Duhovnici

S-a adunat atât de multă, multă jale
Că nu mai am nici apa din ţesuturi s-o fac picuri,
Să sting atâtea focuri din moderne catedrale,
Ce sfinţi, ce-şi zic aşa, cred necredinţe ar fi, nimicuri.

Parcă inchizitori ar fi, un Giordano Bruno iar, îl vor
Acum o masă, pe junime judecând atât de laic...
Cum ar decide ei cum să trăiască al meu popor,
De-ar fi numai doar smeriţenii, un pic trecute, arhaic.

Se umflă tot mai mult zişii lui Dumnezeu slujbaşi,
Dar n-au nimic din Creator, sunt mai păgâni, avari
Să fie numai ei, înconjuraţi de sărăcime, mulţii nevoiaşi
Stând într-o rugă în întuneric, cu ai lor Psalmi, drept cărturari.

E atât Hristos în aer, că noi îl respirăm, noi, ai săi fii,
Plini rugi îl venerăm tot noi, că-i suntem şi ofrande.
Noi suntem o eternitate, noi umplem un Pământ cu atâţi copii
Duhovniceşte, chiar de-i din amor, carnal şi el... Oh, Doamne!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DREPT... uri

De încriminări n-ar fi în lege
Pentru abuz, ori neglijenţă,
Chiar unde-i loc de competenţă...
Atunci pungaş, devine rege!!!

De nu-i în lege măcar bob
De pedepsit cel ce conduce...
Şi-ales de-ar fi... Vă faceţi cruce,
Că toţi, eu, tu, îi vom fi rob!

De nu-s greşeli, intenţii rele,
La fel de rău vrut pedepsite,
Atunci, cei pur, fiinţe cinstite...
Ele, sunt victime, momele!

... Adică nade la canalii,
Ce cu tupeu borfaş pretind
Democraţie, nemaifiind...
Se pretind ei, ei verguralii!

De biet Pământ pe toţi ne ţine
Fără triaj, pe toţi egali,
E semn că nu parşivi venali
Pot, ei, decide rău, de bine!

Popor, avem doar o armură
Şi, arma-i doar mulţimea, cor
De glasuri, ce de tac nu mor
Şi-n veci înving lepădătură!

Doar libertatea din scripturi
Şi ateu canonic, laic trai
-Cât încă nu eşti mort- ţi-s rai...
Cel, unde a-i drept amor, drept... uri.!!!

Dreptatea mulţilor, nu Guri,
Ce-şi fac din clici încrengături...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neperimabil

Te am alături neîncetat
Şi parcă "mult" nu se mai vede,
În loc să nu te fi uitat...
Să las memoria a şede!

Că numai ea ştie s-adune,
Să spele îndoieli, curată...
Ea ştie că-i "răsare, apune"
Tot! De demult... Neîncetată!

Pentru că mult e atât puţin,
Doar dragostea nu îl perimă
Când doi pe viaţă se deţin...
Unul pe altul... O sinonimă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obiceiuri

Îmi mut carabalâcul des, nu ţin la loc, nu-s un statornic,
Nu cred în lucru, în imobilitate,
C-ar fi păcat să nu cunosc dreptate...
Ce-i rară, atât de rară şi-o ador... atât de dornic.

Îmi plimb ideile printre mulţimi de sameni,
Îmi caut simţ la fel, prietenii
Să mă descarc de vorbe, prin hârtii...
Că-i rar, atât de rar, să întâlneşti om... oameni.

Îmi vând comori, ce tot credeam un bun, palpabil,
Dar mă despart să mă reînnoiesc,
Să nu prind vechi, un iz că ramolesc...
Că-i rar, atât de rar, să rămâi tânăr... stabil.

Îmi tot încerc să-mi mai fructific timpul, zile,
Că şi sămânţă, chiar de am lăsat
Pui, nu-i la fel şi, versul mi-am semnat...
Că-i rar, atât de rar, pe raft... eu, facsimile.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plângem...

Să plângem azi copiii ce şi-au pierdut chipul pe vecie
Şi copţi bărbaţi, femei, ce vor avea trup mutilat.
Să plângem pe bunici ce şi-au pierdut nepot deodat'
Şi îndrăgostiţi eterni, rămaşi fără perechea, mai deunăzi vie.

Să plângem câte vise au pierit definitiv, fără să zboare
Şi cât de atroce, multă, a fost durerea dinainte.
Să plângem ultima atingere, ultim sărut fierbinte
Pe buze, sau pe frunte, de atâţi ştiuţi, mai ieri doar oarecare.

Să plângem vinovaţii ce se îmbuibă în cârca noastră, indiferenţi,
Interesaţi doar s-aibă cât mai mult, vampiri de neam, hiene...
Să plângem, c-or muri de atâtea burţi, de atâta nesfârşită lene
Şi rugi să îndreptăm în sus, să fie morţii cât mai competenţi!

Să plângem o popie ordinară azi, impostor ortodoxă,
Ce ştie doar să fure prea sărac, în fum să-l tămâiască...
Să plângem că tot ne vând gropi, de morţi, ei, tagma mişelească,
Că stă ascunsă, pronând ce-i lumina doar de Paşte... clerul nostru noxă.

Să plângem hoardele în convoaie oficiale tot mai nesfârşite,
Ce vor sfârşi în minciună răstigniţi de atâtea, atâtea răuri.
Să plângem perfidia şi hoţiile adânci, adânci până la hăuri,
Ce-au împânzit o ţară şi se cer, ordurile ce sunt... nepedepsite.

Să plângem pe-un pungaş primar, ce-şi vrea doar lui mumia prin spitale,
Pe banii mei şi ai tăi, ca el să-i ţină... şi i-a pus deoparte.
Să plângem că-i o viaţă atât de scurtă, un blestem cu totu' aparte,
Ca tot cei neavuţi să fie mai curând lui Dumnezeu, să-i stea în poale.

Să plângem noi, viii de acum, pe morţii noştri, de-acum noi
De-o noapte de coşmar, sacrificaţi pe altarul lăcomiei.
Să plângem ce-am avut şi şi-au plătit soborul cast, al nevinovăţiei...
Dar să nu stăm apatici, că suntem încă mulţi... şi sunt şi eu cu voi!

Să plângem pân' om seca lacrimi, de nu ne-om cere ţara înapoi,
Să nu stăm doar la poarta "Colectivului"... Să fim cu toţii... NOI!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoism

Cu-nconjur de-atât mult
suntem atât de singuri
când verb "te văd", "te-ascult",
e-o aiurea; a febrei... friguri!

Nu e nimic ofertă
din pur benevolat;
doar pânda stând inertă
de-un ţel mult aşteptat!...

... Şi-nvăluitu-n fum
că "timpu-ţi dăruieşti"
-ce-ţi trece orişicum-
crezând că răsplăteşti!...

E doar justificare
de lipsă d-altruism
etern; care pe care,
simbol de egoism!

Paradoxal e însă,
că însăşi egoismul
cu mâna-ntinsă, plânsă...
cerşeşte altruismul!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Aiurea-i spus "şi-a pierdut viaţă";
Ca şi cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheaţă.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există şi ne poartă
'ntre două staţii-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Şi-atunci e EA ce ne-aparţine
Sau noi îi suntem chiriaşi,
Fără contract de timp? Slujbaşi,
Neştiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiţi din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărţi de joc... Cu chip!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către un bun amic

Mă-ntrebi în ultima scrisoare,
Om însurat, la fel ca mine,
De ce ai tu belele, oare,
Iar eu o duc atât de bine(?!)

Vezi tu... e-o vorbă românească,
Ce spune clar, de multă vreme,
Că..."Dumnezeu să te ferească
De ale curvelor blesteme!"

O vorbă foarte-adevărată,
Şi sunt convins, văzând ce jale
Este pe-atâţi faliţi, măi tată,
Ce-ajung aiurea-n tribunale,

Cum n-au noroc nici de lovele,
N-au somn, chiar fără lună plină,
Rămân în pană de pingele,
Sau pe vreun câmp fără benzină,

Ori... dup-o mamă de bătaie
Luată dintr-o neglijenţă,
Ajung ca fraierii-n pârnae,
În loc s-ajungă la Urgenţă,

Numai că eu... Doamne fereşte!
Cât timp am fost flăcău în viaţă,
Chiar dacă lumea cleveteşte,
Pot să le râd la toţi în faţă,

Şi nu îmi fac nicicum probleme,
Că ar fi curve sictirite,
Ce au ajuns să mă blesteme...
Iubind... numai femei cinstite!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem inferiori nu numai marilor ţări de departe, dar şi vecinilor noştri care n-au, ce e drept, o "elită" atât de rafinată, dar nici aspectul de trib uitat de Dumnezeu pe care ţi-l oferă periferia bucureşteană.

Victor Eftimiu în Popularul, 24 noiembrie 1937
Adăugat de Gheorghe Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil din flori...

... ca şi cum fructu-ar fi mereu bastard
sau din iubire ies miresme încântătoare
doar de-i frugală, ca sămânţa ce-ar da floare
doar de-i boboc de-un jurământ ascuns sub fard...

... aşa pupila de-un desfrâu sau patimi
ori pajul de adulter crescut în palma
credinţei "padre" dedicată-n şir de lacrimi
o viaţă, cum secret păstrat ca şi altele, de-a valma...

... aşa ar putea fi şi ruşinea, ce nici oceanele nu spală,
cu chip de adolescentă se pierzând pe sine
plecată de la bal într-un vertij de tremur, goală,
lăsată pradei de-un amor îmbietor de bine...

... un pic nedrept e apelativul plin de mângâiere
ce parcă merit dă doar vieţii din păcat,
ca şi cum vina ar da mai mult drept la plăcere
şi castul, îndurarea, cinstea n-ar fi "meritat"...

... zişii legitimi, răsădiţi din litere seminţe
din coadă de alfabet, zeificaţi odoare
îs devalizaţi de purul, de izul coloratei fiinţe,
cum n-ar avea traseu până la fruct, prin floare...

... depun deci moţiunea eu ca să răstorn din tasuri,
să-nchin pământu-ntreg cu-al său sublim de floră
la tot ce suntem toţi o zi; copii, mici strasuri,
diamant sau rubin ce întoarce secolul în oră...

... îngrăşând toţi pământul, cu floarea dintr-o amforă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În extincţie

Parcă am tot neamul în război...
Aşa-o fi fost când nu eram,
Sau gând făceau unul din doi
Ai mei, ce m-au tot plâns, duream.

Căci neamul meu se împuţinează
De atât fugit pe alte fronturi,
Unde se plâng, se căinează
Case să-şi facă... stând în corturi.

Şi mai dramatic, se subţie
De număr, suflete dispar,
Că ţara mea nu poat' să-i ţie,
Îi pierde făr' să aivă habar...

... Îi arde prin maternităţi,
Focar le face scene, bal
-Din neglijente răutăţi
De cer- cei ce îngrijesc... fatal.

E ca un fel de genocid,
Sau moarte către ce-i civil,
Civilizat... Cum fratricid,
Încartiruiţi în imbecil.

Poate o fi multă nepăsare,
Dar păsu-i sfânt de la bătrâni,
Pierduţi în nepăsat de stare...
'ndeajuns e crima, gând nebun.

Suntem pieirea pe şosele,
Că numai noi n-avem destule,
Noi, ce-am acumulat doar rele...
Facem antumele postume.

Pierim în şanţuri îngropaţi,
Nişte nevăzuţi de pe zebre.
Stăm la ghişee încolonaţi
De atâtea morţi... nu-s deajuns jerbe.

Ne pierdem din mintal cultură,
Că pierdere-i, de spiritual.
Suntem, din ce-am fost, o prescură
Ce-o-nmuiem grâu, din sol... Graal.

Ne-au părăsit şi popii, lacomi,
Ce odată erau plini de har...
Acum doar pătimaşi de patimi,
Ne sorbind lacrimi cu pahar.

Se aleg, ei singuri, dintre noi,
Spunându-şi, ei singuri, "aleşi",
Şi s-au făcut mulţimi, puhoi,
Din dregători... pentru ei, dreşi.

Dar tot ne naştem împotrivă,
Că nu sunt morţi la câţi se nasc.
Nu-s de-atât boabe în colivă
Chiar de-alţii grâu culeg, îl pasc.

Rămânem neostoit grânar,
Ne însămânţăm cu ideal.
Renaştem des, să nu fim rar
Un neam român... măcar vocal!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri de lumină

De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viaţa noastră-ntreagă

Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Şi-a trăit a vieţii lege

Numai Mesia-i izvorul
De milă şi îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare

Doar prin El suntem spălaţi
Prin sângele care-a curs
Chiar din El — să fim iertaţi
Şi curaţi azi prin Isus

El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire

Domnul este Dumnezeu
Şi este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră

Doar acum suntem aleşi
Puşi deoparte şi sfinţiţi
De iubirea Lui culeşi
Sus în cer să fim primiţi

Hristos ne e biruinţa
Noi prin El aici trăim
Şi îi dăruim fiinţa
Ca ai Săi pe veci să fim

Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârşire
Cununa ca s-o luăm
De har plini şi de iubire

Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viaţa fără vină
Înspre cerul glorios

Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toţi să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mulţi...

Atâţia zei ce ne-amăgesc,
Religii care ne-nvrăjbesc,
Atât de multe catedrale,
În timp ce nu avem spitale,

Atâţi prelaţi ce-n lux trăiesc,
În timp ce-atâţia flămânzesc,
Atâţi ce n-au pe Crist model,
Ce nu a strâns averi de fel,

Atâţia clerici ce-s trufaşi
Şi papi ce fost-au ucigaşi,
Atâţi episcopi ce-s corupţi
Şi slujbe ţin, neîntrerupţi,

Atâţia popi ce preacurvesc
Şi pedofili ce ne-ngrozesc,
Că bietul om e bulversat
Şi nu mai crede-n zei vreodat'.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (5 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii care uităm

Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înţelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!

Şi mă întreb de ce contăm,
Când ai putea şi fără noi?
De ce accepţi să existăm,
Acum şi-n ziua de apoi?

De ce ne ierţi şi ne ajuţi,
Chiar şi atunci când nu putem?
Ştiu bine Doamne, suntem mulţi,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem

Dar totuşi încă ne mai ţii
În braţe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm

Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi

Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O ştim prea bine... dar uităm

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Dumnezeu

Doamne, nu vreau nimic să-ţi cer;
Totul e, oricum, efemer!
Şi doar Tu ştii ce merităm,
Cu ce-ncercări ne confruntăm;
Te rog doar, să m-ajuţi s-accept
Ce nu e bun, ce nu e drept!

Nu vreau, Doamne, nimic să-mi dai;
Dacă nu vrei, nu mă lua-n Rai!
Ajută-mă numai să lupt
Cu ce-i parşiv, cu ce-i corupt,
Toate câte mi-e dat să-nfrunt,
Aici, unde-i greu, pe Pământ.

Doamne, să nu crezi că cerşesc,
Cer numai dreptul să iubesc,
În rest, tot ce crezi că greşesc,
Sunt pregătit să ispăşesc!
Nu cer, fiindcă mi-ai dat mereu
Mai mult decât am cerut eu!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem...

Suntem atât de mari
În clipe de ardoare,
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare,
Suntem străini de tot
În clipa solitară,
Suntem cu toţi copii
Ai lumii omnimare!

Vin pescăruşii în zbor
Şi iar mă strecoară fiori,
Pe umeri se aşează grei nori...
Mi-e dor! De acasă mi-e dor!..
Şi las să mă cheme în zori
Din ceruri un strigăt uşor,
Totul e vis trecător,
Doar dorul rămâne a fi dor!
Măi dorule!..

Vântule, vântule tu,
Ia-mă de aici şi mă du,
Du-mă pe aripi de stea,
Ascultă ce-mi vrea inima!
Nu vreau nimic ce-i al tău,
Lasă-mi, te rog,
Ce-i al meu!..

Ploaia îmi bate în ani,
Schimbă clepsidre-n noian:
Totul e vis trecător!...
Mi-e dor!
De casă mi-e dor!..
Măi dorule,
Vântule, Timpule!..

Suntem atât de mari
În clipe triumfale!..
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare!..
Suntem
Şi nu suntem
În clipe
Infernale!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Je t'aime

nimic nu mai e ce a fost
sau a fost

nici dragostea

o bucată de pâine atât de proaspătă
şi mirosul ei cald

e destul
ori poate cam prea puţin
sau nimic
spune
este totuna să aprind un chibrit
?

ceea ce simt
picturi într-o expoziţie

sunt valurile plutind pe buzele tale
sau o chestie

te înţeleg
te simt
suntem acum
ca şi cum
doar noi... şi numai
noi doi

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare de ce oamenii şi cu atât mai mult bătrânii, plini de înţelepciune, nu ştiu să-şi petreacă singurătatea, ascultând şi fiind Singurătatea şi Tăcerea Tainică, dar atât de inimoasă a lui Dumnezeu, care oricum noi o suntem şi o vom fi întreaga veşnicie? Oare de ce dintr-o conversaţie vânăm doar zgomotul cuvintelor, dar nu şi liniştea atât de plină a inimii din care ele apar?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi... suntem români!?

Ni s-a urcat burta la cap
Şi mâinile-s cu ghiuluri grele.
Credinţa a devenit păcat
Şi obrazul s-a-ngroşat de piele!

Vedem prin ceaţă atât de aproape,
Toţi cataractici de interese;
Copiii... diplome, nu tu carte,
Copiind... nume şi adrese.

Nu ştim că ţara-i un pământ
Şi n-are singură avut
De nu e muncă, zel, cuvânt?...
Patriotism e-n... prefăcut!

Minţiţi şi în amor, pedeapsă,
Tot nu ne-am lecuit de rău;
La praf de puşcă suntem capsă
Şi-n ochi îl vrem, chiar de-i călău!?

Redezgropăm vicleni parşivi,
În zâmbete specialişti;
Plini de emfaze, guralivi
Hidoşi... Noi, neocomunişti!

Inertă, mintea nu ne duce
Nici cât pe-un melc, de atâtea bale!
Doar ştim să facem semn de cruce
La moaşte, sau când dăm de "boale"!?

Parc-am fi neam de cerşetori,
Că nu ştim ce e sacrificiu;
Să dai ce poţi, muncind din zori
Şi hoţi să bagi la zdup, 'n ospiciu!

Ne păcălim, quaternal ciclu,
Cu aceleaşi lepre stând la pândă
Să-şi facă din viaţă un periplu
Pentru-ngrăşat în burţi şi-n pungă!

N-avem decât gustul de sânge
În răzbunări, mistici păgâni,
Cu crez că a sâmbetei apă tot curge
Schimbând stăpâni, cu alţi stăpâni.

Hlizim a proşti văzând călăul
Mascat mereu şi suntem orbi,
Neştiind că noi le suntem răul
Şi el e-un alt corb, printre corbi.

Tot clevetim şi nu înţelegem
Cu toţii acum suntem la fel,
Cum nemţi, francezi! Putem să dregem
Greşeli!... Facem un Turn Eiffel?!?

Dar nu, c-avem rău de-nălţime
Şi-ntr-o mocirlă ne iubim;
Narcisişti, top frumoşi, sclipime
Ne-auto-apreciem!?... Minţim!!!

Avem imens tupeu în toate;
Dăm "Paşaport de România",
Crezând că tot e-un dat din coate,
"Învăţând " pe alţii... cu tăria!?

E timpul scurt să ne trezim,
Să învăţăm ce-i spirit civic;
Să cerem mai puţin! Să fim;
Om doar şi mai puţin... partinic!!!

M-am săturat de manifeste
Ce scriu şi nimeni nu citeşte!
C-aşa suntem; "Ori, cine este
Ăl de ne spune? Ce vorbeşte?

... Că noi ştim tot! Ce ne prosteşte?"

Am şi răspunsul pregătit,
Că ştiu de-acum reacţiunea;
"Uşor să spui, să ceri citit!..."
Ba nu, c-am şi-alta, naţiunea!...

... Ce-i tot la fel de mică, mare,
Dar şi-a făcut ţară de vis;
O uriaşă, nu oricare!
Prin cinste, fără compromis!

... Eu, un de-al ei! Nu un pros(t)cris!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indragostiti

Suntem atât de prezenţi în timpul
care tocmai a trecut, încât trecutul
îl putem numi acum prezent.
Suntem atât de plini de visele din zi,
încât cele de noapte sunt nule,
rămânând mereu în gândul nostru
ca şi cum ar fi azi.
Suntem pe zi ce trece mai îndrăgostiţi
de ziua de ieri, deoarece clipa trecută
valorează mai mult decât cea viitoare
şi sperăm.
Sperăm ca visele din seara asta
să le avem şi mâine,
îndrăgostiţi fiind mereu
de NOI

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume liniformă

Cât evident e că Pământul e atât de mare şi, de mic,
Când întâlneşti sau vezi imagini cu chipuri asemănătoare
Atât de mult, indiferent de locul unde stau... culoare
Şi, trup şi gesturi sunt asemeni, făcuţi de un tipar, tipic.

E izbitor că totul pare făcut din linii în trăsături,
Cu mersul drept, ori legănat, până şi vocea tot un sunet...
Lăsând un pic, de la detaliu, e un identic ton de tunet...
Cu păr la fel, cu aceleaşi goluri, cu acelaşi râs... strâmbat de guri.

Mă duce gând, ce în ascuns îl tot credeam o veritate,
Că parcă am fost însămânţaţi cu câteva răsaduri tip...
Un fel de clone, pe familii, ce-şi au mulaj stereotip
Şi, de atunci lumi sunt mai multe... un areal de clone, date.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!