Un enorm pas în gol

Un enorm pas în gol şi-n salvatoare ficţiune
Este demersul meu, spunea profesorul
scârţâind din pantofii noi-nouţi,
atenţie, fără personanţele inconştientului
viaţa ar câştiga, probabil, precizie şi luciditate,
profesorul se aplecă să ajute un bătrân să urce pe trotuar,
să zgârii neantul cu unghia stiloului nu e o treabă de lepădat,
dar infinit mai frumos este să umbli ca Ioan Botezătorul
pe o umbră de pământ, sub un cer ce coboară
din stea în stea cu sunet de arginţi suspendaţi,
nu fumaţi, scria deasupra ghişeului, nu vorbiţi tare,
număraţi restul în faţa noastră, ca multe altele,
ne aflăm în plin progres, gândea încă profesorul,
dar mandatul poştal nu sosise.
De ce măsura iubirii este pierderea ei, uite o întrebare
Mai interesantă, deşi cunoscută, ne-a poluat trei luni,
s-au smochinit strugurii, ce-ar fi să fie mai ferm,
cerul gurii noastre este spongios şi plin de pustule,
urma o noapte în nuanţe de papagal gulerat, amiral roşu,
margarete palide, ah, portocale ca sânii.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul mediocru vorbeşte. Profesorul bun explică. Profesorul foarte bun demonstrează. Profesorul eminent inspiră.

citat din William Arthur Ward
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul

Profesorul nu dăruieşte din înţelepciune,
Ci din dragostea pentru frumos,
Urcat la catedră, pe o treaptă mai sus,
Îşi desfăşura mânecile halatului roşcat,
În care se aflau mâinile sale subţiri ca nişte crengi,
În vorbele voastre, spunea el, gândirea este aproape ucisă,
Uneori ea respiră în ritmul tăcerii,
Apoi, se îndreptă spre tablă şi desenă un copac
şi o pasăre, iată, rădăcina primeşte, fructul se dăruie,
pasărea cântă fără sfârşit, precum D'Alembert în labirint,
se revărsă ca o minune peste noroiul vremii noastre,
Că doar aşa s-a terminat vilegiatura, apoi ieşi
desfăşurând larg mânecile, a început ploaia,
hiena urmărea lupul cenuşiu, capra – salcâmul înflorit,
eram singurii spectatori la concertul culorilor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţle noastre.

citat din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrei

De vrei să urci, să fii, să creşti,
Cum creşte aburul din ceşti,
Paznic discret de vrei să fii,
Al apei vii, glasul de om al unui nai
Să nu-l ascunzi, dacă-l mai ai,
Te rog frumos, spuse profesorul,
Apoi strigă, te rog frumos, de zăngăniră geamurile,
Un vecin bolnav sucombă chiar în acea clipă,
O fetiţă de vizavi începu să se bâlbâie,
Cerşetorul scăpă toţi bănuţii pe stradă,
Te rog frumos, bubui din nou,
Gura i se făcuse pâlnie, aşteptam
Să iasă un vals din ea, în ritmul căruia
Să merg liniştit la execuţie,
Lui Peggy, cu dragoste, îmi repetam,
De ce măsura dragostei este pierderea ei?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul I (calm): Ascultă, Siempre! Bunătatea lui Dumnezeu este fără margini. Noi îl declarăm nul şi neavenit, el nici măcar nu se supără…
Profesorul II: Ştiinţa a încheiat un pact cu divinitatea! Au convenit că cerul e gol!

replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finis coronat opus

1.
Înving cei care ştiu să se schimbe,
spune profesorul, el îşi este părinte,
el îşi este-nceputul, ca şi sfârşitul
propriilor îndoieli, stingeţi chibritul,
se roagă hârca din fundul peşterii,
în urma noastră vin meşterii,
aranjează, decopertează, poleiesc
tot ce e mucegai, scris diavolesc,
sunt într-o stare minunată,
strigă profesorul sub bolta renovată,
durerea s-a ascuns, aproape că nu mai este,
o adevărată beţie a puterii celeste,
astfel vorbim, încheiem procese verbale
sub fiecare din cele patru portale,
profesorul căzuse de mult de la înălţime,
era dus pe targă prin mulţime
2.
Da, nu era, oh, nu era accesibil,
nu discuta, el gândea, contempla,
o ceaţă subţire îl învăluia,
sfâşiată când devenea irascibil,
ascunde comori, dezvăluia orori,
vulnerabil fiind, voia să pozeze,
cărţile domniei sale, metereze
ar fi fost, dar cărţile au viaţa lor.
Sunt un vinovat, nu aştept iertare,
sunt nemodelat, mi-am format eu singur
o statură care ar putea să-nvingă
prin ea însăşi multe semne de-ntrebare.
L-am zărit în urmă într-un tren uitat,
într-o gară fără nume, fără linii,
încerca să prindă lacrima luminii
pe un geam, un abur verde-ntunecat.

poezie de Borids Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul de geografie

Nu mă iubea profesorul de geografie,
ştia el de ce,
eu coloram cu albastru câmpiile, munţii,
iar mările, fluviile erau purpurii.
Se enerva rău dascălul,
Îmi punea numai note mici,
Dar am câştigat iubirea Krimhildei,
ştia ea de ce.
Simţea că e sânge bun în artere,
Am avut cu ea şapte copii,
Apoi am murit fericiţi, împreună,
Albastrul cobora în câmpii.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eu sunt profesorul Limbii Române, ci Limba Română este profesorul meu!

antimetabolă aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (25 septembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul

Profesorul nu dăruieşte din înţelepciune,
Ci din dragostea şi credinţa în frumos,
Aşa ne gândeam, iar el se suise pe o treaptă mai înaltă,
Desfăşurând larg mânecile halatului,
Mâinile sale erau subţiri ca surcelele,
În vorbele noastre gândirea era aproape ucisă,
Uneori ea respira în ritmul tăcerii,
Profesorul se îndreptă spre tablă şi desenă un copac,
Apoi o pasăre, rădăcina care primeşte,
Fructul care se dăruieşte, pasărea care cântă,
Perora profesorul, apoi se opri brusc,
Ieşi pe uşă desfăşurând larg mânecile
Halatului, în care se aflau mîinile sale subţiri
ca nişte crengi. Vocea lui rămasă în clasă,
continua, hiena crudă urmăreşte lupul,
lupul capra, capra salcâmul înflorit,
începu să plouă, noi, copiii priveam pe geam,
eram singurii martori ai simfoniei.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Am scăpat, gigantul inamic s-a dovedit o insectă
Fără picioare, ochi, braţe, etc., dicis et non es,
Există un netimp al curajului, o eliberare din robia fricii,
Drogul este laşitatea raţionalizată, zi de zi,
Şantaj? Da, şantajul se hrăneşte din teama reiprocă,
Şantajistul se teme mai mult decît victima.
Ai schimbat numele, dar nu şi manşetele.
Nesus, centarul, e ceva de-nvăţat de la el.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul de filosofie: Tot ce nu e proză, e vers; şi tot ce nu e vers, e proză.
Domnul Jourdain: Şi cum vorbeşte omul, ce e?
Profesorul de filosofie: Proză.
Domnul Jourdain: Adică aşa să fie? Când zic: Nicole, adu-mi papucii şi dă-mi scufa de noapte, e proză?
Profesorul de filosofie: Da, domnule.
Domnul Jourdain: Pre legea mea, de peste patruzeci de ani fac proză fără să ştiu!

replici celebre din piesa de teatru Burghezul gentilom, scenariu de Moliere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul

Ţi-au apărut azi ghiocei în păr,
Dar ai rămas în suflet cu blândeţe,
Aţi fost pentru atâtea generaţii ca un tată,
Ne-aţi învăţat, mereu ne-aţi dat povaţă
Şi drumul bun ne-aţi arătat în viaţă.
Pe umeri bătrâneţea vă-apasă-atât de greu,
Aţi fost un bun profesor şi un pedagog, mereu,
Vă vom purta respectul în oricare secundă
Şi-n suflete lumina ce viaţa ne-o inundă.
Îmi amintesc de clasa în care-am învăţat,
Dar şi de-al dumneavoastră simplu sfat...
De viaţa de elevi, ca de-o poveste;
Nimic pe lume ca profesorul nu este.
Fără de el, nimic nu ai în viaţă,
Profesorul de mic copil te-nvaţă.
A doua casă şcoala-ţi este, dar
Familie şi flamură, amnar,
Colegii-s dragi şi dascăli iscusiţi,
Ce-au devenit la rândul lor părinţi.
Chiar de-a greşit cumva, copilăreşte,
Eleva dumneavoastră vă iubeşte.
Colegii toţi din suflet vă cinstesc,
Iar eu, că existaţi, vă mulţumesc.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
tot atâtea milioane de suflete există!
Se plimbă prin Univers,
steaua şi sufletul.
Cele mai reci suflete
nu stau împreună cu steaua lor,
cele mai bune merg în infinit,
ţinându-se de mână, suflete şi stele,
având destine comune.
Este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi,
este frumos să-l asculţi,
când începe simfonia celestă,
să răsune-n sufletele alese.
Noaptea cu privirea pictez cerul
în culori multicolore,
punând pe fiecare stea câte o dorinţă.
Ziua caut stelele cu privirea,
îmbrăţişez cu Soarele
şi răsăritul divin ce curge în
cascada timpului odată cu viaţa.
Atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa,
prin aer planează viitorul...
Planeta-mamă există
atâta timp cât stelele nu mor.
Ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete.
Îşi dau mâna cu apele Terrei,
unindu-se într-un glas.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsturnarea noastră de la putere nu avea altă semnificaţie pentru Profesorul Codreanu decât că se confirmase punctul lui de vedere: eram un uzurpator al destinelor Legiunii şi acţiunea mea nu putea duce decât la tragedia ce s-a abătut asupra ţării. Profesorul ar fi trebuit să lase chestiunea mea de-o parte, să uite trecutul şi să se ocupe de trupul însângerat al Mişcării.

Horia Sima în Prizonieri ai Puterilor Axei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul: Mi-e dor de Limba Română!
Elevul: Păi, suntem în pauză, domnule profesor.
Profesorul: Întocmai!

replici din Braşovisme de Costel Zăgan (3 februarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti un Ulise.
Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de cărţile de vrăji fusese o adevărată problemă pentru Harry, pentru că profesorii săi de la Hogwarts îi dăduseră o grămadă de teme pentru vacanţă. Unul dintre eseuri, unul deosebit de afurisit despre "Poţiunile de micşorat", era pentru profesorul pe care Harry nu putea să-l sufere cel mai tare, profesorul Plesneală. Sentimentul era reciproc şi profesorul ar fi fost extraordinar de bucuros dacă ar fi avut o scuză ca să-l exmatriculeze pe Harry timp de o lună.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul II: Va fi greu. Nu cunoaştem ecuaţia graficului!
Profesorul I: Să o studiem! Trebuie să aibă un punct suspect de discontinuitate!

replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temându-se să nu-şi piardă elevii, directorul institutului (academic din Iaşi) l-a înlăturat pe profesorul exigent (profesorul suplinitor Eminescu).

Constantin Mille în Dinu Millian
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul: Copii, direcţiunea anunţă că, de astăzi, aveţi semnal wi-fi în perimetrul şcolii!

Un elev: Am văzut că avem wi-fi, dar ni se cere parola... Care e parola?
Profesorul: Astăzi, parola este anul războiului de independenţă.

replici
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!