Nu te voi uita, niciodată (In memoriam)

Streiul e râul cel fain, de zei dăruit,
Unde-o comoară, ascunsă-n adânc,
Nu a fost îngropată, să piară-n zadar!
Nu s-a pierdut, nici furat, nici vândut,
Comoara sargetă, adunată de dac,
Viu şi etern a trecut, s-a-ntrupat,
În oamenii vajnici ai străbunului Strei!

Acolo-n Petrosul sargetic din munte,
Streiul cel sarg m-a născut, spre cuvânt...
M-a-nvăţat să iubesc şi iubirea s-o strâng,
Să-ntregesc, din întreg, mai întregul!

Voi rămâne aici, lângă Streiul cel sarg,
Ca-n frumos, mai frumosul să-şi verse!
Şi să curgă prin mine spre semeni, mai pur!

poezie de Iulia Mirancea (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide-ţi iubirea

Streiul e râul frumos dintre munţi!
Vine din străfund cu susur şoptit,
Să-ţi transmită speranţă, nobleţe!
Drumeţule bun, pe-acolo de treci
Îngenunchează smerit, ca să-l guşti,
Să-l cugeţi în gând, la pieptu-ţi să-l strângi!

poezie de Iulia Mirancea (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Streiule..., Streiule...! (comemorare eternă)

Streiule cast, ce cobori din cuvânt!
Streiul meu bun, ce răzbeşti dintre munţi!
Şi voi, făpturi dragi, ce, din veci, dăinuiţi
De-a lungul, de-a latul Streiului sfânt!
Sunteţi în mine, cât sunt şi, cât nu voi fi!
Sunteţi locurile pure ale acestui Pământ!

Pe Pământ, nu e frumuseţe mai pură
Nici şoaptă mai caldă, tăcere mai sfântă...!
Pe Pământ nu e plânset, de dor, mai durut!
Streiule cast, ce ai fost, eşti, vei fi
Nu te-am uitat, niciodată, Streiule bun!
Ai fost sensul meu, cât am fost... pe Pământ...
Streiule... Streiule... cât mă dori, când te cânt...

poezie de Iulia Mirancea (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzia

din măreţia unui munte o piatră albă s-a desprins
îndrăgostită fiind de râul ce tandru mâna i-a întins

şi-alunecând spre valea largă iubindu-l sub sclipiri de soare
ea a crezut că-l însoţeşte pân-la sfârşit... până la mare

dar râul a uitat-o-ndată vrăjit de-o salcie pletoasă
întinde zâmbetul pe apă, ascunde piatra credincioasă

rămâne astfel îngropată iluzia unei iubiri
ce s-a născut în vârf de munte şi-i adormită -n amintiri

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este singura cantitate care nu are etalon pentru spaţiu şi timp; Ca acţiune, ea nu poate avea diateză conjunctivă (să te iubesc), nici mod optativ-condiţional (aş vrea), nici interogaţie (mă iubeşti?); unicul său standard este superlativul absolut: Te iubesc veşnic!

Iulia Mirancea (5 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Cu mult mai cufundat în gânduri
Pe-acelaşi drum el s-a pierdut;
N-a mai surâs ca-n alte rânduri...
Ah! pentru ce a mai trecut?

E poate mâniat pe mine:
Inima-i rece s-a făcut?
N-am turburat visări senine...
Ah! pentru ce a mai trecut?

Şi la fereastra mea, privirea
Azi întristată s-a pierdut,
Poate nu s-a răcit iubirea...
Că de ce oare a mai trecut?

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Cu mult mai cufundat în gânduri
Pe-acelaşi drum el s-a pierdut
N-a mai surâs ca-n alte rânduri...
Ah, pentru ce a mai trecut?

E poate mâniat pe mine:
Inima-i rece s-a făcut?
N-am turburat visări senine...
Ah, pentru ce a mai trecut?

Şi la fereastra mea, privirea
Azi întristată şi-a pierdut
Poate nu s-a răcit iubirea...
Că de ce oare-a mai trecut?

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

cu mult mai cufundat în gînduri
pe-acelaşi drum el s-a pierdut
n-a mai surîs ca-n alte rînduri...
ah, pentru ce a mai trecut?

e poate mîniat pe mine:
inima-i rece s-a făcut?
n-am turburat visări senine...
ah, pentru ce a mai trecut?

şi la fereastra mea, privirea
azi întristată şi-a pierdut
poate nu s-a răcit iubirea...
că de ce oare-a mai trecut?

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s

Nu-s nici hoţ... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.

Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.

Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aş rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.

Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverşunare,
Să te culc lângă izvor
Şi să te înalţ spre soare.

Nu-s beţiv... nici păcătos,
Cred în dragoste şi-n vise,
Dar iubesc tot ce-i frumos,
Chiar dacă-mi sunt... interzise.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr dăruit e inimă de copil

Prieten al meu, fericit ai să fii,
Un măr de-ai primit, să-l închizi în surâs!
Şi pe urmă, întreg, să-l dai celor dragi...
Apoi, să-l păstrezi în cuvânt... şi-n destin!

Un măr e-un cuvânt, celui singur, căzut,
E darul din suflet măreţ, nevăzut!
Stropul de viaţă unui om însetat...
E braţul întins unui semen iertat!

Un măr e surâsul închis într-un vis,
E cuget, destin, când iubeşti ce ţi-e scris!
Dăruieşte-l! Prin el vei fi fericit...
Inimă de copil e un măr dăruit!

poezie de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine Sunt

Sunt înger rănit al speranţei ucise,
Sunt demon iubit de femei interzise,
Sunt copilul de ieri, rebelul de azi,
Sunt comoara ascunsă-n pădurea de brazi.

Sunt mierla pierdută în lanul de grâu,
Sunt izvorul din munte ce curge spre râu,
Sunt doina de jale, haiducii o ştiu,
Sunt şaua de roib lăsată-n pustiu.

Sunt nimicul de om, sunt nimicul de lut,
Sunt ziua de ieri... deci, timpul trecut,
Ce scurtă e viaţa aici pe pământ...
Doamne prin tine am aflat cine sunt.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre eternitate

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
încep să simt a timpului povară,
dar tot a mai rămas câte ceva
de adunat din clipele ce zboară.
Abia acum, privind înspre trecut,
găsesc minuni prin amintiri uitate,
o, Doamne, dacă-atunci aş fi ştiut
să le adun şi să le gust pe toate!...

Mult prea grăbit prin viaţă, uneori,
mizând pe şansele ivite-n cale,
nepăsător treceam pe lângă flori
fără-a gusta mireasma din petale.
Nu mă opream sub falnicii copaci
ce străjuiau poienile sihastre,
cuprinşi de vraja norilor gonaci
pe căi deschise-n bolţile albastre.

Şi prea puţin, în râul de cleştar,
mi-am odihnit tăcerile rebele,
pentru-a primi nepreţuitul dar
privind adânc minunile din stele.
Nici vraja focului, trosnit în jar,
nu am ştiut s-o gust pe îndelete,
prea obosit la munca în zadar
dormeam adânc cu faţa la perete.

Acum, prin umbra anilor trecuţi,
mai regăsesc şi stropi de neuitare,
în praf de aur magic prefăcuţi
pe-altarul sfânt al noilor tipare.
Renasc la umbra unui vis frumos
mi-aduc în suflet clipele ratate,
le regândesc, pentru-a pleca pios
spre ce presimt a fi - Eternitate.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre eternitate

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
încep să simt a timpului povară,
dar tot a mai rămas câte ceva
de adunat din clipele ce zboară.

Abia acum, privind înspre trecut,
găsesc minuni prin amintiri uitate,
o, Doamne, dacă-atunci aş fi ştiut
să le adun şi să le gust pe toate!...

Mult prea grăbit prin viaţă, uneori,
mizând pe şansele ivite-n cale,
nepăsător treceam pe lângă flori
fără-a gusta mireasma din petale.

Nu mă opream sub falnicii copaci
ce străjuiau poienile sihastre,
cuprinşi de vraja norilor gonaci
pe căi deschise-n bolţile albastre.

Şi prea puţin, în râul de cleştar,
mi-am odihnit tăcerile rebele,
pentru-a primi nepreţuitul dar
privind adânc minunile din stele.

Nici vraja focului, trosnit în jar,
nu am ştiut s-o gust pe îndelete,
prea obosit la munca în zadar
dormeam adânc cu faţa la perete.

Acum, prin umbra anilor trecuţi,
mai regăsesc şi stropi de neuitare,
în praf de aur magic prefăcuţi
pe-altarul sfânt al noilor tipare.

Renasc la umbra unui vis frumos
mi-aduc în suflet clipele ratate,
le regândesc, pentru-a pleca pios
spre ce presimt a fi - Eternitate.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii îşi iubesc enorm propria persoană. Societatea distruge această iubire, religia o distruge - dacă oamenii s-ar iubi pe sine, pe Iisus Hristos cine l-ar mai iubi? Dar pe preşedinte? Dar pe părinţi? Iubirea copilului pentru el însuşi trebuie deturnată. El trebuie condiţionat să-şi îndrepte iubirea spre obiectele, lucrurile şi persoanele aflate în afara lui. Acest lucru îl face pe om foarte sărac, pentru că iubirea faţă de ceva exterior lui - Dumnezeu, Papa, tatăl, soţia, soţul, copiii - îl face dependent de acel obiect al iubirii lui. Devii al zecelea pe listă în propriii ochi, un cerşetor.
Te-ai născut împărat, fericit cu tine însuţi. Dar tatăl tău vrea să-l iubeşti pe el, mama vrea s-o iubeşti pe ea. Toţi cei din jurul tău iubesc pe altcineva, ca şi tine. Ce lume nebună! Fiecare încearcă să iubească pe cineva, când de fapt nu are nimic de dăruit! Şi nici celălalt nu are. De ce se ceartă îndrăgostiţii, se hărţuiesc şi se agasează unule altul tot timpul? Motivul este simplu: nici unul nu reuşeşte să-şi ia ceea ce doreşte. Amândoi sunt goi, amândoi sunt cerşetori.

Osho în Cartea despre barbati
Adăugat de Bordea Andreea Anca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt fiul tăcerii

Despre patrie nu pot spune nicicând
a fost odată ca niciodată o ţară
gura de rai m-a-nvăţat primul cuvânt
din limba română nu mă poate da nimeni afară

N-a fost odată ca niciodată o ţară
nu m-am născut la tăcere-n braţe
pe cei care tac tăcerea-i omoară
pe mine tăcerea n-o să mă-nhaţe

Nu m-am născut la tăcere în braţe
gura de rai m-a-nvăţat primul cuvânt
n-o fi şi viitorul un joc de paiaţe
despre patrie pot spune oricând

Mamă şi fiică mi-e ţara
şi ard pentru ea în iubire ca para

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt fiul tăcerii

Despre patrie nu pot spune nicicând
a fost odată ca niciodată o ţară
gura de rai m-a-nvăţat primul cuvânt
din limba română nu mă poate da nimeni afară

N-a fost odată ca niciodată o ţară
nu m-am născut la tăcere-n braţe
pe cei care tac tăcerea-i omoară
pe mine tăcerea n-o să mă-nhaţe

Nu m-am născut la tăcere-n braţe
gura de rai m-a-nvăţat primul cuvânt
n-o fi şi viitorul un joc de paiaţe
despre patrie pot spune oricând

Mamă şi fiică mi-e ţara
şi ard pentru ea în iubire ca para

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

Au trecut anii peste noi, străino...
Şi, deşi credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...

Au trecut anii, şi-au trecut degeaba,
Cu investiţii ce nu-şi aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.

Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Şi vor mai trece şi-alţii, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Şi nu ne vom putea adăposti...

Vor trece ani punându-ne în faţă,
Tot ce a prins, urât, viaţa din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranţă!

Vor trece ani şi nu va mai conta,
Nici cine-a fost străinul şi nici prostul.
Vor trece ani şi îşi vor cere costul.
Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie echinocţială

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu precis ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul cu tine

Ma intorceam.
Spre locul cel uitat,
parca tu reveneai...
dintre umbre,
firav,
gandul meu se-afundase-n trecut...
l-am lasat
sa mi te umble iar
printre tample...
pare-se... ca erai...
ori te-am stiut...
si ne pierdusem
iar in nopti de veghe,
auzul mi-l plecasem...
spre trecut...
simteam cum ma chemai
sa-ti fiu din nou pereche...
si iar purtat-a-m-am atunci
spre locul re-stiut numai de mine,
te-am rechemat aici,
mereu uitat
si-n sufletu-mi s-a-nchis
preaplin mormant
si iar mi te-am pierdut
ca-n si-alte dati
prin lume...
dara de-acum
oi sti und' te gasesc
si nu te-oi duce,
poate niciodata...
in locu'n care-mi pururi tu traiesti
o'ncolti'n vremi
o lacrima-mpacata...

poezie de Daniela Dina
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!