
Nu există suflet oricât de slab care să nu poată, dacă este bine condus, să dobândească o putere absolută asupra pasiunilor sale.
citat celebru din Descartes
Adăugat de Stefania Chilug

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre suflet, citate de Descartes despre suflet, citate despre existență sau citate de Descartes despre existență
Citate similare

La ce servesc toate pasiunile și cum ne dăunează ele. Este ușor de înțeles, că utilitatea tuturor pasiunilor nu constă decât în aceea că întăresc și fac durabile în suflet gândurile pe care este bine să le păstreze, și care, fără aceasta, s-ar putea ușor șterge. De asemenea, tot răul ce pot pricinui constă în aceea că ele întăresc și păstrează aceste gânduri mai mult decât este nevoie, sau întăresc și păstrează altele, asupra cărora nu este bine să ne oprim.
Descartes în Pasiunile
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre gânduri, citate de Descartes despre gânduri sau citate despre bine și rău

Nu există Putere bună. Dar există putere proastă. Există o putere care nu vede decât la doi pași în fața ei, neputincioasă a prevedea viitorul apropiat, prinsă în capcana propriei sale lipse de inteligență. Or, chiar în acest lucru există o consolare.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate de Ioan Petru Culianu despre viitor, citate despre prostie, citate despre inteligență, citate de Ioan Petru Culianu despre inteligență sau citate de Ioan Petru Culianu despre existență
Totul în viață este despre putere. Chiar și cel mai evoluat spirit de pe Pământ, care nu mai caută de mult puterea omenească, își dorește puterea asupra propriei sale minți, asupra emoțiilor și stărilor sale. Își dorește iluminarea și evoluția. Să fii alfa înseamnă să ai putere, însă puterea nu este în puterea pumnului care lovește, a banului care cumpără sau a vocii care tună. Adevărata putere este puterea de a face ceea ce alții nu pot să facă. Adică să ierți când e cel mai greu, să iubești pe cine simte că nu merită iubirea, să încurajezi pe cel care nu mai crede în el și să faci toate astea discret, fără să ai nevoie de validare și aplauze. Pentru a putea face astea, însă, ai nevoie să deții tu această putere.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre iubire
- citate despre evoluție
- citate despre încurajare
- citate despre voce
- citate despre viață
- citate despre minciună
- citate despre iertare
- citate despre dorințe
- citate despre bani
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Orice om poate să devină puternic în interiorul său. Orice om poate să își întărească mintea, să o structureze și să o facă să devină un aliat de nădejde în călătoria prin viață. Un om "slab" este de fapt un om care nu-și hrănește mintea cu gânduri care îi dau putere, ci cu gânduri care îi alimentează fricile, neputință și statutul de victimă neajutorată. Diferența dintre un om puternic și unul "slab" este dată de gândurile pe care fiecare le hrănește. Gândurile sunt niște programe instalate în mintea noastră de către alții, de societatea în care trăim și dacă le lăsăm să ne conducă existența fără să intervenim în vreun fel, vom trăi la întâmplare și există mari șanse să nu ne placă unde vom ajunge. Puterea unui om, la fel ca și slăbiciunea sa, este fundamental condiționată de structura minții sale, de conexiunile și căile neuronale pe care gândurile sale s-au obișnuit să le acceseze. Poți să îți schimbi structura minții: elimină gândurile care îți iau din putere și începe să hrănești gânduri care te fac să te simți puternic și încrezător în tine însuți. Și apropo, dacă în acest punct spui "ușor de spus, greu de făcut", ceea ce faci este că îți hrănești în continuare neputință și slăbiciunea. Un om puternic acționează, o victimă spune că "nu se poate... e prea greu". Tu cum alegi să fii?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre schimbare, citate despre frică sau citate despre devenire

Oamenii au căutat dintotdeauna să obțină o certitudine absolută în ordinea minții, o propoziție care să nu poată fi niciodată infirmată, o formă de adevăr absolut; de pildă, "suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 180°". Ei bine, nevoia unei certitudini afective este și mai crâncenă în noi. Există oare bucurie mai mare decât să găsești corespondentul afectiv al propoziției de mai sus? Să știi că există o constelație umană la care poți oricând să faci recurs?
Gabriel Liiceanu în Declarație de iubire
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Gabriel Liiceanu despre existență, citate despre constelații, citate despre bucurie, citate de Gabriel Liiceanu despre bucurie, citate despre adevăr sau citate de Gabriel Liiceanu despre adevăr

Nu există caracter, oricât de bun și de plăcut, care să nu poată fi distrus prin ridiculizare, oricât de umilă și de lipsită de profunzime ar fi aceasta. Să luăm exemplul măgarului: caracterul lui este impecabil, nu există animal mai umil pe lumea aceasta, și iată, totuși, ce-a făcut din el ridiculizarea. În loc să luăm drept compliment situația în care suntem numiți măgari, noi o luăm în tragic.
Mark Twain în Wilson Zevzecul
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre măgari, citate despre zoologie, citate de Mark Twain despre zoologie, citate despre tragedie, citate de Mark Twain despre existență, citate despre animale sau citate de Mark Twain despre animale

Văzut în diversele manifestări ale vieții sale, gentlemanul Fogg făcea impresia unui suflet bine echilibrat, potolit, perfect ca un cronometru din Leroy sau Earnshaw. Că Phileas Fogg era exactitatea în persoană se vedea hotărât, după "expresia mâinilor și a picioarelor sale", căci la om, tot așa ca și la animale, membrele sunt ele însele organe expresive ale pasiunilor.
Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre picioare, citate despre perfecțiune, citate despre mâini sau citate despre cronometru
Dacă puterea absolută corupe în mod absolut, atunci lipsa absolută de putere te face pur?
citat din Harry Shearer
Adăugat de Dana Gurău

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre corupție

Nu pot exista lucruri, oricât de îndepărtate, la care să nu ajungem, și oricât de ascunse, pe care să nu le descoperim.
Descartes în Discurs asupra metodei
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Științele și artele își datorează descoperirile lor pasiunilor și tot pasiunilor își datorează viciile și majoritatea nenorocirilor sale.
citat clasic din Helvetius
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre știință, citate despre descoperiri sau citate despre artă

Experiența arată că acei care sunt cei mai tulburați de pasiunile lor nu sunt acei care le cunosc cel mai bine și că ele sunt din acele percepții pe care strânsa legătură care există între suflet și corp le face confuze și obscure.. Ele se pot numi și sentimente, deoarece sunt primite în suflet în același fel ca obiectele simțurilor exterioare și nu sunt cunoascute de el în alt mod. Dar ele se pot numi și mai bine emoții ale sufletului, nu numai pentru că acest nume poate fi atribuit tuturor schimbărilor care se petrec în el, adică tuturor diferitelor gânduri care îi vin, ci în special pentru că, din toate felurile de gânduri pe care le poate avea, nu există altele care să-l tulbure și să-l miște atât de puternic ca aceste pasiuni.
citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre simțuri, citate despre cunoaștere, citate de Descartes despre cunoaștere, citate despre corp sau citate de Descartes despre corp

Indiferența nu se extinde numai asupra lucrurilor despre care intelectul nu are nicio cunoștință, ci în general și asupra tuturor acelora pe care nu le descoperă cu o perfectă claritate, în momentul în care voința ia o decizie. Cunoașterea prin intelect trebuie întotdeauna să preceadă determinarea voinței, iar privația care constituie forma erorii există tocmai prin această proastă utilizare a liberului arbitru.
citat clasic din Descartes
Adăugat de Andrei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Descartes despre perfecțiune, citate despre indiferență, citate despre greșeli sau citate de Descartes despre greșeli

Dar care e lucrul din lume care să nu fie zilnic pervertit? Nu e niciunul, oricât de inocent, pe care oamenii să nu-l poată mânji de păcat; nicio artă oricât de binefăcătoare, căreia ei să nu-i poată răsturna intențiile; nimic așa de bun în sine, încât să nu poată fi întors spre o rea întrebuințare. Medicina este o artă de folos, oricine o cunoaște ca pe unul din cele mai excelente lucruri ce avem; și cu toate astea au fost timpuri când s-a făcut odioasă și adesea a ajuns în mâna unora o artă de-a otrăvi oamenii.
Moliere în Tartuffe, Prefață
Adăugat de Anamaria

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate de Moliere despre timp, citate despre superlative, citate despre medicină sau citate despre inocență
Există o persoană pe lumea asta care deține controlul asupra ta, care te poate face să suferi sau să fii fericit, care hotărăște dacă te simți slab sau puternic, dacă ești o victimă neajutorată sau un învingător, care are grijă de tine - de sănătatea ta psihică, fizică și spirituală sau, din contră, care te îmbolnăvește, care decide dacă îți trăiești viața visurilor tale sau ești pur și simplu purtat prin existență ca o frunză în bătaia vântului. Știi cine este acea persoană? TU.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânt, citate despre visare, citate despre victorie, citate despre sănătate, citate despre frunze, citate despre fericire sau citate despre boală

Exercita asupra lui cea mai absolută putere, ba chiar și începuse să abuzeze: nu era ea, oare, femeie?
Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre femei sau citate de Balzac despre femei
Când spui că este prea mult rău în lumea asta admiți că este și bine. Când presupui că există bine admiți că este un astfel de lucru ca legea morală pe baza căreia faci diferența dintre bine și rău. Dar dacă presupui o lege morală, trebuie sa admiți un Dătător de lege morală, dar El este cel pe care vrei să il negi, nu să îl dovedești. Deoarece dacă nu este niciun Dătător de lege morală, nu este lege morală. Dacă nu este lege morală, atunci nu există bine. Dacă nu există bine, nu există rău. Care e întrebarea ta?
citat din Ravi Zacharias
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre legi sau citate despre moralitate

Dar în ce constă deci esența omului, despre care el este conștient, sau ce constituie genul, autenticul omenesc din om? Rațiunea, voința, inima. Pentru desăvârșirea omului se cere putere de gândire, putere de voință, puterea inimii. Puterea gândirii este lumea cunoașterii, puterea voinței - energia caracterului, puterea inimii iubirea. Rațiune, iubire, putere de voință sunt lucruri desăvârșite, sunt cele mai înalte puteri, sunt esența absolută a omului ca om și scopul existenței sale.
Ludwig Feuerbach în Esența Creștinismului
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inimă, citate despre înălțime sau citate despre energie

Care este folosința pasiunilor și cum pot fi ele numărate. Observ, în afară de aceasta, că obiectele care mișcă simțurile, nu provoacă în noi pasiuni diferite pentru toate diferitele lucruri ce sunt în ele, ci numai prin felurile deosebite în care ne pot face rău, sau ne pot folosi, sau în general pot să ne intereseze și că folosința tuturor pasiunilor constă în aceea că fac sufletul să voiască lucrurile pe care natura le dictează a ne fi folositoare și să persiste în această voință;și că, aceeași tulburare a spiritelor, care de obicei pricinuiește pasiunile, dispune corpul pentru mișcările care servesc la executarea acelor lucruri. De aceea, spre a le număra, trebuie numai să examinăm în ordine, în câte feluri deosebite - și care să ne intereseze - pot să fie mișcate simțurile noastre de obiectele lor.
Descartes în Pasiunile
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre natură, citate de Descartes despre natură, citate despre mișcare sau citate de Descartes despre mișcare

Pasiunea este energie. Bucură-te de puterea care vine odată cu momentul în care te concentrezi asupra pasiunilor tale.
citat din Oprah Winfrey
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Supraomul... cel care a organizat haosul pasiunilor sale, a conferit stil caracterului său și a devenit creativ. Conștient de terorile vieții sale, el susține viața, fără niciun fel de resentiment.
citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Alexandra

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Friedrich Nietzsche despre viață, citate despre creativitate sau citate de Friedrich Nietzsche despre devenire