Cronică rimată la cartea "Stanca" în... "Calea Lactee", de Cornelia (Stăncuţ) Georgescu

Adolescenţa-i primăvara vieţii,
Când ploi călduţe cad în ropot,
Cu farmec şi elanul tinereţii,
Vremea "hormonilor" să dea în clocot.
Tinere cochete şi gălăgioase
Se-ntrec în modă, care mai de care,
Să fie-n tot provocatoare
Şi din frumoase, mai frumoase,
Tot mai preocupate-n vreme
La dedesupturi cât mai fine,
De rujuri, farduri, gene şi sprâncene,
Dorind să fie la-nălţime,
De prin licee s-au decis
Spre modeling, la cânt şi joc,
Cum fiecare se vrea "miss"
Poate-or găsi har şi noroc.
Doar – autoarea – "Stanca" în... "Calea Lactee"
În modestie, simplitatea-i ne-ntrecută
Şi-a pus în gând altă idee:
Vrea reduta cărţii cucerită!
Lumea cărţii e cea mai frumoasă,
Are un "dar", de când se ştie,
La-nvăţătură e sârguincioasă,
Dragoste de SF, epigramă, poezie!
Astfel ai avea de toate,
De-ai avea şi libertate,
Ca să faci tot ce doreşti,
Doar cum vrei tu să trăieşti.
Când ţi-e controlat cuvântul
Ce-l rosteşti cu-atâta drag,
În zadar iubeşti pământul,
Din sărac eşti mai sărac.
Când tristeţea şi-o înfruntă
De pe unde hertziene
"Vocea Americii" ascultă,
Ce-i statornică de-o vreme.
Adevăruri cică spune
Şi "Stanca" a ascultat
Chemarea la acţiune,
Două afişe şi-a lucrat.
Le-a scris după "of-ul" său,
Potrivnice orânduirii de stat,
Nici n-a fost aşa de greu,
S-a deghizat în bărbat!
C-o-ndrăzneală pe măsură
Şi-a plecat la afişat,
De-ntuneric protejat,
Chiar mai jos de Prefectură
Şi de nimeni observat,
Acţiune-mplinită dup-un ceas,
Pe doi stâlpi le-am aşezat.
Apoi liniştită plec acas',
Tentaţiei nu rezist
Cum se-ntâmplă uneori,
Scriu mesaj anticomunist,
Trimis prin două scrisori,
La "Vocea Americii" să scriu,
C-o ascultam seară de seară,
Să spun doar adevărul care-l ştiu
Cel dat de viaţa de la noi din ţară.
Fiind semnată şi datată,
Am deenit o... "vedetă",
Am fost iute depistată,
Sunt chemată la anchetă.
La sediul Securităţii sunt dusă decent,
C-o limuzină neagră ce-i afară,
De tânărul locotenent,
Ce lucrează la judiciară!
La sediu sunt poftită să iau loc,
În faţa unui domn distins,
Eu nu-mi doream acest "noroc",
Dar nici nu am nimic de ascuns.
Doi ochi albaştri, ca un cer senin,
Mă scrutează-ntrebător:
Cum de-mi doresc aşa destin,
Pe-un aşa "drum" spre viitor?
Mai răbdător ca un părinte,
Dintr-un sertar îmi pune-n faţă
Drept întrebări fără cuvinte,
"Manuscrise" ce doream să le dau viaţă,
Creaţii SF, epigrame, poezie,
Afişele potrivnice timpului de faţă,
Dovezi de fantezie, luate drept duşmănie,
Ce gânduri? Cum mă pregătesc eu pentru viaţă?
Domn' Colonel, un exigent, manierat,
Întreabă: Le recunosc? Ce am de zis?
Da! Eu le-am scris, e-adevărat,
Pe toate, după capul meu le-am scris.
Ce-i de făcut, de-acum, se ştie,
Urmează să declari totul pe hârtie,
Cine te-a învăţat, cine mai ştie,
Cui vrei să-i faci această "bucurie"?
Susţin: Ce-am scris, e-adevărat!
Şi nici nu-mi face vreo plăcere,
Dar viaţa însăşi m-a-nvăţat,
Trăită-n lipsuri, limitare şi durere.
Tot ce-mi doresc, cred că se poate,
Să fim trataţi decent, cu demnitate,
O abundenţă de produse şi bucate,
Cinste în toate, cu avânt, pentru cuvinte:
LIBERTATE!
Chiar dacă eram minoră,
După faptă şi răsplată:
Prinsă în astfel de "horă"
E primul pas spre judecată.
Paralel, dar separat,
Tatăl adoptiv e anchetat,
Care-şi ia asupră-i vina
Că nu şi-a supravegheat copila.
Ajunsă-i printre "vedete",
"Filate" din zori în seară,
Ce se vede, ori nu se vede,
Fie iarnă, fie vară.
Fără chiar să bănuim,
C-o aparatură aleasă,
Ca să ştie ce vorbim,
Ne-au înregistrat şi-n casă.
Colonelul, ca un om cinstit,
Manuscrisele confiscate mi-a restituit.
Totodată mi-a mai zis
Ca să nu renunţ la scris.
După 25 de ani, îl caut pe colonel...
L-am regăsit: vioi, un bătrânel,
Împlinit, arată destul de bine,
Dar, nu şi-a amintit de mine.
Ca ofiţer în Securitatea Română,
Şi-a făcut după lege datoria,
După unii rea, după alţii bună,
Înfrăţind legea, după caz, cu omenia.
Şi niciodată n-a fost greu,
Aşa a fost şi cazul tău.
I-am dăruit cartea "PROXIMA",
Cuprinsă-n 4 volume,
În 2012 publicată şi mai apoi premiată.

poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubita mea

Am să-ţi mai scriu din când în când
Să nu te superi, doar în gând
Doar despre cum ne-am cunoscut
Despre imagini ce-au trecut

Sunt clipe ce-au părut un vis
Sunt amintiri de care-am scris
Ai apărut în viaţa mea ca din senin
Nu mă-ntreba de ce tu eşti al meu destin

Aş vrea să ştiu ce îţi doreşti
Să ne vedem doar să vorbim
De întâmplări ce le-am trăit să ne amintim
Sau vrei să-mi spui că mă iubeşti

Stau şi mă gândesc dacă e vis sau realitate
Atunci când tare inima îmi bate
Când totul se petrece cu multă voluptate
Cred că trăim o altă realitate

Iar uneori când mă mai bănuieşti
Din nu ştiu ce motive
Că viaţa ce cu mine o trăieşti
Ar îmbrăca şi forme mai fictive

Nu vreau să fi un martor trist
În faţa unui acatist
Ce-l dau în mod eufemist
În jurământul meu pe Crist
 
Vezi tu iubita mea
Atât de dor îmi e de tine
Şi nu mă pot doar lamenta
Te vreau aici, chiar lângă mine

În clipele când te tot strig
De disperare şi de frig
Chiar dacă este vară-afară
Trăiesc în lipsa ta, o vreme glaciară

Mai ţine-mă în braţe strâns
Te rog nu mă lăsa în plâns
De mine să întrebi cândva
Când îţi faci timp sau poate,
Uneori iubita mea
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber, foarte liber

Sunt om liber, foarte liber, pot trăi sau pot muri,
pot iubi în miezul zilei sau sfârşi în zori de zi,
sunt o simplă întrebare, cu un complicat răspuns,
pot urca pînă la stele, fără-a şti că e de-ajuns.

Sunt ca cerul nopţii, liber, când mai jos şi când mai sus,
nimeni nu mă mai întreabă ce-am făcut şi ce am spus,
sunt o simplă licărire ce, mai toţi, cred că o văd
doar când viaţa-i o dilemă şi le pare-a fi prăpăd.

Sunt om liber, foarte liber, n-am ce da, n-am ce să cer,
ştiu ce-i viaţa, ştiu ce moartea, am curaj să cred, să sper,
vin din marginile lumii, însă eu n-o mărginesc,
în deplina-mi libertate, n-am de ce să mă feresc.

Sunt ca fluturele care simte ploaia după vânt,
simte vântul după forma umbrelor de pe pământ,
caut boabele de rouă ce, mereu, în zori de zi,
udă firul crud al ierbii ce-şi doreşte a trăi.

Sunt om liber, foarte liber, paşii singur mi-i măsor,
şi tot singur pot decide dacă vreau sau nu să mor,
dacă merg spre mai departe, dacă vreau să stau pe loc,
dacă vreau să fiu ca focul, sau să ard cu totu-n foc.

Sunt aşa cum este firea celor ce-şi doresc trăi
fără teama că li-i dată datoria de-a muri,
sunt mai liber decât clipa care ştie că a fost
şi-a dat timpului măsură, şi a dat faptelor rost.

Sunt om liber, foarte liber, sunt precum mi-e dat să fiu,
ştiu ce-nseamnă libertatea, tot ce-nvăţ, învăţ să ştiu...

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (9 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchetul de poezii

Buchetul de poezii
Printre cuvinte şi esenţe
Eu versuri dragi îţi compuneam
Scriam adesea poezii
Buchete-n suflet de iubire
Neimpărtăsite până mai azi.
În gând sămânţa doar rodea
Apoi prin scris o aşterneam.
In drumul meu cel trecător
Nisipul fin cel din clepsidră
Se prelingea nepăsător
Între prezent şi viitor
Era destin si al meu dor.
Am scris în vers şi-n proză scurtă
A mea trăire purtată-n sânge
Ce prinde inima şi o aprinde
Adesea fără un răspuns.
Te port în al meu gând mereu
Un Înger esti tu pentru mine
Ce calea, tu, mi-ai arătat
Cu a ta iubire.
Natura, parte la miracol
M-a răsfăţat cu a ei culoare.
Iar florile îmi sunt tablouri
Pe toate le-am pictat în vers
Şi slavă eu am dat la toate.
Pe Domnul Iisus l-am venerat
Pe Maica Domnului am slăvit-o
Şi-a ei putere mi-a fost stâlp
Credinţa mi-a fost reazăm
În tot ce-am scris într-un cuvânt.
În univers îmi caut locul
Ştiind că fericirea-i trecătoare
O clipă ce o ardem
Ce nu o să revină
Cenusa ei, rămâne-n noi pe veci
O amintire cu lumină.

poezie de Maria Bem din Buchetul de poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Serios?! Chiar eşti aşa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ţi închipui?! Că aş fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe şi tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ce mă priveşte... Despre tine ştiu foarte bine că eşti emotiv din fire, dar, uite... Îţi mărturisesc că şi mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obişnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înţeles acest lucru. N-aş vrea să trec din nou prin toate astea; sincer, n-aş putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păţi şi ceilalţi. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acţiune.
Mihai: Te înţeleg... Şi-ţi dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins că ar fi bine să iau totuşi legătura cu cei de acasă, dar simţeam nevoia să fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă şi astfel n-am vorbit cu ei. Nu ştiu ce-aş fi simţit dacă i-aş fi văzut sau aş fi stat de vorbă cu ei. Dar aşa, m-am liniştit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama că sunt teferi, că viaţa şi-a urmat cursul şi pentru ei, a mers înainte chiar şi în lipsa noastră; s-au obişnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici faţă de ei, să apărem aşa, deodată, în viaţa lor, după ce, în toţi aceşti ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, să dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi şi ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învăţăm din nou cu prezenţa noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât şi pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca să vezi, cât de egoist am putut fi... Mă gândeam doar la suferinţa noastră, nu şi la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleaşi stări sufleteşti ca şi noi...
Mihai: Asta nu înseamnă că ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenţionat.
Lucian: Da, nu intenţionat, sper... Poate doar din cauză că mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că şi alţii le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu eşti comandantul, deci, e normal să te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelul, amicul meu

Într-o curte, la o casă,
Cu flori mândre la terasă,
E-un căţel, ca nimeni altul,
Cred că-l ştiţi şi voi, Băiatul!...
Cu picioarele lui, scurte,
Se tot zbenguie prin curte,
Iar blăniţa lui tărcată
Se iveşte după poartă.

Latră rar şi cum se ştie,
Nu prea face gălăgie,
Nici nu sforăie în somn,
Ce mai, parcă e un domn...
Pe când m-am apropiat
De căţelul, zis Băiat,
M-a luat cu binişorul,
Mi-a adulmecat piciorul,

Ne-am simţit, aşa, deodată,
Buni amici pe viaţa toată.
Dar avea o jucărie
Ce mi-a trebuit şi mie,
Un oscior roşcat, din plastic...
Ce-a urmat, a fost fantastic!
Când am pus mâna pe os,
M-a privit în ochi, gelos,

S-a pornit pe un lătrat,
Spre picior şi-a îndreptat
Dinţii lustruiţi, colţoşi,
Rânduiţi şi sănătoşi!
Şi am înţeles îndată
Că nu-i fraier niciodată.
Chiar de-i lord, Băiatul ştie:
Ce-i al lui, nu-i jucărie!

poezie de Gabriela Genţiana Groza (8 iunie 2015)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rupere... Renaştere

Da. Nu. Poate. Nu ştiu...
Nu ştiu ce urma... e clar!
Doar că mi-e permanentă foame,
Şi simt în inimă amar...

Nu. Poate. Sau... nu ştii...
Ce simţi, ce cauţi sau ce vrei...!
Mie mi-e tot mai greu s-aştept,
"La revedere" să-i spui ei...

Nu ştiu, nu ştii, nimeni nu ştie...
Nici ce va fi, nici cum... de ce...!
Tot ce doresc? Să vii la uşă...
Să mă revezi... să vezi cum e!

Da. Nu. Nu ştiu. Poate...
Aşa o fi scris din Lumini.
Ştiu doar că te doresc în toate,
Şi n-a fost scris să fim străini!

Las-o din suflet să îţi plece!
Dă-i drumul să-şi înceapă zborul...
Tot ce-ai trăit, a fost... Treci peste!
Vino spre mine... îţi plânge dorul!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu le ştim pe toate

Au fost momente când aş fi crezut
Că le-am aflat pe toate-n astă viaţă
Dar întorcând un lucru pe-altă faţă
Găseam mereu ceva necunoscut

În caravana vieţii am urcat
Şi m-am hrănit cu aparenţe oarbe
Fără să simt cum timpul mă tot soarbe
Într-un nimic tăcut, dar colorat.

Avut-au mulţi destul curaj să vrea
O picătură plină de păcate
Crezând ca mine, că le ştiu pe toate
Au spart ulciorul ce le-a dat să bea

Doar stele ce mai ieri le-am adorat
Sădeau dezamăgiri pe ai mei umeri
Şi de n-am vrut ca tu să mi le numeri
E pentru că n-am vrut să ai păcat.

Să nu mai crezi nici tu că cineva
Le poate şti vreodată chiar pe toate
Când scris ne-a fost, pe drum viaţa ne scoate
Apa ne-aduce... vântul ne va lua...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea Ierihonului

Cetatea Lunii, mândră, păcătoasă,
Se-mpotrivea căderii presimţite.
De-ar fi crezut, ca a Rahavei casă,
N-ar fi pierit sub tunete-nteţite.
Dar n-a crezut şi nu s-a pocăit.
Aşa va fi şi cu această lume,
Căci cele şapte trâmbiţe-au sosit,
Sunând avertizare, foc şi ciume.

Nu pentru jaf s-a dat spre nimicire,
Cetatea, ci spre sfântă judecată.
De-aceea Israel avea poruncă
Să nu ia pentru sine vreo răsplată.

Şi toţi au înţeles şi-au ascultat,
Afară de Acan, cel cu mantia...
Privind, el a poftit şi a luat.
Cu viaţa şi-a plătit apostazia.

Cetatea Ai a fost apoi luată
Prin iscusinţă, după sfat ceresc.
Cei care iau exemplul de-altădată,
În misiunea sfântă reuşesc.
..............
Intrând în ţară, Dumnezeu le-a dat
La fiecare sorţ de moştenire.
Din nou în legământ i-a adunat,
Prinţul Isus la ultima-i vorbire.

Din toate-acele mari făgăduinţe,
Făcute-n zori poporului iubit,
Nici una n-a rămas pe din afară,
Căci Domnul, credincios, le-a împlinit...
.......
Când canaaniţii apăsau pooporul,
Debora, prorociţa, a chemat.
Şi, ca în jurul unei mame bune,
Viteji israeliţi sau adunat

Barac a fost în frunte, cu credinţă,
Şi după el curgeau galileenii.
Din Ruben a sosit doar zvon de planuri,
Dar Beniamin şi-a înarmat oştenii.

Aşer se odihnea pe plaja lui,
Iar Dan făcea afaceri pe corăbii,
În timp ce chiar şi stelele luptau,
Sosind din cer cu sclipitoare săbii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rog nu-mi cereţi...

Să-ncerc să fiu mai filozof?
Dar cum să-ncep? Cu of!, of!, of!?
Vă rog nu-mi cereţi să îmi schimb
Naturaleţea când mă plimb.

Vă rog nu-mi cereţi să mă-ntrec
Cu-n înţelept chinez sau grec
Căci nu doresc sofisticări
Ci gânduri cu versificări.

Nu pot să fiu ce alţii sunt,
N-am mintea unui om cărunt
Urmez o stea din Univers
Şi nu pot să m-opresc din mers.

Să-ncerc să mă opresc din scris?
M-aş duce, iute, spre abis
Vă rog nu-mi cereţi să cobor
În spaţiul fără vreun izvor.

Desigur, nu mă răzgândesc
Şi cu lăuntru-mi vă privesc
De-mi cereţi întâmplări din Carte
Vă spun de-o viaţă după moarte.

M-aş bucura să ne-ntâlnim
Spre zări stelare să pornim
Nu-mi cereţi gândul să mi-l schimb
C-aş vrea să vă arăt un Nimb.

Să-ncerc să fiu mai "nu ştiu cum"?
Nu vreau încurcături pe drum
Ci merg spre Paradis cântând
Credinţa nu pot să mi-o vând.

Vă rog nu-mi cereţi să renunţ
Am pentru voi un scurt anunţ:
Destinul mi-a fost modelat
De Adevăr, nu de Pilat.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (16 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost să fie

Tu nu te lua după ce-ţi scriu,
Pentru mine eşti un zbanghiu;
Şi mă dezic de tot ce spun;
Când? Uite, chiar acum!

Ţi-am tot scris ode şi poveşti,
Dar eu tot nu ştiu cine eşti;
De-a dragostea-ncerci să te joci,
Vrei sufletul să mi-l sufoci!

Mi-e drag şi mie să mă joc,
Dar tu n-ai inimă deloc,
Matrapazlâcuri faci mereu,
Da-n jocul ăsta pierd doar eu!

Aşa, nu mă mai joc, iubite!
Umbli cu zaruri măsluite;
Dă-mi ce mi se cuvine mie,
Nu mai spune:"N-a fost să fie!"

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa am păcălit moartea

în tot ceea ce am scris nu ştiu dacă
am scris cartea cărţilor
ştiu doar că
am scris adevărata poezie a lumii
o lume fără pretenţii cu doar
câteva provizii
pentru atunci când moartea
mă va privi pe geam
în lumea aceasta
greu de definit
dimineaţa
la amiază şi seara
fără ca cineva să se aşeze
la masă cu mine
mă hrănesc cu aceleaşi cuvinte
cu firimiturile căzute
îmi hrănesc singurătăţile
timp în care
ai mei
mă privesc îmbătrâniţi din
fotografia uitată sub pioneza
prinsă pe grindă

nu
n-am scris cartea cărţilor dar
seară de seară
când Dumnezeu întoarce capul
crezând că voi termina
ultima carte
de morală
a lumii din mine
scriu pe timp cu sânge de înger

aşa îmi păcălesc moartea

stau pieziş şi împletesc şuviţe
din timpul rămas doar
doar îmi voi putea vindeca
muşcătura de pe suflet...

poezie de Teodor Dume (6 octombrie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul şi Lumina

-Poem-
Ca a Domnului Fiinţă
Nu este şi nici n-a fost
Să ofere biruinţă
Chiar şi astăzi prin credinţă
Omului — un veşnic rost

Ca El nimeni n-a vorbit
Filozofi nici împăraţi
El la Sine ne-a primit
Viaţă — şi ne-a dăruit
La cer sus să fim luaţi

Veşnicia numai El
Şi astăzi dar ne-o oferă
El Hristos Emanuel
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Ce împarte a lumii eră

Mesia — ce ne-a arătat
Şi astăzi se împlineşte
Omul multe a-nvăţat
Cunoştinţe-a căpătat
Însă vai el se-nrăieşte

Cu a lui înţelepciune
Mai bun el ar trebui
Să trăiască-n astă lume
Totul când i se supune
Înţelept pentru a fi

Dar Cuvântul Celui Sfânt
Cât e azi de adevărat
Iată omul pe pământ
A lăsat Sfântul Cuvânt
Pe Isus l-a exilat

Nu mai e de trebuinţă
De Cuvântul Lui Hristos
Nici de har şi de credinţă
Omu-şi spune — biruinţă
Voi avea pe pământ jos

Şi omul iată azi luptă
Împotriva altui om
Bătălia e-ncepută
Şi nimeni azi nu ascultă
De-al vieţii sfinte Domn

Prea puţini azi mai privesc
Spre Isus Lumina lumii
Şi pe El Domn îl doresc
Căci din inimă-l iubesc
Pe Prinţul Înţelepciunii

Nimenea nu a promis
Omul că în veşnicie
Va ajunge-n Paradis
De trăieşte cum e scris
În Legea Vieţii vie

Doar Isus — El ne-a promis
Fericirea-n veşnicie
C-o să fim în Paradis
De-mplinim ce este scris
În Legea Vieţii vie

Numai Mesia Isus
Ne-a vorbit de veşnicie
Şi de Tatăl Lui de Sus
Şi că omul de-i supus
Va primi răsplata vie

Şi El iată ne-a promis
Fericirea pe vecie
C-o să fim în Paradis
De-mplinim ce este scris
Mire-n veci o să ne fie

Nici un om mare al lumii
Scriitor sau împărat
N-a promis asta mulţimii
Căci izvoarele luminii
Omul nu le-a explorat

Nimenea de pe pământ
Nu a susţinut că-i viaţa
Ci doar Fiul Celui Sfânt
Şi al Tatălui Cuvânt
În soare ce-şi scaldă faţa

Numai Mesia Hristos
Singur a mărturisit
Într-un chip aşa frumos
Pentru voi viaţ-am scos
Şi la voi iat-am venit

Eu sunt Viaţa şi-Nvierea
Şi Lumina lumii sânt
Eu vă dărui înfierea
În Mine s-aveţi plăcerea
Să-mpliniţi al Meu Cuvânt

Cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are
Căci El face ce e bine
Şi-a păcatelor mulţime
Prin Mine — are spălare

Cine crede în Hristos
E spălat de-a lui păcate
Că-l urmează aici jos
Şi trăieşte aşa frumos
El lumina o împarte

Mesia Isus Hristos
Ne e Domn şi călăuză
Şi-a Lui drum e cu folos
Din lumina vieţii scos
Adevăru să-l pătrunză

Nu-i nimic aici sub soare
Ca a Lui Hristos lumină
Ce ne este azi cărare
Prin milă şi îndurare
Ca pe palme să ne ţină

Numai El e Adevărul
Numai El a îndrăznit
Să ne spună că e ţelul
Ce ne duce iar la Tatăl
De aceea — El a venit

Nimeni n-a mai susţinut
Că e Calea şi Viaţa
Şi că e-al omului scut
Doar de aceea s-a născut
Să ne lumineze faţa

Nimeni n-a mai afirmat
Că e Uşa şi Adevărul
Adevărul cel curat
Oamenilor ce-a fost dat
Din cer chiar de Însuşi Tatăl

Însă nici aşa frumos
N-a fost nimeni să susţină
Pe pământ aicea jos
Că-i a omului folos
Că e viaţă şi lumină

Tot ce-a spus a confirmat
Cu iubirea şi viaţa
Numai El trupu şi-a dat
Murind dar pentru păcat
Să ne lumineze faţa

El e-al nostru Creator
El cu Tatăl împreună
Şi ne e Mântuitor
Până-n vecii vecilor
E Păstorul de la turmă

Pentru noi El a murit
Ca să ne plătească vina
Pe Golgota răstignit
Viaţa El şi-a dăruit
Noi să îi urmăm lumina

Căci lumina şi Adevărul
E Isus Hristos Mesia
Pentru sfinţi doar El e ţelul
Numai El iubise omul
Să-i dea viaţa — veşncia

Cine se încrede-n El
E salvat de a lui vină
Căci Hristos Emanuel
E-al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Şi e Viaţă şi Lumină

Singurul fără păcat
Ce-a trăit jos pe pământ
El e solul — Minunat
Calea ce ne-a arătat
Din Cuvântul Celui Sfânt

Numai El este Lumina
Numai el e Adevărul
Ce ne cheamă-ntodeauna
Să primim şi noi cununa
Chiar din ceruri de la Tatăl

Nimeni nu ne-a mai chemat
Veşnicia să ne ofere
Ci Isus crucificat
El ne-a spus că-i Împărat
Şi ne are în vedere

Oamenii toţi ne-au hulit
Şi ne-a spus doar rătăciţi
Cu ocară ne-au lovit
Şi atâţi ne-au părăsit
De ei am fost prigoniţi

Nuimai El — Hristos Mesia
Cuvântu ne-a învăţat
Şi ne-a spus că veşnicia
Ne-o oferă — bucuria
De-a fi fii de Împărat
Doar a Lui Învăţătură
Ne-nvaţă să fim curaţi
Să trăim după Scriptură
Cu suflet şi cu făptură
Lui să-i fim pe veci predaţi

Nimeni altul n-a mai pus
Accent doar pe curăţie
Ca şi Domnul nost" Isus
Ce pe braţe ne-a adus
Fraţi să-i fim în veşnicie

El s-avem un duh curat
Şi astăzi iată ne cere
Nu omul ce-a învăţat
De-a fi cât mai necurat
Dar să aibă aici avere

Pe avere El n-a pus
Accent nici pe avuţie
Ci Mirele nost" Isus
Advărul ne-a adus
Să intrăm în veşnicie

Am pierdut un Paradis
Altu dar să câştigăm
În cer sus să fii admis
Prin Cuvântul sfânt şi scris
De El dar să ascultăm

Glorie dar Lui Mesia
Slavă Celui Prea Înalt
Ce ne oferă veşnicia
Să trăim iar bucuria
Ce odată ni s-a dat
13-11-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau răspunsuri... încă mai aştept!

Mi-ai împletit cunună din astre
şi un fir de gând,
pe frunte mi le-ai pus
fără de vină,
să-mi lumineze calea
atunci când mă frământ,
când nu-mi găsesc cărarea
şi nici rostul,
crezând că-i a mea vină.

Nici tu,
dar nici Apollo
cel sfătuitor
nu-mi daţi răspunsuri,
când întrebările
mă dor!

Unde-i lumina
care mi-a fost promisă,
unde-i iubirea,
pe care o aştept
smerită,
unde-s răspunsurile
pe care le aştept
de-o viaţă
şi unde-i bucuria
să mă răsfeţe
în fiecare dimineaţă??
Unde-s???
Le voi găsi
la margine de lume,
le voi primi ca dar,
în nopţi fără de somn,
ori poate,
le voi citi în raza
lui Venus,
cel strălucitor!?

Pe Tellus Maters tu mi-ai dat
o casă,
în faţă am acum,
a masă,
pe ea bucate
câte vrei,
dar n-am răspunsurile VIAŢĂ,
le vreau pe toate,
chiar dacă tu,
nu vrei!

Le merit!
Nu sunt sfântă,
nu mă găseşti în calendar,
ci doar aici pe Terra
unde bătătorită-i calea
pe care tu mi-ai dat-o-n dar!

Pe Jupiter,
l-am invocat în taină,
suprem judecător,
să văd de am dreptate
în cele socotite!
Şi dacă am,
tu VIAŢĂ,
tu zăludo,
să-mi spui pe dată
toate răspunsurile
chiar dacă-n gândul tău,
mă crezi nebună!

L-am întrebat pe Cronos,
răspunsul nu mi-a dat
la simpla-mi întrebare,
firul vieţii
mi-e secat?
Şi dacă da,
îl pot uda?
Mai pot eu înoda
ceea ce viaţa
ştiu,
va refuza?

Nu-mi reproşa că am trăit
ca Hermes,
ştiu că da,
dar dat-am tot ce am simţit
şi altora!
Cu prisosinţă chiar,
n-am fost zgârcită
trebuie s-o recunoşti,
m-am pus pe mine-n poezie,
m-am dăruit cu totul
fără de regret,
dar vreau răspunsurile,
eu înca, mai aştept!

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Şi uneori mă-întreb de ce nu-ţi scriu,
Că ştiu a scrie-n orişicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Şi orice gând în mintea-mi se-nfiripă.

M-am întrebat ce eşti şi ce-i cu mine,
Ce ai zidit şi ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut şi ce tu faci prea bine
Ca eu să stric şi tu refaci mereu.

Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n faţă tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din faţă drept mi-l construiai.

Şi tot nu ştiu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu şi nici un semn nu dau,
Dar ştiu prea bine că o îmbrăţişare
De suflete un tu şi-un eu tânjeau.

M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Şi ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ţine
Şi cum s-or întâlni odată două stânci.

Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ţi arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.

Te-am cercetat şi m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăştiat în mii de părţi,
Că de-aş avea o lacrimă ca tine
Tot n-aş cuprinde-o-n orişicâte cărţi.

Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu ochi albaştri

azi am să scriu un poem
cu ochii albaştri ca şi ai mamei,
cu gene lungi şi buze cântătoare
m-a învaţat unul să scriu
cică poezie şi de atunci nu mă opresc
de unde dracu iei cuvintele îmi intreb
prietenul, prietenul meu Costel
cum care Costel? Costel ăla care scrie
poezie în toate limbile şi dacă i se termină ia cu împrumut
şi nu se opreşte
că a făcut datorii mi-a spus mamaia lui
că şi-a cumpărat casă şi maşină şi nevastă şi copii
de-aia Costel scrie poezie
şi m-a învăţat şi pe mine să scriu
ce dracu doar nu-s eu mai proastă
poate găsesc şi eu măcar un editor să mă citească
şi să mă publice pe un sait
agonia parcă îi zice.
azi am scris un poem
cu ochii albaştri şi mă simt împlinită
ce dracu era şi timpul să ajung şi eu odată poet...
la aprozarul din colţ se vând cuvinte pentru versuri proaspete

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata viitoare

Matei 25:31-46

Domnul e-autoritatea
Cea mai mare ce s-a dat
Să primim o dată partea
Sus în cerul înstelat

El Isus Hristos Mesia
E-mpăratul minunat
Ce oferă veşnica
Sufletului însetat

Omului care-l iubeşte
Şi îl vrea ca Domn al său
El viaţa-i dăruieşte
Căci e Domn şi Dumnezeu

Marele Judecător
Pe pământ ce va veni
El e-al Nost" Mântuitor
Care ne va răsplăti

De-am lucrat pe-a Lui ogor
Ostenindu-ne mereu
Alesul judecător
Mire ne-a fi — Dumnezeu

La spital dacă ai fost
Vizitând pe cei bolnavi
Acolo vei avea rost
Printre oamenii cei bravi

Săracii de-ai îmbrăcat
Ori le-ai fost de ajutor
Şi dacă ai ascultat
De al tău Mântuitor

Şi prin temniţă de-ai mers
Să vesteşti Cuvântul Sfânt
Căci iubire-ai înţeles
Nouă dată pe pământ

Asta face diferenţa
Dintre răi şi dintre buni
Şi aşa îţi faci prezenţa
Domnului de te supui

Nu arată Cartea Sfântă
De Lege şi de porunci
De-ai lucrat intri la nuntă
Şi salvat vei fi atunci

Dacă însă lucrul tău
Nicăieri nu se mai vede
Să ştii bunul Dumnezeu
Pentru veci de veci te pierde

Cartea Sfântă nu ne arată
De Lege şi de porunci
Ci de partea ta lucrată
De te-ai ostenit în munci

Nicăieri nu ni se arată
Căci poruncile vor fi
În faţă la judecată
Şi ele ne-or osândi

Ci noi dac-am ascultat
Şi le-am fost de ajutor
Săracilor de le-am dat
Multe — în viaţa lor

Nu ne spune de porunca a patra
Nici de-a opta nicăieri
Ci bolnavului de partea
I-am dat-o din răsputeri

Nu porunci nici Lege dar
Ci ajutor pentru săraci
Căci Hristosul pe Calvar
A murit ca tu să-mbraci

Şi iubirea şi viaţa
Un om nou de acum să fii
Să surâzi în dimineaţa
Înflorită-n veşnicii

Legea doar Îndrumător
Ne-a fost până la credinţă
Când al nost" Mântuitor
Şi-a dat propria-i Fiinţă

Legea până la Ioan
A ţinut jos pe pământ
Până Domnul pe Satan
Pentru veci de veci l-a-nfrânt

De pedeapsa aspr-a Legii
Domnul Isus ne-a salvat
De puterea fărdelegii
Să avem un drum curat

Căci prin sângele Lui Sfânt
Noi cu toţi suntem spălaţi
Şi trăim a Lui Cuvânt
Pe veci ca să fim salvaţi

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om corect

Faţa lui senină, pură... Nu vezi duşmănie, nici ură,
Faptele-i sunt judecate cu bun simţ şi cu dreptate.
Cu smerenie, credinţă, cu căldură şi voinţă.
Face bine şi nu rău, cu frică de Dumnezeu.
El la fel a respectat pe cel bogat, ori sărac.
Eu simt, de drept le-a fi vorbit, pe nimeni n-a ocolit,
De-i sol mare, ori e mic, cu căldură i-a primit
Şi din suflet le-a vorbit.
Dacă-i poate ajuta, aceasta-i voinţa sa.
Stă puţin şi cercetează, dă răspuns şi-apreciază
La fiecare după meritul său, că îl vede Dumnezeu.
Şi-i plăteşte, nu îl uită, că e scris în "Cartea Sfântă":
Nu există faptă făcută, fără să fie plătită.
Dacă suntem egoişti, lacomi, ori rău voitori,
Nu dăm ce-am luat înapoi,
Nu ne suferim, toate acestea le plătim,
Acum ori mai târziu, dar cât eşti viu.
Să fie pace pe pământ, să fi bun, să fi iubit!
Cine nu-şi iubeşte aroapele său,
Mama, tata, fratele, sora ori rude,
Chiar prieteni, străini,
Nu-l iubeşte Bunul Dumnezeu.
Tu vrei să fi mai presus unde îţi este scris.
Toţi suntem oameni, toţi suferim,
Toţi trăim ori ne bucurăm, ori murim
Şi nu ducem nimic în patru blăni. Putrezim!

poezie de Valeria Calma Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!