Din vechime se observă că omul minuţios "pune punctele pe i, nu uită o iotă"; apoi observaţiile s-au înmulţit: s-a constatat de pildă că o natură impetuousă, cu o imaginaţie aprinsă, neglijează punctuaţia, zvârle cu repeziciune litere rău formate pe hârtie, făcând mari mişcări de condei care imită gesturile nestăpânite ale naturii entuziaste; s-a observat că femeile au un scris mai culcat şi mai puţin apăsat ca bărbaţii; că o fire emotivă are un scris inegal, saltăreţ, pe când omul stăpân pe sine scrie ponderat, stăpânind mişcările condeiului; s-a observat că o natură sensuală are un scris îmbâcsit de cerneală, pe când o natură imaterială scrie delicat, subţire; că un zgârcit înghesuie literele, apropie cuvintele, scurtează finalele, utilizează toată hârtia de la o margine la alta, pe când risipitorul scrie trei-patru cuvinte pe rând, împrăştiindu-le, lăsând margini mari la dreapta şi la stânga scrisului; s-a observat că un om cult suprimă buclele lui h, b, g etc., reduce tot traseul, schiţează mai mult literele decât le scrie complet, simplifică tot traseul în vederea obţinerii unui spor de iuţeală; că omul modest are un scris simplu; înfumuratul, cocheta, un scris cu floricele şi înzorzonări etc.; s-a observat într-un cuvânt că scrisul este un aparat înregistrator extrem de sensibil al inteligenţei, sensibilităţii şi voinţei.

citat din Jean Hippolyte Michon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în scris

Cred în scris – în nimic altceva; numai în scris.
Un om poate trăi ca un vierme, dar scrie ca un zeu.

A fost o vreme când secretul era cunoscut, dar a fost uitat;
lumea este alcătuită din fragmente dezintegrate,
un haos incoerent şi întunecat, susţinut doar de scris.

poezie de Imre Kertész, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul studiat de noi este Harap Alb şi este un basm cult pentru că este scris de un om cult, Eminescu. Atunci când cel care scrie basmul este incult şi basmul este incult, adică opus basmului cult, dar amândouă basmele sunt frumoase, numai că unul este scris într-un fel şi celălalt în alt fel.

perlă din examen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Literele

Literele toate, azi sunt colorate.
Şi- au dat întâlnire, în pagini de carte.
Prima zi de şcoală mi-a adus în dar,
o carte frumoasă, un... ABECEDAR.
În ABECEDAR găseşti
litere mai mari, litere mai mici
şi pe lângă ele, arici şi pitici.
Căţelul, cocoşul şi un purceluş,
sunt şi ei aici, cu un urs de pluş.
Max, pisoiul mic a venit la şcoală
să înveţe, literele frumos să le scrie.
M-a rugat să îi cumpăr un caiet, de la librărie.
Suntem toţi aici să ne amuzăm.
Literele toate noi le învăţăm.
Corect le vom scrie apoi pe caiete.
dar cu multă grijă şi fără de pete.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015 (2015)
Adăugat de Iulia Popov-Giuşcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o ironie a scrisului, nimeni nu scrie despre nimeni, ci scrisul în sine omeneşte prin scris.

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris toată viaţa, am scris ceea ce am gândit, nu am scris invers niciodată. Şi cu toate riscurile. Între a scrie ceea ce cred şi a tăcea, am ales întotdeauna prima variantă. Pentru că se ştia că eu spun adevărul şi numai adevărul, că nu simulez. Era un lucru greu totuşi.

Nicolae Carandino în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Titlul meu fără cuvinte

Iubirea mea, dacă nu voi mai scrie,
Avându-te, măcar o poezie?
Căci tot ce-am scris în versuri, în trecut,
A fost pentru că nu te-am cunoscut.

Iubirea mea, şi cine va să ştie
Că zilnic ne vom fi o poezie,
Al cărei titlu numai tu-l vei pune,
Al cărei conţinut când ţi-l voi spune...

Secret, fără cuvinte, pe muteşte?
Poetul nu mai scrie când iubeşte.
Poetul scrie doar când n-are cine
Să-i pună titlu. Eu te am pe tine.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi - stelele mele

Voi scrie despre stele, cât de sus
Cel care le-a făcut pe cer le-a pus,
Nu voi cuprinde-n versurile mele,
Fireşte, ce stă scris numai în ele.

Că nici în astre nu stă nicidecum
Scris tot ce ochii tăi citesc acum.
Câţi ani-lumină s-au mai furişat
Precum Adam în rai, după păcat,

De când am scris, până te furişezi,
Citind acest poem să nu te vezi
După părerea mea ispititoare
Ca Eva după măr, în înserare.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (25 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce să scriu într-un roman ceva ce pot scrie într-o nuvelă?
De ce să scriu într-o nuvelă ceva ce pot scrie într-un eseu?
De ce să scriu într-un eseu ceva ce pot scrie într-o cugetare?
De ce să scriu într-o cugetare ceva ce – destul de probabil – s-a mai scris?

Mai bine scriu o poezie. Ideea s-o mai fi scris, dar îi dau o formă artistică, originală.

Dar de ce să scriu într-o poezie de n versuri ceva ce pot scrie într-un distih?
De ce să scriu un distih ceva ce pot scrie într-un poem de un vers?
De ce să scriu un poem într-un vers şi să mi-l confunde unii cu o cugetare?

Mai bine scriu o epigramă, măcar "ne mai râdem".

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă-n vrajă

Scrie, scrie, scrie,
scrie, ciorcîrlie,
cîntă, vulpe blîndă,
crapă, crap de apă,
scrie, scrie, scrie...

Lîngă partea stîngă
un rar cărturar,
peste palimpseste
trece pana-i rece,
scrie, scrie, scrie...

A-nghiţit un chit
cu-al lui bot, socot,
mitul nenumit
şi totemul tot.
Cutie pustie.
Scrie, scrie, scrie...

Joc în soliloc.
Calfa scrie alfa.
Mama scrie gama.
Doi copii scriu pi.

Hîrtie, sicrie...
Scrie, scrie, scrie...

poezie de Nina Cassian din Ambitus (1969)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibil!

Îmi spui că Cinna scrie şi-n scris mă ponegreşte.
Nu cred: cum o să scrie, când nimeni nu-l citeşte?

distih de Marţial din Cartea a III-a a Epigramelor (88)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în iubire

Am crezut că am să mor şi ţi-am scris iubirea
Astăzi am retrăit moartea şi iubirea nu se mai scrie
Rămâne amintirea unei frumoase şoapte-n noapte
Când luna era soră mai mică a ochilor frumoşi
Romanul s-a scris, aşa cum ni se scrie povestea
Urmează un nou serial de filme bune
Sau filmul vieţii mele în căutarea iubirii
Am obosit să cred în tine, dragul meu
Şi nu mai cred de mult în vorbele-ţi deşarte
Ochii tăi m-au minţit în fiecare zi,
Dar soarele meu a răsărit pentru că eu cred în iubire.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce s-a scris, îmi place numai ceea ce se scrie cu propriul sânge. Scrie aşa şi vei învăţa să ştii că sângele este oprit.

citat celebru din romanul Aşa grăit-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile

mâna
mea
dreaptă
diferă de stânga
şi
scrie nimic despre ceva

despre ceva! nu scrie
stânga
nu o imită pe dreapta
în ambiţia de a scrie

eu
mama - tata
ambii
şi
discordia care există între
între! stânga - dreapta
pe mine mă enervează

poezie de Anna Grig, traducere de Florica Bican
Adăugat de Adela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate sunt fenomene care se produc când o persoană pronunţă sau scrie, dându-şi seama sau nu, un alt cuvânt decât cel pe care vrea să-l rostească sau să-l aştearnă pe hârtie (lapsus); când citeşte într-un text imprimat sau manuscris un alt cuvânt decât cel realmente tipărit sau scris (falsă lectură); sau când aude altceva decât ceea ce i se spune, fără ca această falsă percepţie auditivă să ţină de o tulburare organică a aparatului auditiv.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul

Astăzi ştie orişicine
Chiar de nu-i un om prea cult,
Că Xenopol a scris bine
Pe când Iorga scrie mult.

epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazualitate

Văd cum parcă plânge
mâna mea cea dreaptă
firuind cuvinte,
veşnica-nţeleaptă.
Stânga mea zâmbeşte,
blândă mulţumire
degetelor unse,
toate cu iubire.

Le privesc distrată
cum stau îmbufnate
când, deşi diferă,
ele-şi sunt... surate.
Caut o pricină,
voliţională,
să le treacă starea,
asta, de crâcneală.

Le-aduc mai aproape,
una, dă să-ţi scrie
cealalt-ameţeşte'un,
dans, de bucurie.
Şi deodată gânduri,
de pliroforie,
mâinile-mi adună'n,
sfânta armonie.

Inversându-şi roluri,
dreapta chip dezmiardă
stânga scrie-o taină,
ea, fosta bavardă.
Mâinile-şi dau mâna
ca-ntr-un vals se-adună
iubirea-nţeleaptă,
inimi-ncunună.

Una-şi scrie vise,
cealaltă vibrează,
dar când se-mpreună
dragoste-ncrestează.
Stânga şi cu dreapta
fiindcă-mi sunt surate
fac din faptă, scris,
De... cazualitate.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este o stare de spirit. O stare permanentă. O stare de febrilitate. Iar scrisul trebuie să fie exploziv. A scrie într-un ritm lent e ca şi cum ai scrie din neavând ce face altceva. A scrie poezie din când în când şi, până trec doi ani, să aduni de-o carte e ca şi cum ai scrie din lipsă de ocupaţie.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regenerarea prin scris

oare despărţirile
proiectează sfârşitul lumii
înlăuntrul nostru?

oare între reprimarea sentimentelor
şi o sinucidere pe hârtie
există vreo diferenţă?

oare cuvintele dintr-o poezie
îşi părăsesc vreodată muza?

oare povestea noastră continuă
şi după ultimul punct
pe care-l voi scrie?

oare sufletul meu
se regenerează
prin scris?

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor (1 septembrie 2013)
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am şi alt coşmar, care provine din faptul că am orbit. Acesta este coşmarul în care încerc să citesc şi nu pot pentru că personajele se însufleţesc, fiecare literă se transformă în alta, iar cuvintele, scurte la început, devin lungi cuvinte olandeze, cu vocale care se repetă când încerc să le descifrez. Sau dacă nu, spaţiile dintre rânduri se lărgesc, literele încep să se întindă, totul apare scris în negru şi roşu pe hârtie lucioasă şi este atât de mare încât devine intolerabil. Şi când mă trezesc literele îmi ţin companie un timp. Pentru o clipă îmi trece prin minte: n-am să le pot uita niciodată şi o să înnebunesc.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!