La o carte, originea nu este indiferentă, nici destinația, poate mai ales destinația. Cartea, în înfățișarea căreia transpiră câte ceva din preferințele sufletești a celui care a scris-o sau în înfățișarea căreia se manifestă dorința de a fi pe placul cititorului, este în tot cazul mai interesantă decât cartea rece, turnată după un model uniform. Este mai interesantă, fiindcă își îndeplinește mai bine scopul.
citat din Constantin Rădulescu-Motru
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre cărți, citate despre suflet, citate despre indiferență sau citate despre dorințe
Citate similare

Cartea este un sprijin, o mângâiere, un îndemn. Este câte una căreia îi datorezi cât și celui mai bun învățător. Ba chiar care-ți este cât ți-au fost părinții și cei mai buni.
citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre învățători, citate despre educație, citate de Nicolae Iorga despre educație sau citate de Nicolae Iorga despre cărți
Iată cartea cea mai stranie, în ochii noștri, pe care am scris-o, cartea care este cea mai puțin personală. O carte lugubră, care mai mult ne mâhnește decât ne îngrozește și care ne-a umplut de tristețe tot timpul cât am lucrat la ea. Astăzi, este ca un mort întins pe năsălie pe care suntem zoriți să-l scoatem afară... Ce este cartea aceasta? Într-adevăr, nu știu și aștept, cu o anumită curiozitate, părerea altora.
citat din Jules de Goncourt
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate despre timp, citate despre prezent, citate despre ochi sau citate despre moarte
Biblioteca este pista de decolare, iar Cartea este Mașina Timpului prin intermediul căreia oricine poate călători, după dorință, în trecut, prezent sau viitor.
aforism de Mihai Cucereavii (19 mai 2015)
Adăugat de Mihai Cucereavii

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre viitor, aforisme despre timp, aforisme despre prezent, aforisme despre dorințe, aforisme despre cărți sau aforisme despre biblioteci
Fiecare grup își are părerea sa în bloc, căreia toți i se supun tocmai cum și la turmele de oi este un clopot la al cărui sunet se adună toate oile laolaltă.
Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sunet sau citate despre oi
Efectul unei cărți asupra noastră este real doar atunci când simțim nevoia să-i împărtășim intriga: să iubim când personajele iubesc, să plângem când eroii suferă sau mor.
Practic, dacă nu simțim toate acestea, poveștile rămân în starea lor latentă, adică litere moarte.
Cartea nu aparține nimănui. Nici celui care a scris-o, nici celui care o citește sau o cântă.
Desigur că Cioran este Cioran. Apoi devine Camelia când Camelia îl citește. Ioan, Tudor sau Filip când este citit de aceștia.
Noi suntem povestea cărții. Cartea suntem noi!
Când cineva îmi spune că îi place cartea mea și mă întreabă dacă o poate cânta, este uimitor pentru mine. Un scriitor scrie pentru ca alții să citească și să lase o moștenire.
Tot ceea ce scriu aparține oamenilor, eu sunt doar curatorul!
finalul de la Insomnii în alb-negru de Camelia Oprița (2007)
Adăugat de Catalin Angelo Ioan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre muzică
- citate despre iubire
- citate despre scriitori
- citate despre plâns
- citate despre moștenire
- citate despre lectură
- citate despre eroism
- citate despre devenire
- citate despre Ion
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cartea să nu însemne o piedică pentru spontaneitatea și gândirea personală; nici o reproducere fără critică a părerilor altora, căci în acest caz ea nimicește personalitatea celui care o citește. Cartea să amplifice și să sporească puterile spirituale ale cititorului.
citat din Iosif Gabrea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre obstacole sau citate despre gânduri
Experiențele sunt atât de multe și de variate încât călătoria pare a fi interminabilă iar destinația ne este ascunsă mereu vederii. Ce este însă minunat e că atunci când ajungi la destinația ta, ai impresia că nu ai călătorit deloc! Nu a fost decât o călătorie de aici până aici.
citat din Meher Baba
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când eram tânără, era foarte interesantă de ideea potrivit căreia putem schimba lumea în bine, dacă am colabora toți în acest sens, dar acum cred că nu este doar responsabilitatea unui artist, după cum cred că toți avem responsabilități față de lucruri diferite, indiferent ce cale alegem în viață.
citat din Gates McFadden
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre responsabilitate, citate despre viață, citate despre tinerețe, citate despre schimbare sau citate despre artă
Oamenii nu se formează decât treptat... și cineva nu-i poate judeca decât după ce cunoaște «curba» completă a vieții lor, după ce știe nu numai ce dânșii au fost, ci mai ales ceea ce ei au devenit.
Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cunoaștere
Pentru un scriitor, succesul nu trebuie să însemne numărul de cărți vândute, ci problemele pe care reușește să le ridice în mintea cititorului. Dacă acesta, după parcurgerea paginilor și așezarea cărții la loc în raftul de unde a luat-o rămâne bulversat fie și pentru câteva minute în urma lecturii, atunci autorul și-a atins scopul, iar cartea pe care a scris-o își va fi meritat locul în bibliotecă.
Mihail Mataringa (16 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre succes, citate despre numere, citate despre minute sau citate despre biblioteci
Viața de zi cu zi este "cartea" cu ajutorul căreia învățăm cele mai multe lucruri.
Diana Trusca
Adăugat de Diana Trusca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură sau citate despre ajutor
Scopul este cel spre care se tinde. Direcția este ceea ce ne face să ajungem mai ușor la scop. Căci oricine urmărește un scop își conduce acțiunea după el și cine se îndreaptă mai perseverent spre capăt ajunge mai repede. Căci există bunuri spre care nici chiar mai multe mișcări nu produc un avans prea mare, pe când altele aduc cu efort puțin roade bogate. Deci, ceea ce trebuie distins și mai ales este ceea ce este mai util. Căci toate cele mai utile sunt mai bune și fiecare lucrare trebuie judecată după roadele sale. Fiindcă mulți nu au acest discernământ, au depus mult efort și au avansat puțin, pentru că au avut ochiul îndreptat doar exterior, spre înfățișarea lucrării, și nu interior, spre rodul virtuții. În fapt, ei se bucurau mai mult să facă lucruri mari decât să se exerseze în cele folositoare și le-au preferat pe cele prin care puteau fi mai degrabă admirați decât îndreptați.
Hugo de Saint-Victor în Meditații spirituale
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre perseverență, citate despre mișcare, citate despre existență, citate despre bogăție sau citate despre admirație
- carte
- Cartea este un produs complex. Privită material, ea este un număr de foi scrise sau tipărite, reunite în volum. Dar cartea este, în primul rând, un fruct al minții omenești.
definiție de Mircea Tomescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tipografie sau citate despre fructe

Când tu sau eu, luăm o întâmplare ca fiind un dezastru absolut, pentru Dumnezeu poate fi un un fapt minor care va trece curând. El vede viețile noastre tot așa cum noi vedem un film după ce am citit cartea. La cinema, când ceva rău se întâmplă, simți cum cei de lângă tine tresar, speriați. Absolut toți, mai puțin tu. De ce? Pentru că tu ai citit cartea și știi că eroii cei buni vor reuși în final. Dumnezeu îți vede viața cu aceeași încredere și calm cum ai văzut tu filmul. Numai că... El nu doar că a citit cartea: El a scris-o!
citat din Max Lucado
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre filme, citate despre încredere, citate despre sperieturi, citate despre sfârșit, citate despre religie sau citate despre Dumnezeu
Unui pseudoautor: cartea mea și "cartea" ta
La patru ani o dată eu scriu o carte, una,
Nu cinci pe an, ca tine, ce plagiezi întruna,
Dar cartea mea e mândră că plagiată nu-i,
Nu e nici agramată, nici plină de prostii!...
epigramă de George Budoi din Plagiere și plagiatori (2011)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre plagiat, epigrame despre cărți, epigrame despre prostie sau epigrame despre mândrie
Prin personalitate înțelegem o îmbinare de factori sufletești, care mijlocesc o activitate liberă după norme sociale și ideale.
citat clasic din Constantin Rădulescu-Motru
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre libertate sau citate despre idealuri
Care este originea reală a mâniei mele? Este egoul care își apără teritoriul sau este ceva care își are originea în dorința de bunăstare a tuturor?
citat din Jean Leloup
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre apărare

Atitudinea este mult mai importantă decât trecutul, decât educația, decât banii, circumstanțele, eșecurile sau succesele, decât ce cred oamenii despre noi, sau spun, sau fac. Este mult mai importantă decât înfățișarea, înzestrarea, sau talentul. Ea poate face o prietenie... o biserică... o casă. Ea poate întemeia o religie, și Îl poate chema pe Dumnezeu să vină în sufletul nostru. Minunat este că avem în fiecare zi o șansă în ce privește atitudinea pe care o vom adopta în acea zi.
citat din Charles Swindoll
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție, citate despre trecut, citate despre talent, citate despre prietenie sau citate despre eșec

Cartea îndeplinește nu numai minunea de a ne pune în contact cu semenii noștri în timp și spațiu; cartea îndeplinește fapte de mirare de a ne face să trăim în afară de minciuni, nedreptate și prejudecăți. În aceste urme sacre în care poeții și cugetătorii și-au închis inimile, găsim acea putere fără moarte care mișcă umanitatea înainte de progresul ei necontenit.
citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre spațiu și timp, citate despre prejudecăți, citate despre poezie, citate despre minciună sau citate despre inimă

O carte o poveste
Citesc din cartea scrisă pentru mine...
Povestea noastră poate fi uitată?
Mă săcăie - ceva nu este bine,
E-o parte, undeva, necercetată.
Să fi greșit ceva la începuturi?
Să fi-nceput nainte de prefață?
Nu, n-am greșit, iar primele săruturi
Au fost mult mai târziu, spre dimineață.
mi-erai în brațe, am dansat sub lună,
Pe-o muzică-n poveste derulată...
Citesc din carte... e atât de bună!
Nu are lipsuri. Nici "A fost odată".
Și-atunci? Cum pot să uit o carte care,
Ajunge la final, fără-o furtună?
Ar fi a frumuseții profanare:
O viață de poveste, împreună.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele: