Cutume

Chipuri triste... oncologie...
Moartea desenează pe feţe
Imagini nepermise şi dure -
Amare cutume.
Sângele a fost injectat cu amoniac,
Omule, biet saltimbanc!
Grimasa îţi întunecă chipul...
Se sfarmă Olimpul speranţelor tale...
Zeii au plecat la plimbare!
În cer îţi caută o înmormântare divină -
Chemare spre rădăcină.
Te-ntorci la esenţă
Suferind de demenţă,
Cu miopie avansată şi
Un cord dilatat până la extreme...
Sunt primele semne!
Îţi faci genericul propriei tale dureri,
Dar pentru toate astea, ce ceri?!
Finalul... lumina lăsată în falduri,
Îmbibată cu lacrimi şi farduri,
Feţe ascunse sub lacrimi
Ce nu le aparţin -
Sunt doar prefaţa unui festin.
Când tu vei dormi,
Ei te vor elogia
Ca pe un erou.
Şi inima lor se va auzi bătând pentru tine,
Ca ultimul clopot,
Mărindu-ţi numele...
Incest... pentru un bolnav modest.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru arivişti

Infatuat, atâta strălucire
Şi fast a stat întru a ta mărire.
Cioclii-au îngenuncheat spre închinare
Sub masca falsă a iubirii tale.
Ţi-au smuls promisiuni... Şi sângerânde
Sunt rănile din gândul tău. Sunt multe!
Dureri şi temeri, semne de-ntrebare,
Biet arivist visând averi, parale...

Infatuat, atâta strălucire
Doreşti să ai... Tu vrei înavuţire.
Prin insipida-ţi viaţă, ca o pită
Neagră, cu pleavă, adesea nedospită,
Tu cauţi ochiul tainic de lumină,
Dar pălămidă prinsă-n rădăcină,
Braţe de grea şi nerostită ură,
În juru-ţi, zi de zi, mereu se-adună.

Şi fast a stat întru a ta mărire...
Voiai chiar şi a omului iubire,
Voiai putere, sensul vieţii-ntregi,
Un lucru n-ai putut să înţelegi:
Că nu putea-vei pune stăpânire
Pe suflete şi pe Dumnezeire.
Oceanele, de lacrimi dac-ar fi,
Furtuni de suferinţă ar stârni.

Cioclii-au îngenuncheat spre închinare.
Bocanci de lemn şi spini au în picioare.
Iar tu, un snob, te vezi un rege, da,
Dar ţi-ai pierdut vremelnic inima.
Ai rătăcit pe căi fără de stele,
Păgân, sub a tăcerilor blesteme.
Profanator de străluciri deşarte,
Îţi vei deschide drumul către moarte.

Sub masca falsă a iubirii tale,
Încrezător în rugi şi osanale,
Decazi încet şi noaptea se surupă,
Alunecând pe-a calului tău crupă.
Se-aude clopot de regret. Ce rost
Averi şi-mpărăţii câte au fost?!
În urmă toate astea le-ai lăsat,
Cu tine în mormânt nimic n-ai luat.

Ţi-au smuls promisiuni... Şi sângerânde
Şi reci ecouri moartea ta ascunde.
Nici n-ar mai plânge-n urma ta vreodată...
Priveşte-te din umbre şi aşteaptă!
Ce chipuri fade, leşuri pământeşti
Ai încercat cândva să le hrăneşti...
Priveşte-n urmă ce-ai lăsat! Ce luptă!
Ascultă, plânge sufletu-ţi! Ascultă!

Sunt rănile din gândul tău, sunt multe!
Nu-i nimeni înlăuntru-ţi să le-asculte...
Minciuni şi ură, necioplite căi
De-navuţire, pentru oameni răi.
Nu poţi privi în urmă, totu-i fum!
Avari uitând de-al trecerilor drum,
Plecaţi-vă genunchiul, regretaţi
Cât vremea nu-i a fii îngenuncheaţi!

Dureri şi temeri, semne de-ntrebare.
Nu te-ai născut nemuritor sub soare...
Ţi-ai vinde de-ai putea, întru mărire
Şi sufletul pe-un strop de fericire.
Nu mă-ntrista c-un gest când lumea toată
De-atâţia oameni răi e-nnourată!
Lasă lumina să-ţi pătrundă-n gând
Şi fă cu bunătatea legământ!

Biet arivist dorind averi, palate,
Ce-ţi va rămâne oare după moarte?!
Uzurpator de suflete deodată,
Vezi inima că ţi-e-ncrustată-n piatră.
Zadarnic plângi, străin de Dumnezeu,
Căci îţi va fii din ce în ce mai greu
Şi pribegind prin munţii resemnării,
Vei adormi sub tâmplele ninsorii.

Biet arivist dorind averi, parale,
Dureri si temeri, semne de-ntrebare,
Sunt rănile din gândul tău. Sunt multe!
Ţi-au smuls promisiuni şi-s sângerânde.
Sub masca falsă a iubirii tale
Cioclii-au îngenuncheat spre închinare.
Şi fast a stat întru a ta mărire,
Infatuat... şi-atâta strălucire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-ţi durerea

Spune-ţi durerea în faţa oglinzii,
Apoi sparge oglinda!
Vezi cum se rostogolesc lacrimile
În cioburi de vis?!
Sunt maluri de sânge ce le sorb reptetat...
De ce n-ai plecat?!
Câte poeme ai scris?!
Din iubire şi ură,
Din iertări şi păcat
Se adună.
Şi lacrimi şi nori se strâng
Sub pleoapele primilor zori.
Ai aruncat aminitrile la gunoi?!
Amintiri ce-au fost între voi...
Le-ai mototolit
Ca pe-un petec de spumă?!
Cine le-adună?!
Nu mai au strălucire!
Sunt doar răni care dor
Sângerând de tăcere...
Ştiu că nu-ţi e uşor...
Că nu ai mângâiere.
"Magii de miresme descântate de vraci",
Cu lacrimi de-acum te-ncunună...
N-ai să plângi, n-ai să uiţi, n-ai să ierţi, n-ai să taci,
Oricine ar fi să îţi spună.
Tu priveşte-te-n taină!
Căci "cascade de lacrimi"
Au izvorul în tine,
Sentimentele sunt conectate
La necuprins-
Vezi, fire de cupru -
Conductori iluzorii
Către întâiul sărut...
Ultimul vis - atingeri divine.
Lumina s-a stins pentru ea, pentru tine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

(dedic acest poem unui coleg de condei trecut azi în nefiinţă. Drum lin printre îngeri, Corneliu Culman!)

Şi stelele se sting... Şi anii ning...
Se prind în păr frânturi de adevăr.
Lacrimi şi clipe, taină şi visări,
Sunt aripi frânte, parcă, de plecări.
În trupul gârbovit, de-acum un gol...
Viaţa a fost doar un crâmpei de dor.
Un biet actor... Un rol de-amar şi jale,
S-a scris în cer cu litere amare.
Biserici ard în inimi, ramuri plâng.
Copacul vieţii tale e-n amurg.
Azi îngeri vin spre a-ţi aduce-n dar,
Lumina cea din veşnicul hotar.
Sub lujeri de lumini se împletesc,
Iubirile ce încă îţi slujesc.
Te-ai dus – o stea! Noi suntem doar o rugă
Ce ne dorim la tine să ajungă.
Fă o minune-n cer şi scrie. Da!
Îţi plânge de durere litera.
Şi dincolo de lume sunt poeţi,
Actori şi stele, oameni eminenţi...
Însă aici, noi toţi vom sărăci.
Prin moartea ta, tu ai rănit o zi.
Îţi va fi drumul pagină de soare.
Vor trece-n taină păsări călătoare
În chip de rugi. Aici, cu luare-aminte,
Noi toţi cei dragi, te vom cinsti cuminte.
Un clopot sfredeleşte iarăşi zarea,
În hăuri negre te-a furat cărarea.
E doliu-n noi. Te plângem, chip de lut...
Ne amintim, mai ieri, cum te-am avut.
Azi nu mai eşti. O stea din ceruri pică.
În Univers, rămâi decât o clipă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şpaga

Şpaga sângelui pentru trup –
Un coagulant – palpitant!...
Spectacol al venelor gelatinoase şi reci.
Cortina cade, inima se opreşte...
Creierul pluteşte în întuneric
Spre dincolo de lumină.
Viaţa e o ruină!
Cad pe trupul ei de neant
Mătănii de stele...
Şi lacrimi mai cad...
Ochiul, dilatat, absorbindu-se în adânc,
Caută pace divină.
O cruciadă finală...
Concluzie?! Şpaga ucide!!!
Deci, mai bine hrăniţi-vă din cuvinte!
Seva lor este dulce şi clară,
Iar gustul de pâine din rădăcină amară...
Celulele hexagonale se caţără
Pe molecula de A. D. N.
Se aude şoptit: şpaga... unde e?! Unde e?!
Concluzia: mita omoară!
Nu gustaţi! Mai bine luaţi
Gumă "mentos cu XILITOL".
Mita ucide... Păcat!
Nu este atât de uşor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem Lianei D

Otravă... Durere, de-a pururea arzi!
Mă soarbe tăcerea sub cumpeni de brazi...
Se-aude în cer un alai îngeresc,
Din sufletul mamei doar lacrimi ţăşnesc.

Un mit de lumină se sfarmă. La geam,
Cad lacrimi de soare. Iubire eram!
Dar frântă-n bucăţi de lumină pornesc,
Războinic solar, neamul să-mi reclădesc.

E-n mine lumină, deşi am plecat...
Pe drumuri de taină, în moarte-am aflat
Alt drum spre-nviere, spre RAI, spre zenit.
Sunt Soare-Răsare! Aşa vă promit!

Mă-nalţ în lumină, cobor iar în voi,
Dorm somn liniştit printre-ai noştri eroi,
Ar fi-vom din nou în cetatea divină,
La fel de uniţi, un crâmpei de lumină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu păstra pentru tine...

Nu păstra pentru tine, prietene, taina inimii tale,
Spune-mi-o mie, doar mie, în taină
Tu, ce zâmbeşti cu-atâta gingăşie
Şopteşte-mi cât mai lin: inima mea te va auzi, nu urechea.

Adâncă-i noaptea, casa tăcută
Cuiburile păsărilor învăluite în somn
Deschide-ţi printre lacrimi furişe
Printre zâmbete nesigure
Printr-o dulce-mbujorare a durerii
Deschide-ţi taina inimii tale...

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc, Doamne!

Mulţumesc, Doamne!
Pentru slutirea care mi-ai dat-o
Şi pentru crucea de pe umerii mei,
Acoperământul păcatului...
Golgota, ori drumul spre moarte
Mă desparte de greu şi de plâns?!
Cresc răni purulente peste trupul meu strâns...
Ochiul vede şi cere,
Este însetat de dorinţă...
Tu-i orbeşti nevederea
Deschizând porţi de lumină spre cer.
Trupul poartă în el,
Esenţă şi lut...
Chimia morţii ne vindecă.
Cerni esenţa înălţând-o spre Tine,
Iar lutul, prin patimă,
Îl transformi în lut.
Iartă-mă, Doamne, pentru ceea ce sunt!
Tu faci sămânţa să crească...
Noi suntem ramurile Tale
Căzând în plecăciune spre Tine.
Osană şi veşnică recunoştiinţă!
Eternul îţi aparţine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneia cu două feţe

Pentru farduri şi fineţe
Dânsa şi-a făcut un cult,
Dar la cele două feţe
Întreţinerea e mult.

epigramă de Iulian Bostan din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa. l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga şi să le cante...
Toate plansurile sa le topeasca c-o atingere de lumina...
Potir de lumina şi iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
Şi uşa către rai deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
Si-ntindere verde şi racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Aşează-ti tamplele obosite intre palmele mele.. şi ele vor lua forma zvacnetului din tine,
Iar freamătul din adancuri varsa. l in liniştea braţelor mele...
şi-l voi topi in izvorul de viaţă al fiinţei mele,
într-o clipa inalta şi caldă,
urme pentru veşnicie lăsând în tine...
Usa templului inimii tale
în inima mea se deschide
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camuflare

Am pus porecle haioasă pentru steaua polară
şi pentru inima mea sângerândă, de aceea tu
nu mă vei vedea niciodată tăcut sau trist
să ştii cât dor nebun mi-e de tine.

Port o mustaţă câinoasă precum un căpitan de dorobanţi
prefăcându-mă adesea arţăgos, uitându-mă la tine ca la ceasul rău
aşa că ţie-ţi va frica să ieşi de sub cuvântul meu.
Dacă vei şti că eu sunt bun dar mustaţa mea-i rea,
tu nu vei realiza cât sunt de slab cu tine.

Deşi eşti viciul meu fatal şi sunt cu tine
precum un dependent de heroină în faţa dozei lui zilnice
eu voi purta o barbă dură precum vârful Nehoiu.
Deşi poţi bănui că voi fi foarte binevoitor cu tine
nici nu-ţi va trece-în cap să-mi ceri favoruri.

Clipim amândoi ridicoli făcând feţe demodate şi ne machiem
ca nişte actori din cinematograful mut de-acum o sută de ani,
de-aceea tu nu îţi vei da seama nici peste altă sută
de ochii mei fixându-te pe-ascuns când improvizăm rolurile
să-înţelegi cât sunt îndrăgostit de tine.

Amarului sânge al meu i-am pus pământul ca pe-o carte,
iar literele i s-au scris încet, dureros şi tainic.
De aceea, tu nu vei auzi inima mea bătând ascuns pentru tine
ci vei vedea mereu un bărbat citind însingurat dintr-o carte.

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda

Prin ochii tăi văd cerul,
Perfectă lume,
Peste un os de peşte ascuţit în gât.
Scai de gânduri şi trăiri semeţe,
Adunate peste timpul cu multe feţe.
Nu-s lacrimi inutile,
Nu-s vise sparte-n valuri,
Ci gânduri pure făr-de lacrimi amare.
Scap lipsă de răbdare în colţurile vesele,
Şi gândul mi-e iertat în locuri creţe.
Eşti oare vis de spart, sau negre aţe?
Eşti înger cu poveţe, sau doar ger de noapte?
Alunec peste gheaţă,
Şi gheaţă am în mine,
Sunt o statuie blândă,
Cu zeci de mii de feţe.

poezie de Nicolae Ciprian Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă vezi şi tu...

Printre sute de catarge şi prin miile de vâsle,
Printre vânturile toate ce bat felurite pâsle,
Am privit feţe şi feţe într-un amalgam de schiţe,
Colorate după vreme, joase sau înalte spiţe;

Toate sunt la fel vezi bine, doar prin gând se mai încurcă,
Măşti, simboluri şi versete, astea ce-s mai dau de furcă,
Fără-a căuta anume, ochii mi se-opriră-n dată,
Mintea dusă fără ţintă, inima fără să bată,
Toate fac o legatură şi se sfătuiesc în pripă,
Bând din vinul fericirii şi fumând a clipei pipă,
La un semn făcu tăcere şi îngână mulţumite,
Ochii, inima şi mintea: "-Suntem toate-ndrăgostite!"...

Înţeleg de ce din feţe numai una e cu vină,
Tu eşti cea cu vino-ncoace şi cu nume de divină,
Tu m-ai fermecat o dată şi mă farmeci în neştire...
Cum te văd eu, cam tânjesc, să mă vezi şi tu... iubire!

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine

Voi face din sufletul meu
o casetă pentru sufletul tău,
din inima mea o locuinţă
pentru frumuseţea ta,
din pieptul meu un mormânt
pentru durerile tale.
Te voi iubi cum pajiştile iubesc primăvara
şi voi adora în tine
viaţa unei flori sub razele de soare.
Voi cânta numele tău
cum valea cântă ecoul clopotelor
si voi asculta limbajul inimii tale
cum plaja ascultă istoria valurilor.
Toate şi multe altele pentru tine voi face,
ca-n armonie si iubire a mă desface.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fiecare faptă

Bâjbâim prin întuneric...
Pasu-n hăuri se prelinge...
Omule, de tot, nevrednic,
Cine-n urmă vrei să-ţi strige?!

Prin cenuşa risipirii
Fiinţei tale-ngenunchiate,
Cărei fapte, legea firii
Să-i aducă libertate?!

Ce-ai lăsat în oseminte
Şi-n genetice poeme?!
Câţi îşi vor aduce-aminte
Care sunt a tale semne?!

Ai iubit lumina, clipa,
Floarea care se desface,
Pasărea-ntinzând aripa,
Pruncul ce musteşte pace?

Ai lăsat zălog în lume
Fapta ta? Ai dat mâncare
Celui însetat şi singur,
Celui învrăjbit de foame?!

Mângâiere şi iubire
Sufletelor suferinde,
Hrană, apă ori iubire?!
Omule, să iei aminte!

Pleci pribeag din astă lume...
Doar o palmă de pământ...
Şi nu iei nimic cu tine!
Alţii or veni la rând...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Casa e tristă şi pustie
De când tu ai plecat
Iar lacrimile nu se mai opresc
Din barba-mi argintie,
Sunt lacrimi de durere
Sunt lacrimi care ard in suflet
De dorul fiicei mele.
Paduri de foc îmi ard in suflet
De dorul tău copil iubit,
Încerc sa-l sting dar nu se stinge
Că arde-ncet, mocnit
Şi-mi mistuie uşor
Sufletul meu rănit.
Mi-e dor de ochii tăi frumoşi
Mi-e dor de glasu-ţi cristalin
Mi-e dor, mi-e tare dor
Copila mea de tine.
Pe drumul dintre cimitir şi casă
Poteca s-a bătătorit
Bătând în fiecare zi
La uşa casei tale,
Dar totul este in zadar
Că nimeni nu-mi deschide
Şi o pornesc din nou agale
Spre casa tristă şi pustie.

poezie de Ionel Iamandei (19 aprilie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triste lacrimi de iarnă

Visul moare în somnul iubirii
(nu există un ieri sau un azi),
se înfiripă şi se stinge
pentru a pleca în necunoscut.
Cel care a plecat
va veni
şi inima lui va fi
inima mea.
Să exişti pentru că eşti
între a te naşte şi a muri
nici nu pier
nici nu sper
dincolo de toate
voi fi doar o apă
să-l spăl pe cel vrednic
ivit dintre oameni.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când faci ceva, nu trebuie să faci pentru tine, fie şi numai pentru că niciodată nu poţi şti dacă tu vei fi cel ce se va bucura de roadele muncii tale. Din acelaşi motiv e nechibzuit să faci ceva doar pentru un om sau pentru un număr mic de oameni. E mult mai înţălept ca ce faci să fie pentru toţi.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa-l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga şi să le cante...
Toate plânsurile sa le topeasca c-o atingere calda si sfânta de suflet...
Potir de lumina şi iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
si uşa către Rai pe pământ, deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
şi-ntindere verde şi racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Aşează-ti tamplele obosite intre palmele mele, dragul meu...
şi ele vor lua forma zvacnetului din tine, oblojindu-l...
Iar freamătul din adancuri varsa-l in liniştea braţelor mele...
şi-l voi topi in izvorul de viaţă al fiinţei mele,
intr-o clipa inalta şi caldă,
dulce împletire de-amandoi,
urme pentru veşnicie lăsând în tine.
Usa templului inimii tale
in inima mea se deschide,
imbrăcând. o majestuos in straie de lumina şi cer...
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Ce e poetul pe pământ?!
Asemeni unui muritor de rând,
Când dă de greu, cu sufletul va plânge,
Şi când durerea-n suflet îi ajunge,
La umbra unui vers de jar se-ascunde
Şi litera-pumnal, în plâns şi-ascunde.

El scrie des, cum inima îi bate,
Tăcerile şi le ascunde-n noapte,
În curcubeu ţi-n răsărit se cheamă
Şi-i curg sub pleoape lacrimi de aramă.
El, un poet – mângâietor durerii,
Aşteaptă iarăşi clipa învierii.

Că-i epigramă, proză, poezie,
Doar Dumnezeu de toate astea ştie...
Îndemânare, artă şi nobleţe,
De Sus, la pământeni le sunt alese.

Poetul – imn şi literă divină,
Rămâne-a României rădăcină.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!