcă atunci lumea ar fi zis că nu-i priceput în slujbă sau că-i prost de dă în gropi. Nicio haină de-a împăratului nu stârnise atâta bucurie printre oameni.

Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul era plin de viaţă. Venea o mulţime de străini şi odată au venit şi doi pehlivani care se dădeau drept ţesători şi spuneau că ştiu să facă o stofă frumoasă cum nu se mai afla alta. Nu numai că culorile şi desenele erau frumoase, dar ei ziceau că hainele făcute din această stofă aveau şi o însuşire minunată, şi anume că toţi cei care nu erau potriviţi pentru slujba pe care o îndeplineau şi toţi cei care erau proşti de dădeau în gropi nu puteau să le vadă.

Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A călători înseamnă a trăi.

citat celebru din Hans Christian Andersen
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândea cum fusese ea de prigonită şi de batjocorită şi acuma toţi spuneau că e cea mai frumoasă dintre toate păsările. Chiar şi liliacul se apleca spre ea cu crengile în apă şi soarele strălucea călduţ şi domol. Şi lebăda şi-a întins aripile, şi-a înălţat gâtul şi a spus din toată inima: "Pe vremea când eram o răţuşcă urâtă nici în vis nu m-aş fi gândit la atâta fericire!".

finalul de la Răţuşca cea urâtă de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Un lucru numai te rog: să nu spui nimănui că ai o pasăre care îţi spune tot ce se întâmplă; aşa are să fie şi mai bine." Şi privighetoarea şi-a luat zborul. Slujitorii au venit şi toţi credeau că împăratul a murit, dar când au intrat, au văzut că se sculase din pat şi el le-a spus bună dimineaţa.

finalul de la Privighetoarea de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parc-ar fi nişte clopoţei de sticlă, a spus sfetnicul. Ia uite cum îi merge guşa! Ciudat lucru că până acuma n-am văzut-o. Au să se minuneze toţi de la curte când au s-o vadă.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean şi ferestrele înalte şi arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperişul e făcut din scoici care se deschid şi se închid după cum se mişcă apa. Şi în fiecare scoică e un mărgăritar de preţ; numai unul şi ar fi destul să împodobească măreţ coroana unui rege.

Hans Christian Andersen în Mica Sirenă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl s-a uitat la Crăiasă; era foarte frumoasă, o faţă mai cuminte şi mai drăgălaşă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră şi ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el ştie să facă socoteli în gând, chiar cu fracţii, că ştie ce întindere şi câţi locuitori are ţara şi ea zâmbea şi nu zicea nimic. Şi deodată băiatului i s-a părut că ce ştie el nu-i destul şi s-a uitat în văzduhul larg şi înalt şi atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineţii, şi vijelia vuia şi şuiera, şi în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Şi au trecut în zbor peste păduri şi peste ape, peste mări şi peste ţări; dedesubtul lor vâjâia crivăţul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung şi sus de tot era luna mare şi luminoasă, şi o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună şi în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot oraşul vorbea de pasărea cea minunată. Când doi oameni se întâlneau, oftau numai şi se înţelegeau; unsprezece copii cocoşaţi au fost porecliţi cu numele ei, dar niciunul nu cânta ca ea.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nici gâtul sticlei n-avea cum s-o mai recunoască pe logodnica de odinioară. Când, în sfârşit, a putut ajunge la încredinţarea că nimeni nu-l mai băga în seamă şi că nu se minuna câtuşi de puţin de trecutul lui, plin de atâta strălucire, când era ştiut că se afla acolo printr-o întâmplare, în urma căderii din înaltul cerului, s-a posomorât în aşa chip încât n-a vrut să mai asculte cele ce-şi spuneau cele două bătrâne.

finalul de la Povestea unui gât de sticlă de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut lacrimi în ochii împăratului şi asta-i pentru mine cea mai mare comoară! Mai mare răsplată nu vreau! Şi iar a cântat un cântec cu glasul ei dulce.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cum îi mai bătea Gretei inima! Parcă ar fi vrut să facă un lucru rău şi ea doar atâta voia, să vadă dacă Karl e acolo. Şi acolo era, fără îndoială! Şi ea se gândea la ochii lui limpezi şi la părul lung: parcă îl vedea cum zâmbeşte ca atunci când şedeau amândoi la umbra trandafirilor. Desigur că are să se bucure când are s-o vadă, şi ea are să-i spună ce drum lung a făcut până să dea de dânsul, şi ce necăjiţi au fost cei de-acasă când el a plecat şi nu s-a mai întors. Gretei îi era teamă şi totodată se bucura.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până şi slujitorii şi fetele din casă îşi dădură în vileag mulţumirea lor şi asta e mare lucru, fiindcă soiul acesta de oameni e foarte greu să-l mulţumeşti. După cum vedeţi, privighetoarea era pe placul tuturora.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cu o mie de ţări

Ţii minte oraşul cu o mie de ţări?
Ne spuneau că există în vis
în el nu visează nimeni.
Am călătorit pe acel meleag
am visat
o mie de ţări fiecare avea
ziduri cu o mie de sori.
Dar malul cu o mie de râuri?
Dar vârful cu o mie de munţi?
Şi mă gândesc cum arătam
Cu degetul spre pântec a mirare
Când mă năşteam
Fără să ştiu că e a mia oară.

poezie de Gabriela Ana Balan din Împăratul de ceară, Cioburi de orhidee în templul cuvintelor (2012)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grădină erau nişte flori minunate şi de cele mai frumoase atârnau zurgălăi de argint, care sunau mereu, ca să nu treacă cineva pe lângă ele şi să nu le vadă.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a rugat lui Dumnezeu s-o ajute şi s-a culcat. Deodată i s-a părut că zboară şi ajunge la palatul zânei Morgana. Zâna i-a ieşit înainte, frumoasă şi strălucitoare, şi totuşi semăna cu baba din pădure care îi dăduse zmeură şi-i spusese de lebedele cu coroane de aur pe cap.

Hans Christian Andersen în Lebedele
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!