Perdeaua

Iţic şi a lui soţie,
Cumpăraseră de-un an
Casă şi gospodărie
Peste drum de Avidan.
Vecinul, burlac cu state,
Îşi făcuse-un obicei
Din a sta la geam, pe coate
Şi-a privi după femei.
Tocmai de aceea, Sara,
Îi spuse soţului ei:
- De când a dat primăvara,
Zău am intrat la idei ;
Fata noastră, iaca are,
Şaisprezece ani, colea,
Şi-acest Avidan, se pare
E amorezat de ea.
Toată seara stă-n fereastră
Şi înghite în gol, mut
Când fata noastră măiastră
Vrea să intre-n aşternut...
Cred că nu e altă cale –
Nici tu şi nici eu nu am –
Decât să scoatem parale
Pentru o perdea la geam!
- Sara, dragă-nnebunesc!
Cum să cheltuim parale?
Lasă-mă să mă gândesc
Că găsesc eu altă cale...

A doua zi dimineaţă,
El îi spuse la cafea:
- O să te muţi tu în faţă,
Şi-o să-şi pună el, perdea...

poezie satirică de Dumitru Monacu (iunie 2014)
Adăugat de Dumitru Monacu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeul spuse mă-sei, dară ea nici acum nu putea să crează că este băiat. În cele mai de pe urmă, zmeoaica se vorbi cu fiul său să mai facă o-ncercare; zise fiului său să ducă pe Făt-Frumos în cămara cu armele, să-l îmbie să-şi aleagă ceva de acolo şi, de va alege vreo armă din cele împodobite cu nestimate, să ştie de bună-seamă că ea este fată. După prânz, zmeul duse pe Făt-Frumos în cămara cu armele. Aci erau rânduite cu meşteşug tot felul de arme: unele împodobite cu nestimate, altele numai aşa, fără podoabe. Fata împăratului, după ce se uită şi cercetă mai toate armele, îşi alese o sabie cam ruginită, dară cu fierul ce se încovoia de se făcea covrig. Apoi spuse zmeului şi mumei sale că a doua zi vrea să plece. Când auzi muma zmeului ce fel de armă îşi alese, se da de ceasul morţii că nu putea descoperi adevărul. Ea spuse fiului său că, deşi pare că este băiat după apucăturile lui, dară este fată, şi încă de cele mai prefăcute. Dacă văzu că n-are încotro, merseră la grajd şi-i dederă pe Galben-de-soare. Şi după ce-şi luă rămas bun, fata împăratului îşi cătă de drum.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se gătiră corăbiile, le încărcară cu marfă şi fata de împărat împreună cu Galben-de-soare intră în cea mai frumoasă şi plecară. Nici vânturi, nici valurile mării nu putură să le stea împotrivă şi, după o călătorie de câteva săptămâni, ajunseră la smârcurile mărilor. Acolo stătură. Fata împăratului şi cu Galben-de-soare ieşiră la uscat şi îmblau pe ţărmuri; însă când ieşiră, luară din corabie o păreche de conduri cusuţi numai cu fir şi împodobiţi cu pietre nestemate. Tot îmblând pe aci, zăriră nişte palaturi cari se învârteau după soare, şi o luară într-acolo. În cale se întâlniră cu trei roabe de ale zmeului, cari păzeau pe Ileana Simziana. Cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dânşii; iară fata împăratului le spuse că este un neguţător care a rătăcit drumul pe mare. Întorcându-se roabele, spuse doamnei lor cele ce văzuseră; iară ea zărise de pe fereastră pe neguţătorul; de cum îl ochi, începu să-i tâcâie inima, fără să ştie de ce; şi era bună bucuroasă de a putea să scape de zmeu, mai cu seamă că nu era atunci acolo, fiindcă-l trămisese ca să-i aducă herghelia ei cu iepele.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cea mică asculta şi tăcea. Dară grădinarul, când intră în grădină, stătu în loc şi se miră. Apoi îşi închipui el că poate d-aia i se pare grădina mai frumoasă, unde nu intrase de mult într-însa. Peste câtva timp veni iarăşi o sărbătoare şi împăratul se duse la biserică iarăşi cu toată curtea lui. De astă dată fata cea mică se făcu bolnavă într-adins, rămase acasă şi se puse la fereastră. Argatul de al grădinărie scoase de astă dată nişte haine de argint, scutură frâul şi încălecă pe cal, carele venise cât ai clipi. Şi iarăşi încurcându-l prin grădină, o strică şi mai rău decât întâia oară şi iarăşi merse la biserică, făcu ca şi de-lalt rând şi se întoarse acasă, porunci calului să dreagă grădina, carele o făcu încă o dată mai frumoasă decât era. Fata împăratului cea mică privea de la fereastră şi tăcea. Îi spuseră surorile, îi spuse mumă-sa, îi spuse tată-său de tânărul cel mândru ce venise la biserică şi despre care nimeni nu ştia de unde era. Ea asculta şi tăcea.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bietul sărac se cam codea. Nu-i venea să spuie drept, de teamă să nu păţească ceva. Dară daca se văzu încolţit, spuse tot adevărul precum era. Atunci boierul, mirându-se în sine de iscusinţa fetei săracului, îi porunci ca a doua zi să vie cu fata la curtea boierească. Ea să fie nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum. Cum auzi săracul unele ca acestea, începu a se boci şi a se văicăra, de nu-ţi venea să-l mai auzi, şi se întoarse la ai săi.

citat celebru din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Sara Maria

Ştiu: sus cerul, jos e glia
Şi-n jurul meu e Universul,
E muzica şi-apoi e versul
Şi-n prag e chiar Sara-Maria.

Oferā-mi, Doamne, melodia,
Ce-mi schimbâ gândul, dar şi mersul,
Coboarā pe pământ consensul
Şi-adu-mi ín cale ciocârlia,

Să-mi cânte despre dor şi ţarā,
Sā resfinţeascā omenia,
Şi fā, în faţă, sā-mi apară

(Ca sā-i arāt mārinimia,
Cum am fācut - a câta oarā?) -
Nepoata mea, Sara - Maria!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
Că şi-nfinit un sfârşit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume şi-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos şi-l omeni ca pe un călător. Dar pe când se aflau la masă şi se chefuiau, iară Gheonoaia gemea de durere, deodată el îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă, i-l puse la loc şi îndată se vindecă. Gheonoaia, de bucurie, ţinu masă trei zile d-a rândul şi rugă pe Făt-Frumos să-şi aleagă de soţie pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca nişte zâne; el însă nu voi, ci îi spuse curat ce căuta... După trei zile, se pregătiră de drum şi porni. Merse Făt-Frumos, merse şi iar merse, cale lungă şi mai lungă; dară când fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei, dete de o câmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă parte pârlită.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost un împărat ş-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată şi o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ţinea de aproape şi n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot şezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se la el, o văzu şi el şi, ţintind ochii în ochii ei, ea simţi un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră şi spuse dădacă-sei ce i se întâmplă.

începutul de la Voinicul cel fără de tată de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-una din zile când împăratul ţinea sfat cu boierii cei mari pentru trebile împărăţiei, iacă şi fie-sa că vine şi se juca şi se zbenguia p-acolo prin cămară. Trecând şi pe lângă masă şi văzând condurul, îl ia şi îl încalţă; când, ce să vedeţi d-voastră, cinstiţi boieri, parcă fusese d-acolo. Începu a alerga iară după jucării, ca un copil ce era. Ea luase condurul fără să ştie al cui este şi pentru ce stă pe masă. Când văzură boierii una ca aceasta, rămaseră înmărmuriţi de uimire. Ce să facă ei? Hotărârea împărătesei era lămurită. Să nu văduvească împăratul după pristăvirea ei, ci să ia pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Să lase pe împăratul să văduvească pentru că nu s-a potrivit condurul la nici o muiere, călca jurământul împărătesei de la ceasul morţii sale; să silească pe împăratul să ia de soţie pe fie-sa, se temea de Dumnezeu. Ce să facă dar? După multe chibzuiri, Sfatul împărăţiei găsi cu cale că împăratul n-ar păcătui de ar lua de soţie pe fie-sa, fiindcă aşa lăsase cu sufletul împărăteasa şi pentru că Dumnezeu chiar orânduise aşa, deoarece la nimeni de pe lume nu se potrivise condurul răposatei. Numaidecât mai-marii ţării ziseră fetei să se gătească de nuntă. Acum altă nevoie. Nici fata nu voia să ia pe tată-său de soţ.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul şi Adela porniră apoi spre poartă, pe aleea asfaltată; de o parte şi de alta a aleii se întindeau rânduri de flori. Nistor le privi "de sus". Erau frumoase florile, mirositoare, cu petale colorate... Dar mult mai frumoasă decât ele era Adela, tânără, blondă, înaltă, iar în acel moment se afla chiar lângă el. Şi o ţinea de mână, deşi era convins că tatăl ei, domnul Gigi Cristescu îi privea atent din casă, de după perdea. Şi ce dacă îi privea? Nu conta acest amănunt, doar nu va ieşi din casă pentru a-i reproşa ceva; nici n-ar avea ce... Iată că tatăl adolescentei nici nu-i deranjă, chiar dacă-i urmărea atent cu privirea, într-adevăr, din casă, după cum bănuise lunganul. Acum însă, cei doi tineri erau deja afară, la poartă, ieşiseră din curte. Era o zi frumoasă de vară, cu cer senin, evident, călduroasă, tocmai de aceea Adela se îmbrăcase lejer. "De ce oare tocmai în albastru?" părea a se întreba în gând geograful. Adela privi visătoare steagurile ce împodobeau strada.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţa de la Roman, mi-aduc aminte puţine lucruri hotărâte. Am fost un copil precoce. Înainte de 5 ani, ştiam unele lucruri greu de înţeles şi pentru o vârstă mai înaintată. Ştiam, de pildă, oarecare lucruri din gramatică, pe care copii de 10 ani le pricep greu. Am fost şi amorezat înainte de 5 ani: de o fată de vreo 7-8 ani, care trecea pe la geamul nostru. Nu-i vorbă, era şi un caz de sugestie, căci cei din casă mă tachinau cu ea. Dar ştiu că mă înroşeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam şi Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu ştiam pozitiv ce e acel Ceahlău, nici ce este un munte -- nimic!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

perdea

Perdea: Fereastră după care fetele bătrâne stau la poartă.

definiţie aforistică de Tudor Muşatescu din Dicţionarul umoristic al limbii române
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă- mă iubite

Lasă-mă iubite să adimir toamna de la geam,
Când alturi pe tine te am.
Lasă-mă iubite să mă joc cu frunza care a căzut în palma ta,
Căci toamna a venit în sufletul meu şi în inima mea.
Lasă- mă iubite să chem toamna în casă,
Căci e aşa de gingaşă, dulce şi frumoasă,
Lasă-mă iubite să alerg prin ploaia aceasta de toamnă,
Căci mi-a fost dor de ea, cum este puiului de a lui mamă.
Lasă-mă iubite să vorbesc cu toamna la fereastră,
Să-i spun să aibă grijă de iubirea noastră.

poezie de Vladimir Potlog (14 septembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Michael: Ţi-ai aruncat florile.
Sara: Ţi-am mai spus, nu ţin mult.
Michael: Nu cred că sunt ofilite încă.
Sara: Nu-mi place să mă ataşez de lucruri dacă ştiu că nu vor dura.
Michael: De ce eşti atât de cinică?
Sara: Michael, cred ca poţi fi cinic, dar poţi fi şi realist.
Michael: Şi poţi fi deasemenea optimist? Poţi să speri? Să crezi?
Sara: Iar asta vine din partea unui om cu opt degete închis într-un penitenciar!
Michael: Se exagerează importanţa degetelor.
Sara: Mulţumesc pentru încercarea de a mă face să zâmbesc. Dar nu azi.
Michael: Nu se ştie niciodată.

replici din filmul serial Prison Break
Adăugat de Alexandra Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cândva o casă

(un cântec vechi... şi totuşi actual, pentru vremurile pe care le trăim )
A fost cândva o casă
undeva în Bucureşti.
O casă mică, strâmtă,
fără soare la fereşti.
Da-n toată sărăcia ei
când mă uitam la ea,
în mintea mea de copilaş,
ce mare îmi părea!
Căsuţa aceea veche,
cu mărul rotat,
sub care sta tăticul
cu mămica la sfat.
Şi cu bucătăria
în care ani la rând,
aşteptam ca mămica
să m-adoarmă cântând.
la la la, la la la la la, la.
Dar într-o dimineaţă
cerul albastru a vuit
şi păsări mari şi negre
peste noi s-au năpustit.
Urlau zvârlind bucăţi de foc
făcând pământul scrum
şi fumul când s-a ridicat
n-am mai văzut în drum,
nici casa noastră veche,
nici mărul rotat,
zadarnic pe tăticul
şi pe mama am chemat.
Vedea cum fuge lumea
spre locul fumegând
şi-n mijlocul mulţimii
stam pe stradă plângând.
la la la, la la la la la la.
Sunt ani de când s-au dus
tăticul şi mămica mea.
Iar azi copilul meu
se joacă-n leagănul de nea.
Şi-n ochişorii lui de cer
atunci când obosesc,
îl iau în braţe şi-l dezmierd
şi încep să-i povestesc
da casa noastră veche,
de micul palat,
unde tata şi cu mama
pentru mine au visat.
Iar păsările negre
de-or vrea din nou război,
vor fi atâtea mame
să le strige, ÎNAPOI!
Autor necunoscut

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l dau pe azi pentru mâine

În fereastră-i cerul înrămat,
În odaie am scaun şi pat
Şi pe masa albă, nişte pâine...
Lucrurile-mi sunt în geamantan,
Praful nu l-am şters de-acum un an,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

Calendarul din perete-i vechi
Şi pe covorul veşted, cu ciucuri neperechi,
Sunt firimituri uscate de pâine...
Am şi două crăpături în geam
Şi m-a părăsit fata ce-o iubeam,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

Ieri m-am întâlnit pe scări cu un om ciudat,
M-a-ntrebat:
"De ce te zvârcoleşti noaptea în pat?
Ştii, parchetul e şubred, şi se-aude până-n baie,
Îmi trezeşti copiii care dorm în odaie,
dorm..."

Pe tavan un cerc e, de lumină,
N-am perdea la geam, luna mi-e vecină,
Şi pe masa albă, nişte pâine...
Singur când rămân, câteodată,
Mai mi-aduc aminte de-un nume de fată,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

poezie de Alexandru Andrieş
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă cale

Nevăzute praguri am trecut,
din dorinţe mi-am croit o cale,
dar deodată parc-a dispărut
depănată-n magice sucale.

Retrăgându-mă în sinea mea,
vorbele stupide mă stresează,
parcă mi-ar cânta o cucuvea,
din tenebre, ziua la amiază.

Ştiri trăsnite, spuse în deşert,
vin să ne înece, ca o boală,
prostul, pus în haine de expert,
le enunţă fără şovăială.

Tot ce-aud îmi pare anormal,
vorbe aruncate fără miză,
parcă ar veni dintr-un spital
cu nebunii puşi într-o remiză.

Resemnat, îndată mă retrag,
am decis să merg pe altă cale,
în adâncuri îmi ridic un prag,
stavilă la vorbe marginale.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediţia din 26.03.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (26 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţi în doi

Privim răsăritul ce se iveşte
În această superbă dimineaţă
Şi natura parcă ne şopteşte
Că vom fi împreună o viaţă.

Cu ceaşca de cafea plină,
Dulce, aroma-i îmbietoare,
Savurată de noi în grădină
Printre sărutări ucigătoare.

Dimineţile-s mereu presărate
Cu şoapte spuse din iubire.
Iar îmbrăţişările delicate
Momente unice de fericire.

Dimineaţa-i mai frumoasă
Când eşti tu în preajma mea
Şi-n minunata noastră casă
Predomină mirosul de cafea!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (16 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului făcu precum îi zisese calul şi porniră amândoi. După o cale lungă şi grea, ajunseră pe tărâmul unde păşteau iepele. Acolo se întâlni cu zmeul care furase pe Ileana Simziana, rătăcind ca un bezmetic şi neştiind cum să facă ca să aducă herghelia. Îi spuse că Ileana nu mai este a lui şi că mă-sa crăpase de necaz, pentru că nu putuse să-i scape de la răpitor pe iubita lui. Auzind zmeul aceasta, se făcu foc şi pară de mânie, se turbură de necaz şi nu mai vedea înaintea ochilor. Apoi, după ce înţelese că are a face tocmai cu răpitorul iubitei sale, îşi pierdu cumpătul de supărare şi amărăciune; şi răcnind ca un leu, se luă la luptă cu fata împăratului, care îşi ţinea firea şi pe care o îmbărbăta calul. Pe fata împăratului o ferea calul de loviturile zmeului; căci, când vedea că rădică sabia să dea, odată se rădica mai sus decât zmeul, şi el da în vânt; iară când aducea fata paloşul, calul se lăsa răpede asupra calului zmeului şi ea da în carne vie. După ce se luptară de credeai că a să se scufunde pământul subt ei, nu ştiu cum îi veni bine fetei împăratului, aduse paloşul cam pieziş şi-i reteză capul. Apoi, lăsându-i stârvul ciorilor şi coţofenilor, se duseră până ajunseră la locul unde se afla herghelia.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarabanda hoţiilor are loc atunci când se lasă peste târg sara. Sara... banda!

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!