Allsop Arms - Londra

Atârnă cercei la urechi, degeaba
Se împrăştie un zâmbet pe buze
Privirea izvorăşte plăcută din ochi
Iar şuviţele atârnă obtuze.
Împrejurul urechii un mic rotocol
Sub carpetă nevăzuţi se-aud paşii
s-a uscat noroiul...
ploii îi vine să se-agaţe din nou
Să se-aştearnă pe umeri si buze.

Ţi se vede doar ceafa şi umărul drept
Cum te-apleci să îneci în pahare
Clăbucii de spumă şi dorul din piept
Care cum te apleci, cum tresare.
Întoarsă cu spatele în negru închis
Laşi timpul să curgă-n neştire
Nu mi-ai spus nici o vorbă,
Nici o vorbă n-am zis
Am vorbit doar c’o simplă privire.

În urmă se-nchide uşa cu arc
Cauciucuri se-nvârt pe şosele
Cu aripe-ntinse mă cocoţ în înalt
Ca apoi să cobor dintre stele.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Ai vorbit vreodată înainte de clipa aceea in care ai spus prima vorbă?
Oare din ce eşti alcătuită tăcere
dacă nu din vorbele gândurilor
conversând fără să spună nimic...
Cât de gălăgioasă poţi fi!
Pardoxal,
când mă gândesc la tine
te văd cu păr lung...
Cine-a'ndrăznit să te rostească altfel?
Să te schimonosească
De fiecare dată când te cheamă.
Plăcută eşti imenso
Dar pleacă,
Te rog, pleacă!
Lasă-mi doar zgomotul
Ce ţi-l fac paşii.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea ştie paşii mei
Şi aeru-mi citeşte gândul.
Atârnă sus, ca doi cercei,
Doar dorul meu şi vântul.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa ce a readus iubirea

Credeam că frumuseţea-i trecătoare,
Că totul vine pentru a pleca,
Lăsând în urmă gândul care doare,
Când clipele dispar în urma mea

Dar chiar în, poate, ultima mea clipă
Ai luminat prin zâmbet paşii mei,
Purtând pe umeri dulcea ta aripă
De înger, ce tristeţea poţi să iei

Mi-ai dat în dar sărut, o vorbă care,
A readus tot ceea ce pierdeam,
Din ochi mi-ai dăruit o desfătare,
Pe care, sincer, nu o mai ştiam

Primeşte-mă în braţe, mă răsfaţă,
Să te respir adânc, neîncetat,
Să transformăm ce-a mai rămas din viaţă
În amintiri, mereu de neuitat

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

introspecţie

Fiule te du la muncă
de cu zori până-n apus
fiul îşi priveşte tatăl
şi se-ntoarce pe călcâie
cuvântând:
-sigur tată, chiar acuma
voi porni precum ai spus-
i-a răspuns pe loc băiatul
dar apoi nu s-a mai dus.
Ce’lalt fiu aude şi el
glasul tatălui chemând
nu mă duc – răspunde aspru -
ce-s eu, slugă sau stăpân?
Dar apoi căzând privirea
i-a părut rău şi s-a dus
chiar dacă pe dos a spus.
Care zici, întâiul oare,
Sau cel răzvrătit la vorbă?
Care crezi c-a dat dovadă
Pân’ la urmă de-ascultare?
Tu cu care semeni,
Spune!?
Iată marea întrebare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dreptul Tău să taci...

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu eşti prina vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlharul din mine

Eu ştiu ce-nseamnă să stai şi să rabzi
Şi apoi de nevoie să furi
Eu ştiu cum e privirea să cazi
Legat la mâini urechile să vrei să le-astupi
Când ei te condamnă, şi tu te condami
Osândă de lemne şi palme şi cui.
Eu ştiu cum e să simţi doar dispreţ
De la oameni cu vază, de la oameni de rând
Sub soarele amiezii, nemilos şi el, crunt
Cu palme izvoare, picioare şuvoi
Să simţi cum te stingi, tremurând.
Eu ştiu.
Ştiam să mă rog, dup’o vreme am uitat
Un susur de vorbe şi-o faţă cu spini
A trezit îm mine un freamăt, un geamăt, un chin.
Se ruga pentru ei – călăii, tâlharii
Cerea pe şoptite iertare
Şi n-am mai putut,
Tâlharul din mine murea
Dar nu sub osânda adusă de ei.
L-a omorât privirea Lui blândă
Şi vorbele frânte
Acolo pe cruce în mine,
Tâlharul murea-n ochii mei.
O vorbă am spus, o vorb’a credinţei
Nevinovatului ce murea lângă mine
Vântul bătea printre fluierele picioarelor mele zdrobite
Eu ştiu cum e dup’o viaţă trăită’n osândă
O vorbă răspuns să-ţi aducă iertare
Să mori înviind...
Condamnarea din urmă
Să fie un drum spre salvare.
Eu ştiu cum e...

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mirare

Îmi arde inima în mine
Cum arde febra lui pe tâmple
Fără de pată mi-a slujit
Mulţi ani curaţi...
Şi-acuma s-a îmbolnăvit.
Dar nu-ndrăznesc să-L chem la mine
Şi i-am trimis pe ai lui Iacov
Cum arde inima-n nădejde,
Că ei au zis c’a zis că vine.
Dar ce rost are osteneala?
Daţi fuga prieteni pe alee
Şi-i spuneţi doar ca să şoptească...
Că şi eu sunt sub stăpânire:
Şi când zic unuia se duce
Şi când zic vino, iute vine
Ascultă fără să crâcnească!
Să zică doar o simplă vorbă
E plânsul meu şi a mea rugă
E tot ce-l rog pentru-al meu prieten
Căci El e domn iar eu sunt slugă.

Iar Domnul se opreşte-n stradă
Mirat grăieşte spre-a lui Iacov:
De multe zile sunt cu voi
Şi nu ştiu cum e cu putinţă
c-am căutat şi n-am găsit
de ani, în voi asemenea credinţă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de mai

Cu o privire şi un zâmbet
Mi-ai intrat direct in suflet!
Cu o vorbă şi un cuvânt
In gânduri mi te-ai cuibărit...
Cu gesturi tandre, delicate
Mi-ai dăruit inima, ca pe o floare.
Cu sclipiri de voie bună
Mi-ai furat inima-mi toată
Cu râsete şi bucurie mi-ai adus şi fericire
Toate acestea ce-or însemna?
Cred că e doar Iubire, Draga mea!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus că...

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Şi nu-nţeleg de ce mă amăgeşti;
Ţi-am cerut doar un pic din clipele infime
Ce poţi să-mprăştii din surplus ce risipeşti.

Mi-ai spus că nu mai eu sunt, unic,
Când stai să-ţi mângâi catifeaua-ţi, cu asperitate,
Din ce-am muncit pe brânci, cu mintea sputnic
În carnea miocardului... ce timpu-mi bate.

Mi-ai spus că te-am umplut, eu, de iubire
Din zile, nopţi în ore cu secunde
Ce n-au trecut, că-ţi sunt o pururi împlinire
Ce-o plimbi în gând, n-o regăsind oriunde.

Mi-ai spus că, totuşi, dragoste oboseşte
Tot alergând-o tur ca-ntr-o ştafetă
Cu dus-întors... Şi nu se dăruieşte,
Lăsând doar dâră de parfum ca o cometă.

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Cu trup şi suflet cast ca de fecioară,
Căzând ca picătura ploii care vine
Din basmul voalului de nori... ce timpul zboară.

Mi-ai spus că numai tu ştii ce-i iubirea;
Ce nu-i o dragoste din caldul de cearceaf,
Oricât de dalb îl minţi cu primenirea...
Şi cu petale presărându-l în perdaf.

Mi-ai spus că tinereţea se perimă
Mai mult decât o carte nouă, de eseu,
Ce nu-i citită doar de frică sau de vină
Să n-o-nvechim... Cum coniacul la antreu.

Mi-ai spus că mi te dai numai o dată,
Ce-ar face parte de-un blestem definitiv
De-o viaţă... ce te-ar face-o desfrânată,
Ca şi când tot e doar un "nu"... afirmativ.

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Şi tremur tot de frica ne-mplinirii,
De repetiţii-n gând, la buze de rubine...
Se-aude-un pas!? E dansul săvârşirii!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puella Mea (fragment)

Are un trup foarte frumos,
Plin de iubire, graţios
Şi e făcut, să nu te miri,
Din fildeş şi din trandafiri.
Părul ei creţ, desăvârşit
Doar pictorii care-au murit
Pictau pe cap la îngeraşii
Care în slavă îşi poartă paşii.

Pe gâtul fin şi minunat
Un chip plăcut e aşezat
Cu ochi şi buze pe măsură,
Care alcătuiesc o gură
Pe care-un zâmbet uşor creşte
Precum o floare ce-nfloreşte,
În timp ce-n ochi se-aude uşor
O pasăre cântând cu dor.

Iar de pe umerii săi mici
Cum nu s-au mai văzut pe-aici
Atât de netezi şi plăcuţi
Precum copacii abia crescuţi,
Atârnă braţele-i uşoare
Cu încheieturi ce-ar vrea să zboare.

Mai rar aşa femei finuţe,
Căci mâinile îi sunt drăguţe,
Ca nişte flori imaculate,
Atâta sunt de delicate.

poezie de E.E. Cummings, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final neterminat

N-am apucat să-ţi spun nici bun rămas,
Iar vorba mea s-a-nchis într-o tăcere
Ce doar un om ce nu mai are glas
Mai ştie s-o înece în durere...

Şi nici privirea mea de la sfârşit
N-am apucat să-ţi las în amintire,
Iar ochii mei au plâns un plâns mocnit
Ce doar un orb îl vede în simţire...

N-am apucat să-ţi mai ating obrazul
Şi nici măcar o buză să-ţi sărut,
Dar în urechi am auzit curajul
Să te iubesc şi orb, şi surd, şi mut...

Şi nu mai e nevoie să mă mint,
Oricum eşti dispărută-n depărtare,
Pentru că am rămas cu tot ce simt
Şi-mi place cum iubirea ta mă doare...

poezie de Florin Răileanu (13 mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu... timpul

Stătea de vorba cu timpul,
însă,
nici el, nici timpul,
nu ziceau nimic...
se înţelegeau doar
din priviri...
şi din amintiri...
răsfoind prin albumul
cu fotografii...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ia loc, te rog! Doar nu eşti pedepsit.
Mihai: Mda... E drăguţ aici, la tine!
Lucian: Mihai, rezervele noastre sunt toate la fel, cel puţin din punct de vedere al dimensiunilor, nu există nici o diferenţă între ele.
Mihai: Ştiam asta. Dar nu la dimensiuni mă refeream. Îmi place cum ai aranjat-o. E foarte plăcut. Ai creat o atmosferă... intimă! Plăcută!
Lucian: Păi... Ce să-ţi spun?! Am încercat să-mi fac şederea aici cât mai plăcută, confortabilă. Dar hai să abandonăm subiectul ăsta! Nu cred că mi-ai cerut să venim într-un loc mai retras, doar ca să discutăm despre confortul sau aspectul rezervei mele.
Mihai: Asta aşa este.
Lucian: Atunci, care-i problema? Ai vorbit cumva cu ea? Ţi-a spus?!
Mihai: Să vorbesc?! Despre ce?! Şi cu cine?
Lucian: Cum adică despre ce şi cu cine?! Cu Ly, bineînţeles! Despre originea ei terestră. Ţi-a spus cumva adevărul?
Mihai: Ah, nu... Despre asta credeai că ar fi vorba?! Nu, îmi pare rău, n-am reuşit să discut cu ea despre acest subiect. Iar ea nu mi-a spus încă nimic din proprie iniţiativă, deci, n-am adus deloc vorba despre aşa ceva. Nici n-am încercat măcar.
Lucian: Nu?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negoţul

Aştepta, sus, pe bancă
E drept că pe munte.
Oricine-ar fi putut vedea că în creştet de munte
Nu era nici o bancă
Doar pietre cu spăteaza albastră
Făcută din nori
Ar fi zis că-i ciudată’ ntâlnirea
Pe care şi-au dat-o.
Cu sângele prin vine
Stătea şi’aştepta
Când alerga, când se plimba
Cărarea a fost lungă şi clară
Iar pietrele ferme, în scară.
Era noapte afară şi stele
Şi încă n-a venit celălalt
Şi n-a avut loc nici un schimb de cuvinte
Nici o fecundare de’nţelesuri în minte
Nici o lipsă umplută, nici o moarte de stea.
Încă singur pe bancă el stătea şi-aştepta
Ciudatul negoţ de cuvinte
Cu buzunarele goale
Fără hârti cu fire de argint
Fără daltă sau peniţe înfipte’n culoare
Pe bancă
Pe munte
Pe cer,
Negoţul e soare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

replica

Ai făcut altar din două lemne şi-ai legat iar cerul de pământ
Te-ai făcut o punte peste stele, legământ semnat în sânge sfânt.
A tremurat pământul de groaza poverii ce-o purtai pe umeri goi
Judecătorul şi-a rostit osânda. Te-a legat de moarte cu un cui;
Iubind, spre răsărit Tu ai întins o mână
Iar cealaltă s-a încleştat de-apus
Coroană de sârmă înghimpată, ca gard peste frunte ţi-au pus.
Le-a fost frică de ce era după
Si dop de piatra la gură au adus
Cuvintele şi-au revărsat ecoul
Dând piatra in lături
Fără vorbă
Ai spus mai mult decât tot ce s-a spus.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut!

Aş fi vrut să mă laşi
să-ţi dau mai mult
din sufletul meu,
risipit fără noimă.
Aş fi vrut să odihnească
pe umerii tăi,
sau să stea ascuns
în buzunarul
de lângă inima ta.
Aş fi vrut să călătoresc
cu ţine în fiecare secundă,
să ascult ritmurile
inimii tale.
Aş fi vrut să-mi umpli
timpul flămând,
dintre două clipiri
cu zâmbetul tău,
cu licărul din privire.
Aş fi vrut să sărut cu
buze fierbinţi
seninul dintre noi,
să mă năucească
mireasma ierbii
de sub noi,
în care plonjau
aripile speranţei.
Doar că timpul
nu a ţinut cu noi
şi a rămas surd şi mut.
Aş fi vrut!...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit

Mi-am propus să uit de tine,
Însă tu nu mi-ai greşit,
M-am gândit c-ar fi mai bine,
Nu ştiu cum, doar am simţit...

Nu mi-ai spus nici vorbe grele,
Nu mi-ai spus nici vorbe dulci,
Dar visam să se-mplinească
Gânduri ce-ai şoptit atunci...

Nu mi-ai dat priviri de bine,
Însă nici priviri de rău,
Mi-as dori să îmi plimb ochii
O secunda-n gândul tău...

Nu m-ai lovit niciodată,
Dar nici nu m-ai mângâiat,
Mi-ai fost doar o simpla fată,
Ţi-am fost un simplu băiat?

Ori m-agăţ de-acele vorbe,
Ori tu încă simţi ceva,
Nu m-ai săruta pe buze
Dacă n-ai simţi ceva.

De-am fi puşi faţă în faţă,
N-ai putea mărturisi,
Sentimente, gânduri, vise,
Niciodată nu le-om şti.

Mi-am propus să uit de tine,
Pentru că nu am de-ales,
Ai fost mereu lângă mine,
Însă nu te-am înţeles..

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!