Seara

De prea multă lumină a zilei,
Se aprind licuricii,
Stele care sar comete,
Din noroi pân-la erete.
De prea multă stamină,
Cad storurile zilei,
Rămân afară,
Cu o mână, cu o cicoare...
Dar greul storurilor doare!
Nu mi-e de mine,
Nici de mână,
Ci de câmpul împreună,
Că întunericul îl plâmge
Şi-un poem e scris cu sânge!

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu viaţa m-am prins de mână

Cu optzeci de ani în urmă cu viaţa m-am prins de mână.
Împreună am pornit pe un drum nedefinit.
Deşi timpul ce-am parcurs prea repede n-a trecut,
La opzeci când am ajuns, mult prea scurt mi s-a părut.
Atunci,
În genunchi eu am căzut şi de viaţă m-am rugat
S-o luăm de la-început că nu prea m-am bucurat.
Măcar douăzeci de ani să ne mai ţinem de mână.
Să ajungem veterani, la o sută, împreună.
Iar ea, viaţa, să-mi ofere ceva mai multă iubire.
Să fiu ferit de durere, să am multă fercire.
Doar atunci ne-om despărţi. Eu să plec, ea să rămână,
Bucurii a împărţi, cu copiii mei de mână.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)

nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
şi nici
ultimele îmbrăţişări
ştiu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
mă privea Dumnezeu
de parcă
nu s-ar fi
întâmplat mai nimic
până în ziua în care
mi-a şoptit
întoarce-te în lumină şi
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
şi vei fi tu însuţi

aşa e

când răsare soarele
în oraşul din mine e lumină
multă multă lumină în amintirea
celui care a fost
tata

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâma de timp

Prea plinul din mine mă-ndeamnă acut
Să-mpart înzecit bucurii şi lumină,
Vă cer insistent o fărâmă de timp
Şi-un zâmbet de care speranţa-mi se-anină.

Prea mare e graba ce sapă în noi,
Prea mică răbdarea de a ne-nţelege,
Prea lesne cădem în gheţar de uitări,
Prea mare e ura ce fructu-şi culege.

Prea aspru e drumul pe care ideea
Aleargă să-ajungă la tine, la voi,
Prea grea este calea pe care răspunsul
Se zbate să-ajungă-napoi.

Prea harnici clădim ziduri reci între noi,
Prea iute-mpletim din spini seci o cunună,
Prea iute o punem pe-o frunte lovită
Când simplu ar fi să-i întindem o mână.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vineri

Nu-i ceaţă-n vineri:
Clădirile se-ascund
De prea multe geamuri.

Nu-i frig în vineri:
Vara se umple
De prea multă toamnă.

Nu-i ploaie-n vineri:
Norii asudă
De prea multă joi.

Nu-i vis în vineri:
Somnul se-ntinde
De prea multă noapte.

Nu-i brumă-n vineri:
Verdele plânge
De prea multă febră.

Nu-i doi în vineri:
Tu vindeci ziua
De prea mult eu.

poezie de Gabriela Chişcari (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetei Mihaela Colin, la cartea "Luminez şi aştept"

Nu ştiu unde să cat vină,
Că poştaşul nu soseşte,
Dar de prea multă LUMINĂ...
Tot ce vine se topeşte!

madrigal de Constantin Păun din Drumuri împuşcate (1999)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul zilei

Hai să fim asemeni
Cu două stele căzătoare pe cerul zilei.

Să nu permitem nimănui să ne descopere frumuseţea sublimă
Atunci când ţinând de mână pe Dumnezeu
Ardem

Într-o existenţă sacră care sfidează,
Care depăşeşte

Orice descriere a extazului
Şi a iubirii.

poezie de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrificiu şi iubire

Prea multă linişte muşcă din carne,
Răni se deshid ca floarile de lotus,
Lacrima seacă pe cer se aşterne,
Aripa de albatros cade-n ictus.

Prea multă solitudine aţine
Nevoia de-mbrăţişare dentibus,
Prea multă linişte muşcă din carne,
Răni se deshid ca floarile de lotus.

Pentru a ajunge la un bun fine,
Din datorie făurim un bambus,
Sacrificiu-i acum pură-afecţiune,
Exitus-i departe, zorii făr'apus.

Prea multă linişte muşcă din carne...

rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arestaţi urgent primăvara

Băgaţi primăvara-n dubă
e prea multă primăvară
poate trece ca o bubă
şi n-apucă să ne doară

E prea multă primăvară
puneţi florilor cătuşe
arestaţi viaţa la ţară
c-aţi prins-o murind la uşă

Orice floare-i o cătuşă
câmpul trece ca o bubă
nu-i nevoie de mănuşă
băgaţi primăvara-n dubă

Că prea multă primăvară
umblă liberă prin ţară

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii

Tu ştii.
Eu nu.
Iar între noi
Ochii se închid
De prea multă întrebare.
Şi-i gol în cârma
Cu răspunsuri.

Eu văd.
Tu nu.
Iar între noi
Mâinile se strâng
De prea multă absenţă
Şi-i stinsă vina
Cu neputinţe.

Tu stai.
Eu nu.
Iar între noi
Buzele se pierd
De prea multă-aşteptare.
Şi-i dor în suflete
Cu tremur.

Eu sper
Tu nu.
Iar între noi
Visele se scurg
De prea multă prezenţă.
Şi-i jenă-n vorbe
Cu nebunie.

Tu ştii.
Eu nu.
Iar între noi
Cuvintele se vând
De prea multă iubire.
Şi-i gol în foamea
De răspunsuri...

poezie de Gabriela Chişcari (1 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dincoace de tine

Dincoace de noapte, dincoace de stele
Înfloresc în cântec versurile mele;
Simfonii astrale, îngerii îngână,
Tatuez poeme cu Muza de mână.
Pe un braţ albastru râde o cicoare,
Dincoace de noapte, ziua ta mă doare;
Zorii se despică în sclipiri de sânge,
În braţele tale dimineaţa plânge.

Geme orhideea de atâta viaţă
Dincoace de umbre, soare o răsfaţă
Un penel sărută visul şi-l preface
În iubire pură... universul tace.
Caută, iubite, dincolo de mine
Floarea nemuririi ce dospeşte-n tine!
Ştiu că-ţi este noapte, fără Poezie,
Ştii că doar cu tine sunt Poem ce-nvie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniţi de vânturile din înălţimi; cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când şi când, rozeta, care îşi scutura seminţa coaptă, împrăştia mireasma ei în zorii unora din dimineţi. Prea multă lumină, prea multă căldură. Nopţile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut să fie veşnic noapte...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scenariul zilei

rupem dragostea ca pe o pâine caldă
aburi fierbinţi îi răspândesc mirosul
simt cum ne strângem acasă

mână în mână şi dincolo noi
cu priviri adânci
iubirea ne împacă mereu
de nu mai obosim în luptă

am pregătit scenariul zilei
mă gândesc să nu-l joc
am uitat câteva replici cu nerv
tu te zbaţi să nu împrovizezi prea mult
ca sa pară totul real fără să supere
privitorii de ocazie

învelesc în hârtie trecutul scurs
şi-l pun la păstrare
poate-mi lasă-n amintiri peste timp
câteva păreri de rău

ne îmbrâncim care să ajungă primul
pe treapta de mâine a iubirii
grăbiţi
tu doreşti să fii prima
care împarte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum plantele se înnăbuşă de prea multă umezeală şi lămpile de prea mult ulei, astfel activitatea spiritului se înăbuşă de prea mult studiu şi de prea multă materie.

citat celebru din Michel de Montaigne
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-ntre noi

În inima ta e răcoare,
S-aşterne a toamnă-ntre noi;
Mă tem să mă-ntreb "de ce oare?"...
De ce mi-e în suflet noroi?

Secunda inertă mă doare;
Mă doare privind înapoi
Iubirea-i o rază de soare
Ce nu mai răzbate prin ploi.

Prin minte mi-e vifor de şoapte,
Pe uliţă hurui-un dric,
Iubirea, doar miere şi lapte,
Se urcă să şadă un pic.

Întinde în grabă o mână
Să ţii acest dar efemer! -
O mână pe soartă stăpână,
Căci dricul se urcă la cer...

În spate,-asudată mi-e frica,
Lăsaţi îmi sunt umerii goi;
În inimi tronează... nimica.
Ce toamnă-i deja între noi...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (10 octombrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul fericirii - Nevoia de revoltă II

Cercul se strânge.
Dincoace de mine, se naşte revolta.

Mă doare pieptul
Şi ochii mă dor... glasul meu geme.
Cad lacrimi şi suspine
Tâmplele-mi zvâcnesc a evadare
Iar lumea din mine
Este prea mică,
Prea spinoasă
Şi mă doare!

Mi-e frică...

Cercul se tot adună
Ca o spirală de sârmă ghimpată
Din fier... sau din oţel
De parcă mai contează diferenţa
Când efectul este la fel.
Mă ustură palmele
De-atâta apăsare.
E o lume sferică
Încordată
Şi tare doare!

Mi-e frică...

Cercul mă striveşte
Precum o pecete îndesată cu putere
Să stea mărturie pe suflet
Ca o boală fără uitare şi fără leac
Din care răzbate un urlet
Şi multă neputinţă.
Inima-mi moare
Ermetică
Tristă
Şi iar mă doare!

Mi-e frică...

Cercul mă taie
De-mi pătrunde rece sub coaste
Să-mi vestească destinul
Pe care nu am ştiut să-l înfrunt
Şi aşa s-a născut chinul.
Simt în mine blazare
E ironică
Sfidază
Strânge...
Tare mă doare!

Mi-e frică...

Cercul e în mine
Răscolindu-mă sens după sens.
Îmi pocnesc amintirile
În explozii de-mi trezeşte auzul
Şi-mi spulberă amăgirile
În ochi mirarea apare
Şi inima revine
Năvalnică
Eliberată
Mai puţin mă doare!

Mai puţin îmi e frică...

Cercul nu mai este!
S-a spulberat odată cu revolta
De mi-a înflorit sufletul
Dincoace de mine, e lumină
Şi-a renăscut cuvântul
Totul se simplifică
E mult soare!
Şi linişte
Iubire
E bine...

Nu mă mai doare!
Nu-mi mai e frică!

poezie de Gabriela Petcu (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm, I (de sinceritate)

Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când ştiu că totul Ţie-Ţi aparţine!

Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet şi de nume!

Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orişice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină şi de desfătare!

Mi-e greu să-mi ţin toate rănile-n mine
Şi să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ţi spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"

Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ţi mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă şi iertare
Şi azi mai ai răbdare, mai ai multă şi dulce răbdare...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Cinică sunt
Când nu mai pot să sufăr.

Teamă mi-e
Că de va veni primăvara
Mă va invada prea multă iarbă,
Prea multe aripi
Îmi vor devasta amiaza
Şi prea puţin
Şi mult prea rar
Voi reuşi să cobor între
Anotimpurile triste!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1978)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă strălucire te orbeşte. Prea mult sunet te surzeşte. Prea multă aromă distruge limba. Urmărirea dorinţelor până la exces îţi transformă mintea într-o minte nebună, şi a pune valoare pe lucruri preţioase, te împiedică să ai o judecată sănătoasă.

citat din Lao Tse
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora unirii de unul singur

Hai să dăm mână cu mână
am cântat nu prea demult
şi de-atunci limba română
plânge şi eu n-o ascult

Am cântat nu prea demult
hei deşteaptă-te române
iarba rea însă n-am smuls
doar neghina îmi rămâne

Hei deşteaptă-te române
căci din nou limba română
în cuvinte mici apune
hai să dăm mână cu mână

Să cântăm de nu-i prea mult
taci şi tu că eu te-ascult

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă speranţă şi prea multă disperare - iată cele două feţe ale erorii morale.

Andrei Pleşu în Minima moralia
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!