
Coarda cu suspine
Da și nu, și nu, și da
Bate vântu-n crengi o stea,
O înalță, o coboară
Pe o coardă de vioară.
Cântă mugurul ei crud,
Eu în liniște ascult,
Munții gri pornesc din loc,
Inima se face foc.
Stea frumoasă descrețită
Mi-ai pus dorul în ispită,
Bate vântul, îl ascult:
Tu ești visul de demult.
Ai lumini din raze scurte
Înfipte la mine-n curte
Și în suflet unde vântul
Bate-nădușind pământul
Și înalță fruntea grea:
Da și nu, și nu, și da
Stea ce-ai coborât în mine
Cânți pe coarda cu suspine!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre vioară
- poezii despre suflet
- poezii despre munți
- poezii despre muguri
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
Citate similare

Vântul nu bate
Motto:
"Nu se știe ca pământul
Dincotro va bate vântul"
Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Șuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca și cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum
Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Și vântul doar tace.
Ce știe vântul
Nu pot să știe
Nici apa vie
Și nici pământul.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre stejari, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre râuri, poezii despre gură sau poezii despre frunze

Ramură de stea
Lebăda albă-ntinde gâtul
Peste troiene de zăpadă,
Aripa-i mângâie vântul
Din vioară descântată.
În inima-i s-aud poeme,
Îndemn să trecem peste ger,
Să așteptăm o melodie
Pe foșnete venind din cer.
Alte viori vor pune gâtul
Sub un arcuș strunit de nori,
De muguri și de fericire
Care se nasc de sărbători.
Și eu voi ține strâns în suflet
Și-n inimă vioara ta
Iubire, fulgul meu de viață,
Tu ești o ramură de stea!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zăpadă, poezii despre viață, poezii despre sărbători, poezii despre poezie, poezii despre nori, poezii despre naștere sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Bate vântul
Bate vântul
Inima mi-a rămas caldă ca atunci,
Precum un cer albastru
Când te voi mai îmbrățișa?
Bate vântul, ascultă-l! Înțelege-l!
E ca iubirea noastră mișcătoare, de ploi și de fluturi
Bate vântul iubirii!
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre ploaie, poezii despre fluturi sau poezii despre albastru
Și... nimic nu poate fi
Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.
Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranța vie
Cerului ce ne veghea.
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte și lumină,
Între verde și uscat.
Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristețe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul și nici locul,
Și nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roșul pe obraz!
Bate Între mine, între noi
vântul și plâng ploi!
La ce bun aceste toate
Când speranțele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?
Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime șuvoi
Și... nimic nu poate fi.
Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre verde, poezii despre roșu, poezii despre plâns sau poezii despre noapte

Bate vântul
Bate vântul
inima mi-a rămas caldă ca atunci
ca cerul albastru
când te-am imbrățișat
bate vântul
ascultă-l!
înțelege-l!
e ca iubirea noastră mișcatoare de ploi si de fluturi
bate vântul iubirii.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranțe
Ascult, privesc și iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să știe de-al meu gând
care îmi spune că se poate.
Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu știu unde mi-e locul.
Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.
Ascult, privesc și iar ascult
lumea cu ea necruțătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum crește-o floare
și văd pământul numai ars
de pașii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu știu unde-i zarea.
Și totuși merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
știu că pot să prind iernări
și toamnele râzând plecându-mi.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre toamnă, poezii despre ochi, poezii despre minciună, poezii despre gânduri sau poezii despre flori
O stea
O stea zambeste strengareste
E zambetul ce l-ai lasat
Sa-l vad cand dorul meu orbeste
Te cauta neîncetat?
O alta stea luceste lacrimand
E lacrima ce ti-a scapat
Cand cerul il priveai oftand
Si cautai neîncetat?
Dar uite, palpaie o stea
E inima ce mi-ai lasat-o
S-o am cand noaptea-mi este grea.
Neîncetat am cautat-o...
poezie de Livia Bataiosu
Adăugat de the night

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor

Vântul arcuș, lacul vioară...
Vântul arcuș înfioară
Unda lacului vioară;
Păsărilor de pe lac
Cântul lor le e pe plac.
Trestia unduitoare
Melomană o fi, oare?
De-ngenunchează pe lac
Vântului să-i stea pe plac!
Doar mie, pescar bătrân
Vântul îmi face probleme,
Dar cu toate astea-s bun
Nu cer de Sus... anateme!
Și las vântul ca să bată...
Strâng și plec, vin altădată!
sonet de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre pescuit sau poezii despre bătrânețe

Un om în cetate
un om a plecat
pe un deal
să se culce
turma de oi
privea cum trece, se duce
era frig, era târziu și era iarnă
în lume, în noi și în toate
lumina a încetat să mai curgă
pe cer două stele
uituce și ele
ieri o stea
a căzut în vale
în valea cui
tu asta să spui
pe cer a mai rămas o stea
azi plânge singură și ea
vântul bate și bate
noaptea e neagră
și este atât frig în cetate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre trecut, poezii despre negru sau poezii despre iarnă

Perina de stea
Genele bat elipsa ochilor mei,
Floare de lacrimi s-avântă spre cer,
Stelele mă-njunghie în spate
Cu raze de războinic grănicer.
Râd luminii, norii se deschid
Liman de ierburi buzelor de miel,
Roua se prelinge în râurile de sânge
De se-mbată satul cu iz de otonel.
Din palme bate visul fluidelor târzii,
Păcate juruite cresc în barba mea,
Șopârla toamnei mă ascunde-n scheme,
Ritmurile horei fierb într-o pingea.
Răsună ciondăneala pietrelor din munți
Căzute-n ploi cu roți de cauciuc,
Îndrăgostiții au buzele de ciocolată,
Din ele ronțăie un convertit bursuc.
Tu înger te înfrupți din aripi cu atele,
Te mângâi strivindu-te sub pleoapa grea,
Apoi rătăcim numărătoarea săruturilor
Cu nesațiul pripășit în perină de stea.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre sărut, poezii despre sânge, poezii despre sat, poezii despre rouă sau poezii despre ritm

Pe cerul nopților albastre ...
Pe cerul nopților albastre
Eu rătăcesc din stea în stea,
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea.
Doar luna mă privea mirată
Și-n palme tâmpla-mi legăna.
Pe fruntea mea, de gând brăzdată,
Cu-al ei sărut mă alina.
Și cum stăteam a dezmierdare,
Pe Calea Laptelui sclipea
O stea cu-aripi strălucitoare,
Care cu ochiul îmi făcea
Și-am priceput că-i steaua mea...
Pe cerul nopților albastre
Nu mai alerg din stea în stea
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea,
Căci toate drumurile noastre
Vor duce către-aceeași stea...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lactate sau poezii despre astre

Floarea mea, frumoasă floare
Floarea mea, frumoasă floare,
Cu nume de sărbătoare
Ai pământul sub picioare,
Fruntea în stele și-n soare.
Ai gura dulce izvor
Din adâncul munților,
Sub veșnicul tricolor,
Simbol sfânt pentru popor.
Nu lași viața pusă-n sponci,
Scoți rubinele din scoici,
Te întreci cu mii de doici
Ca să faci statui din roci.
Floarea mea, floare cu rouă,
Să-mpărțim viața-n două,
S-o lăsăm curată vouă,
Urmașilor sub stea nouă...
Noi suntem în curtea țării,
Din Ceahlău în largul mării,
Lărgim trecerea cărării
De cu zori în pragul serii...
Nu uita floare frumoasă
Că ești visul de mireasă,
Ești lumina de acasă
Când m-aștepți la pusă masă.
Vreau să te privesc profund,
Să-ți cinstesc gândul rotund,
Să îți spun ce-am spus demult
Ești înger crescut din lut...
Floarea mea, frumoasă floare,
Cu nume de sărbătoare
Ai pământul sub picioare,
Gura dulce-n sărutare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări sau poezii despre simbolistică

La geamul meu
la geamul meu nu bate nimeni..
doar noaptea-n somn pare s-aud
același glas venit din vremuri
de demult
la geamul meu nu bate nimeni
se scutur crengile de nuc
când vântul este prea puternic
și-l ascult
la geamul meu nu bate nimeni..
doar razele de lună reci
îmi spun acum... că niciodată
nu mai treci.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre crengi

Poem fără tine
Doamne, sunt străin de mine
Când în oase bate vântul,
Când pe calea fericirii
Pierd afurisind cuvântul.
Sunt un strop din galaxie
Plin de găuri încercate,
Inima mea visătoare
E mister plin de păcate?
Sunt ca turla părăsită
De luceferi credincioși
Și-s strivit în nopți cu lună
Doar de ochii ei frumoși.
Pleoape puse-n mângâierea
Lumii cu bătăi de vânt
Izvorăsc din vraja vieții,
Ea mi-i floare pe pământ!
Inima mi-i o scânteie,
Chiar de sunt străin în mine,
Bate vântu-n oase rupte
Și poemu-i fără tine!
Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre vânt
- citate despre viață
- citate despre timp
- citate despre religie
- citate despre poezie
- citate despre ochi
- citate despre noapte
- citate despre inimă
- citate despre frumusețe
Crinul negru
Crinul negru
Bate vântul, bate ploaia, bate inima de piatră
Lasă-mi sufletul si gândul, cânta-mi iarăși la vioară
Bate drumul dă-mi cărarea dă-mi o lumânare albă
Dă-mi o muză dă-mi un gând dă-mi iubirea dragă doamnă.
Cântă mutule cântă și dă-mi sunet că sunt surd
Cântă soare cântă stele cântă lună in amurg
Scoate sabia din rană scoate! rănile să mi le ung
Pleacă tu iubito pleacă lasă-mi visul muribund.
Lasă cimitire spațiu pentru tine vin plângând
Viața este viza noastră pentru moartea din pământ
Lași tu cimitire ciorile, lași groparul hoinărind,
Lasă-mi ultima dorință, crinul negru pe pământ.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Tofan Marius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet

Norocul meu ești tu, iubită stea
Norocul meu aleargă pe șosea,
Vreau să-l prind în lacrimă de stea,
Mai iute e ca gândul primenit
In inima ce, Doamne, am iubit.
Aleargă și aleargă zi și noapte,
Se-ascunde în vocale și în șoapte,
În sânii zânelor ce în flori s-avântă,
Mă mângâie cu aripioara frântă.
Aș vrea să-l port în mine orișicât,
Să-mi pese cât mi-i umbră pe pământ,
Însă el aleargă și se-ndepărtează
De lumea mea în care mai visează.
Respir adânc în fuga biciuită
De lacrima fierbinte, răvășită,
Cad în genunchi și nu voi renunța,
Norocul meu ești tu, iubită stea!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șosele, poezii despre voce, poezii despre sâni sau poezii despre noroc
Te regăsesc mereu
Alerg pe câmpul nins de flori
Și primăvara înflorește
În inima mea.
Ascult nestinsele ecouri
Pe care vântul le-aduce.
În gândul meu te regăsesc mereu
Mi-ai dăruit o floare
Ce seamănă cu o stea.
Din ceruri, din zenit
Tu ai cules-o
Și are asemănare
Cu măreția ta.
Destinul meu... neîntoarsă cale,
Nu mă-ntreba,
Cum norii vei goni
Cu dezmerdări din visurile tale.
Și-n taina nopții înstelate
Vom privi stele-mbrătișate.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară sau poezii despre ninsoare

Ești sufletul ce locuiește în inima mea
Ești sufletul ce locuiește în inima mea
Cu toată cenușa amintirii senine,
Ridic paginile timpului pe raze de stea
Să fiu în poezii alături de tine.
Promit că voi trece-n petale de flori
Sărutul cel dulce din buze de îngeri,
Mierea din vorbe va prinde culori
Pe valea rămasă în ecouri de plângeri.
Mărturisim cititul în ochi de curcubeu,
Culorile fac din iubire însemn de coperte,
Legile sunt sâmburi pe frunte de zeu,
Lacrimile lumii sunt bătute de sete.
Am venit pe lume firav dar grăbit,
Vântul iubirii m-a vâslit către tine
Ca să locuiești în inima mea înmiit
Pe pagini de timp, în visuri senine!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori
Copacii
Primăvara,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Speranța.
Și mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Și mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Și mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.
poezie de Marieta Măglaș
Adăugat de Marieta Măglaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative sau poezii despre frumusețe

Gând nedormit
Coboară odihna divină
Toate sufletele au adormit
Rămâne aprinsă o lumină
Umblă un gând nedormit
Bate-n geam intră în casă
Așezat la taclale cu un vis
O vază înflorată pe masă
Cu flori parfumate de iris
E gândul meu nu-l pot opri
Își caută un suflet prețios
Nu am zloți pentru-al plăti
Îl vreau obosit si somnoros
Umblă -n inima mea rănită
Găsește pulsul ei rapid
Inima se lasă de el vrăjită
Pornesc pe un teren arid
Se-unește visul cu gândul
Înalță iubirea lor la cer
Afară dă târcoale vântul
Să descifrează al lor mister
O lacrimă de fericire cade
Visul gândului a fost împlinit
Se nasc iubirile profunde
Somnul pe gene a venit
Pe un pămînt arid a înflorit
Coboară Luna să-mi vegheze
Somnul ce acum sa trezit
Vrea ca visele să-mi le coreze
Se-asează geană peste geană
Se sting luminile la geam
Suflet linisit ceasul îți sună
E dimineață cântă păsările-n ram
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză