
Feciorii împăratului se puseră la sfat și gătiră lucrul pe scurt, cum se cade între frații cei buni. Florea, ca cel mai bătrân dintre cei trei, se duse în grajd, alese calul cel mai bun și mai frumos puse șaua pe el și apoi luă ziua-bună de la casă și masă. "Mă duc, zise către frații săi, și dacă nu voi veni într-un an, o lună, o săptămână și o zi cu apă de la fântâna Zânei Zorilor să vii tu Costane după mine". Se duse. Trei zile și trei nopți Florea nu mai stătu; calul zbură ca năluca peste munți și peste văi până ce n-ajunse la marginile împărăției. Jur împrejur pe lângă împărăție era o prăpastie adâncă și peste această prăpastie o singură punte. La puntea asta mai stătu Florea o dată: să privească înapoi, apoi să ia "ziua-bună" de la țară. Ferească Dumnezeu și pe sufletul păgân de aceea ce văzu Florea acum, când era să plece mai departe. Un balaur! dar balaur cu trei capete, cu niște fețe grozave, cu o falcă-n cer, cu una în pământ.
Ioan Slavici în Zâna Zorilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre zile
- citate despre săptămâni
- citate despre suflet
- citate despre sfaturi
- citate despre sat
- citate despre religie
- citate despre prăpăstii
- citate despre noapte
Citate similare

Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! Ce feciori! Trei feciori în țară ca trei luceferi pe cer! Florea, cel mai bătrân era de un stânjen de înalt, cu niște umeri încât nu l-ai putea măsura cu patru pălmi cruciș. Cu totul alta era Costan: mic la statură, îndesat la făptură, cu brațul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea și cel mai tânăr fecior al împăratului e Petru: înalt, dar subțire, mai mult fată decât fecior. Petru nu face multă vorbă: el râde și cântă, cântă și râde de dimineață până în seară. Numai câte odată-l vede omul mai întunecat, dă cu mâna pletele în dreapta și în stânga de pe frunte și atunci ți se pare că vezi pe un bătrân din sfatul împăratului.
Ioan Slavici în Zâna Zorilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre râs
- citate despre înălțime
- citate despre întuneric
- citate despre tinerețe
- citate despre seară
- citate despre păr
- citate despre mâini
- citate despre muzică

Țugulea înghiți rușinea, plecă capul în jos și tăcu. Muma, tot mumă. Se duse la frate-său și ceru doi cai pentru frații cei mari și o iapă pentru Țugulea. Frate-său îi dete bucuros, mai cu seamă de milă pentru Țugulea, ca să poată umbla și el. Nu mai putură de bucurie frații când le aduse mă-sa caii. Țugulea nu se putea mângâia pentru că era olog și nu știa cum să facă să se înzdrăvenească. După câteva zile Țugulea zise că ar dori să meargă și el cu frații lui la vânătoare. Râseră frații de el. Apoi daca se rugă și mă-sa de ei, îl luară și pe dânsul. Se gătiră și plecară. În pădure se mirau frații cum face Țugulea de nimerește așa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile și trei nopți zăboviră la vânătoare.
Petre Ispirescu în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre vânătoare, citate despre cai, citate despre bucurie, citate despre vânt, citate despre rușine, citate despre păduri sau citate despre ochi

Voinicii porniră spre curtea împărătească. În ziua următoare se făcură nunțile și apoi trei zile și trei nopți întreaga împărăție răsuna de veselia oaspeților... Peste alte trei zile și trei nopți merse vestea în țară că Ana și-a făcut pâinea: a cules bobi, a măcinat, cernut, frământat și a copt pâinea precum a fost zis la culesul de căpșune. Încă de trei ori câte trei zile și de trei ori câte trei nopți trecură și o nouă veste merse în țară, că Stana și-a făcut cămașa: a cules fire de in, le-a copt și melițat, a periat fuiorul, a tors firele, a țesut pânza și a cusut cămașa pe trupul soțului ei, precum a fost zis la culesul de căpșune. Numai a Lăptiței vorbă nu s-a împilinit încă. Dar toate se fac numai cu vremea.
Ioan Slavici în Doi feți cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Ioan Slavici despre zile, citate de Ioan Slavici despre timp, citate despre soț, citate de Ioan Slavici despre soț, citate despre pâine, citate despre nuntă, citate de Ioan Slavici despre nuntă, citate de Ioan Slavici despre noapte, citate despre căsătorie, citate de Ioan Slavici despre căsătorie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Văzând fata că n-are încotro, ceru timp de trei zile în care să se gândească și apoi să-și dea răspunsul. Și trecând în cămara ei, se puse pe un plâns, de să te ferească Dumnezeu; vărsa niște lacrămi cât pumnul și suspina de să-i spargă pieptul. Plânse ce plânse, dară văzu că de la plâns nu câștigă nimic. Se duse deci la dădaca-sa, îi spuse cele întâmplate și îi ceru sfat. Dădaca, după ce se gândi și se răzgândi, îi zise să ceară a i se face trei rânduri de haine: unul de aur, altul de mărgăritar și al treilea de diamante, și să spuie că după aceea se va găti. Cererea ei se îndeplini tocmai pe tocmai. În vremea aceasta, dădaca îi pregăti toate cele trebuincioase spre fugă. Când îi aduse hainele, îi mai zise o dată să se gătească de nuntă. Fata răspunse că este gata. Boierii rămaseră mulțumiți, auzind răspunsul fetei; ei crezură că în cele din urmă ea a cunoscut că trebuie să se supuie Sfatului împărăției.
Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vestimentație, citate despre plâns, citate despre mulțumire sau citate despre diamante

Pescarul făcu precum i s-a zis: adună rouă de pe frunze, lăsă peștișorii să înoate în rouă, îi puse la soare și nu veni până ce razele soarelui nu sorbiră roua de pe ei. Ce-a aflat? Ce-a văzut? Doi copilași, feți-frumoși cu părul de aur și cu stea în frunte, unul ca cellalt, încât cine îi vedea trebuia să știe că sunt gemeni. Copiii crescură repede... În fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iar în crepetul zorilor, când stelele se stingeau pe cer, trei ani într-o clipită. Și apoi creșteau precum alții nu cresc: de trei ori în vârstă, de trei ori în putere și tot de trei ori în înțelepciunea minții. Când se împliniră trei zile și trei nopți, copiii erau de doisprezece ani în vârstă, de douăzeci și patru în putere și treizeci și șase în înțelepciunea minții.
Ioan Slavici în Doi feți cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre rouă, citate despre copilărie, citate despre Soare, citate despre înțelepciune, citate despre înot sau citate despre vârstă

Fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăță calul, fiindcă văzu ea că toate învățăturile lui îi iese înde bine, și din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca și de la rând, dete pe de altă parte și-i ieși înainte, așeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete și se ascunse sub acel pod. Când fu ca să treacă fata pe acolo, unde îi ieși înainte balaurul plesnind din coadă și încolăcindu-se; din gurile lui ieșea văpaie de foc, și limbile îi jucau ca niște săgeți arzătoare; cum îl văzu fata că este așa de grozav, niște răcori o apucară și i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simți că fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăși și-i aduse aminte ce o învățase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse nițică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie și, cu paloșul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ținu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmașul se păzea și el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.
Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre vinovăție, citate despre urechi, citate despre superlative, citate despre inimă sau citate despre gură

După cum zisese bătrânul așa se și întâmplă. A treia zi pustnicul, luându-și rămas bun de la fiul său cel de suflet, se culcă și adormi somnul cel lung. Apoi îndată veni un leu groaznic, nevoie mare! și veni răcnind, cum văzu pe bătrân mort, îi săpă groapa cu ghiarele, iară fiul îl îngropă și rămase acolo trei zile și trei nopți plângând la mormânt. Apoi foamea îi dete în știre că el viază încă; se sculă de pre mormânt cu inima zdrobită de durere și de întristare, se duse la viță, și cu mare mâhnire văzu că se uscase; atunci își aduse aminte de vorbele bătrânului și se sui în pod, unde găsi frâul; îl scutură și iată că veni un șoimulean aripat.
Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bătrânețe, citate despre tristețe, citate despre somn sau citate despre știri

Mai trecu ce trecu și iarăși, într-o sărbătoare mare, împăratul merse la biserică cu toți sfetnicii săi și cu toți curtenii tineri și bătrâni. Și de astă dată fata cea mică a împăratului se prefăcu că este bolnavă și rămase acasă. Între curtenii împăratului cari merseră la biserică era și grădinarul, fiind bătrân, credincios și vechi slujbaș al împăratului. Argatul cel cheleș daca se văzu singur, scutură frâul și-și chemă calul. De astă dată scoase din găoacea de nucă rândul de haine cel de aur, se găti frumos, înfrână calul ce venise numai înșelat, își lăsă părul de aur pe spate, încălecă, își încurcă calul prin grădină, pe care o strică de tot, și apoi se duse ca și de-lalt rând la biserică, merse la mir, se ploconi în dreapta și în stânga și ieși. Întorcându-se acasă, porunci calului de făcu grădina de trei ori mai frumoasă decât era. Fata împăratului îl văzu și când ieși, și când se întoarse, și ceea ce făcu, dară tăcea. Când se întoarseră de la biserică, împăratul și toți cu totul spuseră fetei celei mici a împăratului minunea ce văzuseră.
Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate despre tăcere, citate despre sărbători sau citate despre păr blond

De aci se duse într-un oraș, își puse o bășică de cirviș în cap, și merse de se rugă de grădinarul împăratului ca să-l priimească argat la grădina împărătească. Grădinarul nu prea voia să-l asculte, dară după multă rugăciune îl priimi, îl puse să lucreze la pământ, să care apă, să ude florile, îl învăță să curețe pomii de omizi și brazdele de buruieni. Făt-Frumos lua în cap tot ce-l învăța grădinarul, stăpânul său. Împăratul avea trei fete: și așa multă grije îi dase trebile împărăției, încât uitase de fete că trebuie să le mărite. Într-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare câte un pepene ales de dânsa la masa împăratului. După ce împăratul se puse la masă, veniră și fetele și aduse fiecare câte un pepene pe tipsii de aur și îi puseră dinaintea împăratului. Împăratul se miră de această faptă și chemă sfatul împărăției să-i ghicească ce pildă să fie asta. Adunându-se sfatul, tăiară pepenii și, după ce văzură că unul se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de mâncat și al treilea dase în copt...
Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre oraș, citate despre flori sau citate despre curățenie

Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dară toate erau în zadar. În cele de pe urmă veni o babă și-i zise: Luminate împărate! să trăești întru mulți ani! dacă vrei să se facă sănătoasă fiica împărăției tale, să cauți cerbul de aur care cântă ca toate păsările și să-l aduci în casă numai trei zile și vei vedea cum se va face sănătoasă. Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăția; iară după trei zile feciorul bucătăresei lovi bușteanul de trei ori și se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într'însul pe feciorul de împărat, și se puse dinaintea palatului. Împăratul văzând cerbul, se dete jos și întrebă pe feciorul bucătăresei, dacă-i este de vînzare!
Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sănătate, citate despre păsări, citate despre palate sau citate despre lumină

Țugulea luă chimirașul; dară când ridică ochii și voi s-o întrebe cine era ea, de are milă de dânsul, ia pe zâna de unde nu e! Parcă intrase în pământ. Iară el o dată se deșteptă. Se pomeni cu chimirașul în mână. Se încinse cu el, se dete de trei ori peste cap, gândind să se facă o pasăre, și îndată se făcu. Se dete iară de trei ori peste cap și se făcu om la loc. Cât p-aci să se piarză de bucurie, dară se stăpâni. Încinse chimirul pe piele ca să nu se vază și se feri d-a spune fraților ceva. Pasămite, zâna aceea era ursitoarea lui cea bună. După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu frații lui la bordeiul lor, și aduseră mulțime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la pășune, frații cei mari ziseră lui Țugulea să păzească el caii, căci dânșii sunt obosiți. Cum se culcară și adormiră. Țugulea priponii caii, apoi, dându-se de trei ori peste cap, se făcu o albină și pleca înspre miazănoapte încotro ședea Zmeoaica pământului. După ce ajunse acolo, zbârn! în sus, zbârn! în jos, intră în casa zmeoaicei și ascultă ce vorbea cu zmeii, ginerii săi, și cu zmeoaicele, fetele sale.
Petre Ispirescu în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre apicultură sau citate despre albine

Plecasem
Plecasem demult. Mai întâi peste ape
apoi peste câmpii, peste munți
peste aerul strâmb
peste cerc, peste îndepărtarea cercului
peste apropierea dintre noi
peste o mână pierdută
peste trei degete curbate
peste un sărut întâmplător
peste plăcut. Peste asta!
Plecasem demult
de mult
ce plecasem...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre munți, poezii despre degete sau poezii despre aer

Crescură paltinii, crescură cum alți paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iară în crepetul zorilor, când se strâng stelele pe cer, trei ani într-o clipită. Când se împliniră trei zile și trei nopți, cei doi paltini erau mândri și nalți, ridicându-se cu crengile lor până la fereastra împăratului. Și apoi, când adia vântul și se mișcau frunzele, împăratul asculta, asculta zile întregi la șoptirea lor. Îi părea că aude un suspin neîncetat, ca o plângere pusă în vorbe neînțelese, pe care numai sufletul lui o simțea ca o simțire ascunsă și nepricepută, care ziua nu-i lăsa odihnă și care noaptea îl ținea treaz. Îl cuprindeau fiorii în auzul acestei șoptiri și totuși îi părea că n-ar putea să fie fără de ea.
Ioan Slavici în Doi feți cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stele, citate despre odihnă sau citate despre mândrie

Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăși despre broasca fratelui lor celui mai mic, și începură împreună cu logodnicele lor a grăi despre dânsul cam în dodii. Îi ținură de rău tatăl lor, căci de, orice s-ar zice, fiu îi era și ăl mic, și îl durea la inimă când îl luau în râs, dară toate fură în deșert, căci, deși nu mai vorbea de rău aievea în fața împăratului, pe din dos, însă, își băteau mendrele, cum voiau, își dedeau coate de râdeau, și chiar se vorbiră, amândoi frații cu logodnicele lor, să facă pe fratele lor mai mic de râs și ocară, când va veni cu broasca țestoasă înaintea împăratului. Fiul cel mic al împăratului daca se duse și el să-și aducă logodnica, broasca cea țestoasă ieși din eleșteu la dânsul, se dete de trei ori peste cap și se făcu om ca toți oamenii. Vorbiră ce vorbiră, apoi fiul împăratului îi zise să se gătească să meargă.
Petre Ispirescu în Broasca țestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre logodnă, citate de Petre Ispirescu despre logodnă, citate de Petre Ispirescu despre inimă, citate despre deșert, citate de Petre Ispirescu despre deșert sau citate despre broaște țestoase

Portarul, dacă văzu că nu este chip să-l oprească de a merge, îl duse la fata împăratului. Ei, cum se văzură, se și plăcură. Se vede că ei erau făcuți unul pentru altul. Și de unde să nu fie așa! Biata fata împăratului ar fi dorit să rămâie în noaptea aceea băiatul în cămara ei; dară îi era milă de tinerețele lui, cum de să se prăpădească o așa bunătate de june. Și împreună cu portarul mai cercară încă o dată să-l facă a nu rămânea. Dară fu peste poate; căci Făt-Frumos era de aceia cari, când își pune în gând să facă ceva, nici dracul nu i-o scoate din cap. Și așa, cum veni seara, el se duse cu cărticica lui în mână și stătu în priveghere. Ce făcu el, ce nu făcu, că văzu albul zilei. A doua zi îl găsiră tot cu cartea în mână și searbăd, și galben ca turta de ceară, de pare că muncise cine știe la ce lucruri grele, și cine știe câte nopți, nemâncat și nebăut.
Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre galben, citate despre draci, citate despre dorințe sau citate despre cărți

Multă vorbă nu se mai făcu. Feciorul de împărat văzu cu ochii, și asta era destul. Lăptița nu și-a ținut vorba, și acuma nu rămase decât să-și ajungă pedeapsa. Feciorul de împărat n-avu încotro, își călcă pe inimă și porunci să o îngroape în pământ până la sânișori, rămânând așa în ochii lumii, pentru ca să se știe ce e aceea când cineva cutează să înșele pe un fecior de împărat. Într-altă zi, apoi, se făcu pe gândul vitregei. Feciorul de împărat se cunună a doua oară și iarăși răsunară veseliile de nuntă trei zile și trei nopți. Hei! dar nu e darul lui Dumnezeu pe faptă nedreaptă! Cei doi feți-frumoși nu aflau odihnă în pământ. În locul în care erau îngropați crescură doi paltini frumoși. Când vitrega îi văzu crescând, porunci ca să-i stârpească din rădăcină.
Ioan Slavici în Doi feți cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului, dacă văzu că tată-său îi dete voie, se gândi mai întâi pe care din boierii mai bătrâni să ia de povățuitor. Și până una-alta, ea își aduse aminte de vitejiile tatălui său din tinerețe și de calul său. Se duse deci la grajd ca să-și aleagă și ea un cal. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toți caii din grajduri, și de nici unul nu i se prindeau ochii, deși erau armăsarii și caii cei mai buni din toată împărăția. În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcând pe coaste. Cum îl văzu, se uita la el cu milă și parcă nu se îndura să se depărteze de dânsul.
Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Petre Ispirescu despre cai, citate de Petre Ispirescu despre tinerețe, citate de Petre Ispirescu despre superlative, citate de Petre Ispirescu despre ochi sau citate de Petre Ispirescu despre bătrânețe

După ce șezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea și mai obișnuindu-se a trăi în huietul ce înăbușește orașele, plecă luându-și calul cu sine și se duse, și se duse, până ce ajunse pe tărâmul unor zâne. Ajungând la zâne, cari erau în număr de trei, căută să se bage argat la dânsele; așa îl sfătui calul să facă. Zânele deoacamdată nu prea voiau să-l ia în slujbă, dară se înduplecară la rugăciunile lui și-l priimiră. Calul adesea venea pe la domnul său, și într-o zi îi zise să bage de seamă, cum că în una din case zânele aveau o baie, că acea baie, la câțiva ani, într-o zi hotărâtă, curge aur, și cine se scaldă întâi aceluia i se face părul de aur. Îi mai spuse să vază că într-unul din tronurile casei zânele aveau o legătură cu trei rânduri de haine, pe care le păstrau cu îngrijire. Băiatul băgă la cap toate zisele calului și, de câte ori avea câte ceva greu de făcut, chema calul și-i da ajutor. Zânele îi dase voie să îmble prin toate casele, să deretece, să scuture, să măture, dar numai în cămara cu baie să nu intre. Însă el când lipseau ele d-acasă intra și lua aminte la toate câte îi zicea calul. Ochi și legătura cu hainele puse cu îngrijire într-un tron.
Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață

Apoi se despărțiră, ducându-se fiecare într-ale sale. Ajungând la împărăția tatălui său și auzind că vine fiul său cel mic, îi ieși înainte cu mare, cu mic, ca să-l priimească, după cum i se cuvenea. Mare fu bucuria obștească când îl văzură cu soțioară cum nu se mai găsea pe fața pământului, și cu odoare cu nu s-a mai pomenit. Cum ajunse, porunci Făt-Frumos și făcu un grajd măiestrit pentru iapă; iară colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. Apoi tată-său puse de se făcu pregătirile de nuntă. Și după câteva zile se cunună Făt-Frumos cu Zâna Crăiasă, întinse masă mare pentru bun și pentru rău, și ținură veseliile trei zile și trei nopți încheiate. După care trăiră în fericire, fiindcă Făt-Frumos nu mai avea ce pofti.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire sau citate despre Făt-Frumos

Toți cei de față rămaseră înmărmuriți când văzură asta minune. Apoi ochii tutulor se ațintiră la măiastra și mărturisiră că așa frumusețe de muiere nici c-au mai văzut, și nici că se mai poate afla în toată lumea. Se pregătiră și făcură o nuntă d-alea împărăteștile. Ei nu se mai duseră de acolo. Rămaseră câtetrei frații la un loc. Trebile împărăției mergeau găitan. Locuitorii apucau și ei de la acești trei frați când dreptate, când povețe bune și când ajutoruri de bani; și în toată lumea se duse vestea despre ei, cărora li se zicea: La cei trei frați împărați.
Petre Ispirescu în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Petre Ispirescu despre sfaturi, citate de Petre Ispirescu despre nuntă, citate de Petre Ispirescu despre frumusețe, citate despre femei, citate de Petre Ispirescu despre femei, citate despre dreptate, citate de Petre Ispirescu despre dreptate, citate despre bani sau citate de Petre Ispirescu despre bani