Ştiţi cum sunt fetele din Vrancea?

Sunt cutremurătoare.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Bărbatul-cutie" este o contribuţie cutremurătoare la literatura excentrică. Amuzant, trist şi autodistructiv, un thriller ontologic.

Marian Ury în The New York Times Book Review (1993)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea unui copil este cutremurătoare, căci el nu se poate apăra de răul făcut de ceilalţi.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sistem pentru un intrument mic, omul înscrie o lume întreagă cu cele mai profunde gânduri şi cele mai cutremurătoare emoţii. Dacă mi-aş fi putut imagina că aş fi în stare să realizez un asemenea lucru, că îl pot concepe înlăuntrul meu, sunt sigur că emoţia şi şocul m-ar fi făcut să îmi pierd minţile.

citat clasic din Johannes Brahms
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimi de final

o poezie cutremurătoare
sau
o poezie cu tremurătoare voce?
tu
eşti un poet s(p)erios! şi tu nu...
sau
mai bine vorbim de eliminarea lui Lorca
de
la mondialu din Rusia?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul adevăr...

Micul adevăr e din cuvinte
Limpezi şi scânteietoare-n minte;
Marele-adevăr este o mare
De tăcere cutremurătoare.

epigramă de Rabindranath Tagore din Râsul lumii la români (2010), traducere de George Dan
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura modalitate de a te evapora era să te lipeşti de gardul de sârmă ghimpată prin care trecea un curent de înaltă tensiune. Într-o secundă, te aflai în braţele morţii. Am văzut şi asemenea scene cutremurătoare.

Harry Ross în Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul e o realitate cutremurătoare. Nu poate fi cumpărat, nu poate fi vândut şi scos la mezat. Poate fi însă otrăvit sau adus la desăvârşire. Există un suflet în fiecare dintre noi.

citat celebru din romanul Portretul lui Dorian Grey de Oscar Wilde
Adăugat de Adela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

Venim pe lume singuri,
Lăsând în urmă, plânsuri
Amare, dulci, cutremurătoare
Ce tăinuiesc a noastră purtare.
Trăim răsăritul, uitând de apus
Iubim ceva, care cândva ne-a străpuns,
Nejudecând sărim după o scânteie
Care defapt, alături se afla focul ce-i cheie...

poezie de Gabriela Spătaru (22 octombrie 2017)
Adăugat de Gabriela Spătaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi dileme

Aşa se întâmplă adesea
Când chemările dau năvală
Unele te înalţă
Altele te coboară
În teoria stihurilor
Ar fi mai bine
Să te trezească la realitate
Asta e însă mai greu
Şi tot mai neclar
Din cauză relativităţii lor
Şi a sensului ambiguu
În plus vibraţii ce revin
După secvenţe cutremurătoare
Pot provoca altercaţii
În sistemul persoanelor
Juxtapuse pe ipoteze
Perturbând imaginea
Şi sonorizarea salvatoare.

poezie de David Boia (19 iulie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocina politică

Politichia românească neolitică
Nu-i de sorginte mioritică,
Gaşca demnitarilor
E ferma animalelor,
Porcii se îmbulzesc la mâncare,
Se bat în râturi belşugare,
Statornicita ură viscerală,
Ingrată, castă, ne înfioară,
Cutremurătoare pe întregul an
Obrăznicia unui mitocan,
O mârlănie bine conturată,
De mârlani în stare avansată,
Se servesc sub bolţile celeste,
Tărâţele politice prea indigeste.

pamflet de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezordinea nu există niciodată în afara minţii individuale şi nenorocirile se produc numai atunci când ea se proiectează în exterior. Dar atunci când te percepi ca spirit, dincolo de vreo proprietate, viaţa devine de o frumuseţe cutremurătoare şi o singură clipă de acest fel e suficientă pentru a realiza eternitatea prin nemişcarea ta, deşi universul întreg se poate mişca necontenit.

Constantin Luntraru în A doua carte (2007)
Adăugat de Mihail Florea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere nemărturisită

Ne-mpotmolim în nisipoase umbre,
Cerul se-nlăcrimează a furtună,
De plumb, priviţi cum pleoapa ni se umple!
Durerile priviţi cum se adună!

Murim tăcut cu fiecare clipă,
Ne-nmormântăm în proria cenuşă,
De-acuma pleoapa nu se mai ridică
Şi nimeni nu mai vrea să bată-n uşă.

La tâmple cad şi fulgere şi ceţuri...
Uitate umbre pier în depărtare,
Este târziu şi ne rănim cu versuri
De sentimente cutremurătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de orice altă perspectivă cosmică

cu adevărat dureros este
privitul în mine
acolo unde imensitatea
se loveşte de inimă
precum limba unui clopot

din această muzică cutremurătoare
se nasc clipele
din care vă scriu
de iubire
de amăgire
sau de cine ştie ce alt nod
din sfoara vieţii

liniez spaţiul
ca pe o intersecţie
de neviolat
şi dansez ca un apucat
fericirea de după fericire
ca pe o zână
ca pe o cenuşăreasă
sau ca pe o boare
într-o dimineaţă senină
la munte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de orice altă perspectivă cosmică

cu adevărat dureros este privitul în mine
acolo unde imensitatea se loveşte de inimă
precum limba unui clopot

din această muzică cutremurătoare
se nasc clipele din care vă scriu
de iubire
de amăgire
sau de cine ştie ce alt nod
din sfoara vieţii

liniez spaţiul ca pe o intersecţie de neviolat
şi dansez ca un apucat fericirea de după fericire
ca pe o zână
ca pe o cenuşăreasă
sau ca pe o boare
într-o dimineaţă senină
la mare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Valentine's day....

Iar ne-îmbolnăvim astăzi de roşu
Peste tot foiţe sclipitoare
Declaraţii despre cum, şi "moşu"
Te va scoate astăzi la plimbare...

Nu luaţi în calcule reproşu
Vreunei fete... cutremurătoare
Iar ne-îmbolnăvim astăzi de roşu
Peste tot foiţe sclipitoare...

Vor fi mult mai multe inimioare
Îţi vei afişa-n localuri cloşu
Cocoşelul tău, s-avem iertare
Iar va face (din card) pe cocoşu...

Astăzi când ne-îmbolnăvim de roşu!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn şi Mozart şi le-a dezvoltat până când muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo unde Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbăteşti, de hohotul cărora se cutremură lumea, şi care trebuie ţipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îţi face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fără surâs. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca şi cum ai privi muzica clasică printr-o lupă – e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoţie personală. Emoţiile sale sunt mai puternice, şi mai vizibile.

Leonard Bernstein în Cum să înţelegem muzica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edith Conant

Pe locul acesta adăstăm – noi, aducerile aminte,
Cu privirile plecate pentru că nu ne place să citim:
"Iunie, 17 - 1884, vârsta 21 de ani şi 3 zile".
Acum toate s-au schimbat,
Iar noi – noi, memoriile stăm aici singure, nouă înşine suficiente,
Nici un ochi nu ne zăreşte, nu este conştient de prezenţa noastră.
Soţul tău este mort, sora ta îşi trăieşte viaţa departe,
Tatăl tău este înconvoiat de ani;
El nu-şi nu mai părăseşte ograda şi, oricum, te-a uitat demult.
Nimeni nu-şi aminteşte faţa ta deosebită,
Vocea ta melodioasă!
Şi cum cântai în dimineaţa aceea în care te-a lovit nenorocirea,
Cu un farmec sfâşietor, cu o tristeţe cutremurătoare! –
Chiar înainte de moartea ta şi a copilului.
Toate au fost uitate, dar nu de noi, amintirile,
Pierdute de lume.
Toate s-au schimbat în altceva, mai puţin râul şi dealul –
Care totuşi s-au schimbat şi ele.
Numai soarele fierbinte şi stelele tăcute sunt la fel.
Iar noi – noi, memoriile, stăm aici de veghe,
Cu ochii închişi de spuza lacrimilor –
Într-o incomensurabilă, nesfârşită extenuare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golgota românească

Ni-i trupul răstignit, bătut în cuie,
Sus, pe Golgota pătimirii noastre.
Cucernic ca un schivnic, gândul suie
Spre cerul limpezimilor albastre.
Pe crucea jertfei cutremurătoare,
Pe care mor şi visele şi anii,
Oftăm prelung în deznădejdi amare:
O, Eli, Eli, lama sabactani!
Credinţa însă biruie năpasta,
Cădelniţându-şi ruga în tăcere.
Călăii ne străpung cu suliţi coasta
Şi ne adapă cu oţet şi fiere.
În urletele crâncenei gheene,
Din zvârcolirea cărnii sfâşiate,
Sclipeşte-n diamantul de pe gene
Lumina jertfei noastre ne-ntinate.
Pe creasta de văpaie a credinţei,
Noi ştim, în greaua zbatere-a durerii,
Că încolţeşte-n miezul suferinţei,
Grăuntele de foc al Învierii.
Ni-i ruga, Doamne, pură ca zambila
Şi chinul înfloreşte-n bucurie.
Revarsă-ţi harul roditor şi mila
Pe fruntea stinsă de mucenicie!
În bunătatea Ta dumnezeiască,
Tămăduieşte-ne cu sfinte leacuri
Şi fă ca jertfa noastră să rodească,
Rotundă şi bogată peste veacuri!

poezie clasică de Ionel Zeană din Aceşti mari poeţi mici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii, madam...

Sunt suflet trist şi părăsit
Sunt robul care trag la ham
Sunt ca un cal nepotcovit
Sunt tot ce vrei să fiu, madam...

Sunt lefter şi neisprăvit
Sunt ca un mugure pe ram
Sunt vreasc uscat de ocolit
Sunt tot ce vrei să fiu, madam...

Sunt plâns de lume contenit
Sunt ca muşcata de la geam
Sunt vechiul tău nesocotit
Sunt tot ce vrei să fiu, madam...

Sunt dur şi-n veci de neclintit
Sunt rece ca şi ursul Fram
Sunt lepră de nesuferit
Dar nu sunt nimenea, madam!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genune pe genune cheamă

M-am adunat în vârful sufletului,
am dat drumul stărilor amonte, la decolteul zorilor.
M-am adunat în jindul cascadei pentru susurul dulce
de dincolo de ruptura malului,
ca o peniţă în mâna Lui Dumnezeu
ce scrie pe trupul tainei cu cerneala dăruitoare
de lumea ce o-ncape.
Am rămas cu ceea ce ştiu din înfruptările aerului.
Dacă m-au întâmpinat vlăstarii ferchezuiţi de primăvară,
mi-i amintesc pleznind de entuziasmul căldurii,
dacă m-au aşteptat cutremurătoare ploile,
mă pregătesc pentru inundaţii şi proptele de vânt.
Când m-au urmat în pivniţa inimii seminţe de cer,
le-am udat rădăcina,
când au călcat pe chiştocul nopţii
după eterice atingeri de zare,
m-am retras scorbură, scripcă de patos,
scotocind lemnul de cânt
şi ca Magritte, mi-am lăsat mâna să picteze natura
între văz şi orbire, între lumină şi rătăcire.
Bag seamă, genune pe genune cheamă.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!