Navigam

Navigam în seninătate pe lespezi,
Furtuna mă ducea spre un ţărm neştiut,
Între dorinţă şi spasm, între potenţă şi existenţă,
Moartea pe dedesubt capta ecoul,
Astfel apare umbra Evei, astfel se încarnă în nudurile rubensiene,
Conferinţa se ţinea pe pântecul plat al planetei Venus,
Alături erau doctorii, ah ce injecţii minunate ne administrau,
Am căzut în fotoliu, în jurul lămpii se rotea un fluture galben,
stăteam pe un fluture, un fotoliu galben se rotea în jurul lămpii,
uşa a bătut în cineva, hotelul de la băiat îşi arăta capul, era diform,
cred că insectarul a luat-o prin coridoare, spre ieşire,
totul ardea, ce nebuni? Cum să dea foc propriului cămin?
M-am învinuit că nu i-am oprit, dar cineva
mi-a scos falca şi a agăţat-o în cuier,
aha, a râs jupânul venit recent din Casiopeea,
m-am liniştit, voi rescrie "Elogiu nebuniei",
poate îmi vor da o cuşcă mai bună.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am făcut fluture

Ca să nu-mi uit cuvintele
m-am apropiat de flori
m-am făcut fluture
să-nalţ iubirea
dincolo de iubiri
am deschis ferestrele
să intre primăvara
inima mi-am agăţat-o
de o petală
să nu mă doară
niciodată
să nu mă doară

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram foarte timid când eram mic. Abia cu vremea am devenit mai dezinhibat. Agresivitatea asta e şi o formă de apărare. Odată, în clasa a patra, eram un băiat destul de delicat pe atunci, mama mi-a dat cămaşă albă călca­tă, iar podelele clasei erau unse cu păcură. În pauză, cineva m-a împins şi-am căzut. Când m-am uitat pe cămaşă, eram negru. M-am întors furibund şi l-am bătut măr pe primul care mi-a ieşit în cale. Când mi-am dat seama ce am făcut, m-am îngrozit: era bătăuşul cla­sei.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture alb

Între noi doi
aerul e un zid
peste care
sufletele noastre
trec
ţinându-se de mâna
unui înger
coborât
într-un trup de copil
ce sfinţeşte
pântecul ierbii...
Ah, viaţa,
fluture alb
prin sângele nedomolit
urcă, coboară...
Hai, vino,
Dumnezeu
ne îngăduie
să trecem
prin ochiul lui
spre celălalt capăt!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probabil că zâmbetul fugitiv nu era decât proiecţia lămpii sau umbra unui fluture.

Alain Robbe-Grillet în Gelozia (noiembrie 2011)
Adăugat de Editura ART
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuşită

Mi-am propus să escaladez un munte.
Am pornit in viteză,
Dar m-am oprit la poalele lui.
Mi-a pierit curajul!
Am stat si m-am intrebat:
Merită oare?
Răspunsul a venit de la sine.
Am inceput să urc,
Dar am alunecat.
Am căzut!
Durerea a fost mare!
M-am odihnit puţin...
Am luat-o de la capăt.
Am ajuns în vârf!
Şi am rămas fără grai!

poezie de Magdalena Rus din Poezie.ro
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea, un fluture alb

vine din umbră şi muşcă
din marginea urmelor

aşa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieşise din drepturi
tata mă ţinea strâns de mână
ca şi când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de linişte
dimineaţa
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă şi coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria linişte
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aş fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniştea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
şi ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare

părea trist şi nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă şerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
aşează-ţi capul pe pernă şi
priveşte fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...

şi-am adormit

dimineaţa aerul călduţ
îmi înfăşura trupul
ascuns între palme
simţeam o stare
de sufocare şi teamă
am deschis geamul şi
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămaşă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputinţa din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii şi l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aş fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre şi
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

poezie de Teodor Dume din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iaşi
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căutat

Am căutat şi caut. Căutând
M-am pomenit greşind. Din când în când
M-am pomenit din vina mea flămând
Şi m-am însîngerat în spinii
De pe cărările spre zările luminii.

Dar dacă cineva gigantic va veni
Şi mi-ar rosti: Eu îţi dau viaţa toată
Neîncepută, nepătată,
Dar să mi-o dai apoi în seamă mie
S-o duc înspre visata zare purpurie
Pe drum neocolit, de netezime,
Pe drumul neştiut decît de mine...
Deci astfel de mi-ar spune
Eu aş simţi că tot ce-mi spune-i putred,
Cu hotărîre i-aş răspunde: - Nu cred!
De poţi schimba secara-n trandafir,
(...)

poezie clasică de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Discutam cu o doamnă,
Nu aveam nimic în comun,
Ea era albă, albă, se rotea,
Nu ne-am atins, nu era fluture,
Părea o pisică parfumată,
Se desfăşura, tot albă, ca un vis,
Eu povesteam de copilărie,
De prima iubire, ea mi-a spus
Câţi muritori a dus dincolo,
Trenul s-a oprit. Doamna a coborât
Fără un cuvânt, am plecat mai departe,
n-am mai ştiut nimic despre ea.
Devenisem nemuritor.
*************************
Ulyses mai era şi Grant,
Avea garaj, n-avea garant,
Avea talent, scuipa doar Kent,
Venea, venea din Florida
Cu-o bidinea, cu-o bidinea.
Nu poţi pleda, îmi spune Grant,
Înalt, subţire, elegant,
Nici soarele n-a răsăsit,
Nici nicu nu ne-a părăsit,
Iubita cui era? Şocat
l-am întrebat pe Iosafat,
simţeam că nu pot părăsi
esenţele din Marcapi.
Atunci, pe loc am înţeles,
Că moartea este un eres,
Mormântul meu, oricât de mic,
Nu va cuprinde-n el nimic.
Eu voi fi iară peste tot,
Tu erai albă, eu - netot.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul gutuiului înflorit

Fitilul lămpii galbene din toamnă
Se zămisleşte-n pântecul de floare,
La viaţă, la trăire mă îndeamnă
Steluţele aprinse-n vervă mare.

Petale aurite-ncep să cearnă
Plutind uşor în mângâieri de soare,
Fitilul lămpii galbene din toamnă
Se zămisleşte-n pântecul de floare.

În ladă-şi strânge zestrea roditoare,
În candelă lumină vrea s-aştearnă,
Albinele în roiuri călătoare
Sfinţesc în semn de binecuvântare
Fitilul lămpii galbene din toamnă.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa de weekend

Era un weekend splendid: singur cuc,
Stăteam şi eu de taină, pe Feisbuc,
De pe fotoliu - cum îmi place mie -
Dar mai era şi Ea-n bucătărie
Şi, pân' la prânz, de-acolo n-a plecat,
Prin casă, mai deloc n-a mai umblat,
De mă miram: să rabde, cum de poate?
Căci Ea, prin convorbiri... le vede toate.
Cam pe la unu fix a terminat
Şi mi-a strigat: "Hai, du-te la spălat!"
M-am conformat şi-am mers, apoi, la masă,
Acolo unde m-aştepta, voioasă.
Eu, calm şi cam înfometat, destins,
Nu-nţelegeam şi prea târziu m-am prins,
Când am văzut, alături de pahare,
Deschisă, -o carte: "Sânge şi splendoare",
Roman cu Borgia (Sarah Dunant)
Şi, tot ce îmi păruse-apetisant,
A căpătat, pe dată, gust amar,
... Chiar şi ciupercile de la grătar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capcana din cer sau tributul plătit întunericului din noi

ai venit într-o noapte pe furiş
şi mi-ai frânt zborul de fluture
apoi m-ai închis
într-o cuşcă de lemn
ţi-ai adus un fotoliu
şi în fiecare dimineaţă
îi schimbai locul
încercând să vezi lucrurile
şi din alte perspective
până într-o noapte
când a venit un înger
şi m-a scos din cuşcă

în loc să fug
te-am furat din somn
şi te-am ascuns în păsări
cu aripi mari
ca nişte fâşii de lumină
să nu poată s-ajungă
niciun străin la tine

dormim fiecare în somnul celuilalt
şi încercăm să visăm către cer
tu femeie ascunsă în pasări
eu doar prizonierul tău
amândoi rătăciţi în casa din nori
fără uşi şi ferestre
şi cu pereţii goi

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai gândul

Nu mă tem de ce n-a fost
Nici de ce nu vine când o chem.
Pentru că dacă ar fi nu i-ar trebui îndemn.
Ar veni şi am mai fi odată şi ce bine ne-am simţi.
Şi ce fluture ieşit din vierme ar dansa cu moartea
În jurul lămpii la bucătărie.
Unde se gândesc tratatele astăzi scripte moarte
Cât păstruga din chiuvetă se mai zbătea vie.
Peştele de aur a-nghiţit argintul.
Florile pământul l-au dat înapoi.
Şi urmăm acum la rând şi noi.
Ce vrem dară noi? Doară gândul!

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

fluture galben –
umbra lui pe draperie
se mişcă incolor

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă eşti fluture, fii foarte atent.

aforism de Boris Marian Mehr (19 noiembrie 2001)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred în coincidenţe, dar cred că există un destin şi cred că vom descoperi că am trăit toată această perioadă într-o anumită vecinătate cu Cineva, pe care nu se poate până la urmă să nu-L recunoaştem. El stă liniştit, aşa, ca într-un fotoliu şi priveşte această evoluţie a noastră. După cum cred că în anumite momente nimic nu ar fi dacă moarte nu ar fi. Parafrazându-l pe Marin Preda, "Dacă dragoste nu e, nimic nu e".

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea

Au primit-o în pustiu. A luat-o Iosua,
A dat-o bătrânilor, înţelepţilor, profeţilor,
Că şcolerii nu aveau timp de aşa ceva.
Înlătură subordonarea, scria în carte.
A venit istoria şi a făcut isterie – cum fără subordonare?
Zidarii au spus – facem un zid în jurul ei.
Adevărul nu a fost încântat. Ne-a liniştit Şimon.
Păstraţi realitatea, meditaţia, rugăciunea, iubirea.
Ne-am liniştit. Dar nu pentru multă vreme.
Antigonos a spus – nu aştepta răsplată.
Dar noi am aşteptat, am primit ce am meritat.
Iose a spus şi el, nu te-nveli cu înţelepciunea altuia, gândeşte.
Am gândit, dar nimic n-a ieşit.
Au venit sute de înţelepţi, le-am sărutat picioarele.
Am înţeles – realitatea şi autoritatea nu se potrivesc mai deloc.
Vorbele nu sunt Adevărul. Realitatea e mult mai vicleană.
Învăţătura care nu sporeşte scade. Altfel unde s-ar duce proştii?
M-am uitat în jur, eram singur. O barbă lungă şi albă îmi acoperea pieptul.
Doamne, inima unde este? Aici, ciripi o pasăre.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de stâncă

Un om visa să fie iubit, a aşteptat trei secole,
s-a transformat într-o stâncă, la el veneau păstorii
să-şi cânte aleanul, oile erau vrăjite, cândva
erau doamne de curte, iubiţi cu duiumul se adunau în jurul lor,
dar vraja a căzut, ciulini, copăcei timizi se căţărau pe blocul de granit,
un enorm diapazon este timpul, îi răspunde orchestra morţilor timpurii,
în jurul lor a crescu o colivie verde, păsările o ignorau, ştiau ceva,
astfel este şi inima ta, Krimhilda, puţini cunosc povestea,
din ceruri plâng femei despletite, armăsari cu sunet de vioară
trec la intervale precise, precum fugile lui Bach,
I trust, I make myself obscure, dar tu, inginerule,
Nu te speria, totul merge ca pe roate, până la prăbuşire,
Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze im Ofen,
În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare,
Aşa trăieşte poetul, din moarte în moarte, din viaţă în viaţă,
Ca astrul solar. Doar atât.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de matrice în fuior

Fluture din fluture,
cel viu răsarit
din cel mort
în petale căzut
într-un zbor spre infinit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi singur, sub lumina lămpii, cu o carte deschisă înaintea ta şi a purta, astfel, convesaţii cu oameni din generaţii trecute... O astfel de plăcere nu are egal.

citat din Kenko Yoshida
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!