
Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar mai multe divorțuri, case mai frumoase, dar cămine destrămate.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Paradoxul vremurilor noastre
În istorie este că avem clădiri mai înalte, dar răbdare mai scurtă
Șosele mai largi, dar puncte de vedere mai strâmte
Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici
Mai multe facilități, dar mai puțin timp
Avem mai multe titluri academice, dar mai puțină intuiție
Mai multă cunoaștere, dar mai puțină înțelepciune
Mai mulți experți, dar mai multe probleme
Mai multe medicamente, dar mai puțină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim fără nici o socoteală,
Râdem prea puțin, conducem prea iute, ne enervăm prea repede;
Ne culcăm noaptea prea târziu, dimineața ne trezim obosiți;
Nu citim cărți, privim la televizor prea mult și ne rugăm prea puțin.
Ne-am mărit averile, dar ne-am redus propriile valori.
Vorbim prea mult, iubim arareori, dar urâm prea adesea.
Am învățat cum să ne facem drum în viață, dar nu o viață.
Am adăugat ani vieții, dar nu am dat viață anilor.
Am ajuns până la lună și ne-am întors de acolo,
Dar nu suntem capabili să traversăm strada pentru a ne întâmpina noul vecin.
Am cucerit lumile exterioare, dar nu propria lume interioară.
Am făcut lucruri mari, dar nu lucruri importante;
Am curățat aerul, dar ne-am poluat sufletul.
Am supus atomul, dar nu prejudecățile noastre.
Scriem mai mult, dar învățăm mai puțin.
Facem planuri mai mari, dar înfăptuim puțin.
Ne-am deprins să ne grăbim, dar am uitat să așteptăm.
Am fabricat mai multe computere care livrează mai multă informație,
Dar comunicăm din ce în ce mai puțin.
Aceastea sunt timpuri pentru fast food și digestie greoaie;
Oameni mari, dar caractere mici;
Avem venituri mai mari, dar calități morale infime.
Am crescut enormi în cantitate, dar am rămas pitici în calitate.
Profituri considerabile, dar legături umane minuscule.
Acestea sunt timpuri de pace în lume, dar de luptă în familie
Mai multă odihnă, dar mai puțină veselie
Mai multe feluri de mâncare, dar mai puțină hrană.
Acestea sunt zile cu două surse de venit în casă, dar cu mai multe divorțuri;
Cu case mai luxoase, dar cu mai multe familii distruse.
Acestea sunt timpuri cu multe lucruri expuse la fereastră, dar cu cămara de provizii goală.
Un timp când tehnologia poate face manifestă această scrisoare ochilor tăi
Și un timp când tu poți să alegi
Pentru a împărtăși aceste lucruri cu cineva.... sau doar pentru a lovi tastatura: delete.
poezie de Bob Moorehead, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Divorțuri
Sunt idealuri spulberate
Și sentimente fracturate,
Apoi, familii destrămate.
tristih de David Boia (29 septembrie 2014)
Adăugat de anca petru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremurile sunt urâte, spun oamenii. Dar dacă ei ar trăi frumos și vremurile ar fi frumoase. Noi suntem vremurile.
citat clasic din Sfântul Augustin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox
Avem femei frumoase
Drăguțe,-atrăgătoare
Și tot mai multe case
De înfrumusețare!
paradox epigramatic de Gheorghe Gurău (2007)
Adăugat de Gheorghe Gurău

Comentează! | Votează! | Copiază!

Este mai bine să ai trei relații destrămate decât trei divorțuri.
citat din Sheryl Crow
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Așa sunt vremurile, nu poți să fii moral, fără să fii în același timp imoral. Și nu poți să-ți satisfaci vanitățile, fără să te umilești din când în când. Cei care nu acceptă o jumătate din această pilulă, nu pot avea cealaltă jumătate. Căci totul e atins de duplicitate azi. N-a mai rămas nimic curat...
citat clasic din Octavian Paler
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterios iubit
Tu ti-ai făcut un paradis din poezie
si din vis cuvinte multe si frumoase
le asezi in cercuri cu femei
Esti zeul lor zeul femeilor indragostite pline de iubire
Esti prins in lanțuri de iubire nu poti sa fugi nu vei scapa...
Iubesti iubesti pe sine
Te-ai îndrăgostit de marea iubire... si ele sunt legate doar de tine!
Uita ca viața e scurtă si frumoasă... rămân inchise-n case
Sânt mii de inimi care bat toate au o speranță
asteaptă ziua norocoasă: tu esti... aleasa!
Imi ceri cuvinte multe si frumoase de multe ori misterioase
Eu... vreau sa ies din cand in cand din case
Să-mi umplu sufletul din mers să scriu si eu un vers
Noi nu stim cui te adresezi
Esti univers!
Va trebuii ca sa ne suni
Altfel te pierzi pe drum iubire
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, am avut timp pentru multe. Inclusiv să fiu altul decât cel care am vrut să fiu.
Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler de Daniel Cristea-Enache (2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la bătrânețe, nu prea avem timp să ne întrebăm care este sensul vieții. La bătrânețe, avem timp să o facem, dar atunci ne izbim de o descoperire penibilă: viața are un sens doar dacă nu-l cauți.
citat clasic din Octavian Paler
Adăugat de Anca

Comentează! | Votează! | Copiază!

Începem să murim când nu mai avem puterea de a opta.
Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Durează doar câteva secunde să deschizi răni profunde în inima celor pe care îi iubești... și durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim cu frenezie o flecăreală continuă, mulțumiți că avem ce bârfi, fără să ne pese că țara în care locuim ar putea fi părăsită de istorie.
Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler
Adăugat de Vasile Ciolpan

Comentează! | Votează! | Copiază!

- dragoste (vezi și iubire)
- Dragostea e o luptă între două suflete și între două trupuri în care uneori nu e niciun învingător, alteori nu e niciun învins.
definiție celebră de Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Mirela Petrea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme am crezut că ar trebui să mă tem de oameni care iți vor răul, de prieteni care pot trăda, de sentimente care pot provoca durere, de gesturi tandre care pot părea ridicole... Nu eram pregătit să pricep că indiferența poate fi mult mai traumatizantă și demoralizantă decât toate acestea.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate simt mai multe decât înțeleg. Asta ar lămuri multe. Căci reprezint categoria cea mai expusă și mai stupidă: omul cu sentimente.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Case frumoase și triste...
Case frumoase și triste,
pe dealuri împrăștiate,
nimeni nu vă locuiește,
sunteți case-nsingurate...
Pe dealuri împrăștiate,
case frumoase și triste,
mai că-mi vine, când vă văd,
să-mi vărs lacrima-n batiste...
În voi nu e sărbătoare,
nu vă vin colindători,
căci, cei ce v-au construit,
sunt plecați în alte țări...
Puteau găsi bucurii,
chiar aici, la ei acasă,
cum că ar sta cu toți cei dragi,
adunați la aceeași masă...
Cum că ar asculta cucul,
în pădurea înverzită,
admirând pe sub copaci,
vioreaua înflorită...
Căci averea pe pământ
nu are nicio valoare,
omul se duce sărac,
dincolo, atunci când moare..
Nu mai chinuiți copiii,
care plâng rămași în țară!
Niciodată nu uitați:
Ei sunt singura Comoară...
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Curioasa ideea lui Origene că fiecare suflet are trupul pe care îl merită. Cunosc prea multe cazuri în care lucrurile au stat pe dos.
Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu sunt un mare admirator al psihologilor, așa cum se prezintă ei azi în România, dar al psihologiei sunt. Ei, bine, nici măcar psihologia nu poate explica de ce apar modificări comportamentale de felul acesta. De ce, într-o familie, pentru a cărei întemeiere se presupune că a existat afectivitate reciprocă, apar, în special la tată, comportamente din acestea, de scelerat. Și de cele mai multe ori e vorba de o aberație alcoolică. Noi vrem să fim moderni în toate și facem clinici de dezalcoolizare, pentru tratarea dependențelor, cheltuim imens pentru acestea, dar fără niciun rezultat. Avem clinici, dar n-avem bolnavi. De fapt, avem bolnavi, avem bețivi cu duiumul, dar care nu vor să fie tratați sau care nu se lasă tratați.
Constantin Romanescu în ziarul Lumina, interviu (10 ianuarie 2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
În țara noastră, cele mai frumoase nopți sunt cele de toamnă; aerul e curat și liniștit, iar stelele se văd lămurit, chiar și cele mai mici. Bine-nțeles că avem și unele toamne urâte, dar de cele mai multe ori sunt frumoase și dacă Luna (care poate fi iubită de poeți, dar nu și de astronomi) nu întunecă stelele cu lumina ei, nopțile sunt admirabile pentru observațiuni. În septembrie, seara, stelele verii sunt înspre apus, cele mai multe; altele sunt încă de-asupra capului, sau spre sud, ca: Lebăda, Lira, Vulturul și celelale; spre răsărit însă și spre sud-est vedem noi constelații.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Marc Aureliu spune undeva în "Însemnările" sale: zeii au ținut sfat asupra mea și au decis ce urma să se întâmple. Cu unul ca mine, nu cred ca zeii și-au pierdut vremea. Ce să caute ei prin Lisa? De ce i-ar fi interesat să intervină în regulile pe care tot ei le stabiliseră, probabil, cu multă vreme în urmă? Știau că viața în Lisa se supunea acestor reguli, fără să-și permită vreo abatere, și că instituțiile satului, bisericile (fiindcă erau două: una "mare", ortodoxă, alta "mică", greco-catolică), școala, crâșmele (acestea erau mai multe, cinci) și "gura satului" vor veghea asupra fiecărui destin.
Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!