Omul ascultă, şi treaba se făcu îndată. Drumeţul nu zăbovi nici aici mult, ci plecă, mai numărând şi alt neghiob. Apoi, de aici merse mai departe, până ce ajunsese ca să mai vadă aiurea şi altă năzbâtie. Un om legase o vacă cu funia de gât şi, suindu-se pe-o şură, unde avea aruncat oleacă de fân, trăgea din răsputeri de funie, să urce vaca pe şură. Vaca răgea cumplit, şi el nu mai putea de ostenit...

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa, drumeţul nostru, mirându-se şi de această mare prostie, zise în sine: "Mâţa tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vaca pe şură, la fân, n-am mai gândit!" Apoi drumeţul se întoarse acasă şi petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti mai cu duh decât pe cei ce văzuse în călătoria sa.

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aici, drumeţul nostru, mai numărând un nătărău, merse tot înainte, până ce ajunse iară la o casă. Acolo, ce să vadă! Un om, cu-n ţăpoiu în mână, voia să arunce nişte nuci din tindă în pod.

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menajerie domestică

De multă căldură,
aici în bătătură,
nu vezi nici o figură
sau stârpitură de pasăre,
raţă creaţă,
măcănind de dimineaţă,
nici o găină
trecută peste gard
de la vecină...
Nici nu cântă,
nici nu mănâncă,
nu cotcodăceşte,
nu cloceşte,
de nu plouă,
nu se ouă...
Găina şi raţa
legate cu aţa
stau în şură
ascunse de căldură...

Vaca -n grădină,
rumegă-n surdină,
priponită
paşte liniştită,
legată de-un pociumb
cu lanţul cel de plumb...

Porcul cel grăsun,
se teme de Crăciun,
dar până atunci,
înfulecă pe brânci,
chiar de-ar fi stânci
grămadă în troacă,
apoi fuge la răstoacă
să se tavălească,
să se răcorească.

Cineva nechează,
pe toţi ne sfidează,
acum în ceas de amiază...
Acel cineva,
dinadins ar vrea
să fie un armăsar,
dar nu-i decât
un biet măgar...
plin de băligar...
El e negru,
dar e vopsit cu var...
Dac-ar fi mai ceacâr,
Ai zice că-i catâr...

poezie satirică de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numaidecât şi puse la cale cele de trebuinţă pentru o călătorie mai lungă. Mă-sii îi spuse că se duce la vânătoare. Plecă şi dete şi pe la zână, căreia îi spuse ce avea de gând să facă. El ştia, vezi, că sfaturile ei îi prinsese mult bine. Zâna, după ce îl învăţă cum să facă să izbutească, îi dete un săpun, un pieptene şi o perie, ca să-i fie de slujbă. El plecă şi merse, merse, până ce ajunse la o pădure deasă şi întunecoasă, de abia putea să răzbească. Bâjbâi el p-acolo până ce dete de ghizuina scroafei. Cum să se apropie el? Căci ghizuina era încongiurată de buşteni şi de rascote, de nu se putea atinge nici pasăre măiastră.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaca se leagă cu funia, omul – cu limba.

proverbe armeneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soacra şi vaca

O noră şi cu o soacră
Care bine se împacă
Se-ntrebau lângă-o păşune:
- Ce-i mai bine bou sau vacă?

După multă chibzuială
Trăncănind fără să tacă
Soacra fu să hotărască:
- Eu mai bine cred că-i vacă.

Vaca păşunând pe-aproape:
- Mai bine să mor pe rug
După ce o viaţă-s mulsă
Şi cu boul trag în jug

Şi-am parte de-un taur tandru
Odată pe an, mi-e dor
Să fac dragoste într-una
Dar sfârşesc în abator.

De aceea cred că-i bine
Fie viaţa cât de acră
Să schimb viaţa mea de vacă
Cu a ta, să fiu eu soacră.

Morala:
Vaca viaţa şi-o ignoră
Dar n-ar vrea să fie noră.

fabulă de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce se despărţiră, Ţugulea intră într-o peşteră să se adăpostească până va trece zmeoaica. Urgisita de zmeoaică, unde venea, măre, venea turbată de mânie, trecu ca fulgerul pe lângă peşteră şi apucă înainte, că nu vedea cu ochii de cătrănită ce era. Ţugulea îndată ieşi din peşteră, încălecă şi pe ici ţi-e drumu. O luă la sănătoasa înapoi spre răsărit şi merse, şi merse, până ajunse la curtea unui împărat care de douăzeci de ani lucra un zid nalt foarte, ce cădea înspre partea moşiei zmeoaicei, nici el, vezi nu avea pace de dânsa, şi tocmai atunci îl isprăvise. Cum ajunsese acolo Ţugulea, spuse împăratului că omorâse pe ginerii şi pe fetele zmeoaicei. Apoi îi zise să dea poruncă grabnică la toţi fierarii ca să-i facă îndată o măciucă de fier mare cu care să omoare şi pe zmeoaica bătrână. Împăratul priimi bucuros să facă Ţugulea orice o şti el numai să se scape de blestemata de zmeoaică. Ţugulea puse de făcu o gaură în mijlocul zidului cetăţii, apoi porunci şi se aduse o grămadă de bucăţi de lemne, cărora le dete foc în mijlocul cetăţii; în acel foc puse măciuca de fier ca să arză să se facă roşie.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sora mea

vaca are ochi atît de blînzi
şi mă înţelege mai bine
decît voi, fraţi ai mei, pe mine

Pentru că voi nu m-aţi mai vrea
şi m-aţi goni departe
mult mai aproape de moarte
decît vaca, prietena mea...
...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada sufletului între aripi

Pe-o creangă de-alun,
sufletul îmi pun;
pe-o creangă de os,
sufletul îmi cos;
pe-o creangă de brad,
sufletul îmi ard;
pe-o creangă de pin,
caut în destin.
Pe-o creangă de apă,
sufletul îmi scapă
şi-alerg după el
tras printr-un inel
până ilumină
fructul din grădină,
curcubeu-n umăr,
soarele-ntr-un număr,
timpul ce se coace
printre dobitoace,
clipa-n altă clipă,
aripă-n aripă,
corul într-un nor,
zborul într-alt zbor,
soboru-n sobor,
vina-n altă vină:
lumină, lumină...!

poezie de Ion Pachia-Tatomirescu din volumul de versuri Zoria (7 iunie 1977)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândrie de bărbat

O vacă,
mergând la apă,
în lac a alunecat.

Boul,
vrând s-arate că-i bărbat,
în apă s-a aruncat.
Vaca pe mal a urcat,
iar el nu s-a mai salvat.

fabulă de Dumitru Delcă (4 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, şi pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe şi dete peste Miazănoapte, şi trebui să o lege şi pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce să facă, cum să dreagă ca să izbutească? O rugă să-i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăţă el să se puie cu spatele să împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca să-i pice în spinare şi să-l ia să se ducă la treaba lui. Miazănoapte, de milă şi de rugăciunea ce-i făcu, se puse cu spatele la copaciul care i-l arătă viteazul şi, pe când împingea, el o legă de copaci cobză, şi porni înainte, că n-avea vreme de pierdut. Nu făcu multă cale şi întâlni pe Zorilă, dară lui Zorilă nu prea îi da meşii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miazănoapte, pe care o luase în goană. Făcu ce făcu şi-l puse şi pe dânsul la bună rânduială, ca şi pe ceilalţi doi, dar cu mai mare bătaie de cap. Apoi plecă înainte şi se duse până ce ajunse la o peşteră mare, în care zărise focul.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Lia ajunse în dreptul uşii cabinetului ei de psihiatrie şi psihologie, unde îşi desfăşurase activitatea până atunci. Deschise uşa şi intră nestingherită. Privi interiorul cu nostalgie; cel puţin un an din viaţa ei şi-l petrecuse mai mult aici, încercând să îndrepte ceva în viaţa unora dintre pacienţii ei, care, mai mult sau mai puţin din vina lor, porniseră pe un drum greşit. În curând ea va pleca departe. Şi ce se va întâmpla cu cei de care se ocupase? Nici unul nu-i era indiferent, legase cu fiecare o stranie prietenie; îi considera apropiaţi ei, deci nu-i putea lăsa dintr-o dată în voia soartei, nu-i putea abandona fără a se interesa măcar cine o va înlocui. Decise deci să se ocupe de acest aspect.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacă nebună

Vaca unui văduvoi
E nebună de legat,
Din moment ce i-a mâncat
O revistă "Plai cu boi"!

epigramă de Ioan Toderaşcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gardul care o înconjura avea o portiţă. Bătu şi se rugă să o priimească. Muma Vântului avu milă de dânsa şi o priimi să se odihnească. Ca şi la Soare, fu ascunsă, ca să nu o simţă Vântul. A doua zi îi spuse că bărbatul său locuia într-o pădure mare şi deasă, pe unde nu ajunsese toporul încă; că acolo şi-a făcut un fel de casă, grămădind buşteni unul peste altul şi împletindu-i cu nuiele, unde trăia singur-singurel, de teama oamenilor răi. După ce îi dete şi aci o găină de mâncă şi îi zise să păstreze oscioarele, muma Vântului o povăţui să se ia după drumul robilor, care se vede noaptea pe cer, şi să meargă, să meargă până va ajunge. Aşa şi făcu. După ce mulţumi cu lacrămi de bucurie pentru buna găzduire şi pentru vestea cea bună, porni la drum. Biata femeie nopţile le făcea zi. Nu i se mai alegea nici de mâncare, nici de odihnă, atâta dor şi foc avea să-şi găsească bărbatul pe care ursita i-l dedese. Merse, merse până ce i se sparse şi opincile aceste. Le lepădă şi începu a merge cu picioarele goale. Nu căuta gloduri, nu băga seamă la ghimpii ce-i intra în picioare, nici la loviturile ce suferea când se împiedica de vreo piatră.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doniţa comunicantă

O chicat şî sara
parc-ar ci o vacă
care-o lins o rază
di apus să-i treacă

Vaca e tăt vacă
ni-o strochit pi tăţî
un băiet ş-o fată
ar faci băieţî

Noi râdem cu tăţi
lingi fa o razî
uiti-amurg pi băţ
nu ling că-s ficioarî

Parc-ai ci o vacă
lingi şi-o să-ţi placă

poezie de Costel Zăgan din Deşuchiati rău
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este muzica sufletului

Cu multă vreme în urmă,
un om mergea abătut
de gânduri când, deodată,
atenţia i-a fost atrasă de un copac,
în ramurile căruia
atârnau anotimpurile oamenilor.
Curios, trecătorul
se apropie de pom,
întrebându-l:
Cine eşti?
Copacul se plecă spre om,
şi cu voce blândă, îi spuse:
Eu sunt Arborele care se uită
în sufletul omului,
în cele mai singure şi disperate
momente ale sale.
Cine va gusta
din fructul meu, va cunoaşte
adevărata măreţie a iubirii.
Nu poţi trăi cu gândul, să te macini
şi să pierzi părti din tine,
însingurându-te...
Omul, ispitit, gustă din
rodul de lumină
al Arborelui.
Putea să meargă până acolo
unde îşi dorea:
să vadă cu întelepciunea,
să iubească cu inima,
să ofere ceea ce el este..
Drumeţul văzu fericirea cu ochii,
o senzaţie atât de deprofundă,
unde totul era armonie... Merse mai departe
şi întâlni un om trist şi apăsat
de gânduri care-i zise:
Sunt foarte singur...
Drumeţul scoase din desagă fructul
pe care i-l dăruise Arborele şi-i
spuse omului necăjit: Gustă!...
Nu iubi singurătatea. În numele iubirii
eşti legat de D-zeu prin iubire.
În drumul său,
alt sărman îi ceru ajutor.
Dete şi acestuia
din fructul luminos...
Doar asta îmi dai?!
zise sărmanul.
Drumeţul îi răspunse:
Este cel mai pretios lucru
din toate câte sunt pe lume.
Tu, singuraticule,
eşti atât de singur,
că nu te laşi ajutat să exişti!
Puterea pe care o ai în tine
este Lumina aducătoare
de dragoste şi iubire.
Îţi păstrează sufletul viu.
Dragostea este muzica sufletului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O statuie vede-o vacă

O statuie vede-o vacă
Pe păşune cum se c... ă
Şi uşor se înfioară:
- Bine că vaca nu zboară!

epigramă de Dan Norea din Epi...Gramatica / Partea II-a, Când o păsărică zboară, o statuie se-nfioară
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul ascultă de vorbele împărătesei şi dete sfară în ţară şi pe la toate împărăţiile, precum ca să se ştie că oricine va ghici semnele ce are fata împăratului pe trup, aceluia i-o va da de soţie. Când se auzi de astă hotărâre împărătească, se făcu mare vâlvă între împăraţi şi oamenii locului, şi toţi cu totul se sculară să meargă la curtea împărătească să-şi cerce norocul. Iar daca auzi şi ciobănaşul, îşi ceru simbria de la stăpânu-său, îşi mai vându şi ce bruma de ţoale mai avea, îşi cumpără un cal de atât pe cât îi ajunsese bani şi haine de primeneală, îşi luă ceva merinde şi plecă şi el. Cum se văzu la câmp, descălecă şi, cu ochii înmuiaţi în lacrămi, făcu o rugăciune la Dumnezeu să-i fie de ajutor în călătorie şi să izbândească, apoi încălecă din nou şi porni cu voie bună.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toată silinţa ce puse împăratul a opri pe fiul său de la aceasta, fu în zadar. Daca văzu şi văzu că nu-l poate opri, porunci şi numaidecât i se şi făcu hainele; după ce le luă, fiul împăratului încălecă şi plecă. Un an de zile trecuse de când călătorea; ajunsese prin pustietăţi nelocuite de oameni, şi tot rătăcind în sus şi în jos, două rânduri de haine se rupseră şi le lepădase. Neştiind ce să facă, hotărî a mai merge câtva, şi daca nu va putea descoperi nimic, să se întoarcă. Abia mai făcu câţiva paşi şi iată că zări o colibă. Se repezi într-acolo iute ca săgeata şi îndată şi ajunse.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos plecă cu credinciosul său rob. Ajungând la curtea împăratului vecin, luă cunoştinţă de iapă şi de împrejmuirea curţii. Apoi, cum veni seara, se aşeză cu credinciosul lui la un colţ de curte, unde i se păru a fi un loc de pârleaz. El văzuse iapa cum o plimba doi slujitori, şi se minună de frumuseţea ei. Ea era albă, avea căpăstrul aurit şi împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele. Pe la miez de noapte, când somnul este mai dulce, Făt-Frumos zise credinciosului său de se puse piuă, iară el se urcă pe dânsul, apoi pe zid şi sări în curtea împăratului. Merse pe dibuitele şi în vârful degetelor, până ce ajunse la grajd; şi, deschizând uşa, puse mâna pe căpăstru şi trăgea iapa după dânsul. Cum ajunse iapa la uşa grajdului, unde nincheză o dată de haui văzduhul şi urlă toată curtea şi palaturile. Îndată săriră toţi cu totul, puseră mâna pe Făt-Frumos şi-l duseră la împăratul, carele şi el se sculase. Acesta, cum văzu pe Făt-Frumos îl şi cunoscu. Îl înfruntă pentru fapta cea mişelească ce era să săvârşească, şi-i spuse că datinele ţărei sale dă morţii pe furi, şi că împotriva acelor datine el n-are nici o putere. Făt-Frumos îi spuse drept toată şiretenia cu merele, cu pasărea şi cu cele ce îi zisese să facă împăratul, vecinul său.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!