Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pămînt emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioran, Emil

Emil Cioran, acest sceptic de serviciu al unei lumi în declin.

definiţie clasică de Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul e incompatibil cu legea cauzalităţii: atâta fascinaţie de inutilitate emană el.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea puţini poeţi cunosc genealogia lacrimilor. Căci de-ar cunoaşte-o, nu ar mai zice "eu", ci "Dumnezeu". Nu că el ar fi izvorul lacrimilor – ochii lui sunt umeziţi doar de răsuflarea muritorilor – ci noi nu putem plânge decât în el. Toate lacrimile ce curg din Dumnezeu sunt ale noastre. Sfinţii nu au nevoie să ştie lucrul acesta. Cât despre Dumnezeu – el nu trebuie să afle că sunt muritori care aburesc stelele. S-ar teme şi, în tremurul lui, ar scutura lacrimile şi am pieri în propria mare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negaţia nu provine niciodată dintr-un raţionament, ci dintr-un nu ştiu ce obscur şi vechi. Argumentele vin mai târziu, ca s-o justifice şi s-o susţină. Orice "nu" izvorăşte din sânge.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o limbă de împrumut eşti conştient de cuvinte, ele există nu în tine, ci în afara ta. Acest interval între tine însuţi şi mijlocul tău de exprimare explică de ce este greu, chiar imposibil, să fii poet într-un alt idiom decât al tău. Cum să extragi o substanţă din cuvinte care nu sunt înrădăcinate în tine? Noul venit trăieşte la suprafaţa verbului, el nu poate traduce, într-o limbă învăţată tardiv, această agonie subterană din care emană poezia.

citat celebru din Emil Cioran (1987), traducere de Marius Ghica
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruma...

Am crezut ca daca ma trezesc
in aceasta dimineata cu ochii inchisi
voi reusi s-o prind pe toamna de umbra.
Presupunand ca afara plouase cu vise uitate
i-am dat vantului adresa gresita a uitarii.
Intre mine si tine e bruma...
bruma aramie...

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Ana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictiseala e rând pe rând vulgară şi sublimă, după cum ne pare că universul miroase a ceapă sau că emană din inutilitatea unei raze.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

e liniste, n-aud nimic,
decat fosnetul frunzelor,
ecoul surd tipic
zgomotelor ploilor

totul este trist
frunzele ingalbenesc
cu peisajul toamnei
incet, ma obisnuiesc

nici soarele nu se arata
randunelele se duc,
se scutura de-a valma
frunzele de nuc

si bruma s-a lasat
peste lanuri si campii
vara-mbalsamatoare
unde esti? cand o sa vii?

ramurele fara frunze
si uscate doar de vant
fara cuiburi prea stufoase
fara pasari care cant

scriind multe versuri triste
ploaia bate in fereastra
singuratic, melancolic
toamna este a mea mireasa

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ar trebui să vorbim decât de senzaţii şi de viziuni: niciodată despre idei – căci ele nu emană din lăuntrul nostru şi nu sunt niciodată cu adevărat ale noastre.

citat celebru din Emil Cioran (1987), traducere de Marius Ghica
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna iscă bruma

Când toamna iscă bruma, deci când se-ngroaşă şaga,
Când norii peste suflet pun straturi de beton,
Păi n-o să-mi cat resurse de sprijin la Malaga,
Când eu mai am în hrubă molan autohton.

epigramă de Gheorghe Azap din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

După care vis să mă trezesc?

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

după visul în care
stelele par a fi
încercările creatorului
de a reda vederea
unui întuneric orb?

după visul în care
durerea palpită
ca un gând abandonat
în neant
iar eu încerc să-mi chem
gândul înapoi
pentru a învinge durerea
prin cuvânt?

după visul în care adevărata iubire
începe cu lacrimi vărsate
pe altarul singurătăţii?

după visul în care
săruturile tremură ca nişte frunze
în bătaia vântului uitării
iar umbrele fug în toate direcţiile
de frica unei îmbrăţişări?

după visul în care
unii oameni ridică statui
alţii le dărâmă
dar prea puţini reuşesc
să le readucă la viaţă?

după visul în care
apa de ploaie se rupe
la naşterea curcubeului
iar noi ne privim chipul
îmbătrânit în bălţi?

după visul în care
te scufunzi în propria suferinţă
pentru a găsi o perlă născută
dintr-un fir de nimic
o poezie pe care nimeni
nu o mai poartă
ca amuletă de protecţie
noroc şi nemurire?

spune-mi tu, celălalt eu
al celeilalte lumi
pe care o port pe umerii
de Atlas al zădărniciei

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lacrimi care sfredelesc pământul şi răsar ca aştrii pe alte ceruri. Cine ne-o fi plâns stelele noastre?

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Remus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie înseamnă leşin, abandonare, nonrezistenţă la farmec... şi cum orice farmec este dispariţie, cine ar putea găsi o singură poezie înălţătoare? Ea ne scoboară spre suprem...

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un amor care se stinge e o încercare filozofică atât de bogată, încât face dintr-un frizer un emul al lui Socrate.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Vitalitatea dragostei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru budism (la drept vorbind, pentru Orient în general), neantul nu comportă semnificaţia întru câtva sinistră pe care i-o atribuim noi. El se confundă cu o experienţă-limită a luminii sau, dacă vreţi, cu o stare de veşnică absenţă luminoasă, de vis radios: e fiinţa care şi-a depăşit toate atributele, sau mai curând o nonfiinţă în chipul cel mai înalt pozitivă şi care răspândeşte o fericire fără materie, fără substrat, fără nici un reazem în vreuna din lumi.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnea se întinde tot mai mult ca o cangrenă pe faţa pământului. Nu ştie să-şi impună limite, continuă să se lăţească în ciuda eşecurilor sale, îşi ia înfrângerile drept cuceriri; carnea n-a învăţat niciodată nimic. Prin esenţă, ea stă sub autoritatea Creatorului, care şi-a proiectat în ea instinctele ticăloase.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prozatorul trebuie să fugă de poezie ca de ciumă. Poezia trebuie să rămână pentru el o ispită pe care se străduie s-o biruiască. Trebuie să simţim la el posibilitatea - sau regretul - poeziei. Altminteri, cădem în meteahna lui Voltaire.

Emil Cioran în Caiete II. 1966-1968
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii antici, care se sinucideau pentru a-şi dovedi maturitatea, creaseră o disciplină a sinuciderii pe care modernii au pierdut-o. Sortiţi unei agonii fără geniu, nu suntem nici autorii trăirilor noastre extreme şi nici arbitrii despărţirilor noastre întru veşnicie; sfârşitul nu mai e sfârşitul nostru.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afară de muzică şi poezie, totul e minciună sau vulgaritate.

Emil Cioran în Cioran şi muzica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictiseala e prizonieratul în timpul inexpresiv, emancipat de viaţă, ce-o evacuează chiar, spre a-şi crea o sinistră autonomie.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!