"La trecutu-ţi mare..."

"La trecutu-ţi mare..."

Istoria de fapt stă singură-n picioare,
Vreo ţară nu ne-a-nvins oricât de agresoare.
Cu noi ne-am bătut şi ne-am învins mereu singuri,
Iar vârsta ne-o hrănim stupid cu-aceleaşi linguri.

Alţi sfinţi ne procurarăm cu sărbători cu tot,
Sunt mult mai iertători şi strălucitori în scrot.
Brâncoveanu cu fiii muri pentru ţară,
Dar sfinţii de import nicicum nu au să moară.

Scăpaţi de principii, şi dezlegări la avort,
Ne înghesuim confuz cu toţii la export;
Avem paşaport şi raport acoperitor
25 litri alcool pe cap de locuitor.

"La trecutu-ţi mare", urez " mare viitor"!
Dar unde îţi e prezentul, somnoros popor?
Cu sute de biserici, popor lacrimogen
Ochim la buzunare când coborâţi din tren.

Parcă mi-e şi sete, şi parcă mi-e şi foame,
Vanitate goală e-n piepturi de arame.
Cu sânge am împroşcat zi sfântă de Crăciun,
Smulgând caustic viaţa din piept altui român.
02.11.14

poezie de Stelian Platon (2 noiembrie 2014)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, scump popor român

Poporului român, la ceas de centenar

Tu, scump popor român, la ceas de centenar,
Trezeşte-te! Priveşte-n trecut şi-n viitor.
Ridică-te şi schimbă prezentul ordinar
De care-i e ruşine acestui brav popor.

Tu, scump popor român, ce-ai făurit o ţară
Unind între hotare trei inimi de români,
Ridică-te! Priveşte şi nu lăsa să piară
Valorile, purtate prin veacuri, de străbuni.

Tu, scump popor român, ce ni l-ai dat pe Cuza
Şi pe atâţia alţii mânaţi de-al ţării dor
Nu vezi? N-auzi? Nu suferi simţind cumplit acuza
De-a fi lăsat hoţia să sece-acest popor?

Tu, scump popor român, revino-ţi în simţire!
Prostia nu-i virtute, minciuna nu-i altar,
Nu construieşti o ţară prin furt şi nesimţire,
Şi nu calci în picioare nici steag, nici ideal.

Tu, scump popor român, aflat în amorţire,
Ridică-te din somnul în care ai căzut!
Bucăţi din tine pleacă, plângând, în pribegire,
Smulse din trupul ţării în care s-au născut.

Tu, scump popor român, urmează-ţi calea dreaptă
Şi nu te-ntoarce-n timp, istoria s-o repeţi
Adu-ţi copiii-acasă şi ce-ai stricat, îndreaptă
Şi din greşeli, încearcă, popor român, să-nveţi!

Tu, scump popor român, la ceas de centenar
Priveşte, cumpăneşte şi vezi ce-ai devenit.
Transform-acum prezentul acesta ordinar
În viitor frumos, poporul meu iubit!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă ţară!

La trecutu-ţi mare,
Cu tristeţe spun şi dor,
Cu hoţi şi corupţi, îmi pare
Că eşti fără... viitor!

epigramă de Vasile Vulpaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde suntem azi, spre ce ne îndreptăm? Omul se naşte o singură dată, o ţară de mai multe ori. O ţară se naşte prin fiii săi. De nu vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos vom rămâne un popor nenăscut şi o ţară care se stinge. În ultimii ani putem vorbi de un popor nenăscut şi o ţară nenăscută. De câte ori a murit această ţară în ultimele trei decenii? Doamne, ne-am rărit. Rogu-te, nu ne mai rări! Doamne, opreşte rărirea neamului nostru românesc! Doamne, nu îngădui ca neamul nostru să naufragieze în istorie.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec-descântec

Mi-e sete de stele şi lună,
Mi-e sete de mierea din strună,
Mi-e bine pe-a liniştii scară,
Mi-e ploaie, mi-e pace, mi-e ţară!

Mi-e sete de-albastru şi verde,
De codrul ce-n sine mă pierde,
Mi-e bine cu gândul spre mâine,
Mi-e cântec, mi-e ie, mi-e pâine!

Mi-e sete de frate şi soră,
Mi-e floare, mi-e holdă, mi-e horă,
Mi-e bine, când muguri m-aclamă,
Mi-e înger, mi-e rouă, mi-e mamă!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aici de mii de ani

Suntem aici de mii de ani,
O ţară mică, râvnită de duşmani.
Statornici noi am fost de când ne ştim,
Pe-acest pământ, atât de sacru şi divin.

Noi n-am bătut la poarta nimănui,
Noi ne-am văzut de casă şi copii.
De casă şi copii ne-am ocupat,
Am fost poporul cel mai condamnat.

Istoria ne-arată cât de buni am fost,
Noi am muncit şi ne-am făcut un rost.
N-am fost o ţară mare, migratoare
Am fost o ţară mică... De sine stătătoare.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scumpă ţară românească

Scumpă ţară românească,
Cuib în care ne-am născut,
Câmp pe care s-a văzut
Vitejia strămoşească,
Scumpă ţară românească,
Te salut!

Şi-a mea frunte ţi se-nchină
Ca naintea unui sfânt,
Căci, deşi copil eu sunt,
Inima de dor mi-e plină.
Să te văd mereu regină
Pe pământ.

Să ai viaţă de vecie,
Să sporească-al tău popor;
Sub stindardul tricolor
Să nu vezi decât frăţie,
Şi-atunci, dac-o fi să fie,
Pot să mor!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară de haiduci

Noi încă mai avem păduri umbroase
Si munţi cu peşteri, ape cu bulbuci,
Avem şi furci si ascuţite coase
Dar vai, nu mai avem de mult haiduci.

Noi încă mai avem boieri în ţară
Cu cap de taur si cu minţi la fel,
Avem atâta lacrimă amară,
Numai haiduci nu mai avem defel.

Noi înc-avem pe cer apus de soare
Şi guvernanţi ce au în cap eclipsă,
Avem si legi călcate în picioare,
Doar de haiduci avem cumplită lipsă.

Avem si potere ce în cătuşe
Ar vrea să ţină un întreg popor
Avem vreo şase sute de căpuşe...
Nici umbră de haiduc la vreun izvor!

Dar încă mai avem de-un leu speranţă
Că nu o să sfârşim cu toţi pe cruci...
Ne vom trezi şi-n ultimă instanţă
Vom fi o ţară-ntreagă de haiduci.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un român plecat afară

Rămân român plecat afară!
Cum să mă întorc în ţară,
Unde omul e lăsat să moară?
Omul e considerat o fiară,
Iar porcul, mare comoară.
Guvernul din România are
Grijă pentru zburătoare,
În timp ce românul moare.
El clădeşte bunăstare
Să crescă porcul mai mare.
Afară, ţara noastră-i de ocară.
Cum să mă întorc în ţară?
Nu domnilor, nu mă întorc!
Eu sunt OM, eu nu sunt porc!

poezie de Dumitru Delcă (9 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e-o mare sărbătoare

Azi e-o mare sărbătoare!
Dar cu gândul la "Crăciun"
La cadouri, la mâncare...
Frământările se-adun
Şi ne pun la încercare
Crezul limpede şi bun,
Iar ca dar de închinare
Nu aducem nimic bun...

Obosit de alergare
Şi stres, "ca de sărbători"
Vin şi eu cu-o întrebare
Pentru orice-ascultători:
Dumnezeu ce are oare
Din pomii strălucitori,
Din luminile precare
În multitudini de culori,

Colinde din inimi goale
De lumeşti colindători,
Din străvechea îmbuibare
A unor "fii risipitori"
Sau din cheltuiala care
Survine "de sărbători"
Şi din tot ce fac sub soare
Oamenii neştiutori?!

Fiindcă, doar pe la amvoane
Se găsesc închinători
Capabili să mai emane
Aroma Sfintei Sărbători,
Ce din inimi seci, umane
Face "pomi"- sfinţi – roditori.
În rest, lumânări, icoane
Cu tradiţii pe culori

Şi pregătiri costisitoare...
Dar pentru ce şi la ce bun,
Dacă-n inimi e mai mare
Închipuitul moş Crăciun?!
Duhul Sfânt suspină tare:
-"Pocăiţi-vă vă spun
Şi începeţi cu o sărbătoare
Sfântă seara de ajun!"

Dar să ştiţi, e sărbătoare,
Unde Cel sărbătorit
Loc de cinste-n inimi are
Şi egoul e zdrobit!
Căci risipa de mâncare
Şi-un brăduţ împodobit
Nu pot face vreo schimbare
Într-un om nepocăit
Şi de-o astfel de serbare
Dumnezeu este scârbit!

Azi, când totu-i împlinit
Şi-i Seară Sfântă, de ajun...
Pentru cine eşti pregătit,
Pentru Isus sau alt Crăciun...
Serbezi ca un mântuit,
Sau lucrezi ca un nebun
Şi cu Cel sărbătorit
Nu ai nimic în comun?!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Naşterea Mântuitorului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

CĂLDURĂ MARE, MON CHER!

Am vrut să bat un senator
Ca să mă bage la răcoare,
Dar, pentru ţară şi popor,
Erau, cu-amantele, la mare...

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti tu, Ţepeş Doamne?

Fir-ar ea democraţie,
După care-am tot râvnit,
Uite, acuma o avem,
Şi lumea a înnebunit,
Nu mai vrem să mai muncim,
Vrem să fim mai libertini,
Vrem bani, dacă-ar fi cu sacul,
Câştigaţi doar cu furatul.

Haos, doamne-, i peste tot,
Se agită parlamentul
El vorbeşte, legi declară,
Dar degeaba, nu-i respectul,
Toată ziua, crime, furturi,
Huligani la drumul mare,
A lăsat tiranul, haos,
Şi-acum, haosu-i mai mare.
Uite, doamne, ce-am ajuns!
Un popor dezordonat,
Unde eşti tu, Ţepeş doamne?
Haide, vino fă curat,
Că mi-e dor de linişte,
De copii râzând în soare,
Nu de hoţi de buzunare,
De nebuni şi beţivi,
Vino Ţepeş pentru noi,
Că ne place omenia,
Şi fă ordine în ţară,
Altfel toţi ne prăpădim.
Că-i vai şi-amar de România,
Ţara noastră, din străbuni.

poezie de Valeria Mahok (8 martie 1991)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţarina am apărat

De la Decebal încoace,
Necontenit am luptat
Să fie în ţară pace,
Să fim un popor bogat.

Am purtat multe războaie
Şi mult sânge am vărsat.
Am învins multe şuvoaie,
Ţarina am apărat.

Cu mândrie-am înfruntat
Iataganul de la Poartă.
Mircea, glia n-a cedat
Nici când turcii veneau gloată.

Apoi a plătit cu capul
Mihai, voievod, Viteazul.
La duşmani le-a găsit leacul,
Ţara n-a plecat grumazul.

La Vaslui, Ştefan cel Mare,
Cu plăieşii moldovani,
A strălucit ca un soare,
Învingând pe otomani.

Mult timp, voievozi de-a rândul
Oasele şi-au semănat,
Udând cu sânge pământul,
Pentru care au luptat.

Mereu să-i avem în minte
Pe ce ce-au căzut eroi.
Să le punem pe morminte
Flori de lacrimă, şiroi.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

1859...

Alexandru Ioan Cuza
Om de seamă, Domnitor,
A înfăptuit Unirea
A două ţări într-un popor.

Azi sărbătorim cu toţii
Acea sfântă zi în care,
Am învins păgânii, hoţii
Şi-am unit două popoare.

Cei cu inima română
Azi se vor unii în horă,
Luându-se mână de mână
Mamă, tată, frate, soră.

.....................................................

Suntem fiii scumpei noastre ţări,
Mereu mândrii de al nostru sânge,
Luptăm şi goi şi fără de încălţări,
Păgânii ţara nu ne-o vor atinge.

Atâţia s-au jertfit glia s-o păstreze
Să aibe şi nepoţii ţara lor,
Neamul au reuşit să îl salveze
Cu trudă, sângerare, dragoste de popor.

Este sfânt pământul pe care călcăm,
Ţara ne e sfântă, mamă pe vecie,
Cât de greu ar fi, ţara nu ne-o dăm
Nici pe lumea toată, luptăm cu voinicie.

-Ţara Românească şi Moldova,
Surorile unite într-un singur neam,
Le putem numi, simplu, Terra Nova,
S-a împlinit visul ce cu toţi aveam.

poezie de Răzvan Isac (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel la reîntregire

Popor român, urmaş de daci
Trezeşte-te din amorţire
Nu mai cerşi la sfinţi şi vraci
Aspiră la re-întregire

Popor român, popor viteaz
Refuză ruga idolatră
Ţine visul unirii treaz
Recheamă-ţi oastea de la vatră

Aprinde foc pe vârf de munte
Nu contempla cum curge Istrul
Clădeşte peste Ţară punte
Ca Tisa să uneşti cu Nistrul.

Tulnicele în munţi să sune
Adună-ţi oştenii sub armă
Ca steaua ta să nu apună
Când vrea o putere infamă.

De la letopiseţ citire
Dorinţa ta spre cer să tune
Românii vor re-întregire
Uniţi în crez şi acţiune

poezie de Virgil Ciuca din Chemarea la judecată (13 martie 2012)
Adăugat de Virgil Ciuca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cu toţii să-L iubim pe Dumnezeu şi scumpa noastră ţară, aşa cum au iubit-o Brâncoveanu şi fiii săi.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine, ca român, istoria e strâmbă

În mine, ca român, istoria e strâmbă,
Prin inima-i sunt garduri de noroi,
Adevărul stă în crucea sfântă
Dar şi ea, Doamne, a uitat de noi.

Privirea mi-e arsă de durere,
Nici un lucru nu-i la locul lui,
Zăpada are urme-adânci de sânge,
Pete flori, de-a lungul Prutului.

Ne-am îmbrăcat păcatul peste suflet
Şi adevăr am spulberat în hău,
Trec timpi înalţi întru falsificare
Că nimic din casă nu-i al meu.

Vin hapsânii să ne mute steagul
Cetăţii printre morţi şi printre vii,
Pâinea să ne-o fure de pe masă,
Să lase-n urmă pulberi şi orgii.

Unde merge clipa întristării,
Drumurile toate unde duc?
Peste noi vin clipe alarmante,
Pe care pantă-a viţii s-o apuc?

Chiar oglinda ţării este strâmbă,
Am trupul răstignit în două zări,
Am ochii cu broboane de-ntuneric
Din adânc de furtunoase mări.

În mine totu-i doar o strâmbătate –
Nimic nu va rămâne mult aşa,
Vom întrupa trecutul într-o pâine
În miezul cărei creşte ţara mea

Rotundă şi gustoasă peste timp,
Vom învinge din rărunchi hapsânii
De ne-or linge rănile, durerea
Când supuşi la lună latră câinii.

În mine, ca român, totul e sfânt:
Linişte, belşug, îndestulare
Şi mult mai mult în cer cu sârg
Pun porumbeii vieţii ca să zboare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am de unde felinare

Iar o pană de curent
Când aveam mare nevoie
Mult mai mult decât Ahoe
Într-un mediu recurent

N-am de unde felinare,
N-am de unde lumânări
Când furnică pe spinări
Spaimele din nopţi călare;

Parcă mi-au bătut în poartă
Morţi bătrâni din paraclise
Înviind în manuscrise:
Cele de la Marea Moartă

Parcă sunt la o răscruce
Dincolo de care, ce e
Obsesiv ca o idee,
Conturează-se o cruce.

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul sărman

Oriunde aţi fi în lumea asta mare
Strigaţi cu toţi, hai, cenzura jos!
N-avem bani pentru...-n buzunare,
Sunt goale, le-am întors de mult pe dos.

Şi de-am găsi o umbră-a unui bou
Nu mi-ar ajunge poate nici de-o pâine
Fiindcă românu-i de mult sărman
Şi- aşa îl ştie o întreagă lume.

Aţi luat mereu, de unde-o să mai luaţi?
Pe care os cei tare or să te bată?
Slugi şi stăpâni de slugi încă mai sunt...
Dar când nu ne mai fi această sloată?

Cum o să cereţi oare socoteala?
Chiar şi oglinzile de teamă-s sparte
Noi vom muri într-un târziu
Dar poate, vom fi-mpreună dincolo de moarte.

Şi-atunci, egali vom recunoaşte vina,
Hai sărăcia, lacrima, durerea,
Voi răutatea, nedreptatea, ura,
Şi lanţul ce n-avem dreptul la speranţa
Şi nu ştiam ce-nseamnă fericirea.

Ne-am trezit deodată singuri...
Penitenciarul nopţii,
Parcă-n presurat cu nouri,
Şi-a ascuns integritatea
Şi de stele şi speranţe m-a lipsit
Şi-ntunecare ne-a sădit de-acum în jur
Doar la fereastra spartă-nchisă
Râde moartea...

Sfidător la noi priveşte şi ne-ntreabă:
Oare nu ştiaţi că din lumină
Întuneric se va face?
Hai în lumea mea de gheaţă,
Îmbrăcaţi la patru ace!
Ce vă pasă că în urmă lacrimi şi dureri lăsaţi
Într-o zi, din lumea voastră de lumini, o să plecaţi
Haideţi voi, o biete umbre, hărăzite doar uitării,
Căci în noaptea vieţii voastre-mi pare că
s-au strâns toţi norii.

Mi-e dor de voi. Aş vrea să pot să scriu
Iubirea nu-n cuvinte şi poeme
Portul vostru parcă este viu
Dar să vă văd precum aş vrea, n-am vreme
Sub streaşina sprâncenelor, în ochi,
Mai străluceşte lacrima durerii
Şi parcă au rămas roua-n piept
Sperând mereu la clipa învierii.

Ninsoarea tâmplelor e-acoperită
De dorul ce vi-l port mereu în gând
Parcă de lume toată-s părăsită
Cât n-am mamă şi tată, pe pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe adresa unui neam

Nu ştiu unde mă culc şi cine sunt
oamenii-aceştia buni, ce-mi dau de toate
nici cum îi cheamă parcă n-am aflat
şi totuşi ne iubim pe nechemate.

Nu mă interesează dacă ei
participă la lupta sindicală,
nici fiii lor dacă au absolvit
cea mai măruntă sau mai mare şcoală.

De sunt catolici sau de sunt baptişti,
într-adevăr, aceasta îi priveşte,
nu sunt dator să ştiu ce funcţii au
dar mi-e de-ajuns că suflă romneşte.

Dosar de cadre n-am să fac la fraţi,
că tot ar fi o treabă inutilă,
eu ştiu atât: de fraţii mei mi-e drag,
mi-e grijă, mi-e ruşine şi mi-e milă.

Mi-nchipui doar o scenă de coşmar
şi mi-e de-ajuns să cred că este bine
de-a nu-mpărţi poporul meu în găşti,
în ranguri, în subrang şi în stupine.

Să fii pe-o stradă fără de lumini
şi să leşini acolo fără veste
şi-un om să te trezească din leşin
ce faci, l-întrebi de rang şi cine este?

Primeşti oferta lui de-a te salva,
sau îl respingi că nu-i cunoşti dosarul?
eu cred în neamul meu fără-ntrebări
şi îi accept şi dulcele şi-amarul.

Mă aflu-n casa unor oameni buni
ce nu îmi lasă sufletul să moară
şi de aceea am ca pe-un cadou
senzaţia că sunt la mine-n ţară.

Oriunde m-aş culca eu frică n-am
că vor veni ai mei să mă omoare,
cu-ncredere pun capul peste tot
în orice casă-ar fi, în fiecare.

Că ţara nu-i o sumă de averi
şi nici de lucruri dintr-o zestre-ntreagă,
ea e intimitatea unui neam,
e nu ce-avem, e ceea ce ne leagă.

Beau apă din fântâna dumnealor
şi nu mă tem că este otrăvită,
femeia mi-am luat-o din popor
spre-a fi egala mea, spre-a-mi fi iubită.

Eu nici de cei ce mă privesc chiorâş,
nu mă mai tem, că n-am de ce mă teme,
sunt nişte oameni necăjiţi şi ei
şi eu le sunt problemă-ntre probleme.

Nici mâine n-am să ştiu ce nume au
aceia care fuga mi-o repară
şi care m-au rugat să mă întorc
ca om din ţară pentr-un om din ţară.

Fântâna lor e şi fântâna mea,
pe noi nu ne pot despărţi notarii,
doar împreună ducem un destin
şi-i suportăm elanuri şi avarii.

Şi ca să-i pot recompensa măcar
pentru o noapte şi o zi, curate
aş vrea să fiu eu însumi anonim,
să li le pot restitui pe toate.

Adio, dragii mei necunoscuţi,
am să vă scriu la toamnă o scrisoare
pe-adresa ta, poporul meu frumos,
să-ţi spun şi ce mai e şi ce mă doare.

Iar dacă gazda mea ar fi de-acord
să nu ne spunem nici un fel de nume,
ci să păstrăm senzaţia de foc
că mai avem o patrie pe lume.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul ,, Sînt un om liber''
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de cei de acasă

Mi-e dor de mamă şi de tată,
Mi-e dor de soră şi cumnat,
Mi-e inima îngenuncheată,
De când de acasă am plecat.

Mă rog în fiecare seară
Domnul Sfânt să vă vegheze,
Cât timp sunt plecat din ţară
Ruga mea să vă urmeze.

O rog şi pe Maica Sfântă
Să fie mereu cu voi,
Şi îngerii ce în Rai cântă
Să n-aveţi griji şi nici nevoi.

poezie de Răzvan Isac (6 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!