Într-o zi pescarii împărăteşti se sculară dis-de-dimineaţă şi-şi aruncară mrejele în apă. Tocmai în clipa când cele din urmă două stele se stinseră pe cer, unul dintre pescari ridică mreaja şi văzu ce n-a mai văzut: doi peştişori cu solzii de aur. Pescarii s-adunară să vadă minunea, iar după ce văzură şi se minunară, hotărâră ca, aşa vii precum sunt, să ducă peştişorii la împărat şi să-i facă cinste.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când împărăteasa văzu mieluşeii păscând pe sub ferestrele împăratului, sări plină de bucurie la dânşii, îi luă în braţe pe amândoi şi-i duse la soţul său. Din clipita asta, feciorul de împărat zi şi noapte nu se gândea decât la mieluşei: îi părea că în fiecare mişcare a mieluşeilor, în fiecare zbieret ieşit din gura lor, în fiecare privire află ceva, care îi cădea greu şi totuşi îi ustura inima. Văzând că soţul său a îndrăgit mieluşeii, împărăteasa iarăşi prinse gând rău şi nu se împăcă până ce, când cu bine, când cu rău, când cu vorbe dulci şi când cu plâns, nu făcu pe feciorul de împărat ca să se învoiască cu pierzarea mieluşeilor. Mieluşeii fură tăiaţi. Ce nu se putu mânca, împărăteasa puse să se arunce în foc... în foc şi piele, şi lână, şi oase, şi tot ce a mai fost. Nu mai rămase nimic. Nimeni n-a băgat de seamă că tocmai pe fundul vasului în care s-a spălat carnea, între crăpătura doagelor, au rămas două bucăţele din creierii mieluşeilor. Când apoi slujnica împăratului s-a dus la vale după apă, bucăţelele de creieri s-au spălat şi au mers cu pârâul până în apa cea mare, care curgea prin mijlocul împărăţiei. Aici din cele două bucăţele s-au făcut doi peştişori cu solzii de aur, unul tocmai ca şi cellalt, deopotrivă, ca să se ştie că sunt fraţi gemeni.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat a pornit ca primejdia, s-a dus ca pedeapsa lui Dumnezeu, s-a bătut cum se bate, cum numai el se bate şi, când în a treia zi au crăpat zorile, iarăşi a fost la curtea împărătească, sosind cu inima stâmpărată prin luptă şi cu ea plină de dor neastâmpărat să ştie ce şi cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, şi urâtă, şi supărăcioasă, şi grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost aşa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când feciorul de împărat era numai trei paşi de la poarta curţii, s-a întâmplat întocmai precum a fost zis Lăptiţa: doi feţi-frumoşi, feciori de împărat, unul ca altul, cu păr de aur şi cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căţei în locul copiilor, feţi-frumoşi, iar pe copiii cu părul de aur şi cu steaua în frunte îi îngropă în colţul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă şi cercă s-audă şi să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi căţeluşi, pe care vitrega i-a fost pus în patul Lăptiţei.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu una, cu două, feciorul de împărat nu se urnea însă din loc. Vorbele zburară în vânt şi iscusinţele rămaseră lucru fără treabă. Vremea trecea, ziua se apropia, era mâine-poimâne, şi feciorul de împărat nu se depărta de lângă soţia sa. Când vitrega văzu că acuma nu e încotro, îşi puse piatră pe inimă şi trimise carte, ştire şi veste la frate-său, a cărui împărăţie era vecină, spuse cum şi ce, şi grăi două-trei vorbe, ca să vină cu oaste şi voinici şi să cheme pe feciorul de împărat la război. Asta era una, bună şi cea din urmă. Nici nu rămase în zadar. Feciorul de împărat sări cuc de mânie când îi veni vestea că acum nu e bine, că iaca cum şi ce, şi cum că oştile vrăjmaşilor sunt pe cale să vină, să intre şi să fie precum de mult n-a mai fost... Bătaie adică, bătaie grozavă, bătaie între doi împăraţi! Văzu şi el că acuma nu e încotro, că n-are decât să facă ce e de făcut. Aşa sunt feciorii de împărat! Oricât de în drag şi-ar păzi nevestele şi oricât de-a dor ar aştepta să-şi vadă feţii, când aud de bătaie, li se zvârcoleşte inima în trup, li se frământă creierii în cap, li se împăienjenesc ochii... lasă nevastă şi feţi în grija Domnului şi pornesc ca vântul la război.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile sunt cei mai buni pescari: chiar şi pescarii cad în plasa lor.

aforism de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (9 noiembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se făcu ziuă, împărăteasa îşi puse de gând să prăpădească paturile. Porunci dar să facă alte două paturi tocmai ca şi acelea şi, când împăratul merse la vânat, le puse pe aceste pe neştiute în casă, iară paturile de paltini le aruncă în foc până la cea mai mică scândură. Focul ardea, iară în pocniturile focului împărăteasa părea că aude tot acele vorbe de înţeles nepriceput. După ce paturile arseră, încât nu rămase nici măcar o bucăţică de cărbune, împărăteasa adună cenuşa şi o aruncă în vânt, pentru ca să fie dusă peste nouă ţări şi peste nouă mări, ca parte cu parte în veci să nu se mai afle. Ea n-a văzut însă că tocmai atunci când focul ardea mai frumos se ridicaseră în sus două scântei şi, ieşind la lumină, căzură tocmai unde au fost crescuţi cei doi paltini, iară căzute aici, cele două scântei se prefăcură în doi mieluşei gemeni, din care unul era tocmai atât de frumos ca şi cellalt, tocmai atât de blând, cu lâna tocmai atât de strălucită. Doi miei, fiecare preţ de-o împărăţie!

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea şi dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela.

începutul de la Rodul tainic de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oltenii, prazul şi vaporul

Olteni?! Să nu-i mai recunoşti!
Mereu ca-n filmele cu proşti!
Pleacă Ion şi cu Grigore
Să vadă marea-ntr-un târziu.
Aveau un diplomat şi prazul...
Mă jur! Al naibilui să fiu!
Desculţi, păşiră pe nisipul
Fierbinte... Şi deodată-n zare,
Văzură un vapor. (Minune
Ce mai! ) călătorind pe mare.
- Băi Ioane, zise curios Grigore,
Tu vezi pe apă un palat?
Da-i fără roţi!
- Şi le ascunde!
(Pe prazul lor au pariat).
Cum nu căzură ei la pace
Se hotărâră că-i corect
Minunea să o cerceteze.
Voiau răspunsul coerent.
Se aruncară ei în valuri
Şi înotară spre vapor,
Iar mateloţi săreau cu rândul
Să le ofere ajutor.
Se adânceau oltenii noştri
Să vadă roţile, dar vai,
Ei nu vedeau nimic anume
Vedeţi?! Aici au dat de "bai".
Cu chiu cu vai, la bord urcară
Şi-şi spuseră dilema lor.
- Măi oameni buni, vaporul merge,
Dar nu pe seama roţilor!
La mal, a doua zi, oltenii,
Îndeajuns de lămuriţi,
Deşi n-au câştigat pariul,
Erau de-a dreptul fericiţi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari în jurul focului

Ca şi-n poveşti cum altădată
Popas pescarii cu tain îşi fac
În jurul focurilor roată
La cherhana sau lângă bac

Şi fierb în apa grea din baltă
Peşte mărunt cu chimion
Într-un ceaun în care saltă
Bucăţi mai mari de sturion

Şi pun pescarii la taifas
Necazurile lor la cale
Să-şi scoată viaţa din impas
Şi sorb cu vinul stelele din oale

Şi-ajung târziu la ei în sat
În case mici de stuf şi var
'şi-ngoapă truda-n câte-un pat
A doua zi să-nceapă iar.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Persida a deschis, în cele din urmă, uşa, ca să vadă ce fac, în casă era linişte şi Bandi râdea înainte.

finalul de la Mara, Pace și liniște de Ioan Slavici (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când auzi fata că tată-său îi dă voie să meargă, nu mai putea de bucurie. Punea la cale tot pentru drum; şi se întorcea numai într-un călcâi, când poruncea şi aşeza lucrurile de călătorie. Îşi alese calul cel mai de frunte din grajdurile împărăteşti, hainele cele mai mândre şi mai bogate şi merinde ca să-i ajungă un an de zile. După ce tată-său o văzu gata de plecare, îi dete poveţele părinteşti de cum să se poarte, cum să facă ca să nu se descopere că e fată. O învăţă tot ce trebuia să ştie un viteaz care merge la o aşa slujbă înaltă, şi cum să se ferească de bârfeli şi clevete, ca să nu fie urâtă şi nebăgată în seamă de ceilalţi fii de împărat.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi avea trei fete. Şi fiind a merge la bătălie, le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată poveţele ce le deduse, şi-şi luă ziua bună de la ele. Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruinţă; iar cea mai mare din ele priimi cheile din mâna împăratului. Nu se ştia ce să se facă, de mâhnire şi de urât, fetele, când se văzură singure. Apoi, ca să le treacă de urât, hotărâră ca o parte din zi să lucreze, o parte să citească şi o parte să se plimbe prin grădină. Aşa făcură şi le mergea bine. Vicleanul pizmuia pacea fetelor şi-şi vârî coada.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se sculară boierii şi văzură atâtea fiare arse, nu le venea a crede ochilor. Se duseră să-şi ia armele de unde le agăţaseră, dară ia-le de unde nu e. Văzură în cele din urmă că sunt păcăliţi, se cătrăniră de mânie, însă înghiţiră găluşca. Ciobănaşul era gata de plecare, fiindcă tocmai se îngâna ziua cu noaptea, încălecă şi o luă la sănătoasa; vezi că se cam şi temea să nu paţă ceva din mâna boierilor. Boierii iarăşi îl ajunseră de pe urmă şi îl întrecură, bătându-şi joc de dânsul, când erau pân dreptul lui. Seara iarăşi târziu sosi şi ciobănaşul la locul unde se aşezaseră ei să conăcească. Cum ajunse, se trase la o parte ca şi în ziua trecută, îngriji de cal, apoi cină şi se culcă. Locul unde maseră ei noaptea aceasta era aproape de o lăcovişte nomoloasă. Boierii, cum văzură că ciobănaşul a adormit, îi luară calul şi îl înnomoliră în lăcovişte.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul făcu precum i s-a zis: adună rouă de pe frunze, lăsă peştişorii să înoate în rouă, îi puse la soare şi nu veni până ce razele soarelui nu sorbiră roua de pe ei. Ce-a aflat? Ce-a văzut? Doi copilaşi, feţi-frumoşi cu părul de aur şi cu stea în frunte, unul ca cellalt, încât cine îi vedea trebuia să ştie că sunt gemeni. Copiii crescură repede... În fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iar în crepetul zorilor, când stelele se stingeau pe cer, trei ani într-o clipită. Şi apoi creşteau precum alţii nu cresc: de trei ori în vârstă, de trei ori în putere şi tot de trei ori în înţelepciunea minţii. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, copiii erau de doisprezece ani în vârstă, de douăzeci şi patru în putere şi treizeci şi şase în înţelepciunea minţii.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile şi pescuitul

Femeile-s pescari de rasă:
Pescarii chiar la cad în plasă...

distih de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (9 noiembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat rămase ca un zăpăcit. Se întoarse acasă, dară cu gândul era tot la dânsa. Tată-său, văzându-l tot pe gânduri şi trist, nu ştia ce să-i mai facă să-l înveselească oarecum. Când iată că-l poftesc la altă nuntă de împărat, unde se şi duse cu împărăteasa şi cu fiul său. Ca şi la cealaltă nuntă feciorul de împărat jucă cu fata cea necunoscută şi frumoasă, care venise şi la această nuntă şi se prinse în horă lângă dânsul. După multe întrebări, află de la dânsa că şedea tocmai înspre partea aceea, încotro era împărăţia tatălui său, doară căci nu-i zisese că şade chiar la dânsul. Atunci fiul de împărat îi făgădui să o ducă acasă, daca era singură, şi ea priimi. Însă tocmai când era să se spargă nunta, ea pieri de lângă dânsul din horă. Se întoarseră deci acasă împăratul şi cu ai lui, însă fiul lor se topea d-a-n-picioarele şi nimeni nu ştia din ce pricină. Deşi se făcuse vâlvă că feciorul de împărat este îndrăgostit cu o zână, el însă se apăra înaintea tatălui său că nu ştie la sufletul său nimic. Toţi vracii şi cititorii de stele se aduseră şi nimeni nu ştiu să-i ghicească răul de care suferă. Unul dintr-înşii zise că e teamă să nu dobândească lipici.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei! dar multe se petrec în lume, şi dintre multe, multe bune şi rele multe! S-a întâmplat adică, ca feciorul de împărat să aibă şi o mamă vitregă, iară asta, o fată mare în păr, pe care a fost adus-o cu sine, având-o de la cel dintâi bărbat. Şi apoi, vai şi amar de acela ce cade în asemenea cuscrii! După gândul vitregei era să fie ca fiica sa s-ajungă soţie de împărat şi stăpână peste împărăţie, iară nu Lăptiţa, fata cea de păcurar. Şi acuma sărmana Lăptiţa avea să sufere pentru că n-a fost pe gândul vitrigei, ci după voinţa lui Dumnezeu. Vezi! aşa e lumea: chiar şi acolo e rea unde o poartă gândul cel bun. Era acuma în gândul vitrigei ca întâmplându-se după cum a fost zis Lăptiţa, să facă pe lume să creadă şi să creadă feciorul de împărat că nu e precum este şi precum s-a zis. Nu putea însă face nimic, fiindcă feciorul de împărat stătea de-a pururea, zi şi noapte, lângă soţia lui. Îşi puse dar de gând ca, cu una, cu două, cu vorbe şi iscusinţe, să-l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptiţa în grija ei, a ei să fie grija. Ştia că nu-i va fi greu să afle cale şi chip.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vorbă nu se mai făcu. Feciorul de împărat văzu cu ochii, şi asta era destul. Lăptiţa nu şi-a ţinut vorba, şi acuma nu rămase decât să-şi ajungă pedeapsa. Feciorul de împărat n-avu încotro, îşi călcă pe inimă şi porunci să o îngroape în pământ până la sânişori, rămânând aşa în ochii lumii, pentru ca să se ştie ce e aceea când cineva cutează să înşele pe un fecior de împărat. Într-altă zi, apoi, se făcu pe gândul vitregei. Feciorul de împărat se cunună a doua oară şi iarăşi răsunară veseliile de nuntă trei zile şi trei nopţi. Hei! dar nu e darul lui Dumnezeu pe faptă nedreaptă! Cei doi feţi-frumoşi nu aflau odihnă în pământ. În locul în care erau îngropaţi crescură doi paltini frumoşi. Când vitrega îi văzu crescând, porunci ca să-i stârpească din rădăcină.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândi, se răzgândi; se cercă să se suie - în zadar. Sta, sta s-o doboare cu totul întristarea: cum se poate să se lase ea să se înece tocmai la mal. Când, îşi aduse aminte de oscioarele de găină ce le purtase atâta cale şi-şi zise: nu se poate să mi se fi zis de florile mărului să păstrez aceste oscioare, ci că îmi va fi de mare ajutor la nevoie. Atunci scoase oscioarele din legătura ce o avea, se socoti niţel, mai cugetă şi, luând două din aceste oscioare, le puse vârf în vârf şi văzu că se lipi ca printr-o minune. Mai puse unul, apoi unul, şi văzu că se lipiră şi acelea. Făcu deci, din oscioare, doi drugi cât casa de înalţi. Îi rezemă de casă la o depărtare de o palmă domnească unul de altul. După aceea puse iarăşi căpătâi la căpătâi celelalte oscioare şi făcu nişte druguleţi mici, fiecare puindu-i d-a curmezişul pe drugii cei mari, închipui treptele unei scări; cum punea aceste trepte, se lipeau şi ele. Şi astfel unul câte unul puse până sus. Cum punea o treaptă, se urca pe ea. Apoi alta, apoi alta, până unde îi ajunse. Când, tocmai sus în vârful scării, nu-i ajungea să mai facă o treaptă. Ce să facă? Fără astă treaptă nu se putea. Pasămite ea pierduse un oscior. Să stea acolo, era peste poate. Să nu intre înăuntru îi era ciudă. Se apucă şi-şi tăie degetul cel mic, şi cum îl puse acolo se lipi. Luă copilul în braţe se urcă din nou şi intră în casă.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari

În amurg, doi bătrâni pescari cinchiţi pe plajă,
privind spre larg.

În spatele lor larma portului,
taverne din care se revarsă hohote de râs, poveşti
înghiţite laolaltă cu berea, o cocotă afumată
proferând blesteme, două blonde
nenaturale, cu picioare molatice, la agăţat.

Dealuri uscate după o vară lungă,
priviri goale. Bărci care tanghează
oftând, amarate la dane.

Pescarii nu aud nimic.
Privirea lor navighează
departe, printre arhipelagurile de nori,
încă rozalii ş calzi. La ora mareei înalte,
mâinile lor împietrite
devin ispoluri, savurând marea.

poezie de Michael Cayley–, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El rămase buimăcit de mirare, când în clipa aceeaşi chiar văzu cum se înfiinţează un boboc de floare, cum creşte de se măreşte şi cum se deschide o floare aşa de frumoasă, de nu puteai să te opreşti ca să nu o miroşi. El puse mâna de o rupse, o luă şi o băgă în sân; vezi că aşa îl învăţase zâna. Seara când domniţele intrară în cămara lor cea încuiată şi zăvorâtă cu nouă lacăte mari, ca să se culce, el se furişe binişor pe lângă ele şi intrară împreună. El le vedea pe ele ce fac, dară ele nu-l vedeau pe dânsul. El le văzu că în loc să se dezbrace spre a merge la culcare, ele începură a se pieptăna, a se îmbrăca cu haine scumpe şi a se găti de ducă. El se mira de cele ce vedea şi hotărî ca să se ţie după dânsele cu dinadinsul să vază pe unde au să iasă ele, unde au să se ducă şi ce au să facă.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!