Era ceva ce n-aş fi crezut despre cuvinte, propriile mele cuvinte, spuse cu voce tare, cele pe care le-am spus pentru a-i da o mângâiere, o speranţă, toate acele lucruri în care nu am crezut niciodată. Ele m-au salvat.

Alice Hoffman în Regina de gheaţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut-o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le-am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani.

Klaus Iohannis în Pas cu pas (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre lucrurile mele cele mai de preţ pe care le posed sunt şi câteva cuvinte pe care nu le-am spus niciodată.

citat din Card Orson Rega
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când s-a făcut şi s-a spus totul, vremea şi dragostea rămân cele două elemente de care nu poţi fi niciodată sigur.

citat din Alice Hoffman
Adăugat de Antonio Rado
Comentează! | Votează! | Copiază!

În-credere

Am crezut în fericire
înainte ca Destinul să-mi răscolească dezamăgirea.
***
Am crezut în speranţă
Înainte ca Viaţa să mă-nveţe ce e singurătatea.
***
Am crezut in iubire
Înainte ca Vântul să-mi îndoaie aşteptările
***
Am crezut in destin
După ce Plânsul şi-a spus povestea.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţile noastre nu vorbesc doar prin gânduri şi cuvinte. Acţiunile şi reacţiile noastre, intuiţia şi instinctul, sentimentele şi stările corpului nostru, toate ne vorbesc. Viaţa ne atrage spre anumite experienţe şi ne respinge faţă de altele. Dacă învăţăm să citim propriile răspunsuri legate de propriile noastre experienţe vom primi răspunsurile pe care le căutăm pentru a trăi vieţi mai autentice. Să nu uităm însă că dacă vreau ca viaţa să îmi vorbească lucruri pe care vreau să le aud şi pe care le-aş spune şi altora, sunt nevoit să las viaţa să îmi spună şi lucruri pe care nu aş vrea să le aud. Viaţa mea nu este doar despre virtuţi şi calităţi, este şi despre lipsuri şi limite, greşelile mele şi umbra mea. Ca să fiu întreg, trebuie să îmi accept şi lumina şi întunericul. Să acceptăm şi lucrurile de care suntem mândri şi cele de care ne este ruşine.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte sfinte

- De-ar fi să plec, să nu mai ştii nimic
Din tot ce fac şi simt ori ce culoare
Au nopţile ascunse-n depărtare
În aşteptarea unui venetic,

Ce-ai spune-atunci? În ochi, de m-ai privi,
Ce gânduri ţi s-ar transforma în şoapte
Menite să amâne lunga-mi noapte
În care voi apune într-o zi?

- Să îţi amân plecarea, n-aş putea,
Dar te-aş privi şi mâna aş întinde-o
Spre mâna ta, pe care aş cuprinde-o
Aşa cum ai făcut şi tu cândva.

Voi strânge-o tare, da, iubitul meu,
Şi-ţi voi şopti aceleaşi vechi cuvinte
Pe care ţi le-am spus, cuvinte sfinte
Ce se vor încheia cu: "Merg şi eu!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că te iubesc

Cred că te iubesc
pentru toate
acele momente pe care le-am spus
sau nu ţi le-am spus;
Te-am văzut râzând,
când goală, tăcerea a vorbit cu
corpul meu de frunze,
devenind floare şi nor.

Cred că te iubesc,
pentru că nu ştiu nici o altă dragoste
în afară de ce mi-au spus ochii tăi,
pentru că tot ceea ce există
este pentru că suntem
într-un cer.
Vocea, în această noapte
care nu se termină niciodată
sau poate începe atunci se termină,

vocea ta este vocea mea,
singurele sunete
care vorbesc despre tine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pe care le-am pierdut pentru totdeauna

Le văd câteodată
În mulţimea norilor cenuşii îngrămădiţi
Pe pagina tipărită-a unei reviste – cuvinte
Încurajatoare, persuasive ca mângâierea

Unei femei îndrăgostite de curând.
Cuvinte care aproape au evadat
De pe buzele mele, chiar înainte ca semaforul
Să ne întrerupă înaintarea, cuvinte

Care ar fi putut defini exact
Legătura dintre noi, acum ruptă.
Cuvinte în care am ajuns să cred,
Stând în sanctuarul unei biserici

Ai căror pereţi de culoarea pală-a levandei,
Al căror amvon drapat în purpuriu,
Brodat cu crucifixe aurii,
M-au făcut să-întrevăd posibilitatea

Existenţei adevărului dincolo de circumstanţe,
Indiferent la recuzită şi la ceremonial,
Adevăr necesar vieţii mele astăzi când cuvintele
Mă apără de o tăcere imensă.

poezie de John Companiotte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte naufragiate

"Să nu uiţi!'
Aşa mi-ai spus,
Să nu uiţi că te iubesc întreit!

Şi am crezut
Că asta-i fericirea
În grad absolut
Căuşul palmei Domnului
Că e am crezut,
În care ne vom cuibări
Până ce barba iţi va albi.

Mai ştii
Cand ţi- am spus că la tine
În genunchi
Voi veni
Iar tu mi-ai spus
Că preş te vei face
Să nu mi-i rănesc?
Eu am venit iubite
Dar tu leagăn te-ai facut
Pentru trupul alteia
Şi mi-ai rănit inima
Sufletul gol
"Un câine şchiop ce vine pe şosea
Prin vifor către tine",
Genunchii mei
Fără rost au rămas.

Şi-mi vine în minte întrebarea:
"Eşti prost când te îndrăgosteşti
sau doar prostii se îndrăgostesc?"

Şi-atunci mă apropii de mine
Şi salvez aceste cuvinte
Ce sunt tot ce mi-a mai rămas...

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am învăţat cuvinte, cuvinte, cuvinte...
Jumătate din ele
au murit din lipsă de folosinţă,
iar cele pe care le-am folosit cel mai des
se uită la mine cu o privire care şopteşte: Mincinosule.

poezie de Norman MacCaig din Eu, de neocolit, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există cuvinte, chiar şi printre cele pe care le folosim în mod obişnuit, a căror accepţie să nu depăşească cu mai mult sau mai puţin limitele experienţei noastre personale. Un termen exprimă nu de puţine ori lucruri pe care nu le-am perceput niciodată, experienţe pe care nu le-am făcut sau la care nu am fost niciodată martori. Chiar şi atunci când cunoaştem unele dintre obiectele la care se referă, ele nu ilustrează decât în calitate de exemple particulare, care, prin ele însele, nu ar fi niciodată suficiente pentru a o constitui. Cuvântul condensează prin urmare o întreagă ştiinţă la care nu am colaborat, o ştiinţă mai mult decât individuală.

citat din Emile Durkheim
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea gândului

Cuvintele mele, în noapte,
mai calde, mai tandre, mai dulci,
coboară din stele în şoapte
ce vin şi se-aştern când te culci.

Îţi sunt adăpost şi speranţă,
suport, mângâiere şi vis,
sunt viaţa perfectă, romanţă,
lumina din raiul promis.

Citeşte, zâmbeşte şi iartă
acele cuvinte ce dor!
Trasează pe-a cerului hartă
o cale de gând arzător

Pe care,-n cuvinte flămânde,
să-ţi vin, să m-aştern într-un rând
iar tu, cu privirile-ţi blânde,
să-l poţi mângâia: "Pe curând!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leon: Aş vrea să-ţi zic unele lucruri care nu pot fi spuse cu voce tare. Draga mea... eu... (O ia în braţe şi o sărută.) Vezi, nu aş fi putut să zic asta.
Ninotchka: Ah, Leon, Leon, ştii glumele alea pe care mi le-ai spus acum câteva zile? Mă trezesc în miez de noapte şi încep să râd. Ştii, e ciudat... pentru că nu sunt amuzante, sunt stupide. Şi totuşi eu râd. Şi când mă uit la Buljanoff, la Iranoff şi la Kopalski, ştiu că sunt nişte oameni mârşavi şi că ar trebui să-i urăsc. Dar dup-aia îmi dau seama cine i-a făcut să fie aşa şi, în loc să trimit raportul la Moscova, ies în oraş şi-mi cumpăr o pălărie caraghioasă şi... vorbesc prea mult?
Leon: Nu, nu, continuă.
Ninotchka: Leon, vreau să-ţi spun ceva ce nu am crezut vreodată că voi spune, ce nu cred că ar trebui să spună nimeni, de fapt, tocmai pentru că nu există şi... Leon, nu pot s-o spun... (Se sărută din nou şi se îmbrăţişează.)
Leon: Un adevărat gest de sergent!

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai profundă şi complexă realitate nu este cea pe care o vedem, simţim sau atingem ci este dincolo de acestea. Cele mai multe lucruri care se văd şi pe care le deţinem, au fost făcute deşi nu au mai existat vreodată. Întâi le-am văzut în mintea noastră iar apoi am crezut că pot fi făcute şi le-am creat. Fără credinţă viaţa nu are Nord.

citat din Daniel Bota
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum cred

Niciodată n-am crezut
Că pot să mă ridic, după ce-am căzut...

Niciodată n-am crezut
Că pot să muşc un fruct atât de crud...

Niciodată n-am crezut
Că pot s-ating o stea ce cade-n vid...

Niciodată n-am crezut
Că Soarele se stinge, când pui pe el pământ...

Acum cred.

poezie de Ruxandra Palade
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş fi crezut

N-aş fi crezut

Când ai plecat

N-ai spus la revedere,

Şi ai lăsat

În urmă-ţi doar tăcere,

Şi-un gust amar,

Tivit cu neputinţă;

Odăi, îmi par

Căzute-n suferinţă...

Dar e târziu

Şi tu departe eşti,

Zadarnic ştiu

Acum, cât îmi lipseşti,

În van, acum,

Din greu te preţuiesc...

Când totu-i scrum

Zadarnic te doresc,

De mi de ori

Mai mult ca înainte...

Îmi dă fiori

Cea de pe urmă minte,

Şi-aş vrea să ştiu,

De-a ta înstrăinare,

De ce-i pustiu

În jur, atât de mare?

N-aş fi crezut

Preţ maxim să plătesc:

Când te-am pirdut

Mai mult să te iubesc...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Platitudini dintr-un ghid de supravieţuire pentru barmani

Îmi pot rezuma viaţa într-o sută de cuvinte sau mai puţine...
Nu-mi place ketchupul pe crenvurşti... doar muştar şi ceapă,
iar asta-i valabil şi pentru sandvişuri...
Neforţat de împrejurări, nu beau niciodată bere fără alcool...
Detest cafeaua... amestecată cu whisky are gust de bălegar...
Îmi place whiskyul... tequila... burbonul... ROMUL...
Îmi place votca de cartofi... şi sucul de afine...
Nu beau niciodată scotch... miroase-a moarte...
M-au declarat mort într-o dimineaţă după ce băusem aşa ceva...
De asemenea cele mai multe femei detestă scotch-ul...

Iubesc femeile... scunde şi grase... înalte şi slabe... nu contează...
Dar cel mai mult îmi iubesc soţia...
Dacă n-aş fi spus asta...
Viaţa mea ar fi fost rezumată în zece cuvinte sau chiar mai puţine...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea şi fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat şi blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost şi sens!
Dincolo de cuvinte sunt şi lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.

poezie de Vladimir Potlog (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri de cuvinte

Ceva din adâncurile mele
se recompune
în şoapte nerostite
în poezii nescrise.
E frumos să simţi
acele vibraţii unice
în viaţa cuvintelor tale,
căci, noi suntem doar
răscoliri de cuvinte,
un amalgam compus
din fantasmă şi real,
din genă părintească
şi ceva din cele
sfinte rătăcite-ntre
ploi de gânduri,
între: a fost şi va fi

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme, în timp, ale unei alte

am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc –
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieşite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii şi de zece şi de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilităţile rămase nefolosite
ca nişte baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
şi de care nu s-a bucurat nimeni
aşa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deşteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până şi oamenii cei mai bătrâni.
acum, când adun toate cuvintele astea care au rămas
de atât de mult timp nespuse încât, rostindu-le azi,
mi se par scofâlcite ca nişte mere stricate,
îmi dau seama că viaţa mea e plină de hârtii albastre de o mie de lei
împrăştiate peste tot, de hârtii portocalii de cinci mii,
de hârtii de o sută de mii pe care nu le-am folosit niciodată
şi cu care nu voi mai putea cumpăra niciodată nimic.
şi toate bancnotele astea sînt ţesute în trecutul meu
ca nişte ochiuri pe dos într-un model foarte complicat
din care e foarte greu să înţelegi ceva
iată, părinte, nimic n-a rămas necheltuit sau nespus,
nimic n-a rămas netrăit, nimic nu poate fi adus împotriva fiinţei mele
i-a strigat fiul risipitor tatălui
şi tatăl l-a îmbrăţişat şi a tăiat viţelul cel gras
bucurându-se.
iată, părinte, am pierdut şirul celor nefăcute,
celor nespuse, celor netrăite
aş fi spus eu, gândindu-mă la toate acele hârtii albastre
de care am uitat aproape cu totul şi în care viaţa mea a fost de tot atâtea ori amânată
lăsată pe altă dată, nerostită până la capăt
iată, părinte, neîntregul fiinţei mele
aş fi strigat eu,
Vindecă-mă!
dar unele minuni nu le poate face nimeni
aţa nu se mai înfăşoară niciodată în ghem
ci ne scapă încet printre degete
până când nu mai rămâne din ea nimic
afară de câteva bancnote albastre de o mie de lei
ca nişte cioturi, ca nişte urme, în timp, ale unei alte vieţi
tot a ta, dar pe care n-ai apucat s-o trăieşti niciodată.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!