Dragostea în stare pură: atât de greu de găsit, atât de frumos de trăit, atât de dificil de păstrat.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de odiseea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Rondelul unei incertitudini
Atât de coaptă de iubit,
Atât de crudă de păstrat.
Prea multe într-un singur strat...
De evitat, sau de dorit?!
Îmi pare de nerefuzat,
Pe cât de greu de cucerit.
Atât de coaptă de iubit,
Atât de crudă de păstrat...
Prin ea te simți hipnotizat
Și nu știi de-ți va fi sfârșit,
Sau paradisul mult visat.
Atât de crudă de păstrat,
Atât de coaptă de iubit.
rondel de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei

Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de greu
E atât de greu să fii om
În lumea asta vie,
Când strigi și nimeni nu te știe.
E atât de greu să lupți cu morile de vânt
Când îți auzi sufletul strigând,
Dar nu poți să te ridici de la pământ!
Când simți că n-ai nicio putere
E atât de greu în lumea asta
Plină de mizerie.
poezie de Vladimir Potlog (9 aprilie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Capra
Atât împunge capra cât stă rău;
Atât cât ține, cari cu oala apă;
Atât cât fieru-i cald dă-l de ilău;
Atât dă-i cu barosul, până crapă;
Atât cinstește omul, după teapă;
Atât ți-l amintești: cât stă cu tine;
Atât e hoț, doar cât în ocnă sapă;
Atât îl chemi pe dracu', până vine.
poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de frumos
E atât de plăcut să miroși o floare,
E atât de frumos să scrii un vers
Și să privești la soare,
Soarele care încălzește întregul univers.
E atât de gustos fructul
Care să coace încet pe ram,
Și e atât de misterioasă lumina lunii
Care bate în geam.
E bine să ne bucurăm în lumea în care ne-am Născut și trăim,
Pentru asta lui Dumnezeu trebue să-i mulțumim,
Căci o viață avem și trebue s-o iubim.
poezie de Vladimir Potlog (23 aprilie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea este o stare de spirit, nu o găsești în afara ta, este mai mare decât tine. Dacă într-o relație experimentezi atât dragostea cât și opusul, atunci trăiești o dragoste dependentă. Nu îți poți iubi partenerul, atât timp cât îl ataci în minutul următor.
Eckhart Tolle în Puterea Prezentului
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Citind plângeam adesea; se vorbea atât de frumos despre oameni, îmi deveneau atât de dragi și de apropiați. Întocmai ca și păsările cele măiestre din povești, cărțile îmi cântau și îmi vorbeau ca unui întemnițat, ca prizonierului din turn. Ele îmi cântau viața atât de variată și bogată, aspirațiile atât de îndrăznețe ale omului spre bine și frumos. Și cu cât trecea timpul, inima mi se umplea de un avânt tot mai sănătos și mai riguros.
citat din Maxim Gorki
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Falsitatea este atât de facilă, adevărul este atât de dificil... Examinează-ți bine cuvintele și vei descoperi că și atunci când nu ai nici un motiv să minți, îți vine foarte greu să spui întru totul adevărul, chiar și despre sentimentele tale de moment...
citat clasic din George Eliot
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu
Atâta să nu uitați:
că el a fost un om viu,
viu,
pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitați
că el a băut cu gura lui, -
că avea piele
îmbrăcată în ștofă.
Atât să nu uitați, -
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină
Atât să uitați! Numai atât, -
că El a trăit,
înaintea noastră...
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitați!
poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Eva

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu
Atâta să nu uitați:
că el a fost un om viu,
viu,
pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitați
că el a băut cu gura lui, -
că avea piele
îmbrăcată în ștofă.
Atât să nu uitați, -
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină.
Atât să uitați! Numai atât, -
că El a trăit,
înaintea noastră...
Numai atât,
în genunchi, vă rog, să uitați!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de pur, atât de fraged...
... Atât de albe și smerite,
Petale alb-mărgăritar,
Sunt ca Mireasa pregătită
Să se închine la altar.
Atât de pure și gingașe,
Rostesc din adevărul sfânt.
Sunt ca arcușul pe vioară,
Ce note-n alb, Îți cânt'.
Atât de sincere-s întruna,
Ca preaiubita ce o-aștepți,
Să fiți pe veșnicii, doar una,
Pecetluită de Sfintele Peceți.
... Atât de pur, atât de fraged
Atât de alb la sfânt altar,
E voalul de Mireasă îmbrăcată
De Tine, ca un alb mărgăritar...
poezie de Sanda Tulics (4 iunie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acceptarea este un dans de o viață. Cu cât dansezi mai mult, cu atât devii mai priceput. Dar niciodată nu dansezi perfect. Cu cât ești mai nefericit, cu atât mai dificil devine dansul, pentru că trebuie să dansezi cu nefericirea ta. De aceea este atât de importantă acceptarea. Cu cât accepți mai mult viața așa cum este ea, cu atât dansul devine mai ușor.
citat din Paul Ferrini
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care conduc lumea nu au niciun interes să-i facă pe proști să citească. În cel mai fericit caz, le vor vinde cărțile care îi prostesc și mai mult. Tocmai de aceea, o carte bună e atât de puțin mediatizată și atât de greu de găsit...
citat din Ionuț Caragea (27 septembrie 2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul iernii
Acasă ninge atât de frumos.
Eu stau cu ai mei la masă
Și gust din pâinea albă,
Care a fost din cuptor scoasă.
Acasă ninge atât de frumos.
Privesc cum un fulg mi se topește în palmă
Și aud cum un glas, vesel și blând,
O cheamă la joacă pe-a sa mamă.
Acasă ninge atât de frumos.
Și sufletul îmi este plin de bucurie,
Îmi aduc aminte cu mult drag
De frumoasa și dulcea mea copilărie.
Acasă ninge atât de frumos.
Și parfumul iernii mă îmbată,
Aș vrea să fiu din nou copil
Cum am fost de mult odată!
poezie de Vladimir Potlog (28 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o creatură
Ca această piatră
de la S. Michele
atât de rece
atât de rugoasă
atât de uscată
atât de refractară
atât de total
lipsită de suflet
Ca această piatră
mi-e plânsul
ce nu se vede
Moartea
se ispășește
trăind.
poezie clasică de Giuseppe Ungaretti
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești atât de frumos
Ești atât de frumos, Doamne,
Prin tot ce ne-atinge, curat,
Prin tot ce putem strânge în brațe,
Cu ochii, gândul și inima de muritori.
Ești atât de bun, Doamne,
Prin tot ce verși în lacrimi, neîntinat,
Prin tot ce binecuvântează trupuri,
Pline de răni, suspine și-amare dureri.
Ești atât de luminos, Doamne,
Atât în Cer, cât și pe Pământ, Sfânt lăudat,
Cu daruri crescute din lut și lumină,
Suflate din Duhul gurii Tale făr' de-nceput.
Ești atât de iubitor, Doamne,
Atât de nepătruns în Vie Împărăția Ta,
În Începutul și Sfârșitul Universului,
Neînțeles și necuprins de câți au încercat.
Ești atât de minunat, Doamne,
Prin spicul ce se leagănă mut pe Pământ,
O sprânceană crescută din lut să zâmbească,
Îngenuncheată în fața Lunii de ploi.
Ești atât de iertător, Doamne,
Cu tot ce întinăm și otrăvim neîncetat,
Lăsând Universul viu cu minuni divine,
Întărind totul și pe toți ce-Ți recunosc Puterea.
Ești necuprins în bunătate.... aștept, Doamne,
răsăritul Soarelui, să-ți multumesc!!!
poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de permeabili
Atât de permeabili,
încât zarea trecea prin gâtlejul nostru.
Atât de încremeniți de frică,
încât ne purtam sufletu-n cârje.
Atât de micșorați,
încât ne târam sub un ceasornic
unde nimic nu arăta ora.
Atât de tăcuți
încât pierdeam obișnuința
celor mai simple cuvinte:
"dragoste", "liliac", "zăpadă", "prietenie".
Atât de singuri.
poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
"Intră, dragostea mea,"
ai zis
"pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu știu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înșirate
de la marginea patului
și până la geam
intră, dragostea mea,
fii frumoasă
pune-ți mâna în păr să-nțeleg
cum în palmele tale cuminți
lutul meu
ar renaște
ca o muzică veche
iar eu
m-aș simți
dintr-o dată întreg
intră, dragostea mea,
intră
fii o șoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit
intră, dragostea mea,
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg''
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ești atât de tânăr cât îți este credința și atât de bătrân cât îți este îndoiala; atât de tânăr cât încrederea în tine și atât de bătrân cât fricile tale; atât de tânăr cât speranța și atât de bătrân cât disperarea ta.
citat din Douglas MacArthur
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de mult aș vrea
Atât de mult aș vrea să pot visa
Că mi-am găsit un loc în viața ta.
Atât de mult eu mi-aș dori
Cu tine-n brațe, de-aș putea muri!
Atât de mult îmi cere inima
Ochii tăi frumoși să-i pot vedea.
Strălucirea lor dacă se poate
Să-mi lumineze chipul pân'la moarte.
Atât de mult aș vrea să te cuprind...
Să văd iubirea-n taină înflorind,
Iar dragostea din trup, văpăi să nască
Ca un vulcan ce stă să mă topească.
Atât de multă dragoste respiri...
Sub pașii tăi cresc mii de trandafiri,
Iar pletele ce-ți flutură în vânt,
Sunt raze de lumină pe acest pământ.
Atât de mult aș vrea să îmi zâmbești,
În șoaptă să îmi spui că mă iubești,
Când eu sărut căușul mâinii tale
Ce-mi ține ferecată inima în zale.
Atata doar aș cere iubirii efemere
Să rupă legământul draconicei himere,
Căci nu vreau să-mi fie pavăza pustie
Și inima să-mi plece iar în pribegie!
poezie de Gheorghe Deniștean (22 septembrie 2017)
Adăugat de Denygigi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu simt că am trăit atât de mult și am trecut prin atât de multe, încât tot ce vreau este doar calm și odihnă.
citat din Moshe Dayan
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!