Vremea starurilor a apus – deşi trăim într-o epocă obsedată de cultul starurilor. Zelul de a urmări viaţa vedetelor avea odată un voios parfum arhaic. La fel ca zeii grecilor antici, întruchipau idealuri omeneşti şi slăbiciuni omeneşti. Acest voaierism mângâia nespus, reuşea să potolească pentru o vreme propria nefericire. Era, chiar mai mult decât religia, opiu pentru popor. În era digitală, însă, Olimpul a fost luat cu asalt. Deodată, fiecare are în mână instrumentul multimedia propriu, cu care să se reprezinte pe sine. Exhibiţionismul a înlocuit voaierismul, ca anestezic. Procesul de selecţie, despărţirea celor care se bucură de atenţie de cei care comunică în gol, este făcut de "crowd intelligence", fiind acum cu adevărat democratic.

Alexander von Schonburg în Arta conversaţiei sau eleganţa ignoranţei (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziarele mint. Ziariştii americani sunt practic nişte prostituaţi în meseria lor, fiind plătiţi extrem de bine; ei nu îşi riscă aproape niciodată viitorul financiar pentru echitate socială, dreptate şi adevăr, ci ascultă slugarnic de poruncile celor care ţin hăţurile. Iar cei care ţin hăţurile sunt cei care fac parte din conducerea internaţională a băncilor, care au decis crearea Fondului Monetar Internaţional şi a Naţiunilor Unite, şi care împing lucrurile spre un guvern mondial, ce va pune capăt libertăţilor individuale. În momentul în care acest coşmar se va împlini, omenirea va intra în cea mai neagră epocă din care, dacă va fi în stare să iasă, o va face cu sacrificii omeneşti şi materiale imense. Trăim apogeul unei conspiraţii francmasonice diavoleşti, care a început cu secole în urmă.

A. Ralph Epperson în Noua Ordine Mondială
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca de obicei în această casă, cina fu servită de simpaticul băiat, care se ocupa cu mare atenţie de acest lucru, pentru ultima oară, în această seară. Bunicii, nostalgici, îl priveau cu drag. Părinţii, destul de mohorâţi şi trişti, îl sorbeau din priviri. Blondul, deşi conştient că nu era fiul lui, simţea totuşi că va pierde pe cineva drag; băiatul îi "intrase" la inimă (indiscutabil, îl iubea nespus de mult). Dar acest lucru nu era deloc neobişnuit, cunoscut fiind faptul că băiatul avea, în general, "lipici", nu doar la fete... Deci cum să nu-l fi îndrăgit chiar şi acest domn blond care-l crescuse de mic, îi veghease copilăria; ar fi fost imposibil... Iar Iulian Enka resimţea în aceste ultime ore mai mult ca oricând dragostea imensă care se înfiripase de-a lungul timpului între el şi acest băiat. Cum să se despartă de el, pentru următorii 13 ani, cel puţin?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maiorul Carter: Janet Fraiser a fost o persoană excepţională. Era amabilă, amuzantă şi talentată. Mai mult decât orice era curajoasă. Oricât de mult aş încerca nu pot găsi cuvintele potrivite care să o onoreze pe deplin, care să îi justifice viaţa. Din fericire am primit puţin ajutor. Dacă nu sunt suficiente cuvintele, există câteva nume care ar fi potrivite. Vorbim adesea despre cei care îşi dau viaţa pentru patrie, şi deşi Janet Fraiser a făcut asta, viaţa ei nu s-a rezumat la acest lucru. Urmatoarele nume aparţin nu celor care au murit servind patria, ci celor care sunt astăzi în viaţă datorită lui Janet.

replică din filmul serial Stargate SG-1
Adăugat de Spataru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în ţara lui "n-ai cu cine", iar asta e mai mult decât de-ajuns pentru a nu putea fi mai presus de această vorbă.
Bineînţeles, toate acestea în cazul în care îţi doreşti să fii mai presus.
În schimb, aici, pentru a fi mai presus, trebuie să nu îţi doreşti acest lucru, ci, din contră, să fii dispus să tragi pe oricine în jos. Astfel arată "oamenii mari" pe la noi pe aici. Ori ajungi ca "ăla", pentru a putea să îţi meargă bine, ori tânjeşti după respectul de sine al celor civilizaţi de prin ţări civilizate şi ajungi să te stingi în mizerie în propria ta ţară, agăţat fiind de acest vis.
Nu-i de mirare că, cei cu cea din urmă gândire şi cele din urmă principii, au ajuns să părăsească ţara. Şi, adevărul, acesta este: trebuie să fii prea idiot să sfârşeşti într-un asemenea coşmar, agăţat fiind de un asemenea vis, care, până la urmă, nu are ca esenţă decât normalitatea.
Într-un final, aici vor rămâne doar "şobolanii" şi cei care, neavând alte variante, vor avea ca unică scurtătură, în ceea ce priveşte sfârşitul suferinţelor, a se lăsa pradă "şobolanilor".

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că aspiraţia spre onoare face ca majoritatea oamenilor să dorească mai mult să fie iubiţi decât să iubească, de unde şi toleranţa lor faţă de linguşire;căci linguşitorul este un prieten care iubeşte mai mult decât este iubit. Or, a fi iubit seamănă foarte mult cu a fi onorat, lucru spre care aspiră mulţimea. Şi totuşi, se pare că onoarea este dorită nu pentru ea însăşi, ci în mod accidental. Căci cei mai mulţi se bucură să fie stimaţi de persoane ce deţin poziţii sociale înalte în speranţa şi credinţa că vor obţine de la aceştia lucruri de care ar putea avea nevoie, astfel se bucură de stima lor ca de un semn de viitoare favoruri. Alţii, care doresc să aibă parte de stima unor oameni virtuoşi şi docţi, aspiră să-şi confirme astfel propria părere despre sine;ei se bucură deci la ideea că sunt oameni de valoare, convingere pe care o capătă datorită aprecierii din partea celor care le-o spun.

citat din Lucilo Vanini
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb care din două – viaţa civilizată sau cea naturală – este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existenţa lor; şi mai mulţi sunt aceia care nu se plâng, deşi sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine şi omeneşti abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meşteşuguri, fără grai, fără locuinţă, fără război şi fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi şi fără a avea vreo dorinţă de a le face rău, poate fără a recunoaşte vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puţin supus pasiunilor şi fiindu-i de ajuns lui însuşi, nu avea decât sentimente şi cunoştinţe cu această stare.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, deşi Dan era trist, nu-şi dădea seama de ce anume, se simţea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea să râdă cu poftă, nebuneşte chiar... Dar nu proceda astfel; se abţinea. Cu greu, însă se abţinea. Altfel, să înceapă să râdă aşa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puţin, aşa spera. Nici nu-şi dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalităţii, a acelei normalităţi, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă şi a normalităţii din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil şi timid ca Dan. Însă se descurca; doar el ştia cum; Moţ avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viaţa lui Dan ar fi fost şi mai dificilă. Aşa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ionienii antici au fost primii despre care ştim că susţineau în mod sistematic că legile şi forţele naturii, mai degrabă decât zeii, sunt responsabile pentru rânduiala şi chiar pentru existenţa lumii.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum e raiul sufletesc? Nu mai simţi ură ci doar empatie. Te uiţi în jur şi vezi oameni aflaţi pe acelaşi drum pe care şi tu ai fost. Începi să înţelegi cum merge procesul şi nu mai vezi duşmani care vor să te distrugă ci vezi oameni care suferă şi devin violenţi pentru că nu ştiu ce să facă cu suferinţa aceasta uriaşă. Nu îţi mai este frică. Ştii că ai supravieţuit în iad, nu mai ai niciun motiv de frică acum. Ştii că şi dacă te-ai întoarce, ai şti ce ai de făcut. Începi să te bucuri de prezent şi să vezi bogăţia din jur. Nu mai ai regrete legate de trecut şi nici nu te mai agiţi pentru viitor deşi lucrezi zilnic la el. Simţi recunoştinţă şi apreciere pentru lucruri care au fost tot timpul în viaţa ta dar nu le-ai putut vedea. Începi să trăieşti o stare de abundenţă interioară care se manifestă şi în lumea materială. Începi să primeşti lucruri doar pentru că meriţi. Primeşti iubire, atenţie şi cuvinte frumoase zilnic. Şi apoi, fericit şi mult mai liniştit, ai o realizare bruscă care te îngrozeşte şi intrigă în acelaşi timp. Iadul nu a fost niciodată lumea, sau viaţa, sau întâmplările din ea. Iadul a fost şi încă este în sufletul tău. La fel şi raiul. Demonii din lumea exterioară, precum tata, duşmanii, răul pe care înainte îl vedeai pretutindeni, nu au fost decât o proiecţie pe perete a lumii tale interioare.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un preţ pentru fiecare lucru bun pe care îl primim în viaţă. Dincolo de toate bunurile, spirituale sau materiale, pe care ni le aduce viaţa (şi pentru care trebuie să fim infinit recunoscători), un om adevărat nu poate să nu simtă o fundamentală nefericire de fond. În miezul vieţii noastre, chiar şi al uneia luminoase şi de succes, există un sâmbure fundamental de nefericire metafizică. El ţine de soarta noastră, de condiţia noastră umană.

Mircea Cărtărescu în interviu (23 iunie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe popoare au făcut haz de propria lor condiţie: auto-ironia nu lipseşte la niciun popor chinuit şi oprimat. Este cu toate acestea rar ca auto-cunoaşterea să meargă mână în mână cu auto-dispreţul, aşa cum se întâmplă excesiv de des cu românii. Am fi prea nedrepţi cu urgisirea noastră de am vedea în acest fenomen numai deficienţă, când el constituie o notă originală de o ciudată semnificaţie. Nu este popor care să-şi priceapă mai bine insuficienţele şi care să simtă o mai rară voluptate de a şi le mărturisi la fiecare ocazie. Este o auto-denigrare colectivă, "un scuipat în sân" general, o amarnică luciditate a soartei noastre, care se nasc la unii automat şi fără conflicte, pentru ca la alţii - la cei puţini - să devină sfâşieri. "A fi român", să nu fie oare o evidenţă plăcută? Este sigur că poporul românesc are o distanţă de el însuşi, care indică o particularitate unică.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtare strălucea Soarele, mult mai mic decât cum se vedea de pe Terra, dar încă avea putere, chiar şi până la acea distanţă. Acum însă, parcă pălea în faţa măreţiei lui Jupiter, care, fiind apropiat, părea imens; într-un fel, chiar era... Încă puţin să fi fost mai mare, sistemul solar ar fi avut parte de două stele, nu doar de una; aşa însă, Jupiter rămăsese în rândul celor nouă planete, regele planetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni o vreme când acest popor, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă.

citat clasic din Martha Bibescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasele triste ale unui vals voios

Adevărul este că vine-o vreme
Când nu mai putem plânge pentru o muzică
Devenită prea mult sunet nemişcat.

Vine-o vreme când valsul
Nu mai exprimă dorinţa, un mod
De a dezvălui dorinţa şi umbrele ei goale.

Prea multe valsuri au luat sfârşit. Şi-apoi
Există acel Hoon c-un munte de minte,
Care nu şi-a manifestat niciodată prin vals dorinţa,

Care-a descoperit toate formele şi ordinea-n singurătate,
Pentru care formele n-au luat niciodată chipuri omeneşti.
Acum, pentru el, aceste forme-au dispărut.

Nu există ordine în mare – şi nici în soare.
Formele şi-au pierdut strălucirea.
Există această imprevizibilă droaie de oameni,

Aceste imprevizibile feţe şi braţe,
O imensă nelinişte sub presiune, mereu eliberată,
Aceste voci strigând fără a şti pentru ce,

Dar dorind să fie fericite, fără a şti cum,
Impunând forme pe care nu le pot descrie,
Cerând o ordine dincolo de puterea discursului lor.

Prea multe valsuri au luat sfârşit. Şi totuşi formele,
Pentru care vocile strigă, acestea, pot fi, de asemenea,
Anumite manifestări ale dorinţei, moduri de-a se dezvălui.

Prea multe valsuri – Epopeea neîncrederii
Răsună mai devreme şi mai des, curând va fi permanentă.
Câteva armonii sceptice-n curând, într-o muzică sceptică,

Vor uni chipurile, iar formele acestor oameni
Vor străluci iarăşi în mişcare, muzica
Va fi mişcare şi va fi plină de umbre.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O personalitate alfa nu rămâne săracă prea mult timp. Cuvintele acestea vreau să le ţii minte şi să te ghideze permanent. Nu este o ruşine să fii sărac, însă este o ruşine să rămâi o legumă lipsită de mândrie care se bălăceşte în propria sărăcie pentru toată viaţa. Să fii sărac nu ţine de nimic altceva decât de atitudine şi mentalitate. Nu noroc, nu soartă, nu părinţi. Acestea sunt scuze pe care dacă acum le avem, le aruncăm odată pentru totdeauna.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deplinătatea iubirii aproapelui înseamnă să fii pur şi simplu în stare să îl întrebi: "Care îţi este chinul?" înseamnă să ştii că nenorocitul există, nu ca o unitate într-o colecţie, nu ca un exemplar al categoriei sociale etichetate "nenorociţi", ci ca om, exact asemenea nouă, care a fost lovit într-o zi de nenorocire şi în care s-a întipărit pecetea ei inimitabilă. Pentru asta e de ajuns, dar indispensabil, să ştii să îndrepţi asupra nenorocitului o anume privire. O privire care este înainte de toate privire atentă, în care sufletul se goleşte de orice conţinut propriu pentru a primi în sine fiinţa pe care o priveşte aşa cum este ea, în adevărul ei întreg. Numai cel capabil de atenţie e capabil de o asemenea privire.

Simone Weil în Forme de iubire implicită a lui Dumnezeu (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia omului de rând

să arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereţii,
să stau calm şi să aştept să treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulţi bărbaţi dependenţi de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se loveşte de pereţi.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii şi era în plin divorţ.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curăţat şi i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care să comunic
până într-o zi când s-a pişat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simţit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colţul lui liniştit
cu bucata aia de carne în gură,
şi-a învăţat lecţia.

soldaţii mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
şi nevestele lor fac sex cu alţi bărbaţi
care nu sunt chiar atât de proşti, încât să-şi rişte viaţa pentru idealuri care nu-şi au rostul.

e o nebunie,
e trist să te gândeşti la asta,
e trist să scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ţi-ai petrecut toată viaţa printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare formă de săracie provoacă suferinţe considerabile omului. Sărăcia este fenomenul degradant al condiţiei umane.

Prosperitatea şi dezvoltarea oamenilor de la sate constituie fundamentul puternic şi sănătos al statului român de care depinde viitorul României noastre. Spiritualitatea românească a fost instrumentul care a contribuit la formarea caracterului nostru. Reprezintă renaşterea noilor forţe, o adâncire a triumfului frumuseţii divine atunci când adevărata sa esenţă este păstrată intactă.

Cum să ne mântuim când suntem strâini de acest popor cu tradiţii care a fost binecuvântat de Dumnezeu?

Dumnezeu era la început pe buzele tuturor, dar, încet – încet s-a răcit sângele nostru Parcă cineva l-ar fi scos din noi şi înlocuit cu un ocean de gheaţă.

Tradiţiile sunt cele care ne dau rădăcini să ne ţină drepţi în faţa Celor Patru Vânturi.

citat din Camelia Opriţa
Adăugat de Dobrin Georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare formă de săracie provoacă suferinţe considerabile omului. Sărăcia este fenomenul degradant al condiţiei umane.

Prosperitatea şi dezvoltarea oamenilor de la sate constituie fundamentul puternic şi sănătos al statului român de care depinde viitorul României noastre. Spiritualitatea românească a fost instrumentul care a contribuit la formarea caracterului nostru. Reprezintă renaşterea noilor forţe, o adâncire a triumfului frumuseţii divine atunci când adevărata sa esenţă este păstrată intactă.

Cum să ne mântuim când suntem strâini de acest popor cu tradiţii care a fost binecuvântat de Dumnezeu?

Dumnezeu era la început pe buzele tuturor, dar, încet – încet s-a răcit sângele nostru Parcă cineva l-ar fi scos din noi şi înlocuit cu un ocean de gheaţă.

Tradiţiile sunt cele care ne dau rădăcini să ne ţină drepţi în faţa Celor Patru Vânturi.

Camelia Opriţa în Jurnal
Adăugat de Dobrin Georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scurt, aceste gânduri activează anumite sentimente, sentimentele emană vibraţii, iar vibraţiile atrag alte vibraţii asemănătoare, prin procesul de rezonanţă. Bineînţeles că aceasta este doar o imagine de ansamblu a procesului de atracţie a experienţelor. Însă, dincolo de acest proces, până la acest proces, are loc procesul de atragere a gândurilor în sine. Odată ce omul înţelege că atrage, poate deveni conştient de faptul că el nu este gândurile sale. De fapt, chiar expresia "gândurile mele" reflectă o separare evidentă între om şi gând. "Gândul meu" - deodată sunt două părţi: "gândul" şi "eu". Aşadar, cine eşti tu? "Gândul" sau "tu"? Gândul sau cel care gândeşte? Gândul sau gânditorul? De fapt, nu eşti nici gândul, nici gânditorul, căci tu eşti Prezenţa din spatele procesului mental, care poate observa procesul, fără a se implica în el. Omul nu este mintea sa. Omul are o minte care gândeşte gândurile aflate pe aceeaşi frecvenţă de vibraţie şi care călătoresc în acelaşi sens.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!