Fără visuri mărețe nu ai niciun viitor. Propune-ți lucruri mici și ai șanse mari să le obții. Totul a mers conform planului, ești mulțumit și acum e timpul să crapi. Dacă nu obții nici măcar lucrurile mici pe care ți le-ai propus, nu vreau să îmi imaginez în ce hal te simți la sfârșit, plin de regrete. În schimb, dacă îți propui să obții ceva ce îi face pe alții să te considere nebun, nu ai cum să ratezi. Încercările și misterul aventurii te vor duce în situații incredibile, vei cunoaște oameni nebuni ca tine și vei trăi experiențe de viață care îți vor îmbogăți sufletul. Îți vei da seama că indiferent dacă ai atins sau nu visurile nebune, secretul vieții este evoluția permanentă, să tinzi veșnic spre ceva ce dă sens existenței tale și împlinirea ta va fi maximă în orice punct al vieții tale. Pentru că știi că te poți numi un om curajos și cu inimă mare.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre visare
- citate despre nebunie
- citate despre viitor
- citate despre timp
- citate despre suflet
- citate despre sfârșit
- citate despre secrete
- citate despre schimbare
Citate similare
Când poți accepta că durează 15 ani să obții orice lucru cu adevărat valoros, se întâmplă ceva magic: - îți dai seama că nu poți aștepta 15 ani ca să te bucuri de viață așa că în timp ce faci munca aia, călătoria de 15 ani, începi să trăiești mai mult micile bucurii ale vieții. - îți dai seama că drumul înseamnă fericirea și nu destinația așa că începi să aplici asta în toate aspectele vieții. - înțelegi că te poți face pe tine bogat făcându-ți nevoile mai puține, și în același timp realizezi că dacă ai un vis mare pentru care să te trezești dimineața, toate poverile sunt mai ușor de dus. - după câteva luni din această călătorie realizezi ce simplu e să fii fericit și parca nici nu mai îți dorești să ajungi la destinație asa repede pentru că nu mai vrei să scapi de propria ta viață mizerabilă care acum are sens, și descoperi că îți poți iubi viața și te întrebi cum de nu te-ai simțit atât de bine până acum, pentru că deși nu ai mai multe în exterior, simți că ai trezit în tine uriașe comori interioare care au fost tot timpul acolo. Ce altceva ai mai învățat din călătoria ta?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre fericire
- citate despre bucurie
- citate despre învățătură
- citate despre valoare
- citate despre iubire
- citate despre dorințe
- citate despre dimineață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Degeaba vrei să se schimbe realitatea ta, viața pe care o ai, dacă nu faci acțiunile potrivite. Degeaba faci acțiuni dacă îți lipsesc abilitățile de a le face bine, corect și eficient. Degeaba ai abilități dacă tu nu crezi că poți să îți atingi visurile și obiectivele. Degeaba crezi și știi că poți să obții un lucru în viață dacă acel lucru nu e important pentru tine. Și degeaba sunt toate aceste lucruri dacă tu nu îți asumi complet rolul, identitatea omului care are valorile, convingerile, abilitățile, acțiunile și la sfârșit mediul și realitatea dorită.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre realitate sau citate despre eficiență
Cu ce atitudine vii în întâmpinarea problemelor tale? Orbecăiești aiurea fără să știi ce vrei sau ai o determinare de fier să obții ceea ce știi clar că îți dorești? În orice domeniu se aplică aceeași regulă: Dacă îți dorești ceva cu adevărat, nu vii să spui șoptit și temător că ai vrea dar nu știi sigur. Vii și bați cu pumnul în masă, mai ales dacă ți-au ajuns frustrările. "Iubitul m-a bătut de 27 de ori dar ne-am împăcat de fiecare dată. Ce să fac?" Păi nu știu ce să faci pentru că nu mi-ai zis ce îți dorești. Îți place bătaia? Păi atunci dă-i motive să te bată de câte ori simți nevoia. Vrei iubire? Fugi cât poți de departe de el. Dacă tu nu știi ce vrei, cum aș putea să știu eu și să te ajut cu ceva?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre frică, citate despre fier, citate despre ajutor sau citate despre adevăr
Legea flexibilității
Ai șanse mai mari de reușită dacă știi clar ce vrei să obții dar rămâi flexibil în privința felului în care vei acționa. Inflexibilitatea te poate face să ratezi oportunități.
Peter Arnold în Cele 28 de Legi Universale ale Succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre legi sau citate de Peter Arnold despre legi
Nu există transformare a unui om și apoi a lumii sale exterioare fără schimbarea imaginii de sine. Ce crezi tu despre tine, imaginea ta de sine duce la valorile tale care duc la convingerile despre sine și cum merg lucrurile care apoi duc la emoții care alimentează comportamentele ce dezvoltă abilități și care în final duc la realizările din lumea exterioară. Dacă tu crezi că tot ceea ce poți să obții în această viață e un job cât mai bun, vei face CV-uri și vei căuta să lupți pentru o poziție într-o firmă, cu salar și toate cele. Dacă tu crezi că poți să fii un antreprenor, vei acționa în consecință. Întreaga ta viață este determinată de ce crezi tu despre tine. Am un pont aici. Cel mai sănătos e să crezi despre tine că ești un CREATOR. Că poți să creezi și cu ajutorul imaginației să transformi materia și lumea ta exterioară. Defapt, nu e nevoie de demonstrație ci doar să te gândești care este originea oricărui lucru material creat de om de pe planetă? În imaginația omului a început distracția. Gândurile, emoțiile, corpul tău, personalitatea ta, abilitățile tale, relațiile tale, banii tăi, toate sunt opera ta de artă. Cu imagina asta de sine, cea de CREATOR, poți ajunge departe.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre imaginație, citate despre imagine, citate despre început, citate despre sănătate sau citate despre salariu

Pentru formarea unui om sunt esențiale întâlnirile. Dacă nu ești atent, ratezi aceste întâlniri. Deci trebuie să fii atent tot timpul, trebuie să privești tot timpul în jurul tău conștient că de peste tot ți se fac oferte de destin. Și că, dacă le ratezi, ceva din tine se pierde ireversibil. Nu revine a doua oară o șansă care ți se oferă. Dacă ratezi cele trei-patru întâlniri esențiale ale vieții tale, un mare profesor, o mare iubire, un prilej, nu neapărat un om, poate să fie un prilej, dacă ratezi acel prilej, te pierzi ca o cometă pe o orbită marginală.
citat din Andrei Pleșu
Adăugat de Dragomir Alexandra

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre profesori, citate despre educație sau citate despre comete
Pentru a implementa un obicei nou e nevoie de 18 până la 254 de zile, în funcție de obicei și de persoană. Vestea bună e că se poate și mai repede de 21 de zile, cât a fost o vreme standardul. Vestea proastă e că orice promisiune îți faci ție, dacă nu o îndeplinești, îți scade încrederea în tine. De aceea, mai bine îți propui schimbări mici de care te ții și care îți creează o stare de victorie zilnic decât să ai orgoliul să îți propui chestii mari și să te duci în cap. În loc să îți propui 6 pack, poate e mai bine să începi cu 100 de sărituri cu coarda zilnic de care să te ții. Decât să îți propui să citești o carte pe săptămână, mai bine 10 pagini pe zi. Decât să îți dorești ca următoarea persoană de care te lovești să fie iubirea vieții tale, mai bine îți iei pisică. (Glumesc.) Mai bine mai cunoaște oameni, ca să îți crească puterea de discernământ. Schimbarea e un proces, nu un eveniment. Setează o fundație sănătoasă.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre zile, citate despre victorie, citate despre umor sau citate despre săptămâni
Milionarii nu mai au nevoie neapărat de mine. Nici cei fericiți și nici cei care au dobândit succesul și sunt perfect mulțumiți de viața lor. Misiunea mea e să lucrez cu cei cărora le e greu. Asta înseamnă că nici mie nu o să îmi fie ușor. Dar decisiv a fost gândul și sentimentul că poate, prin munca mea, oamenii vor simți aceeași revelație pe care am simțit-o și eu. Acel sentiment extraordinar că deja ai și ești totul, doar că va fi nevoie de ceva timp ca să începi să și materializezi în lumea fizică comoara ce deja se află în tine. Acesta este cadoul pe care dacă îl pot da oamenilor, vreau să fac asta cât trăiesc. Să știi că deja totul e în tine, că nu e nevoie să te stresezi și grăbești. Lasă tot trecutul în urmă. Definește visurile, obiectivele și dorințele. Stabilește de asemenea clar ce anume nu mai vrei să trăiești, ce vrei să nu se mai regăsească niciodată în viața ta. Și apoi începe să muncești. Imaginează-ți că în această viață poți avea totul. Și nu la sfârșitul vieții ci în 5-10 ani de acum. Orice vârstă ai, sigur mai trăiești 10-20-30-40 de ani. Merită să investești 5 ani ca tot restul vieții să fie dincolo de tot ce îți poți imagina? Să îți dezvolți personalitatea, să fii, să te simți și să ai totul? E asta o miză pentru care merită să riști totul?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vârstă, citate despre trecut, citate despre succes, citate despre stres sau citate despre perfecțiune
Este important să înțelegi că actualul statut al contului tău bancar, al vânzărilor tale, al stării tale de sănătate, al vieții tale sociale, al poziției tale la locul de muncă, etc., nu reprezintă altceva decât manifestarea fizică a gândurilor pe care le-ai cultivat în trecut. Dacă îți dorești cu sinceritate să schimbi și să îmbunătățești rezultatele pe care le obții în planul fizic, este imperios necesar să îți schimbi felul de a gândi, și asta chiar acum.
Bob Proctor în Te-ai născut bogat
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sinceritate, citate despre serviciu, citate despre muncă sau citate despre gânduri
- entuziasm
- Entuziasmul este energia care te împinge pe cele mai mari culmi ale vieții tale. Nu doar că entuziasmul te face să îți depășești condiția și să obții rezultate extraordinare, însă îi molipsește pe cei din jurul tău să fie maxim din ce pot să fie. Entuziasmul se aprinde în noi când realizăm că este în puterea noastră să devenim ceea ce vrem să fim, și că putem să obținem orice vrem fără să depindem de aprobarea sau permisiunea cuiva. Este o combinație de curaj, optimism și pasiune care ne face oameni cu adevărat superiori.
definiție de Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate despre optimism, citate despre energie, citate despre devenire, citate despre depășire sau citate despre curaj
Frica deasemenea este cel mai mare obstacol al învățării în orice domeniu. Și fără învățare nu poți obține rezultate indiferent de domeniul pe care ți-l alegi. Oamenii au foarte multe dorințe și totuși sursa nefericirii lor este că ignoră acest lucru simplu: vrei ceva? Învață cum să îl obții!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre obstacole sau citate despre nefericire
Fiecare are propria experiență de viață și eu respect asta. Fiecare are valori și convingeri, lucruri care îl ung la suflet și lucruri pe care le disprețuiește. Fiecare are niște preferințe muzicale, culinare, religioase, sexuale, spirituale. Dar cum facem să măsură dacă ne îndreptăm pe calea ce duce spre succes și împlinire? Începe prin a-ți pune întrebări: Cât de bine mă servesc convingerile și preferințele mele? Sunt eu o persoană fericită și împlinită în acest moment? Ce rezultate am avut până acum cu ce știu eu? Care este gradul de adevăr al principiilor care mă ghidează în viață? Am mici succese care să mă încurajeze să continui pe aceeași linie sau trebuie să schimb tot ce știu și ce fac într-un mod profund și fundamental? Dacă nu ai ceea ce vrei în viață, dacă cel puțin nu te îndrepți spre cele mai îndrăznețe visuri și dorințe ale tale, tot ce crezi tu și tot ce știi tu acum, este GREȘIT. Ai eșuat. Dă-i un resest și ia-o de la capăt. Nu e o rușine să accepți o înfrângere cât timp ești decis să câștigi războiul. E rușine să crezi că deții adevărul suprem și viața ta să fie o mizerie.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înfrângere sau citate despre încurajare
Pasivitatea și lipsa de acțiune îți hrănesc frica, iar proactivitatea și acțiunea îți hrănesc curajul. Cu cât mai mult amâni, cu cât mai mult te afunzi în zona ta de confort, cu fiecare zi ce trece te simți din ce în ce mai lipsit de putere. În plus, oricât de mult te-ai lupta ca să împiedici schimbarea ea se petrece oricum, cu sau fără voia ta, iar dacă tu ești paralizat de fricile tale și te simți lipsit de putere, orice schimbare ți se va părea copleșitoare și greu de gestionat. Însă, atunci când tu cel care provoacă schimbarea, când ai curaj și acționezi, îți construiești pas cu pas încredere în tine, conștientizezi și simți câte resurse interioare ai și nimic nu ți se mai pare greu sau de netrecut. Atunci când știi că prin acțiunile tale poți să obții orice de la viață, că există cel puțin o soluție la orice problemă și că rezolvarea oricărei situații depinde de tine, niciun obstacol al vieții nu mai este de netrecut. Înveți în timp că greutățile îți sunt date ca să te întărească, ca să devii și mai puternic și mai înțelept, altfel percepi obstacolele ca pe niște oportunități. Frică și pasivitate versus curaj și acțiune. Tu alegi cum dorești să-ți trăiești viața!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune

Dacă nu obții ceea ce îți dorești, suferi; dacă obții ceea ce nu îți dorești, suferi; chiar și atunci când obții exact ceea ce îți dorești, tot continui să suferi pentru că nu poți păstra acel lucru pentru totdeauna. Mintea ta este necazul. Ea vrea să fie liberă de schimbare. Liberă de durere, liberă de obligațiile vieții și ale morții. Dar schimbarea este legea și nicio cantitate de prefăcătorie nu va modifica această realitate.
citat celebru din Socrate
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate despre libertate, citate despre fățărnicie sau citate despre durere
N-am întâlnit pe nimeni care să învingă lenea. Am întâlnit în schimb, mulți oameni care și-au găsit motivul personal pentru a începe ziua cu entuziasm și a o continua cu productivitate. Am o veste: nu există amânare cu adevărat. Există să îți propui lucruri pe care nu ai chef să le faci. Nu-i așa că e logic faptul că nu le vei face dacă nu aveai chef de ele în primul rând? Amânarea vine atunci când acțiunile tale nu sunt congruente cu valorile tale. Află ce e cel mai important pentru tine în viață și fă ca 80% din timpul tău să fie dedicat lucrurilor care sunt extrem de importante și vei vedea că nu mai există amânare. Când ți-e foame, cât poți să amâni să nu mănânci? La fel e și cu valorile. Dacă este CU ADEVĂRAT important, cât de mult poți să amâni? Nu mult zic eu.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre productivitate, citate despre logică, citate despre lene sau citate despre existență
Fiecare om are propria sa lume interioară care va determina rezultatele din lumea exterioară și, mai mult, fiecare om are rănile, traumele și experiențele lui cu viața. Însă prima și cea mai mare bătălie este cu noi înșine. Fără a lua în serios această bătălie, fără a te cunoaște și fără a trata cu respect și cu grijă această lume interioară, eșecul în lumea exterioară este, practic, garantat. Fie că vrei lucruri simple în viață precum: bani, iubire sau sănătate, fie că vrei lucruri mai complexe ca o vocație, un sens al existenței sau o liniște și o pace sufletească, există în tine un aspect de care depinde obținerea a ceea ce tu vrei. Dacă tu cunoști și dezvolți acel aspect, obții întotdeauna ceea ce îți dorești.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cunoaștere, citate despre război, citate despre respect sau citate despre pace
Acum 10 ani eram pe stradă, la 5:00 dimineața, în noaptea de Înviere și am avut viziunea că în lume e plin de oameni așa cum e și Pera. Oameni înfrânți, pierduți, depresivi, fără speranță și care depun eforturi uriașe doar ca să își vadă munca irosită sau cu rezultate mult sub așteptări. Oameni care merg prin viață răniți și doborâți de sărăcie, greutățile vieții, lipsa de iubire și atâtea și atâtea nenorociri care se tot adună și nu devin mai puține, ci mai multe. Și eu, Pera, deși încă nu aveam decât rezultate foarte mici, am înțeles în inima și în mintea mea un lucru important: că dacă citesc și aplic, dacă învăț din eșec și repet încă odată cu lecția învățată, dacă perseverez ca un catâr încăpățânat care nu se lasă până când nu cade lat, pot să aleg orice domeniu din viața asta și să ating visuri imposibile. Am știut că toată puterea este la mine și dacă accept asta, pot să fac orice îmi doresc în viață. Și tu ești capabil de acest lucru! Îndrăznește și cere mult de la viață!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încăpățânare, citate despre viziune, citate despre sărăcie, citate despre perseverență, citate despre noapte sau lecții de engleză
Christopher Gardner: Să nu lași niciodată pe cineva să îți spună că nu poți să faci ceva. Nici măcar pe mine. Bine?
Christopher: Bine
Christopher Gardner: Dacă ai un vis. Trebuie să îl aperi. Dacă oamenii nu pot să facă ei înșiși un lucru, o să îți spună că nici tu nu ești în stare să îl faci. Dacă vrei ceva, faci tot ca să îl obții. Punct.
replici din filmul artistic În căutarea fericirii
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre apărare
Indiferent cum ești, cine ești, că ești frumos, că ești urât, că ești bogat, că ești sărac, cineva va avea ceva de mâncat despre tine. Deci în orice moment, oricând, la orice oră. Sunt oameni care mor de grija altor oameni. Și nu pot trăi, pur și simplu nu respiră, nu au aer. Au senzația că a trecut ziua fără rost, fără niciun fel de savoare, fără niciun fel de farmec, fără niciun fel de împlinire dacă până la sfârșitul zilei nu au comentat, nu au bârfit, nu au discutat, nu au băgat zâzanie, nu au făcut ceva. Pentru că aceasta-i misiunea lor în viață. Cu asta se ocupă. Oricine ai fi, oricum ai fi, oricum ai arăta, oricât ai avea, cineva, oricine, va comenta ceva despre tine.
Paul Avram în Despre egoism
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate despre bârfă sau citate despre bogăție
Imaginează-ți următorul scenariu: Conduci o corabie ce are un echipaj, are nevoie de vânt în pânze și de o destinație. În viață, dacă vrem să facem lucruri deosebite, adică și alte lucruri pe lângă mâncat, dormit și privit la TV, ne putem asemui cu Cristofor Columb. Plecăm pe un drum care nu a mai fost străbătut, spre o destinație (un vis) care știm că e acolo dar nu știm exact cum se ajunge acolo. S-ar putea să pierim în drum spre obiectiv însă este foarte important să ne menținem speranța vie până în ultima clipă conform zicalei "întotdeauna este prea devreme ca să renunți". (Normal Vincent Peale) Avem o corabie cu pânze care are nevoie de vânt (energie, motivație) și avem nevoie de un echipaj pentru că obiectivele și visurile mari niciodată nu le atingem singuri. Așadar, dacă vrem să realizăm lucruri frumoase în această viață, asta este formula. Ești căpitanul corabiei tale așa cum ești stăpânul sufletului tău. Dacă accepți asta, de acum încolo trebuie să începi să te comporți ca un căpitan de vas care are un obiectiv de atins și un echipaj de oameni care cred în acest vis. Corabia este persoana ta, toate valorile tale și tot bagajul tău. Echipajul este echipa ta. Energia și motivația este vântul. Obiectivul reprezintă destinația.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre marină, citate despre vânt, citate despre motivație sau citate despre somn