Ştergerea memoriei

îşi şterge urmele
urmele duc către clădire
în pod
la flaut
la întreruperea amintirilor
ele aiurează
aiurează şi scheaună
iar sabia-ţi de samurai era albastră
un fel de fragment de cer
cerul este nevinovat
şi negru
când vine furtuna
şi tulbură memoria
memoria se găseşte cel mai mult în sânge
ea este mai memorabilă dinspre inimă
inima adormită nu produce tulburări,
aritmia apare abia atunci
când sângele inundă
amintirile

poezie de Zbigniew Teper (aprilie 2014), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri

tot ce memoria sfinţeşte
obiecte, imagini, vibraţii
eul pictat undeva în urmă evaporat
degetul (profeţie?!) a unui copil grav
în «mime» totuşi lucindu-i ochii
bucle, panglici, flori presate şi urmele
pe hârtie ca nişte desene «criptate»
tot ce memoria sfinţeşte
ecouri
efectul nu mai este acelaşi, acum
craniul mi-e din tablă zincată
ba chiar întreg trupul
plouă şi
aud ropotul la fel
ca atunci când lucram într-o hală învelită cu tablă
.......................................
deschizând ochii
ditamai soare în culmea amiezii
înăuntrul meu
ploua
umbra unui deget rămâne tot ce memoria
a sfinţit?!?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentul meu este că memoria transfigurează trecutul, îmbrăcându-l în lumina pe care lucrurile o vor avea în ziua Judecăţii de Apoi. Noi, în fond, atunci când reintegrăm, prin memoria noastră vie, trecutul, ne pregătim în trup pentru clipa în care ne vom recăpăta trupurile la Judecata de Apoi. Memoria este un exerciţiu de imortalitate, de veşnicie în act.

Horia-Roman Patapievici în Politice
Adăugat de ANA-MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu simţi necesitatea uitării decât a lucrurilor şi experienţelor din cauza cărora ai suferit. Or, unul din paradoxele bestiale ale acestei lumi este de a şterge amintirile celor ce n-ar vrea să uite şi de a fixa amintirile în memoria celor ce ar dori să uite totul.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Gabriela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este misticul?

În cinstea Ieroschimonahului Nil Dorobanţu

Abia atunci devii tu mistic
când dinspre lumesc, îţi întorci ochii
către Hristos Schimbat la Faţă pe Tabor;
Abia atunci o vezi pe Fecioara Maria
în Lumină lină necreată,
când în trupul tău ascetic
fiorul sexualităţii s-a stins demult.
Teofaniile sunt daruri pentru toţi,
precum Hristos Euharistic
Se împarte tuturor flămânzilor –
căci nu există mistică individuală
sau sfinţenie personală.
Coboară-Mi Lumină lină din minte în inimă!

poezie de Cătălin Varga (1 iunie 2020)
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cod roşu de furtună în suflet

tu ştii că sufletul meu
trage de sforile sângelui,
să bată clopotul inimii?

tu ştii că sângele meu
e râul ce se varsă
în Marea Singurătăţii?

tu ştii că Moartea
îşi ascute coasa
cu inima mea împietrită
de durere?

tu ştii că inima mea
îşi face munca silnică
în ocnele de sare
ale durerilor mele lăuntrice?

tu ştii că cerşesc amintiri
pe strada copilăriei pierdute?

tu ştii că pot găsi într-o lacrimă
mai multe perle
decât în toate mările
şi oceanele lumii?

tu ştii că mă-nvârt
în jurul aceleiaşi inimi,
până rămân fără lacrimi?

tu ştii că inima mea
e fântâna pentru toate speranţele
alungate de seceta plânsului?

tu ştii că lacrima mea
este singurul cer ce încearcă
forma inimii?

tu ştii că-n lacrimă mea
se află cântecul abandonat al inimii?

tu ştii că şi pietrele de pe fundul apei
visează să asculte cântecul inimii mele?

tu ştii că inima mea
este o pioneză pe harta lumii?

tu ştii că inima mea bate
ca o toacă scufundată în beznă?

tu ştii că până şi umbra
are nevoie de paşi să respire
o bătaie de inimă?

tu ştii că inima mea
este şi vie şi moartă,
pe jumătate înşelată
de propriul ecou?

tu ştii că jungherul
acela sălbatic numit dragoste,
odată intrat în inimă,
nu mai iese decât
cu maşina de găurit visuri?

tu ştii că atunci când iubesc
îmi strâng speranţele
în cămăruţele inimii,
iar când nu sunt iubit
îmi strâng tristeţea în podul palmelor?

tu ştii că inima mea s-a născut
într-o colivie de oase,
dar nu se teme de cerul ochilor tăi?

tu ştii că inima mea
este o batistă împăturită
iar când o despăturesc, e cât cerul?

tu ştii că inima mea
e sala de aşteptare pentru
toate trenurile iubirii?

tu ştii că iubirea mea
e un imens continent
scufundat în sânge,
lăsând la suprafaţă doar rana,
o insulă pe care naufragiază
oamenii singuri?

tu ştii că alerg
în labirintul de sânge
după muze pierdute?

tu ştii că este mai uşor
să dormi cu mortul în casă,
decât cu muza în inimă?

tu ştii că cele mai rezistente aripi
către Dumnezeu
sunt genunchii?

tu ştii că sufletul meu
e mâna invizibilă
care se furişează printre cuvinte
pentru a mângâia copilul din tine?

tu ştii că inima mea
îşi plânge copilăria,
când sângele proaspăt venea
direct din pântecul mamei?

tu ştii că lacrima mea
poartă spre necunoscut
ultimul zvâcnet al inimii?

tu ştii că pasărea focului
doarme în sângele meu?

tu ştii că aripi de sânge
tulbură liniştea
viselor mele?

tu ştii că sunt
o pasăre oarbă cu ciocul încovoiat
spre propria inimă?

tu ştii că în sufletul meu
răsare o Lună de sânge?

tu ştii că-n copacul sângelui meu
înfloreşte o inimă?

tu ştii că sângele meu
e un şarpe-nţelept încălzindu-se
la focul nestins al inimii mele?

tu ştii că inima mea e o stâncă vie?
tu ştii că-mi pot dona sângele
chiar şi unei statui?

tu ştii că îmi vânez speranţele
cu lasoul de sânge?

tu ştii că timpul e mut
dar sângele meu îi dă glas?

tu ştii că inima mea
e aşchia înfiptă în toracele timpului?

tu ştii că de secundarul inimii mele
atârnă greutatea tuturor amintirilor?

tu ştii că timpul trece repede
ca un birjar, dând bice inimii mele?

tu ştii că-mi pun inima-n praştie
pentru a dărâma zidul
dintre oameni şi veşnicie?

tu ştii că îmi fumez sângele
cu degete fără filtru?

tu ştii că în inima mea
renaşte un Iisus
cu plete cărunte?

tu ştii că eu sunt ICAR
căzut în sângele scurs
din propria rană?

tu ştii că rănile mele
sângerează fluvii de nemărginire?

tu ştii că viaţa mea
e-o floare ruptă din veşnicie
şi pusă într-un vas plin cu sânge?

tu ştii că sunt dispersia luminii
într-o picătură de sânge?

tu ştii că-n inima mea
cuvintele-şi caută
locul de veci?

tu ştii că poezia mea
este aurul negru din candela inimii?

tu ştii că destinul meu
e creionul ascuţit
înfipt drept în inimă?

tu ştii că-ţi pot oferi
o clipă eternă de dimineaţă
suspendată între şoaptele inimii?

tu ştii că te-am cules
frânturi de iluzii şi gânduri
şi te-am închis în inima mea
închisoare de maci?

tu ştii că sculptez
chipul lui Dumnezeu
în inima de piatră a lumii?

tu ştii că e cod roşu
de furtună
în sufletul meu?

spune-mi,
tu ştii?

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă memoria mă va trăda în viitor, voi fi totuşi în stare să refac trecutul după urmele lăsate de sufletul meu.

Ye Si în Transcendenţa si fax-ul
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă memoria mă va trăda în viitor, voi fi totuşi în stare să refac trecutul după urmele lăsate de sufletul meu.

Ye Si în Transcentenţa si fax-ul, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caldarâm…

mozaic pustiu de paşi,
sentimente-anagramate,
alunecă fluid din privire,
strivindu-se de pietre mute…

Amărăciunea cerului
îmbracă mantie de ploaie.
Întind mâna şerpuitoare de ape
către suflet
sa-i şterg urmele sărate
cu dunele de nisip ale timpului.

Strig ploii să adune norii
pe cale de valuri,
şi trimit inima
să picteze chip de apă
pentru atunci când
lacrimile vor arde cu flacără
aprinsă din jarul amintirilor…

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucificarea apare atunci când inima voastră se închide în faţa fratelui vostru. Învierea apare atunci când vă deschideţi inima către el, când încetaţi de a-l mai acuza pentru problemele voastre, când încetaţi de a-l mai pedepsi pentru greşelile lui, când învăţaţi să-l iubiţi aşa cum vă iubiţi pe voi înşivă. Numai acest lucru vă va elibera din închisoarea fricii.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele tale

Laşi urme pe zăpadă
Şi în sufletul meu.
Ele pentru mine sunt sfinte,
Ca urmele lăsate pe apă de Dumnezeu.

De-ar cădea fulgi mari din cer,
Chiar de-ar veni cel mai năprasnic ger.
Urmele tale nu vor dispărea,
Ele vor rămâne ca o amintire în inima mea.

Căci tu ai fost departe,
Dar eu te-am găsit
După urmele tale lăsate
Peste acest frumos asfinţit.

poezie de Vladimir Potlog (14 ianuarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când noi nu vom mai fi
De mult
Şi şterse urmele vor fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Vor tresări...
Vor crede că li s-a părut
C-aud ceva ce vine de demult,
Din veşnicie.
Şi şterse urmele de-or fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Se vor iubi...

poezie de Ernest Maftei
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna şi memoria

Nu te-ascunde în minciună,
Chit că asta te salvează;
Când memoria nu-i bună,
Amândouă te trădează.

epigramă de Emil Ianuş din Adevărul şi minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se tulbură asfaltul

Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
În dimineaţa asta ce e atât de clară,
Când paşii-ţi lasă urmele să cadă,
Cristalul din lumină se coboară.

Argintul dimineţii încearcă să mă prindă
Şi fără zgomot paşii tăi au fost.
Şi razele de soare dansează pe zăpadă
Şi umbrele din jur îşi caută un rost.

Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
Când paşii tăi se şterg în infinit
Şi frunze moarte căzute pe stradă,
Sub plapuma de nea, din nou au putrezit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sub cerul toamnei
zborul pescăruşului
înfruntând vântul
un val şterge urmele
castelului de nisip

tanka de Argentina Stanciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada de la răscruce

Când au venit ploile
s-au şters urmele paşilor,
vântul a adunat
prea multe frunze
pe strada ce coboară
spre răscruce.

Fiecare stradă
este un om
un geniu
destin
virtute
viciu,
savantul uimirii
a fiecărei case
numerotată cronologic.

Toate acestea le ştiam
atunci când am început
să-mi caut strada
de la răscruce,
dar ploaia
vântul şi timpul
au şters
urmele copilăriei.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se şterse puţin; când îşi zări degetele roşii, tresări uimit... Îşi amintea perfect că nici una dintre fetele care-l opriseră nu-l sărutase deloc. Şi atunci, de unde totuşi urmele acelea?! Brusc, înţelese că asta dorea Lia să-i arate prin semnele pe care i le făcuse, nu că ar fi fost el neobrăzat. Îi atrăgea atenţia, ca să se şteargă... Diana Enka se apropie de el; îşi recunoscu rapid rujul şi scoase o batistă, pentru a-şi şterge fiul. Lia auzi discuţia şi înţelese că de fapt, de la mama lui erau urmele de ruj pe care le avusese el în tot timpul audierii finale şi se bucură că-şi retrăsese toate acuzaţiile pe care le formulase pe nedrept la adresa lui. Diana îl şterse bine de toate urmele de ruj pe care ea i le lăsase pe obraji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plagiere este ca în crimă: oricât de bine ar şterge urmele un criminal, tot rămân unele care să-i dezvăluie crima, iar el e cu atât mai vinovat cu cât se străduieşte mai mult să le şteargă.

aforism de George Budoi din Plagiere şi plagiatori (2009)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul va alina durerea

Tristeţea acestor zile
Este închisă şi limitată-n timp,
Ea se mişcă spre viitor
Într-un urcuş încărcat de suferinţe.
Dar toate aceste sentimente, care acum
Sunt atât de vii şi de prezente,
Nu-şi pot menţine proaspătă intensitatea
Pe măsură ce timpul începe vindecarea.
Oricum, o rană atât de adâncă
Nu va putea fi vreodată acoperită -n întregime;
Însă fiecare suferinţă devine,
De la o zi la alta, din ce în ce mai mică.
Nimeni şi nimic nu poate şterge definitiv
Urmele durerii înscrise în mintea ta;
Dar acolo sunt şi alte amintiri, mai luminoase,
Pe care timpul te va lăsa să le descoperi.
Deşi inima nu va permite, pur şi simplu,
Amărăciunii să dispară,
Ecourile se vor diminua –
Chiar dacă memoria rămâne.

poezie de Bruce B. Wilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

chemi cu urmele tale
încă un trup
până când apa
sărată şi caldă
şterge tot

gogyohka de Mona Gheorghe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!