Inocenţa

Duioasa inocenţă ne–întinereşte-n vis
Şi ne trezim spre lume descoperitul sine
Scurtându-şi umbra teama ce din lăuntru vine
Ca vreascuri sfinte ardem din ce-a rămas nescris
Astfel ni-i dat şi somnul treimea în scădere
A fiinţei ce transcende şi nu ne amintim...
Bătrâna inocenţă nici moartea nu ne-o cere
Ca ort ci numai Arta: prin ceea ce iubim.

poezie de Eugen Evu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Să ne iubim, ne-o cere veşnicia
Să-ţi calc pe pas când n-om mai fi
Să ne iubim, ne-o cere neputinţa
De-a fi doar unu-n fiecare zi

Să ne luam trăirile absurde
Şi să le dăm pe apa şi în foc
Să ne iubim chiar când durerea râde
Şi inima sihastră-si face loc

Să ne iubim, sa-nperechem pe unu
Din unu, unu, doi să ne trăim
Să ne iubim, ne-o cere veşnicia
Să ne iubim şi după ce murim

poezie de Ştefăniţă Ovidiu Juncu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă (Procese - Hexagrame de Nicomah)

Ghiţescu a fost dus la tribunal
Învinuit c-ar fi furat un cal.
Dar mult în închisoare n-a rămas,
A dovedit că e nevinovat,
Că nu era un cal, ci un pegas,
Şi şi-ăla de-un mileniu reformat!

hexagramă de Nicolae Paul Mihail-Nicomah din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca lumânarea ardem cât trăim,
Ori ca ţigara ce-a rămas chiştoc.
Şi azi, când mor, sărutul tău de foc,
Mi-arată că ne naştem să iubim.

catren de Mihaela Banu (11 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare act de rebeliune exprimă o nostalgie pentru inocenţă şi o chemare către esenţa fiinţei.

citat celebru din Albert Camus
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele tale

Sunt degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Ce mi-au rămas din toată pădurea dispărută
Într-un ţinut de gheaţă şi de pârjol te mută
Fiinţa mea, plecată prin lume, după vreascuri.

Mă simt ca o femeie bătrână şi săracă,
Plecată prin pădure să strângă nişte vreascuri,
Eu degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Le simt cum dau căldură ca vremea să-mi mai treacă.

Atât îmi mai rămâne, pădurea au furat-o,
Pădurea au schimbat-o pe aur şi avere,
Eu degetelor tale voiesc a le mai cere
Să-mi zăbrelească ochii şi fruntea rece, iat-o,
Să-mi încălzească duhul secundelor mizere
O, degetele tale prea triste, adorato.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne amintim

Ne amintim
cum au trecut
trenurile
maşinile
tirurile
paşi&mângâieri

Ne amintim
de un deşert
de o sete
de un fulg de nisip
cârduri&aprinderi

Ne amintim
laţi pe o canapea
straturi de trupuri
stâlpi de telegraf
între două capete

Ne amintim
cum am strigat
o lume spre Dumnezeu
şi am aşteptat
ecoul&truda

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Strivită sub îmbraţişarea grea,
Şopteşte juna, cu glăscior supus:
De vrei s-ajungi la inimioara mea,
Ar trebui să-ncerci... ceva mai sus...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Strivită sub îmbraţişarea grea,

Şopteşte juna, cu glăscior supus:

De vrei s-ajungi la inimioara mea,

Ar trebui să-ncerci... ceva mai sus...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Numai când iubim,
Duşmanii, ca fluturii nopţii ni-i înmulţim.
Numai când iubim,
Prieteniile vechi, cu fericirea noastră nebună,
Fără să vrem strivim şi suferim.
Numai când iubim,
Esenţa vieţii cu adevărat o simţim
Şi spiritul ei în creaţii minunate voit îl slăvim...
Şi în eternitate dorim să-l răstignim,
Numai când iubim.

poezie de Valeria Mahok (august 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce nu ştiai...

Îţi spuneam odată că sunt piatră
ceea ce nu ştiai...
era că fiecare piatră a trăit
somnul pietrei
şi a văzut, cum văd şi eu,
prin somnul pământului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului...
Numai nesfârşitul dans al luminii
n-am reuşit să-l văd... pentru că... lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Şi-atunci... m-am întors
în somnul pietrei şi-n mine,
în uitare şi-n aduceri-aminte,
ascunzându-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de sărbătoare

Azi am mai prins un trandafir
În buchetul drag al vieţii mele
Şi mulţumind lui Dumnezeu
De darul de el hărăzit,
De puiul drag ce mi-la dăruit,

Acum, la ceas de sărbătoare, nu îţi cer palate sau averi,
Mai dă-mi vreo câţiva ani puteri
Sau lasă-mă aşa cum sunt
Să-mi văd cu drag puiul crescând
Şi din iubirea mea de mamă
Dându-i un sfat de bună seamă

M-ai înzestrat, Doamne, pe lume
Cu dar, talent, dar şi cu supărarea
În viaţa mea mi-ai dat o alinare
Şi lângă mine am cea mai scumpă floare
În viaţa asta nimic nu îţi mai cer
N-am să dezleg acest mister
M-ai înzestrat cu daruri sfinte
Mândria mea pe lumea asta este că sunt părinte

Pe ale vieţii spumegate valuri
Ce ne trezim prea obosiţi la mal
Şi nu vedem că marea noastră
Îşi spumegă grăbit ultimul val
Pământul tot e plin de alge
Vaporul îşi trage negrele catarge

Şi ne trezim în iureşul furtunii
Albit de sărurile uitării
Într-un carnagiu infernal
Trecuţi de jumătatea vieţii
Ne îndreptăm spre anii duri ai bătrâneţii
Nostalgic ne amintim de tot ce-a fost
Cum trece timpul, nu ai habar
Şi ne trezim pe puntea vieţii,
Fiind cel mai singuratic marinar.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu edenic

Indiferent de piedici
Iubirea să o predici
Şi când alţii o abrogă
Noi să ne iubim în vogă

Indiferent de diferend
Noi să ne iubim în trend
În coloană sau în şir
Să ne iubim în delir

Dincolo de cratimă
Să iubim cu patimă
Indiferent de culoare
Să ne iubim cu ardoare

Indiferent de nuanţă
Să dăm iubirii prestanţă
Să nu cedăm imposturii
Se iubim în ciuda urii

Pe cetăţi şi metereze
Iubirea să recidiveze
În variantă sine die
Să iubim cu frenezie

În variantă ad-hoc
Noi să ne iubim cu foc
Cu pricepere şi minte
Să iubim principii sfinte.

poezie de David Boia (8 februarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rai

Se lasă seara-n suflet, o seară cenuşie,
Cu luni întunecate, cu stele negre-o mie...
E tristă libertatea ce somnul vietii-o poartă,
Când sufletul se-nalţă uimit spre Dreptul Tată.

Şi drumul e lumină dar e şi noapte-amară
Şi prinde-n sine taina eternei vieţi povară.
În cale se perindă îngeri căzuţi şi sfinţi,
Dând glas divinităţii prin "zbor" sau suferinţi.

Chin şi apăsare, drumu-i se lungeşte,
Se-ntinde-n clipe, zile, se-nalţă greu şi creşte
Până-n vârf de cer, unde noaptea plină
Se pierde-ncet în umbre, se stinge în lumină...

Vis de infinit, fior perfect şi nou,
Se-nalţă-o lume lină, un joc ferit de rău;
Din ea se-alege-un suflet, se-aprinde o suflare
Se cheamă-n veşnicie, se integrează-n zare...

Cerc de inocenţă, simţire de copil,
Rai uitat dar viu, palpabil şi senin,
El uită de durere, de ticăit de ceas
Şi-aduce flori în suflet iar lumii bun-rămas...

poezie de Gabriela Chişcari (2008)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melanj à trois

Iubirile nu se uită niciodată,
rămân ca nişte găuri în limba de lemn
în spatele căreia ne ascundem nefericirile zilnice.
Şi dincolo de acele găuri,
deschise aşa cum se deschid rănile în carnea amintirilor,
dansează lumina pe fotografiile întinse cu faţa în jos
şi abandonate într-un mare con de umbră:
un pas înainte, doi înapoi,
aşa ne amintim că uitarea valsează prin noi.
Dar fără să ne întrebăm,
câteodată chiar fără să ezităm,
ne învelim somnul spre dimineaţă
cu tot ce-a mai rămas
din urmele ce ne conduc iubirile
în viaţa de după viaţă.

poezie de Ionuţ Popa (2015)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici humă nici lemn

crucea mea
e făcută din lemn de tei
o poartă prin măduvă inocenţă de miei

crucea mea
e făcută după inima ta
tresare când singură noaptea

inima ta are gust de lapte
cruce uşoară peste crucea mea
păpădie hrănită cu esenţă de nemoarte

crucea mea
formă tainică de aer presat
slovă, iubite, lumină de cântat

crucea mea
prag de cer
nici humă, nici lemn
numai înger

şi mai ales mă minunează
păsările, ramurile,
umbrele lor mă distrează
pădurea toată, vânturile
mă urmează

crucea mea
crucea ta
lăcrimează.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

sărutul ierbii dimineaţa
umbra lunii lăsată
ca o perdea sub care mă ascund
să joc şotronul sau să bat ţurca
pe roua ochilor tăi
pe toate ţi le dăruiesc şi mă rog
mai umple doamne cupa
căci vreau să beau clipa aceasta
să uit

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Orice viaţă este un marş de la inocenţă spre tentaţie, virtute şi viciu.

definiţie de Lyman Abbott
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Aleargă umbrele spre dezintegrare
se aglomerează, purtând armuri de fier,
crezând că astfel vor fi nemuritoare
să fie umbrele oraşului, sau iluzii?
ce ies din crăpăturile de asfalt
sau ninfa ce curge-n viaţă
străpunsă de umbra fără de viaţă.
umbrele încearcă să pună stăpânire
pe planeta Pământ
o secătuesc de vlagă
şi de coroana ceea de vis.
se înşiruesc umbrele-n văzduh
aducând moartea prin coroana invizibilă,
purtată de umbre doar în vis.
este umbra pericol când merge-n faţă?
fără dor şi poate este, las-o în spate
pe ceea care nu merită nimic
priveste Soarele şi umbra se va ascunde de Lumină
în spatele tău ea va fi mereu
alungă umbra de pe puteri terestre
şi iute ea se va topi
că-i ruptă din pământ nu din lumini
şi zace în pămîntul din tei!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim prin albul unor clipe

Să ne iubim prin albul unor clipe
Să repetăm poverile-aurii,
Să ne predăm şi viaţa-n noi să ţipe,
Să inventăm o lume de copii!

Să ne-ntrebăm cum îngerii trăiesc
Şi pe pământ, şi-n cer, oriunde ar fi,
Şi cât de bine dânşii zămislesc
O lume fascinantă de copii.

Să ne-adunăm cu sfinţii în altare,
Trudiţi mereu de verbul,, a trăi''
Să ne-ntâlnim ca păsări la hotare,
Să ne rugăm, să fie azi copii!

Când lumea-mbătrâneşte fără milă
Şi toate se grăbesc a obosi,
Iar timpul ne-mbrânceşte, azi, cu silă,
Să inventăm o lume de copii!

Să ne iubim cu teama unor zile,
Prin arcul timpului ce poate şti
Că ne-am lăsat speranţele-ntre file
În lumea fascinantă de copii.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!