Înger de foc

Înger de foc, mă arzi cu vraja ta
În modul cel mai simplu şi firesc...
Tu ţi-ai dorit să mă mai poţi avea,
Eu în tăcere încă te iubesc.

Mă arde jarul în priviri ivit....
Simt sufletul o candelă aprinsă.
"Iubeşte-mă şi lasă-te iubit!"...
Am să mă las cu gândul tău atinsă.

Să poposim la margine de stea
În universul fericirii noastre
Căci altă şansă nu vom mai avea...
Să răsplătim iubirii noastre caste.

Cu un surâs, cu un sărut, cu noi,
Ce penetrând sălbatic universul,
Plaje şi mare ne-am descoperit,

O lotcă ce din valuri s-a ivit,
Sub norii sângerii de catifea,
Să nu uităm, oh, nu, că ne-am iubit...

...................................................

Şi poate restul nici n-ar mai conta!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă sau lasă-te iubit...

Înger coborât din ceruri...
Tu, îndrăgostit de lume,
Pe cărări transcendentale,
În poemele postume,

Arzi luceafăr viu de viaţă,
Arzi vulcan şi vei zbura
Cu iubirea-n altă lume,
Înger blând de catifea.

Dragoste la malul mării,
Când nisipul se cuprinde
Peste braţele de valuri,
În ocean de ne-cuvinte.

Tu alungă-mi remuşcarea
De-a te fi iubit târziu...
Fi tu cer iubirii mele,
Pe-al pământului pustiu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă sau lasă-te iubit... (răspuns la poemul Gabrielei Mimi Boroianu)

Înger coborât din ceruri...
Tu, îndrăgostit de lume,
Pe cărări transcendentale,
În poemele postume,

Arzi luceafăr viu de viaţă,
Arzi vulcan şi vei zbura
Cu iubirea-n altă lume,
Înger blând de catifea.

Dragoste la malul mării,
Când nisipul se cuprinde
Peste braţele de valuri,
În ocean de ne-cuvinte.

Tu alungă-mi remuşcarea
De-a te fi iubit târziu...
Fii tu cer iubirii mele,
Pe-al pământului pustiu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori?!

De câte ori să te strig, înger de catifea?!
Cu aripile penetrând plus infinitul,
Cu privirea modelând curcubeul
Şi âmpărţindu-l în cioburi sângerii de lumină,
Cu buzele înfometate de fotoni şi de pace,
Cu mângâierile – liane de stele...
De câte ori să te privesc
Orbindu-mi tihna şi albastra tăcere?!
Sunt aici! Vino!
Din suflet îmi curg râuri
De lapte şi miere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul tău

dacă soarele n-ar fi
chipul tău n-ar străluci
fir de iarbă-n sol arid
sigur nu s-ar fi ivit

nici oceanul planetar
n-ar avea sepii şi mal
nici apus nici răsărit
nici poet îndrăgostit

soarele-ntr-o bună zi
se va stinge, va muri
dar cât arde, ard şi eu
tot privind la chipul tău.

poezie de Doina Bonescu din Cuvinte pictate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul

În universul acesta îngust
În care orice lucru poate fi măsurat cu privirea,
Ne-am născut orbi la adevărurile vieţii,
Căci dincolo de ceea ce vedem
Este fericirea şi liniştea
Care pune stăpânire pe beznă.
Şi o simţim doar cu sufletul,
Zbătându-se în noi
Precum o pasăre rănită
Venind să se adape cu sânge.
Hrană ne sunt cuvintele Domnului
Şi... la ce bun temeri şi fapte necugetate
Când Domnul ne călăzeşte pe drumurile lui?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger re-creat

cu dedicaţie pentru Nana Ileana Filip şi fiica ei plecată printre îngeri, Izabela Alina

Înger re-creat în suflet, înger re-creat în gând...
Altarul dragostei pe care mama
A îngenunchiat şi a plâns,
Abundă de îngeri şi stele,
De cântec, de vrajă, de râs...
Quasar ce ivit pe pământ
Te-ai stins odată cu zorii
Fericirii de mamă,
Porţi pe chip sideral
Sărutul, întâiul şi ultim sărut,
Porţi în frageda palmă
Forţa unui nou început.
Departe, cu însemnul altei iubiri,
Floare de colţ, floare de foc, floare de colţ, stea,
Ai rămas vis pulsând în inima mea.
Nu te-a alungat nici timpul, nici gerul...
Chipul tău - icoană de lumină,
Adoarme cu mine în fiecare seară.
Aşteaptă! Cândva, mama la tine-o să vină!
Ţi-ai purtat moartea prin foc,
Dar eşti purificată prin mine,
Pe drumul naşterii, din clipa aceea, divine.
Azi îţi las coroane de îngeri,
Săruturi caste şi stele albastre,
La altare de plângeri...
Izabela Alina, tu eşti pentru mine
Întâia iubire, lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni şi stele

Ne-am iubit în ochii lumii,
Sau ascunşi, feriţi de toate,
Ne-am iubit precum nebunii,
Într-o clipă, pe jumate

Ne-am iubit în ploi superbe,
Uzi în suflet, vii sau morţi,
Între zori şi nopţi acerbe,
Între graniţe de sorţi

Ne-am iubit răpuşi, albaştri,
Pe sub ceruri călătoare,
Pe pământ şi printre aştri,
Printre stele căzătoare

Am iubit murind, dar veşnic
Doar iubind am renăscut,
Prin sărutul, care straşnic
L-am simţit... şi cât l-am vrut!

Ne-am iubit precum furtuna,
Eu un tunet şi tu stropi,
Fulgere ne-au fost cununa
În biserici fără popi

Ne-am iubit cumva fantastic,
Fără timp, fără de noi,
Ne-am iubit, iubind artistic,
Ca-n picturi... sinceri şi goi

Ai fost note, portativul,
Melodie într-un trup,
Eu doar vers, tu doar motivul
Ca iubire să-ţi aduc

Ne-am iubit... tu o regină,
Eu... un rege-ndrăgostit,
Ne-am iubit cumplit, cu vină,
Doamne cât ne-am mai iubit!

Ne-am iubit război şi pace,
Ne-am iubit noapte şi zi,
Însă inima nu-mi tace
Şi mai vreau a te iubi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de fum

Jucăm un rol, în filmul vieţtii noastre.
Tu joci şi lupţi în tot acest timp.
Lupţi, pentru ce?
Pentru a fi înfrânt?!
Câştigi doar pentru o vreme...
Căci tu ai fost chemat pe acest păamânt,
Ca să faci faţă doar luptând
Cu CEL DE NEÎNVINS.
Dar când iubeşti, îţi pierzi controlul
Şi curajul se transformă-n nebunie,
Alunecând, în "CAPODOPERA" ţinutului numit Viaţă.
Eu te-am iubit de când ai înflorit,
Înainte de a prinde rădăcini în mine...
Şi te ştiam deja din somnul meu, din vise...
Şi cine m-ar lua în seamă acum, dacă nu tu?!
Off, Universul meu,
De când m-am confesat că te iubesc,
Mă simt puternic şi vanjos, ca Omul de zăpadă,
Ce stă în vânt şi ploi la poarta sufletului tău...
Iubindu-te, din depărtatare, cu felul meu de-a fi...
Ştiu că a trebuit să mint...
Să mă inşel chiar şi pe mine...
Să joc un "joc" perfid, meschin
Crezând şi sperând că tu mă vei iubi!
Şi-a mers pentru puţin.
Ne tot minţeam că ne iubim...
Când am fost sincer... tu te-ai speriat şi ai fugit!
Dar nu mai e nevoie să m-auzi acum,
Căci ştiu că orice vorbă sau literă, spusă sau scrisă
E socotită împotriva mea!
Aşa ca eu mă mulţumesc,
Că in tot acest timp am să te păstrez mereu,
Ca pe o icoană în sufletul meu,
Lăsând trecutul...
Îmi este atat de dor de tine!
Şi nici măcar nu ne-am cunoscut...
Doar eu te-am iubit şi te mai iubesc încă,
În viaţa mea secretă!.
Acolo unde am înşelat şi m-am minţit pe mine!
Acum tot ce pot face este să tac...
Acum tu eşti doar un fum în depărtare,
Ce străluceşte doar prin jarul ce-a lăsat...
Au mai rămas secundele singurătăţii
Ce vor preface şi jarul în cenuşă
Aştept doar vântul cu-adierea lui
Să stingă sau să reaprindă focul din noi.
Ori, va rămâne totul
Doar o amintire cu miros de fum...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi

Dacă n-am fi pierdut speranţa
Poate că ne-am iubi din nou
Am regusta din nou esenţa
Sărutului făcut cadou

Pe buzele ce doritoare
Ar soarbe dulcele sărut
În mângâierile în care
Atâta ne-am iubit şi vrut

Ne-ar străluci în ochi privirea
Şi gene, lacrimi, nu ar ştii
Ţi-aş fi în noapte fericirea
La care tu vei vrea să vii

Nu ne-ar mai trebui nimica
Din tot ce nu ar mai conta
Iubirea, ar învinge frica,
Şi-acum în braţe tu mi-ai sta

Aş asculta a tale şoapte
Atât de beat de tine-aş fi!
Mi-ai fi şi zi, mi-ai fi şi noapte,
Precum o stea eu te-aş privi

Aş scrie ne-ncetat poeme
În ele-aş pune tot ce-i sfânt
Ţi-aş fi târziu, ţi-aş fi devreme,
Ţi-aş fi iubirea pe pământ

Dar ne-am pierdut în amănunte
Cât îmi doresc să le uităm
Sunt mult prea mici, mult prea mărunte,
Aş vrea de ele să scăpăm

Să fim din nou amurg sălbatic
Şi răsărit îmbietor
Să-ţi văd surâsul enigmatic
Mi-e dor de noi... mi-e tare dor

poezie de Adi Conţu (24 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă închinată bărbatului (bărbatului perfect)

Înger cu aripi de lumină venit din alte galaxii,
De ce-ai pierit în întuneric şi unde eşti? De ce nu vii?!
N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ţi-ai prins în păr,
Dar dragostea-ţi, ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr.
Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat!
Te-ai risipit în răsărituri şi gol în suflet mi-ai lăsat.
Te-aştept, te chem! Mi-i fiinţa plină... şi gândul, de sărutul tău!
Ţi-aş înşira pe drum petale şi ţi-aş întinde braţul meu.

Înger cu aripi de lumină, venit din alte galaxii,
Te-aştept, te-aştept şi-n noaptea asta, la geamul meu, din nou, să vii.
Frumos precum un crin în floare, cu roze la butonieră,
Să rătăcim pe harta vieţii, cu stele prinse-n diademă,
Să îţi pictez pe pleoape versul şi curcubeul în cuvânt,
Apoi să-ţi încrustez iubirea şi să ne pierdem pe pământ.
Oh, nu-mi lăsa pustie calea! Furtună-n suflet nu-mi lăsa!
Iubeşte-mă atât de simplu, să îmi doresc a te avea!

De ce-ai pierit în întuneric?! Şi unde eşti?! De ce nu vii?
Se pierd iubirile promise în zborul lin de păpădii...
Ce taină te-a-nvelit sub nouri şi te-a ascuns de ochii mei?!
Tu nu-mi mai cauţi fulgerarea din legănarea de cercei?!
Dă-mi braţul tău! De dor, în noapte, plâng ploi de rouă şi petale.
Mă cheamă iar singurătatea şi dorul tău, de dor mă doare.
Oceanele ar plânge încă şi lacrimă n-ar fi de-ajuns
Să spele plaja suferinţei. Dar înger, tu te-ai dus, te-ai dus...

N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ţi-ai prins în păr,
Dar te iubesc quasar! De tine îmi e din ce în ce mai dor!
Ai poarta visului deschisă... Cu tâmple de ninsori te-ntorci
Şi numele-mi, prinţ al iubirii, de doru-mi, iarăşi îl invoci.
Mă prinde-o mantie de friguri, un clopot inima-mi răsună,
Vin cetele de albe stele-n spirale de lumină. Lună,
Cheamă-l din vrăji de-ntunecare, adu-l la lumea mea hotar,
Să-l strâng într-o îmbrăţişare de sărutare şi de jar.

Dar dragostea-ţi ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr
Şi timpul dragostei etern e... Nu-mi e permis să îl măsor!
E lumea lui fără de margini... Clepsidră nu ar exista
Eternitatea să-i măsoare, cât eu şi tu ne vom avea.
Amar amor, ce vânturi stranii te-au risipit în alte lumi
Unde nu-i trecere, nici pleoapa nu se coboară în furtuni...
Alungă-mi iarăşi întristarea! Coboară iar la geamul mat,
Cât nu-i trecută noaptea asta, căci te iubesc cu-adevărat.

Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat
În universuri paralele. Alt prinţ de foc te-ai întrupat.
Altor femei, mustind din gheaţă le-ai fost sortit, înger de foc,
Însă topindu-se-n iubire, de tine n-au avut noroc.
Esenţa ta ascunde-ntr-ânsa celula trupului uman,
Zadarnic călător spre stele cu suflet artificial.
Revino! Ce firesc e totul! Căci din contrarii ne-ntrupăm
Remodelând perfecţiunea... De dragoste încă vibrăm!

Te-ai risipit în răsărituri şi gol în suflet mi-ai lăsat
Iar eu, impură,-n dăruire, iubirii tale am cedat.
Ca-n zale, îmbrăcat de vicii, diavol, în braţe mi-ai căzut,
Dar fugi... De ce?! De ce ţi-e teamă?! Iubite, spune-mi un cuvânt!
Alungă mantia tristeţii! Pe chip de crin, sărut de maci
O clipă doar îmi dăruieşte! E de ajuns să mă împaci...
Aş lua culorile din suflet, alt cer îndată aş picta,
Voi fi covor de curcubee, doar să-ţi doreşti să fiu a ta.

Te-aştept, te chem, mi-e fiinţa plină... şi gândul, de sărutul tău,
Eu însămi redevin tăcere, iubire, cântec, curcubeu...
Stilist al timpurilor duse, culegător de mucegai
Şi praf de pe alei uitate, odată, într-un colţ de rai...
Mi-e visul ancoră şi lege, iubirea-mi nu e de vânzare,
Căci numai ţie-ţi aparţine, înger nălţându-se spre soare.
Foton sunt însămi, din lumină născând lumină şi iubire.
Tu mi-ai adus, privind la mine, întâiul strop de fericire.

Ţi-aş înşira pe drum petale şi ţi-aş întinde braţul meu
Cât tu mi-ai prinde la picioare brăţările de curcubeu.
Ne-am pierde-n lumea fără nume, dorinţi ce nu s-ar fi rostit
De n-ar fi fost să-mi intri-n suflet, fugar adesea rătăcit.
Mă-mbrac în rochie de stele şi luna sceptru-mi va veghea,
Iar mirele, din răsărituri, venind pe-un cal de flori de nea,
Va-ngenunchea şi cu săruturi mă va aduce înapoi
Să ne unim o veşnicie, cu universul, numai noi.

Ţi-aş înşira pe drum petale şi ţi-aş întinde braţul meu...
Te-aştept! Te chem! Mi-e fiinţa plină... şi gândul de sărutul tău.
Te-ai risipit în răsărituri şi gol în suflet mi-ai lăsat.
Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat.
Oh, dragostea-ţi ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr.
N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ţi-ai prins în păr.
De ce-ai pierit în întuneric şi unde eşti?! De ce nu vii?!
Înger cu aripi de lumină ivit din alte galaxii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât timp cât universul a avut un început, am putea presupune că a avut un creator. Dar dacă universul este într-adevăr de sine stătător, neavând limită sau margine, el nu ar avea nici început şi nici sfârşit: pur şi simplu ar fi. Ce loc, ar mai fi atunci, pentru un creator?

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neliniştitul drum

Sufletul universului s-aşază în aerul meu,
Îl respir cu dealuri cărunte şi munţi,
Ţărmurile mi se prind în mimică
Făcând între durere şi fericire punţi.

Iubito, îţi mângâi azurul din ochi,
Privirea din ram cu rod împlinit,
Mâna ta freamătă zâmbetul în sărbători
Din începutul ecoului sub care ne-am iubit.

Albeşte povestea aceasta în noi visător,
Pe umeri purtăm platoşa stelelor stinse,
Strigăm universul şi vine sălbatic
Să înnoiască credinţa în vise.

Ninge în ningerea noastră firavă,
Devenim fulgi sferici în viscolul luminii,
Ne-om aşterne în somnul de veci,
În propriul cavou, mână în mână.

Corabia pământ ne va purta mai departe,
Amintire venită din oase şi fum,
Universul este raza gândurilor noastre
În care pregătim neliniştitul drum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ambivalentă

Închinăciunea-i reciprocă
Către fragil... matern fior;
Cum nu-i senin, de nu e nor...
Şi moale cald, nu-i, de nu-i rocă!

Simţurile-ar fi rudimentare
Fără dezirul de parfum
De corp, se mistuind cum fum...
N-ar fi miros, de n-am da floare!

Nu ne-am clădi pe verticală
De n-am fi colosali de-ambiţii,
De forţă stoarsă-n hăul minţii...
Curaj, de-i mort... lume-ar fi boală!?!

De n-am avea titani virili,
Nu ne-am salva din foc, de ape,
N-am avea nici posteritate...
Ne-am moşteni-n visări, debili!

N-ar fi nici susur de plăcere
În geamătul de fine-atingeri,
Nici zbor n-ar fi, n-am avea îngeri...
De n-ar fi EA... o adiere!

Ce acuplare de frumos;
Ne-mperechem veşnic duete,
Bărbaţi, băieţi, femei şi fete...
Vis!... Rând pe rând, armonios!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iubirii nesfârşite

Pe marea mătăsoasă am clădit,
Palate vechi, din stele de cleştar,
Pe plaja diafană ne-am iubit
Şi luna ne părea un felinar.
Eram un lampion zburând hai-hui,
Erai cuvântul izvorât din tihnă,
Ai tuturor eram... şi-ai nimănui!
Eram noi doi, o literă divină.

Pe marea mătăsoasă am clădit
Ca într-un univers de necuvinte,
Corăbii verzi... Cu frunze de argint,
Ne-am împletit aducerile-aminte.
Era atâta libertate-n jur!
Tu, lebădă-n veşminte de lumină...
Eu, ca un mire fără de contur,
O flacără sălbatică, divină.

Palate vechi din stele de cleştar
Pe treptele iubirii risipite...
Eu înger alb, înveşmântat cu jar,
Tu, epilog aducerii aminte.
Ne-am risipit pe mări ca un ecou
Şi-am renăscut pe cerul de petale,
Căci din iubire să te-nalţi, nu-i greu,
Nici lacrimile nu pot fi amare.

Pe plaja diafană ne-am iubit
Şi ne-a unit întâiul nostru vis.
Pământ cu cer şi ape s-a unit
Şi fluturi cu aripile au scris
Pe pat de aripi, sângerii poeme...
Săruturi caste pus-au în condei...
Din călimară, litere şi semne –
Balsam în anii lungi, târii şi grei.

Şi luna ne părea un felinar
Ce lumina în taină fericirii
Rămase pe al mărilor altar
De veghe vieţii, morţii şi iubirii.
Trec pescăruşi şi îngeri... E târziu
Şi albe păsări rătăcesc în noapte.
Iubito, chiar furtună de-am să fiu,
Să nu te temi de ale mele şoapte!

Eram un lampion zburând hai-hui...
Cu tine am atins nemărginirea.
Eram al tuturor şi-al nimănui,
Hoinar prin lume, căutând iubirea.
Azi sufletul şi viaţa-ţi dau în dar,
Tu eşti plus infinitul şi lumina,
Tu eşti întâia zi din calendar,
Găsesc în tine, pretutindeni, tihna.

Erai cuvântul izvorât din tindă,
Braţul ţi-era briză mângâietoare...
Mai şerpuielnic mâ prindea-n oglindă...
Eram noi doi, în lumea asta mare.
În vals ne-am prins şi am slăvit eternul,
Am dănţuit cu apele deodată
Şi de durerea noastră plânge cerul
Cuvânt, poem şi lacrimă curată.

Ai tuturor eram... şi-ai nimănui.
Orfani ai unei lumi în transformare,
Plecând din lumea lor, plecând hai-hui,
Cu ceru-n gând şi visul la picioare.
Doi îngeri ce sub ramul de măslin,
În jurăminte tainice şi pure,
Au refăcut un act – cel mai sublim
Şi-au reuşit durerile să-ndure.

Eram noi doi, o literă divină,
Din călimara plină cu sudoare,
Un strop din diadema e lumină
Ce a născut o lacrimă de soare.
S-au strâns furtuni din magice cuvinte,
Iubirea ne-a chemat şi ne-a unit,
Iubita mea, îţi mai aduci aminte?!
Noi doi, de-o veşnicie ne-am iubit!

Eram noi doi, o literă divină.
Ai tuturor eram... şi-ai nimănui,
Erai cuvântul izvorând din tindă,
Eram un lampion zburând hai-hui.
Şi luna ne părea un felinar...
Pe plaja diafană ne-am iubit.
Palate vechi, din stele de cleştar,
Pe marea mătăsoasă am clădit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Nicoleta Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pomii iar vor înflorii

Şi pomii iar vor înflorii,
Veni-va altă primăvară,
Şi noi ne vom căsătorii
Sub cer senin, parfum de seară.

Şi vom avea şi invitaţi;
- Anotimpuri ce-au trecut,
Iubirii martori să ne staţi
Ca atunci când ne-am cunoscut.

Şi ne veţi binecuvânta,
Stele-a înaltei bolte albastre,
Când noi doi vom înainta
Spre calea fericirii noastre.

poezie de Răzvan Isac (28 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi din calendar

Ne vom iubi! Iţi voi aduce-n dar
O altă zi rămasă-n calendar,
Ofrandă fie pentru zeii urii
Să nu te-ascundă-n vaierul furtunii.

Ne vom iubi... cuminte şi tăcut,
Ne vom iubi la fel ca la-nceput,
Pe sâni vor înflori sângeri şi stele,
Căci tu eşti taina fericirii mele.

Iţi pun pe brat liane... -n valuri fine
Săruturi roze vor fugi spre tine...
Dac-as putea ţi-aş dărui puţin
Din cerul meu de sentimente plin.

Ţi-aş prinde-n păr spre-a străluci mereu
O stea de jar ascunsă-n gândul meu...
Şi jadul ţi l-aş prinde în privire
Căci tu eşti nerostita fericire.

Pe coapsele de lanuri ţi-aş cusea
Cu tainice priviri, iubirea mea.
Oh, esti un înger, să te pot privi,
Ţi-aş da din calendar o noua zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, pământenii...

Noi, pământenii...
Din praf de stele ne-am născut,
plămădeală divină, cu suflu viu nevăzut,
în gemete şi repezi transformări...
iubirea, scânteia vieţii pe planeta Pământ
să o slăvim, să o salvăm,
nu în picioarele prostiei s-o călcăm.

Din praf de stele ne-am născut,
viaţa în universul viu să o perpetuam,
miracolul iubirii nicicând să nu-l uităm,
căci altfel viaţa în calvar o transformăm...
şi raiul ei va fi definitiv pierdut.

Din praf de stele ne-am născut,
într-un rai verde cu ochi plini de lumină şi culoare,
mai frumos ca orice moft modern din lumea mare;
ce altă iubire să ne mai dea Dumnezeu?
puterea conştiinţei noastre
când il va înţelege oare?

Dar, se pare,
că de ce ne este frică nu scăpăm,
majoritatea celor răi ne împresoară,
spiritul vieţii şi scopurile ei...
se scaldă în grave anemii,
mesajele Abecedarului divin
de multă vreme nu le luăm în seamă...
de mult nu le înţelegem.

Unde e calitatea viselor omeneşti?
raiul lor în ce il transformăm?
cu lacrimi de îngrijorare,
ar trebui cu toţi să ne întrebăm,
"Je suis Charlie?"

poezie de Valeria Mahok (ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!