Şi, cum stătea ea aşa, deodată văzu deasupra capului o ploaie de stele care, când cădeau pe pământ, se prefăceau în monezi de aur. Din cer îi căzu la picioare o tunică ţesută din fir de aur şi un inel preţios. Ea îmbrăcă tunica, îşi puse inelul pe deget, apoi începu să adune monedele de aur; deveni, astfel, foarte bogată şi trăi apoi în belşug şi fericire toată viaţa.

finalul de la Ploaia de stele de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul apăsă pe clanţă, deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi, fără să scoată o vorbă, o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufiţa, se culcă în pat şi trase perdelele. În vremea asta, Scufiţa Roşie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce. Cum alerga ea de colo până colo, deodată îşi aminti de bunica şi porni degrabă spre căscioara din pădure. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa data de perete. De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniştea; totul i se părea atât de ciudat, încât îşi spuse: "Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e aşa de frică? Că doar altădată mă simţeam atât de bine la bunicuţa!"

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea, trecând cu fraţii săi prin pădure, văzu o vie cu struguri. El simţi că asta nu poate să fie lucru curat. Cum de nu mai văzuse el astă vie în pădure? Frate-său cel mai mare vru să ia un strugure. Ţugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloşul şi începu a tăia la viţe. Deodată începu a curge din viţele tăiate nişte sânge negru ca păcura. Fraţii se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ce merseră şi dete peste o livede cu pruni. Ţugulea nu lasă pe fratele cel mijlociu să ia prune, ci făcu ca şi la vie, şi din prunii tăiaţi curse iară sânge. După ce mei merse, dete peste o fântână. El ştia că prin acea pădure nu era nici o fântână. Nu lăsă pe fraţi, să bea apă. Ci luând suliţa, înţepă fundul fântânei de mai multe ori, şi deodată începu a gâlgâi un sânge mohorât şi cu rea duhoare. Gâlgâia ca dintr-o vacă. Acestea erau fetele zmeoaicei, care voiau să otrăvească pe Ţugulea, feciorul moşului şi al mătuşei.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostilă se duse la curte şi-i ceru din nou împăratului să-i dea fata de nevastă. Dar ţi-ai găsit să i-o dea! Şedea cătrănit toată vremea şi nu se putea hotărî în ruptul capului să-şi mărite odrasla după un neisprăvit ca ăsta, căruia toată lumea îi zicea Prostilă. Şi ca să scape de el, îl mai puse la o încercare. Cică trebuia să găsească un om care să fie-n stare să mănânce un munte de pâine...

Fraţii Grimm în Gâsca de aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostilă o luă de nevastă pe cea mai tânără şi mai frumoasă dintre domniţe şi, după moartea craiului, urcă pe scaunul domnesc. Iar fraţii lui mai mari socotiră că nici celalalte domniţe nu erau chiar aşa de lepădat, şi trăiră cu toţii ani mulţi în belşug şi fericire.

finalul de la Regina albinelor de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aduseră cu nepusă în masă, căci ei nu-i prea era voia să se dea la iveală îmbrăcată în pielea de măgar. Dară cine o ascultă! Cum o văzură slugile, se umflară de râs. Ea, cu capul plecat şi plină de ruşine de batjocura tutulor slujitorilor, veni şi cu sfială se apropie. Cum îi puse inelul, parcă fu de acolo; şi de unde să nu fie aşa! Cum auzi fiul împăratului că s-a potrivit inelul, odată răsări ca din somn. Porunci de o aduse în faţa împăratului. Acestuia nu prea îi venea a crede că fiu-său să fi căzut la boală pentru o aşa netrebnică, şi cât p-aci era să-i oropsească. Fiul împăratului şi mumă-sa căzură cu rugăciune la găinăreasa ca să se facă cum era la nuntă. După mai multe tăgăduiri, se înduplecă şi, ducându-se în cocioaba ei, se îmbrăcă şi apoi veni sus, îmbrăcată şi frumoasă ca o zână. Împăratul bleojdi ochii la dânsa şi rămase mult timp uimit de frumuseţea ei. Văzu şi el acum că bună bucăţică îşi alesese fiul lui. Atunci împăratul îşi scoase stema din cap şi o puse în capul fiului său; tot aşa făcu şi împărăteasa, puind stema sa în capul găinăresei.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul hotărî să-şi mărite fetele. Dete, deci, sfară în ţară de această hotărâre şi chiar de a doua zi începură a veni peţitori de la cutare şi de la cutare fecior de împărat. Iară după ce fata cea mai mare îşi alese mire pre un fiu de împărat, care-i păru mai frumos, se făcu mare nuntă împărătească. Şi după ce se sfârşi veseliile, plecară împăratul cu toată curtea ca să petreacă pre fiică-sa până la hotarele împărăţiei sale. Numai fiica împăratului cea mai mică rămase acasă. Făt-Frumos, argatul de la grădină, văzând că şi grădinarul se dusese cu alaiul, chemă calul, încălecă, se îmbrăcă cu un rând de haine din cele luate de la zâne, pe care era câmpul cu florile şi, după ce-şi lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină în toate părţile, fără să fi băgat de seamă că fiica împăratului îl vede de pe fereastră, căci odaia ei da în grădină. Calul cu Făt-Frumos strică toată grădina şi, când văzu că veselia lui făcuse pagubă, descălică, se îmbrăcă cu hainele sale de argat şi începu a drege ceea ce se stricase. Când veni acasă grădinarul şi văzu stricăciunea ce se făcuse, se luă de gânduri; începu a certa pe argat de ce n-a îngrijit de grădină, şi era atât de supărat, cât p-aci era să-l şi bată. Dară fiica împăratului, care privea de la fereastră toate aceste, ceru grădinarului să-i trimită nişte flori.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

era nedumerit că stătea întinsă pe nisipul cald
de câteva ore nu răspundea la semnalele lui
a încercat s-o ridice de câteva ori
apoi şi-a dat seama că trebuie să moară lângă ea
a întins o aripă deasupra capului ei şi i-a dat ultimul sărut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar Albă-ca-Zăpada trăi în bucurie şi fericire împreună cu tânărul împărat şi, dacă n-or fi murit, cu siguranţă că mai trăiesc şi-n zilele noastre...

finalul de la Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că nu vreau să duci o viaţă atât de grea ca a mea, am decis să folosesc toate economiile pe care la-am strâns de-a lungul anilor pentru a-ţi asigura educaţia. Astfel, vei deveni un om mai bun decât mine şi, mai mult, mă vei îngriji când voi fi bătrân.

Fraţii Grimm în Spiritul din sticlă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bătu ora douăsprezece, apărură doi spiriduşi glumeţi şi dezbrăcaţi. Se aşezară la masa cizmarului şi, cu degetele lor micuţe, începură să înţepe, să coasă şi să bată cuie cu atât de mare viteză şi dibăcie, încât cizmarul credea că visează. Spiriduşii nu plecară până când nu terminară toată treaba. Apoi se făcură nevăzuţi.

Fraţii Grimm în Spiriduşii cizmari
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum auzi măiastra aste vorbe, îi puse gând rău. Se luă deci pe lângă dânsul cu şoptele cu momele, viclenindu-l ca să-i afle puterea. Flăcăiandrul se pierdea de dorul ei când o văzu dezmierdându-l cu nişte cuvinte mai dulci decât mierea. Se înşelă şi îi spuse. Atunci ea îi dete ceva de bău, iar el dete dintr-însul afară inima găinei. Ea o luă, apoi îi dete pe bete din ostrov. Când se dezmetici el şi se văzu pirpiricosac, golănel şi gonit, cugetă: "Daca nu ţi-oi face-o eu, apoi să ştii că nici dracul nu ţi-o mai face".

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi l-a smuls din mână şi a început să muşte cu furie. Deodată, a scos un răcnet, gura i s-a umplut de clăbuci, scuipa şi icnea... Aruncă bucata de săpun şi începu s-o calce în picioare. Alunecă şi căzu... Săpunul... nu ştie ce să facă cu el.

Nora Iuga în Săpunul lui Leopold Bloom (2007)
Adăugat de Morticia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ala (continuă să citească): Cu trupul ei tras ca prin inel...
Lady Robinson (privindu-şi inelul de pe deget): Stupidă expresie! Încerc să-mi imaginez o femeie trasă printr-un inel. Ori n-are sâni deloc, ori are fundul plat!

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să înot pe burtă o zi, două, un an, până obosesc bine, apoi pe spate, apoi într-o dungă. Apoi într-un deget, apoi într-un fir de păr, apoi într-un fir de suflet, apoi într-o răsuflare, apoi într-un geamăt. Ies eu la mal.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorii împăratului se puseră la sfat şi gătiră lucrul pe scurt, cum se cade între fraţii cei buni. Florea, ca cel mai bătrân dintre cei trei, se duse în grajd, alese calul cel mai bun şi mai frumos puse şaua pe el şi apoi luă ziua-bună de la casă şi masă. "Mă duc, zise către fraţii săi, şi dacă nu voi veni într-un an, o lună, o săptămână şi o zi cu apă de la fântâna Zânei Zorilor să vii tu Costane după mine". Se duse. Trei zile şi trei nopţi Florea nu mai stătu; calul zbură ca năluca peste munţi şi peste văi până ce n-ajunse la marginile împărăţiei. Jur împrejur pe lângă împărăţie era o prăpastie adâncă şi peste această prăpastie o singură punte. La puntea asta mai stătu Florea o dată: să privească înapoi, apoi să ia "ziua-bună" de la ţară. Ferească Dumnezeu şi pe sufletul păgân de aceea ce văzu Florea acum, când era să plece mai departe. Un balaur! dar balaur cu trei capete, cu nişte feţe grozave, cu o falcă-n cer, cu una în pământ.

Ioan Slavici în Zâna Zorilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi se făcu o nuntă ca-n poveşti; iar după moartea împăratului, Prostilă urcă în scaunul domnesc şi trăi în fericire, până la adânci bătrâneţi, alături de nevasta lui.

finalul de la Gâsca de aur de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului cea mijlocie îşi alese şi ea un fecior de împărat, şi-l luă de bărbat. Veseliile ţinură ca şi la soră-sa cea mare; iară la sfârşitul veseliilor o petrecu şi pe dânsa împăratul până la hotarele împărăţiei sale. Fata cea mică a împăratului nu se duse, ci rămase acasă, prefăcându-se de astă dată că este bolnavă. Argatul grădinei, cum se văzu iară singur, vru să se veselească şi el ca toţi slujitorii curţei; însă, fiindcă el nu se putea veseli decât cu bidiviul său, îşi chemă calul, se îmbrăcă cu alte haine: ceru cu stelele, îşi lăsă părul pe spate, şi călcă toată grădina. Când băgă de seamă că iară fărâmase totul, se îmbrăcă cu hainele sale cele proaste, şi bocindu-se începu să dreagă ceea ce stricase. Ca şi de alt rând, grădinarul voind să-l cârpească, fu oprit de fata cea mai mică a împăratului, care ceruse flori, trimiţându-i şi doi pumni de bani, şi vorbă să nu se atingă de argat, nefiind el vinovat. Grădinarul se puse iară pe muncă şi dădu grădina gata în patru săptămâni.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeoaica suflă ce suflă şi dacă văzu că nu poate să-i prăpădească, nici să pună mâna pe dânşii, plesni fierea într-însa de necaz, căzu şi crăpă ca necuratul; iară ei aşteptară până să moară bine, apoi neguţătorul băgă degetul în gaura inelului, după cum îl învăţase Galben-de-soare, şi zidul pieri ca şi cum n-ar mai fi fost şi-i rămase inelul în deget. După ce se uitară la stârvul zmeoaicei şi făcură haz de dânsul, îl lăsară corbilor şi porniră mai departe şi merseră şi merseră, până ce ajunse la curtea împărătească. Ajungând, se înfăţişă la împăratul; acesta priimi cu multă cinste pe Ileana Simziana. El nu mai putea de bucurie, şi se îndrăgosti de dânsa de cum o văzu. Iară Ileana Simziana se căina şi se întrista în sufletul ei că n-avea trişte. Cum se poate, zicea ea, să ajungă pe mâinile unora şi altora, pe cari nu putea să-i vază de urâţi ce-i erau. Inima şi ochii ei era tot la Fătul-Frumos care o scăpase din mâna zmeului.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul cu safir

În raze arămii de-apus când am plecat,
Inelul cu safir în deget ţi l-am pus
Şi-am spus: "Să te gândeşti mereu
La cel ce ţi l-a dat".
Şi-n raze arămii de-apus
Încet m-am dus.

Dar când departe,-n luptă,-nflăcărat
Muindu-mi spada-n sânge de păgân,
Mi-am scris temutul nume-n cartea de eroi,
Tu... ai zvârlit inelul cu safir
În fundul lacului din parc.

Dar nimfa lacului l-a prins pe când cădea
Şi ţi l-a pus în sân
Pe când dormeai pe mal.
Apoi, târziu, când eu zăceam străpuns de lănci,
Străpuns de-nveninatele săgeţi,
Tu ai zvârlit inelul cu safir
În fundul râpei negre şi adânci
Din care iese abur otrăvit,
În care şi ecoul a murit.

Dar hidra fioroasă l-a găsit,
Şi-ncet târându-se pe stânci,
Ţi l-a adus, - şi ţi l-a pus în sân
Pe când dormeai într-un hamac de flori.

Dar tu ai azvârlit din nou,
Ai azvârlit inelul cu safir
În fundul unei gropi din cimitir...

Şi-acum, când eu sunt mort şi putrezit,
Şi când tu dormi în caldul tău alcov,
Nu te trezi, căci spectru-mi a venit
Să-ţi pună-n sân inelul cu safir.

poezie clasică de Eugeniu Speranţia din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeul, cum îl văzu, îngheţă sângele într-însul. Se apucară la luptă în buzdugane, dară Ţugulea cum aduse buzduganul său şi lovi pe zmeu, îi luă mirul, apoi îi tăie capul, îi luă calul si armele şi plecă înaintea zmeului celui mijlociu. Asemenea îi făcu şi lui. Apoi plecă înaintea zmeului celui mic. După ce se întâlni cu zmeul cel mic, se luă la luptă şi cu dânsul. Se bătură întâi în buzdugane, buzduganele se sfărâmară; se luptară cu suliţele, acestea se rupseră; se apucară apoi în săbii, a zmeului se frânse. După aceea se luară la luptă dreaptă, se luptară ce se luptară şi, înfrângând pe zmeu, îi tăie şi lui capul. Îi luă şi lui armele şi calul şi plecă acasă cu dânsele. Când ajunse se crăpa de ziuă; legă caii şi puse bine armele zmeilor. Apoi sculă pe fraţi să meargă la vânat. Când văzură fraţii caii se minunară. îl întrebară, dară el nu voi să le spuie nimic, zicând că nu ştie. Încălecară fraţii pe caii zmeilor şi porniră. Ţugulea însă încălecă pe calul zmeului celui mic, căci era mai vânjos.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!