Singur, privind muntele

Deodată, toate păsările şi-au luat zborul şi au plecat;
Un nor pluteşte leneş pe cerul bleu.
Nu ne săturăm niciodată să ne privim unul pe celălalt–
Singuri amândoi, muntele şi eu.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, ştiam un cântec încântător

Cândva, ştiam un cântec încântător,
– E adevărul adevărat, credeţi-mă –
Erau toate păsările la un loc,
Le ţineam într-un colivie;
Când am deschis uşiţa,
O, Doamne! Şi-au luat zborul.

Am strigat, "Veniţi înapoi micuţe gânduri!"
Dar ele doar au izbucnit în râs.
Şi-au continuat zborul
Până când au devenit nisip
Aruncat între mine şi cer.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea nu e un sentiment atât de rău. E ca liniştea în care se cufundă un copac după ce păsările şi-au luat zborul de pe ramurile lui.

Haruki Murakami în În căutarea oii fantastice (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paraşutistul

Iluzii în văzduh,
Desene care şi-au luat
Zborul
Împodobind atât de minunat
Cerul albastru
Al patriei.

poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La greci

am plecat la mare toţi:
tata, mama, fraţi, nepoţi...
şi-am mai luat într-o maşină
o cumnata şi-o vecină,
încă zece verişori,
am plecat la mare-n zori!

zdup în valuri la grămadă
unul caută sub apă
pe cel mic luat de un val
ce se-avântă către mal.

în şezlonguri aşezaţi
toată ceata la poveşti
ai uitat şi unde eşti
a... da... la greci!!!

seara la o masă mare
pe-o terasă oarecare
unul vrea cafea cu lapte,
altul vrea platouri late,
toate fructele de mare
şi salate orientale!

şi când ziua se încheie
ne-nşirăm pe o alee
care ajunge întâi la cart...
cerul e debusolat!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La greci

am plecat la mare toţi,
tata, mama, fraţi, nepoţi
şi-am mai luat într-o maşină
o cumnată şi-o vecină
încă zece verişori
Si-am plecat la mare-n zori

zdup în mare la grămadă
unul caută sub apă
pe cel mic luat de-un val,
ce s-avântă către mal
în şezlonguri aşezaţi.
toată ceata la poveşti
ai uitat şi unde eşti
a da... la greci!

seara la o masă mare,
pe-o terasa oarecare
unul vrea cafea cu lapte,
altul vrea platouri late
toate fructele de mare
şi salate orientale
şi când ziua se încheie
ne-nşirăm pe o alee
care ajunge întâi la kart.
cerul e debusolat!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe muntele omului leneş, nu ninge niciodată.

proverbe armeneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintăm în vârstă şi ne obişnuim unul cu celălalt. Gândim la fel. Ne citim mintea unul altuia. Ştim ce vrea celălalt fără să întrebăm. Uneori, ne irităm unul pe altul. Câteodată, poate că suntem singuri unul faţă de celălalt. Dar, din când în când, precum astăzi, mă gândesc la asta şi îmi dau seama cât de norocos sunt pentru că îmi împart viaţăa cu cea mai minunată femeie pe care am întâlnit-o vreodată. Continui să mă fascinezi şi să mă inspiri. Mă influenţezi în bine. Eşti obiectul dorinţei mele, motivul numărul unu de a trăi pe pământ. Te iubesc foarte mult.

citat din Johnny Cash
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

Sângele meu negru s-a potolit
I-am văzut jos ridicându-se
şi-au format un munte mototolit
Din vise moarte, pierzându-se
Au ars copacul vieţii
şi floarea lui ofilită
şi-au renăscut poeţii
şi-au murit într-o clipită
Restul n-au ştiu, nu i-au simţit
şi i-au lăsat singuri lânga criptă
Poeţii au luat câte un cuţit
şi-au închis rana înfiptă
şi-au renăscut poeţii
şi-au vorbit cu pereţii
şi-au ajuns acolo jos
şi-au gasit un folos
erau un moloz...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disc fierbinte

Să privim ca într-un abur unul spre celălalt
amandoi să privim în acest câmp
încă nerăsărit de dragoste
grânele prelungind pământul cu multe mii de braţe
unul spre celălalt
în aburul în vastul abur de lumină

apleaca-ţi urechea peste boabele grele
sau numai peste inimă
şi ascultă cum îţi lovesc tâmplele
sau numai rodul
el undeva în abur
închizând lumina rază cu rază
până în pâinea rotundă ca pântecul cel roditor

secera lunii va trece de nouă ori prin lan
înainte ca aceste degete să se imprime
în jurul discului fierbinte.

poezie de Gavriil Stiharul din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între doi şahişti, din care unul cu nevastă frumoasă

Aşa se-ntâmplă cu unii,
Dacă nu-şi dau bine seama
Unul i-a luat nebunii
Celălalt i-a luat... dama.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisul este probabil cea mai grozavă invenţie umană, legându-i pe oameni unul de celălalt, cetăţeni din epoci îndepărtate, care nu s-au cunoscut unul pe celălalt niciodată. Cărţile rup cătuşele timpului. Cartea reprezintă dovada că oamenii sunt capabili de magie.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva între unu şi doi sunt trei cai care pasc şi unul din noi îi privim amândoi...

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

obloane inchise

Ce dacă scaunele stau neaşezate
şi vântul bate cu putere obloanele obosite
de atâtea zile.
Unii îşi caută disperaţi capetele,
iar alţii pierdutele idile.

Niciodată -mi-am spus- nu voi schimba păsările
Indiferent cât de aproape sau departe e gardul,
Azi sau mâine.
Îmi voi creşte liniştit grâul,
Părul meu verde cu boabe din pâine.

Aripile şi-au cântat frângerea
Zborul şi-a împletecit paşii printre nuanţele de umbră.
Clipitele s-au îmbrăţişat cu teamă;
Zdrobirea mă strânge din toate părţile:
E tributul adus de strugure devenind zeamă.

Mă sting!
mi-au zdrobit genunchii de ceară,
şi-am îngenuncheat în faţa luminii.

Unii şi-au regăsit idilele,
Alţii şi-au aşezat scaunele.
De atâtea zile
vântul bate cu putere,
Dar obloanele capetelor sunt închise….

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măşti

Ea avea pielea albastră,
El, aşijderea.
El o păstra ascunsă,
Ea, aşijderea.
Ei au căutat o nuanţă de albastru întreaga lor viaţă.
Apoi, s-au întâlnit şi-au trecut unul pe lângă celălalt,
Dar nu au ştiut asta niciodată.

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacol interzis muritorilor

priveşte atent un munte, un arbore,
o piatră, o apă şi ţine-le minte
pleacă apoi în lume
trăieşte-ţi viaţa
întoarce-te peste ani şi ani
priveşte-le din nou pe toate şi vei avea senzaţia
că n-ai fost plecat niciodată
din acele locuri

urmăreşte un episod dintr-un film serial
care te captivează la maxim
dormi, pleacă la muncă
întoarce-te acasă, vizionează un alt episod
şi vei avea senzaţia
că n-ai fost plecat niciodată
din acţiunea filmului

citeşte o carte, zece cărţi, o sută de cărţi
întoarce-te la cartea care ţi-a plăcut cel mai mult
şi vei avea senzaţia că n-ai fost plecat niciodată
dintre coperţile ei

privim, plecăm, ne întoarcem
ne întoarcem, privim şi plecăm

numai că unii oamenii
pe care i-am privit cândva
cu atâta dragoste
au uitat să se-ntoarcă
din călătoria lor
au rămas captivi într-un spectacol
interzis muritorilor

iar umbrele, sufleuri ai neantului
ne şoptesc în continuare
rugăciunile

poezie de Ionuţ Caragea din revista Observatorul din Toronto (22 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacol interzis muritorilor

priveşte atent un munte, un arbore,
o piatră, o apă şi ţine-le minte
pleacă apoi în lume
trăieşte-ţi viaţa
întoarce-te peste ani şi ani
priveşte-le din nou pe toate şi vei avea senzaţia
că n-ai fost plecat niciodată
din acele locuri

urmăreşte un episod dintr-un film serial
care te captivează la maxim
dormi, pleacă la muncă
întoarce-te acasă, vizionează un alt episod
şi vei avea senzaţia
că n-ai fost plecat niciodată
din acţiunea filmului

citeşte o carte, zece cărţi, o sută de cărţi
întoarce-te la cartea care ţi-a plăcut cel mai mult
şi vei avea senzaţia că n-ai fost plecat niciodată
dintre coperţile ei

privim, plecăm, ne întoarcem
ne întoarcem, privim şi plecăm

numai că unii oameni
pe care i-am privit cândva
cu atâta dragoste
au uitat să se-ntoarcă
din călătoria lor
au rămas captivi într-un spectacol
interzis muritorilor

iar umbrele, sufleuri ai neantului
ne şoptesc în continuare
rugăciunile

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmane om, tu nu vei ştii niciodată nimic!
Tu nu vei lămuri niciodată măcar unul din misterele care ne-nconjoară.
Fiindcă religia îţi făgăduieşte paradisul, ai grijă să-ţi înfăptuieşti unul pe acest pământ,
căci celălalt poate nu există.

catren de Omar Khayyam din Catrenele lui Omar Khayyam, catrenul 68 (1945), traducere de Al.T. Stamatiad
Adăugat de Cabiaglia Savin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe amândoi îi chema Klaus; unul însă avea patru cai, iar celălalt numai un cal. Ca să-i poată deosebi unul de celălalt, lumea spunea aceluia care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic.

Hans Christian Andersen în Klaus cel mic şi Klaus cel mare (1835)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste bleu ciel

cerul şi-a mutat lacrimile
în pieptul meu se nasc diluvii şi doruri fără sfârşit
un perpetuum mobile al simţirilor -
diluvii înecând doruri
doruri născute din apa lor
precum phoenicşii din cartea cu coperţile bleu ciel -
unde-mi eşti, iubire?
am săpat pentru tine o insulă din sânul apelor
şi te aştept
ca atunci
într-un iunie al cireşelor-cercei
pe care doar tu ştiai să mi-i prinzi la urechi
cu dragostea ta bleu ciel

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!