Inima albastră

Uităm că nesfârşitul e-n sfârşitul nostru,
Că începutu-i mierea din colostru,
C-avem orgolii din sufletul de mamă,
Că-i prindem frumuseţii painjeni de năframă.

Uităm că-n cerul verde săgeţile aleargă
Dragostea din calendar să şteargă,
Să pună-n locul ei un strigăt repetat:
La pieptul tău să fiu de nemurire beat!

Am pomenit cumva prima vocală
În marea rugăciune terestră, ireală?
Că-n noi zidite stau doar turle de biserici
Deşi păşim smeriţi pe căi de vechi eretici!

Noi nu ne închinăm, doar punem vise-n cui
Şi visele, vă jur, sunt jertfa omului
Unde Dumnezeu nedesluşit rămâne
Să ne amăgească prin repetatul mâine!

Obârşia-i izvorul din pronaos,
Materia-i prelinsă din necuprinsul haos?
O, nu! Rămas-am doar cu veşnicia noastră
Să înflorim sisific o inima albastră!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfăşoară-mă la pieptul tău

Înfăşoară-mă la pieptul tău, în iubirea nemăsurată,
Să simt în mângâiere dragostea înfierbântată,
Izvorând torenţial, în unde, din inima-ţi curată.

Să năruim ne-ncrederea, nesiguranţa-n noi,
Să fim esenţa fulgerărilor din potopul de ploi,
Să fim uniţi în pârgul trăirilor, ca-n poezii, în doi.

Să uităm că-n jurul nostru lumea e-o micime de neatins,
Rana inimii lui Romeo şi Julietei, de ani şi ani, s-a-nchis,
Mă las la pieptul tău, de rana lor, cu drag, să fiu cuprins!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtu-i veşnicia noastră?

Câtu-i veşnicia noastră?
Nu-i nici clipă-n Univers,
Erele-s mostră albastră
Cum e rima pentru vers.

Câtu-i iubirea de mamă,
De copii şi de femeie?
Cât în "codrii de aramă"
Iarna-n fulgi pune scânteie.

Câtu-i dragostea de ţară
Şi de pace pe pământ?
Cât pe cer soarele-i pară
Înflorind cuvântul sfânt.

Multe-s semne de-ntrebare,
Multe răscolesc minuni,
Suntem demni de soartă oare
Sau trăim doar din minciuni?

Clipa noastră-i veşnicia,
Dragostea-i visul frumos,
Doar trăind în România
Dăm sens vieţii cu prinos!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima albastră

Din liniştea noastră
doar gândul mai cuvântă
lacrima albastră
doar Cerul o mai zvântă.

Din tâmpla noastră
doar versul mai grăieşte
lacrima albastră
doar Luna o iubeşte.

Din inima noastră
doar sângele suspină
poezia castă
doar ţie ţi-e stăpână.

Din iubirea noastră
doar liniştea ne cântă
lacrima albastră
ne este ruga sfântă.

În dorinţa noastră
doar trupul se afundă
lacrima albastră
în tine se scufundă.

Din inima-mi de fată
doar tu cuvânţi cu dor
de vei pleca vreodată
voi şti decât să mor.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic fără DUMNEZEU!

De ce, Doamne, nu ne tuni prin minte?
Uituci, a rugăciune sărutăm prea rar
Trudite, palmele, prin care ştii, Slăvite,
Fărâma pâinii să ne-o dai, al vieţii dar.

De ce uităm, să ne-nclinăm spre mâna
Prin care ne storci apa, cu-al tău har?
În inima izvorului el scotoceşte vâna,
Zâmbind modest, de-i zici:"Ce fântânar!"

Şi-atât de păcătoşi, uităm chiar şi de Tine,
Când bucuriile n-au margini de şuvoi
Şi doar când sufletul adună-ntunecime,
Ne înălţăm spre Tine, să te-ngrijeşti de noi...

De ce prea des ne laşi de capul nostru,
Căci blasfemând ne credem bravi eroi,
Uităm ce este bun, care ne este rostu',
Uităm esenţialul:
Fără de tine, Doamne, n-am fi fost nici noi!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit deschis

Sfârşitul petrece sfârşitul,
Inima îşi pune inima sub cap,
Doarme profund în clipele grele,
În ea nici visele nu-ncap.

Sfârşitul e-o pecete rece
Pe-un os de viaţă desenat,
Într-o Sahară de nisipuri
Unde doar vânturile bat.

Şi vântul îşi petrece vântul,
Sahara în nisipul ei,
Pe mine doar sărutul care
Apune în stinse scântei.

Sfârşitul petrece sfârşitul,
Nu te gândi că-s liniştit,
În nesfârşite astre scapăr,
De ele sunt împătimit.

Voi pune inima sub capu-mi,
O piatră grea cu iz de vis
Să pot să dorm o veşnicie
Sfârşitu-mi care s-a deschis.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă timpului uitării

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm mereu, în fiecare zi,
Uităm că se trăieşte, că se moare...
Uităm de-un timp, cu fiecare ceas,
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă.

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Ca un ecou ne pierdem în uitare
Şi nelăsând în urmă mărturii,
Pierim tăcut, ai nimănui, în zare.
Ne întrebăm de ce, călătorind,
Am coborât pe trepte de uitare,
Dar sentimente rând pe rând ne mint,
Iar noi vedem zadarnic cum se moare.

Şi viaţa ne acoperă-n uitare,
În vălătuci de fum şi teorii,
Oglinzi de ape şi oglinzi de soare,
Tăcere, axiome, reverii.
E universul un ocean de stele
Şi omenirea-ntrânsul se revarsă,
Ne cheamă şi ne plânge şi ne cere,
Ne-aşteaptă la întoarcerea acasă.

Uităm mereu, în fiecare zi,
De timp şi de visare, de tristeţe,
La tâmple albi cândva ne vom trezi,
Târziu, în ninsa noastră bătrâneţe.
Uităm de-o bucurie trecătoare,
Uităm să fim mai oameni, să zâmbim,
Alunecăm haotic în uitare
Cu sufletul prin noapte hoinărim.

Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm a fi cu fiecare ceas,
Ne soarbe-n timpuri val de întristare,
Nimic în lume nu ne-a mai rămas.
Unde-i beţia visului în care
Ne înălţăm cu fiecare zi
Un fluture căutăto de soare?!
Oh, niciodată nimeni nu va ştii!

Uităm de-un timp cu fiecare ceas,
Trăim în deşteptare şi-n iubire...
Spre a uita, nimic n-a mai rămas,
Căci am uitat chiar şi de fericire.
Biet reumatic, tâmple de ninsori
Ţi-acoperă potecile spre soare
Şi uiţi cum se trăieşte deseori,
Dar vezi în jur, adesea, cum se moare.

Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă...
Din cioburi de clepsidră ne-ntrupăm.
Uităm a fi... nefericită soartă!
Uităm să plângem şi să existăm...
De ce uităm?! Un semn de întrebare –
Scrtcircuit de neuroni... De ce?!
De ce se uită şi de ce se moare?
De ce mai luminează stelele?!

Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Incontestabil, ştie fiecare
Şi bate în perete-acelaşi ceas
Acelaşi imn uitat de deşteptare.
Bate un clopot undeva-n înalt,
Ori e un tunet străbătând pământul...
În călimară curge repetat,
Uitând de câte-n lume sunt, cuvântul.

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă
Şi din iertare-adesea învăţăm
Că a uita e omenesc... Vreodată
N-ar fi de-ajuns durerea s-o uităm.
Că ochiul plânge, n-ar mai fi uitare,
Că doliul trece-n valuri de tristeţi...
E secetă în suflet... De ce oare
Mereu, Mărite Doamne, Tu ne cerţi?!

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Uităm de-un timp cu fiecare ceas.
Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm mereu, în fiecare zi
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm c-avem părinţi, c-avem copii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise plecate cu muntele la mare

Am pus inima nopţii în palme,
Am conectat-o prin două raze stelare
Viselor mele aburind de iubire,
Tu mi-ai răspuns că eşti la mare.

Dorul a pogorât de pe muntele vrăjit
Cu privirea albastră ca cerul,
În valurile mării te-am zărit
Izgonind din inimă misterul.

Umbrele noastre sortează nisip
Clepsidrei pătrunse de timp,
Noi, gâtuiţi de aburii iubirii,
Uităm să păşim în alt anotimp.

Rămânem conectaţi
Prin două raze stelare
Din visele plecate
Cu muntele la mare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi
de parcă nici n-a fost vreun ieri
şi parcă nici n-ar fi vreun mâine
— ci-i numai Astăzi-de-dureri
sau numai Astăzi-de-plăcere
de încântare şi belşug —
— uităm de Ieri cel ca un leagăn
şi Mâine, cel ca un coşciug...

Uităm de Ieri, uităm de Mâine
cum n-ar fi fost sau n-ar mai fi
şi stăm robiţi de Astăzi numai
de parcă-i Timpul tot, o zi.

Uităm, uităm... Dar şi-Astăzi trece
ca alte zile mii şi mii
ce pierdem azi, sau credem veşnic
sunt — mâini — păreri de rău târzii.

... O, nu fi prea robit de Astăzi
nici prea zdrobit, nici prea-ncântat
Prezentu-i scurt, iar Viitorul
necunoscut şi neaşteptat.
Ci pleacă-ţi inima, mai bine,
smerindu-ţi-o spre Dumnezeu
că-n El e liniştea deplină
dincolo de uşor sau greu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem?

Uităm cine ne sunt strămoşii
Uităm de Mircea şi Ştefan
Uităm cine ne sunt străinii,
Uităm de lance şi duşman.
Uităm ce este Mioriţa,
Uităm de Adevărul sfânt,
Uităm ce-nseamnă conştiinţa,
Uităm de-al poeziei cânt.
Uităm colindele şi Plaiul,
Uităm părinţii, prea cărunţi.
Uităm să zămislim copii,
Şi pe sărman, şi pe flămând,
Şi pe cei morţi, şi pe cei vii,
Îi tot uităm pân–la mormânt.
Dacă uităm, dacă uităm,
Cine suntem, cine suntem...?

poezie de Ştefan Agachi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropiindu-te de Dumnezeu trebuie să-ţi arăţi fiinţa unitară, rod al Creaţiei Sale, că sufletul ţi-e suflare dumnezeiască, iar trupul ţi-e zidire pământească, că numai prin rugăciune îţi recapeţi adevărata libertate de a sta în dreapta Adevărului.
Uneori, în ceasurile grele ale omului ţâşnesc râuri de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea. Tot în rugăciuni se sfărâmă şi zidurile de gheaţă din inima omului de piatră, că piatră e atunci când şi-a pierdut iubirea.
Când îngerii-s tăcuţi la capătul disperării, rămâne doar speranţa ca o hrană dulce şi întăritoare, fără de care nu poţi trăi, aşa cum nimic nu e fără Dumnezeu: nici credinţa, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele - trup din trupul Domului.

Camelia Opriţa în Ispita, generator de întuneric în spiritul omului şi îndepărtare de Dumnezeu
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul care-mi este scris

Sfârşitul e-o pecete rece
Pe-un os de viaţă desenat,
Într-o Sahară de nisipuri
Unde doar vânturile bat.

Şi vântul îşi petrece vântul,
Sahara în nisipul ei,
Pe mine doar sărutul care
Apune în stinse scântei.

Sfârşitul petrece sfârşitul,
Nu te gândi că-s liniştit,
În nesfârşite astre scapăr,
De ele sunt împătimit.

Voi pune inima sub capu-mi,
O piatră grea cu iz de vis
Să pot să dorm o veşnicie
Sfârşitul care-mi este scris.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea dragostei

Apostolul al cărui nume-l port,
Mi-a fost, în deznădejde, un suport,
Că vorbele-i, din Cer aduse, sunt
Lumină a iubirii pe pământ.

Credinţa îmi e far spre Dumnezeu,
Dar tot ca Pavel, am gândit mereu,
Că mult mai tare-n lumea asta este
Doar dragostea din lumile celeste,

De unde îşi primeşte şi izvorul,
Aşa cum rânduit-a Creatorul,
Ce-a scris în Cer a lumii epopee,
Şi-n dragoste-a scăldat-o pe Femeie.

Mă iartă dar, Apostole, că-n minte
Am reţinut, din sfintele-ţi cuvinte,
Că-n dragostea Femeii pot şi eu
Să fiu, în viaţa asta, Dumezeu!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi adânci

Visele mele sunt vise mărunte,
Fără palate la poale de munte...
Vreau doar iubire în sufletul meu
Şi tu să îmi fi alături mereu.

Tu eşti averea ce mi-o doresc,
Doar pentru tine vreau să trăiesc.
În inima ta se află izvorul
Ce îmi astâmpără setea şi dorul.

Ai tăi ochi adânci când mă privesc
Îi ascult în taină ce-mi şoptesc.
Ei nu mint şi nu spun baliverne,
Lacrimi amare, povestea lor cerne!

Când te cuibăreşti la pieptul meu,
Uităm de tot ce a fost mai greu.
Mă rogi să cred iar în iubire,
Că nu mai vrei nici tu, dezamăgire.

Degeaba eşti bogat şi ai avere
Când sufletul îţi seacă de durere...
Căci singurătatea n-o poţi vinde,
Cum nici iubire, nu găseşti oriunde!

poezie de Gheorghe Deniştean (18 noiembrie 2016)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul suflecat

Păşim cu sufletul suflecat în mâini,
Îl hrănim cu pâinea sărutului,
Îi punem sare pe rana amintirilor
Şi visăm capătul drumului
Legat de umbra picioarelor.

Unde este asfinţitul soarelui?
Unde este zborul stelelor printre stele?
Unde este transferul sufletului în linişte
Şi liniştea în porumbelul
Ciugulind pâinea sărutului?

Cu sufletul suflecat păşim în amintire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nasture la haina vieţii

Sunt nasture la haina vieţii,
Eu o deschid, eu o închid
De la ivirea dimineţii
Până-n târziul cel livid.

Sunt nasture şi stau oriunde
Sunt necesar pentru surâs,
În mine totul se ascunde,
În mine universu-i strâns.

Am inima gaură neagră
Ce înfloreşte-n nouă haină,
O umbră poate doar s-o şteargă
Şi s-o prefacă într-o taină.

Tu, eşti doar firul care coase
În cruce nasturele meu
Şi-mi pune razele în oase
Pe scara către Dumnezeu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spaţiul unde sunt canalii

Păşim cu-nsufleţite vise
Cu iz de rouă pusă-n clipă,
Ca să zburăm în cerul falnic
Cu sufletul sub o aripă.

Din inimă, roiuri de fluturi
În ochii tăi caută zborul,
În mine creşte pofticios
Dorinţa ce aprinde dorul.

În spaţiul nostru de căldură
Ne sărutăm fără măsură,
Ca semn de dăruire-mi pui
Arătătorul tău pe gură.

Sunt vertical, ţin fruntea-n soare,
Sunt ca stejarul-ngemănat
Cu fericirea-ţi radiantă,
Te strâng la piept şi mă simt beat.

Cădem în valsul nemuririi,
Două statui ce se topesc
În spaţiul unde sunt canalii,
Dar ce contează, te iubesc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de uitare

Uităm să fim buni,
Uităm să fim veşnici,
Uităm să fim fericiţi,
Uităm să fim liberi,
Uităm să fim oameni,
Uităm să fim uitare,
Tăceri nemuritoare,
Uităm să fim noi.
Uităm să fim!

poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (2009)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olteanu-i hoţ!

Ştiam că eşti un hoţ de buze dulci
De mere coapte... că doar eşti oltean
Ştiam că-n locul unde capu-ţi culci
Rămâne aşa... un dor fără alean.

Că porţi în ochi luminile din stele
Şi-n palme focurile lui Satan
Şi arzi mocnit fecioarele-ntre ele
Să nu te uite... că doar eşti oltean!

Ştiam că-n vorba ta e-nchis un vis
Că-l dai la schimb pe-o inimă... ştiam.
Că ard în iad crezând că-i paradis
De îndrăznesc cumva să vreau să-l am.

Te strecuraşi precum scânteia-n iască
Ş-avuşi tu grijă să nu fie-n van,
C-afurisită-i firea femeiască
Poftii la gura dulce de oltean!

Of, Doamne... trage-a nopţii draperie
Şi-mi lasă-aşa... o briză de-aer rece
Că dragostea-mi pătrunse pe sub ie
Şi nu ştiu sincer dacă-mi va mai trece!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că nu uităm nimic din tot ce a fost esenţial în viaţa noastră. Uităm doar detaliile.

Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet...

Am înţeles că orice clipă doare
Atunci când nu-nţelegi ce simţi, ce eşti,
Că inima în viaţă-i muritoare
Dacă n-o mângâi, dacă n-o respecţi.

Preocupaţi de ziua ce-o să vină
Doar alergăm pe drumuri, fără rost,
Şi-n goana noastră prindem doar furtună
Şi iar uităm ce suntem, ce am fost.

Uităm de noi, de tot ce ne-nconjoară
De sufletul robit, ce-aşteaptă trist,
Şi ne-amintim târziu că o să doară
Toţi ani-n care l-am ţinut închis.

Cel mai frumos cadou primit din stele
Purtăm ascuns în noi, inconştienţi,
Un diamant pierdut printre mărgele
Ce-ar ajuta-n lumină să priveşti...

Să poţi vedea dincolo de ochi şi minte,
Să laşi să curgă universu-ntreg,
S-asculţi tăcerea gândurilor mute,
Să simţi iubirea... ca pe un întreg...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!