Calculatorul şi televizorul

S-a iscat dispută mare
Azi, în dormitor;
Vina-ntreagă cred c-o are
Un calculator.
Încrezut şi pus pe sfadă,
Turuie de zor,
Sare, cu vorbe grămadă,
Pe-un televizor:
- Eşti de modă învechită,
Ţipă-nverşunat,
Ai o viaţă prăpădită,
Şi eşti plafonat.
Ai programe limitate
Şi cu paraziţi,
Nici măcar nu-s up-datate
Şi nu merg pe biţi.
A spus multe vorbe grele,
-Nu s-a încurcat -
Câte-n lună şi în stele,
Pân' s-a descărcat.
Mai tâziu, televizorul,
Când s-a-ntunecat,
Discuta cu convertorul:
-S-a cam virusat!

Morala:
Şi în lumea cea modernă
Suferă de-acreală
Obiecte de cavernă,
Fără de morală.
Şi, cu vorbe-articulate,
Chiar cu raţiune,
Au discuţii animate,
Doar... sub tensiune.

fabulă de Daniel Vişan-Dimitriu (2 iulie 2014)
Adăugat de Daniel Vişan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calculatorul şi televizorul

S-a iscat dispută mare
Azi, în dormitor;
Vina-ntreagă cred c-o are
Un calculator.
Încrezut şi pus pe sfadă,
Turuie de zor,
Sare, cu vorbe grămadă,
Pe-un televizor:
Eşti de modă învechită
- Ţipă-nverşunat -
Ai o viaţă prăpădită,
Şi eşti plafonat.
Ai programe limitate
Şi cu paraziţi,
Nici măcar nu-s up-datate
Şi nu merg pe biţi.
A spus multe vorbe grele,
-Nu s-a încurcat -
Câte-n lună şi în stele,
Pân' s-a descărcat.
Mai tâziu, televizorul,
Când s-a-ntunecat,
Discuta cu convertorul:
-S-a cam virusat!

Morala:
Şi în lumea cea modernă
Suferă de-acreală
Obiecte de cavernă,
Fără de morală.
Şi, cu vorbe-articulate,
Chiar cu raţiune,
Au discuţii animate,
Doar... sub tensiune.

fabulă de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum ... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe bune, vorbe rele

Există în lume,
vorbe bune,
vorbe rele.
Recunosc:
vorbe bune,
dar şi rele,
aparţin şi gurii mele.
Vorbele bune,
au menirea să ne-adune.
Vorbele rele,
au menirea să ne-înşele.

Că sunt rele,
că sunt bune,
eu aicea le voi spune:

Când omul a apărut
Ca fiinţă pe pământ,
Nu ştia ca să vorbească
Limba noastră, omenească.
Nu articula niciun cuvânt.
Doar sunete scotea în vânt.
Pe când acum, doamne fereşte!
Multe mai sporovăieşte.
Câte-n lună şi în stele,
Vorbe bune, vorbe rele.
Unii spun vorbe-înţelepte,
Oamenii să se îndrepte.
Alţii rostesc vorbe rele
Ca să facă rău cu ele.
Unele te perie,
altele te sperie.
Unele te laudă,
altele te fraudă.
Rar întâlneşti câte una
Să ocolească minciuna.
Multe ascund adevărul
Că ţi se zbârleşte părul.
Sufletul ţi se-înspăimântă
Când auzi ce se cuvântă.
Dar staţi. Să nu ne speriem,
Că în limba noastră-avem
Şi destule vorbe bune,
Pe care omul le spune.
E drept că întâlnim mai rar,
Printre noi un cărturar,
Să ne-înveţe să vorbim
În limba-în care grăim.
Să ne-înveţe s-o păstrăm
Şi corect s-o cuvântăm.
Că, limba nostră e ca mierea.
Ea ne este toată-averea.
Dacă grăim doar vorbe bune,
Binele o să ne-adune.
De vorbe rele să fugim,
Nicicând să nu le rostim!

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar fi lumea fără tine, Femeie...?!

Când spui femeie,
Ai spus mamă, ai spus soţie sau fiica, soră sau amantă
Ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
Ai spus iubirea, căldura şi frumuseţea.
Fără de care ar fi ţinutul inimii pustiu, pustiu si secetos...
Şi-ar fi durere, ar fi tristeţe... ar fi un haos fără ea!
E-adevărat că prin femeie a venit şi întristarea...
Dar fără ea n-ar fi cântarea, poezia, nici sărutul,
Nici lacrima n-ar fi, nici începutul
Şi nici binecuvantarea...
Cui aş mai dedica eu luna, stelele?! Ce ar fi viaţa fără ea?
Ce am mai fi noi?
Doar simpli aştrii pe cerul gol.
Şi ce singuratate ar fi!. Nici măcar eu sau tu nu am mai fi pe pământ.
Tu nu ai mai fi femeie, ci stea,
Doar cu tine, viaţa mea dulce,
Chiar şi suferinţa este plăcută!
Când spui femeie... tu spui viaţă!
Iar viaţa eşti tu,
Mamă, soră, fiică, soţie sau amantă.
Iubeşte şi respectă-le pe toate
Căci far de ele tu nu pţi trece prin lumea asta!
Chiar şi cimitirul inimii ar fi gol.
Iubeşte-le pe toate aşa cum poţi!
Căci fără ele tu eşti mort... şi nici născut nu eşti.
Îţi multumesc femeie că exişti! Şi că exist!
Îţi mulţumesc mamă, soţie, fiică, soră sau amantă!
Eşi univers de flori, eşti minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, să taci!

Sfătuitorule, prea mult vorbeşti
Şi n-ai habar de lumea de afară,
De toate câte... tu le zici "lumeşti",
Aşa că taci şi, poate-ntâia oară,
Încearcă ce-i normal: să nu huleşti!

Nu mai vorbi de lucruri ce nu ştii
Tu, cel ce doar cu vorbe te făleşti,
Eşti mortul ce, spre lumea celor vii,
Îşi vinde-nchipuitele poveşti
Şi tot conjugă verbul "a iubi".

Nu ai habar, n-ai simţuri, n-ai nimic
Cu care poţi veni în ajutor
Acelora ce vor, măcar un pic,
Să simtă fericirea până mor,
Aşa că taci! În lume, eşti prea mic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile Domnului...

te îndoieşti, mereu, mereu, de mine,
chiar de ţi-am dat, mii daruri pe pământ,
chiar de am pus, viaţa curgând în tine
şi-am pus-o peste tot, rânduri în rând

mă ocărăşti, cu vorbe reci şi grele,
când îţi e bine, nu îmi mai vorbeşti,
eu te privesc, de sus, din multe stele,
şi tot de sus, te iert, când îmi greşeşti

te îndoieşti, mereu, mereu, de mine,
îţi aminteşti, când nu ştii cine eşti,
când bolile de toamnă sunt în tine,
când eşti lovit de toate, vii şi-mi povesteşti

mă rogi în noapte, când eşti singuratic
şi tu femeie, tot la fel mă chemi,
of!, oameni!, oameni!, firi de neguratic,
urcaţi la mine temeri, crucile din vremi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe

Cică s-au iubit un pic
Dar, a spus ecoul,
Că-ntre ei n-a fost nimic,
Nici măcar furoul.

epigramă de V.D. Vasiliu din 101 epigramişti retuşaţi şi încondeiaţi de Alexandru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nimic pentru oricine...

E greu în lumea asta slută, să te strecori printre elite, când cei sus-puşi, infatuaţii nu fac decât să te evite...
Se cred superiori şi nasul îl poartă-n sus, că le miroase poemul tău cu rimă-a mus, iar ei au versul alb în oase...
Aruncă vorbe la-ntâmplare, fără majuscule şi punct... ce cratimă, ce întrebare? Ei au decorul lor disjunct,
În care nu au loc sărmanii şi fără pile eşti un prost, un nimeni printre toţi golanii, deşi ei mai golani au fost...
Când ai bun simţ şi n-ai tupeul de-a te-nfoia ca un păun, înjuri de mamă ADN-ul, că n-ai o genă de tăun...
Rastelul ţi-este fără arme şi nici să tragi nu ştii măcar, şi fără gloanţe şi port-arme şi fără bani în buzunar
Eşti un nimic pentru oricine, dar mai ales pentru juraţi... ei te condamnă la ruşine deşi sunt cei mai necuraţi...
E greu în lumea asta mare, să şerpuieşti printre-aroganţi, când ai ghiulele la picioare şi-n jurul tău, doar intriganţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul din stele

Jur c-aş vrea să-mi fii un dar
Cu expeditoru-n stele
Şi, ce eşti, să n-am habar
Nici prin gândurile mele.

Aş desface, grijuliu,
Panglica de la cutia
Cu aspectul de sicriu
Şi efectul: afazia

Şi te-aş scoate, te-aş lua
Între mâinile-amândouă,
Iar din ochi, pe loc, ţi-aş bea
Picăturile de rouă.

Te-aş sădi la mine-n piept,
Să fii tu aceea care
Îmi va spune să n-aştept
O iubire mult mai mare,

Să-mi ajungă doar un dar
Şi să-mi fie pofta bună
Cât înseamnă-n calendar
Două sau măcar o lună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vorbe?

Veneau cele două vorbe ascuţite de gură
planau şi se rupeau de-a limbii geamandură
ce vorbe dulci se-mpreunau sudate
ce mai dansau de guler spânzurate
Ce vorbe? Trăncănea prin sobă
a frigului înflăcărată robă!
Ce vorbe? Nesărate nuci scăldate
în sare se spărgeau în miez mirate
Ce vorbe? Sfârâia pe plită
o oală nespălată şi golită!
Ce vorbe? Întrebam la poartă
vecina ce de mult s-a dus... şi-i moartă!
Ce vorbe? Întreba în zare
poetul pe un înger... la plecare!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil de lună

Eşti fericit, copil frumos,
sub razele de lună,
iar râsul tău armonios
aduce voie bună.

Eşti vis, prinţesa din poveşti,
sau mintea-mi joacă feste
şi nu mai ştie că tu eşti
cea care-mi dă de veste
că, printre stele, în caleşti,
iubirile celeste
aşteaptă, de la mine, veşti
ca să se manifeste?

Ar vrea să vină, dac-ar şti
că le aştept, sub lună,
deschis la gândul de-a iubi
şi de-ai pune cunună
doar celei care va dori
să zboare, mână-n mînă
cu mine, printre galaxii
şi-n stele să rămână.

Eşti fericit, copil frumos,
iar râsul tău răsună,
căci ştii cât sunt de norocos,
iubit copil de lună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiperglosă

Toate-mi trec pe dinainte
în auz îmi sună toate
însă cine ţine minte
că nimic nu se mai poate

În auz îmi sună toate
câte-n lună câte-n stele
când să meargă ca pe roate
trag(i) cortina între ele

Câte-n lună câte-n stele
cine însă ţine minte
personajele rebele
care trag lumea 'nainte

În auz păstrez(i) ceva
totul sau etcaetera

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 iunie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe de poveste

Un pustiu uitat sub gheaţă
îmi pare un portret ascuns,
fluturând ca o paiaţă
vorbe care n-au nimic de spus.

Nu suntem numai duiumul
stând pe margini de paragini,
când doar zarea ne e drumul
căutând vorbe în pagini.

Statornicia din noapte
chemările le îngheaţă,
o vorbă sculptată-n carte
ne căutăm pentru o viaţă.

Caut vorbe în izvoare,
frunzele m-ascultă sigur
punând pe destin culoare,
când m-aşează într-un mugur.

poezie de Constantin Rusu (octombrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul şi maşina (fabulă)

- Că în "balanţă" sunt un singur cal...
Eu recunosc şi dau în scris!
Referitor la conduită,
Am;însă;eu ceva de zis;
Şi bunăoară, să luăm doar un aspect!
Eşti tehnică;modernă;delicată...
Şi totuşi eşti atât de fluierată...
Eu, însă nu-s!... trec maiestos
Şi atâta lume mă evită!
Să fluiere nu văd nici unul...

Morala
... Tu ai ceva scris pe copită!

fabulă de Constantin Păun (1987)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soba şi teracota

O sobă şi o teracotă, cam roşii, pline de reproş,
Aprinse, pline-n cap cu fumuri, că foloseau acelaşi coş,
Se tot certau de ceva vreme şi nu-şi găseau în casă locul,
Ba una acuza pe alta că s-ar juca cam des cu focul.
- Ascultă, zise teracota, eşti plină până-n vârf de pizmă,
Nici nu mă mir că gospodarul îţi spune des că eşti o cizmă.
Înghiţi la lemne cu duiumul, n-ai randament, porţi oale-n spate,
Când eu eman discret căldură şi am purtări aristocrate.
O buturugă dacă-n mine stăpânul seara a-ndesat,
Îl încălzesc ca o iubită, imediat e dezbrăcat,
Ba reproşează şi nevestei că a luat-o fără dotă,
Că-i rece şi ar vrea să fie fierbinte ca o teracotă!
- Nu mai huli, ai gură mare, arzând vreo patru luni pe an,
Tu crezi că ruptă eşti din soare sau cel puţin dintr-un vulcan;
Sunt caldă toată ziulica şi fac mâncare şi cafele,
Nu îmi răcesc ca tine gura, spunând poveşti de trei surcele.
E-adevărat, sunt cocoşată dar nu înseamna ca-s bolnavă,
C-am înăuntru cozonacii şi-n plus, fripturile la tavă.
În jurul meu se strâng bărbaţii şi mă alintă-n ritm alert,
Ba chiar mai pun şi-un lemn în sobă când îi cinstesc cu vinul fiert.
Ţi-aş spune multe vorbe grele, că meriţi, nu prea ai sfială,
Dar cred că o să-nveţi mai multe, deşi e clar că n-ai MORALĂ:

Degeaba eşti aristocrată, că nu ai trecere prea mare:
Bărbaţii bagă lemne-n sobă... dar numai de le dai mâncare!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

A fost odată... Mai putea să fie
De n-ar fi apărut o gelozie
Şi-un gând ascuns ori un secret, ceva
Ce te-a îndepărtat, iubita mea.

Ai reuşit cu-acele vorbe, şapte,
Să îmi arunci iubirea într-o noapte
În care s-a pierdut ca un sfârşit
Al unei stele care-a strălucit.

Au mai rămas doar semne de-ntrebare
Prin gânduri străbătute cu mirare,
Şi vorbe nerostite ce-ar durea
De s-ar putea rosti. De s-ar putea!

Şi, dincolo de toate astea, eu,
Te mai gândesc, mai eşti în gândul meu,
Dar nu cum îmi erai, nu cum ai fost
Când îţi aveai la mine-n suflet rost.

Îmi vei lăsa noi urme prin ruine
Rămase-acolo,-n gândul meu cu tine,
Iar dacă, uneori, te voi urma,
Voi face-o ca o umbră-n umbra ta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau lângă tine

Văd că stai lângă mine clipă de clipă,
Iar tot ce-i mai pur, în mine se-nfiripă
Eşti lumina, visul, dorinţa şi iubirea,
Eşti căldura, nădejdea şi chiar simţirea,
Eşti liniştea, calmul, eşti flacăra vieţii,
Eşti raza de soare, prinos a dimineţii,
Eşti valul, limanul ce-mi dă siguranţă,
Eşti sprijinul meu, eşti vis şi speranţă,
Eşti crezul ce-atestă arzătoare credinţă,
Eşti freamătul viu ce-mi stârneşte dorinţă,
Eşti murmurul blând adus de departe,
Şi totuşi, în tot, eşti doar vorbe deşarte,
Şi cum timpul trece atunci când sunt cu tine,
De parcă mâine e azi şi azi nu e mâine,
Voi reuşi vreodată să pătrund în lumea de har,
Sau stau lângă tine şi privesc în zadar.

poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele

Eşti icoana care îmi iartă gândul,
Când, în vorbe dulci mă răstignesc,
Prieten cu furtunile şi vântul
Nu mai ştiu cum să-ţi spun că te iubesc!

Eşti partea din suflet care-mi cântă,
Când în braţe, tot mai rar te dezmierd
Şi mă iau cu toţi demonii la trântă
Dar nu te vând şi nu vreau să te pierd.

Mai bine, îmi dau foc în Piaţa Mare,
Pe-un eşafod, cu toate cărţile ce-am scris
Fiindcă mi-eşti boala fără alinare
Şi am un loc cu tine-n Paradis!

Ar trebui să-mi dea o alocaţie,
Pentru tot ce sufletu-mi şi mintea zămisleşte,
Dar, azi, e-o infracţiune-a mea vocaţie
Şi lumea, ca pe-un lepros mă preţuieşte.

Tu, dintre toţi, îţi mai apleci răbdarea,
Peste suferinţa mea, fără măsură
Şi mă pierd, în ochii tăi ca marea,
Pe drumul meu, în Literatură.

De-aş putea, ţi-aş face o statuie,
În cea mai mare piaţă dintr-un burg,
Eşti, trup şi spirit, regina ce mă suie
Din Iadul vieţii, către Demiurg.

Îmi dau doctorii diagnostice fatale,
Mă ocoleşte lumea, ca pe un ciumat
Dar leacul meu e vraja sărutării tale
Şi te port în suflet, dulcele meu stigmat!

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi, ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul meu, ce singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Când eşti iute la mânie,
Şi-arunci vorbe fără rost
Sau te porţi cu josnicie,
Oare eşti deştept sau prost?

Dacă lumea-i ticăloasă,
Te jigneşte pe nedrept,
Însă ţie nici nu-ţi pasă,
Oare eşti prost sau deştept?

Cine ştie ce înseamnă
Să fii prost, să fii deştept
Acela, de bună seamă,
E un mare înţelept.

poezie de Octavian Cocoş (28 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!