
Așa cum funcționarul visează să-și omoare șeful pe care îl urăște și în felul acesta se simte mai bine, tot așa este și autorul care cu visele sale mărețe, îi ajută pe cititori să trăiască, să evite intențiile cele mai rele.
citat din Ernesto Sabato
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Realitatea dură este o confuzie dezolantă de idealuri frumoase și realizări stângace, dar întotdeauna vor fi câțiva încăpățânați, eroi, sfinți și artiști care, în viețile și operele lor, ating bucăți din Absolut, care ne ajută să suportăm realitățile dezgustătoare.
citat clasic din Ernesto Sabato
Adăugat de Mademoiselle S

Comentează! | Votează! | Copiază!

Exista ceva în ea care o făcea să pară mai matură, ceva dintr-un om care trăise multe. Nu părul, și nimic altceva din aceste semne naturale, ci un lucru nedefinit, sufletesc. Poate privirea. Dar pînă unde privirea omului este ceva fizic? Sau poate era felul în care își strângea buzele, căci, cu toate că gura și buzele sunt elemente fizice, felul de a le închide și cutele din jur aparțin sufletului. Sau poate era chiar felul ei de a visa.
citat clasic din Ernesto Sabato
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Faptul fundamental al conștiinței umane este acesta: "Eu sunt viața care vrea să trăiască în cadrul vieții care vrea să trăiască. Un om care gândește, se simte obligat să abordeze toate viețile cu același respect profund ca pe a sa proprie.
citat din Albert Schweitzer
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Faptul fundamental al conștiinței umane este acesta: "Eu sunt viața care vrea să trăiască în cadrul vieții care vrea să trăiască". Un om care gândește, se simte obligat să abordeze toate viețile cu același respect profund ca pe a sa proprie.
citat din Albert Schweitzer
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai cine știe să-și privească cu seriozitate utopiile e pregătit pentru marea încercare: aceea de a-și recâștiga mereu demnitatea.
citat din Ernesto Sabato
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra care cade și luna care nu cade sunt unul și același fenomen.
citat din Ernesto Sabato
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Funcționarul X nu se bucură că l-au dat pe șeful său afară, dar nu știe cum să-și ascundă bucuria...
aforism de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

N-a existat decât o ființă care înțelegea pictura mea. Picturile pe care le voi face de acum încolo vor confirma acest punct de vedere. Și zidurile acestui infern vor fi, astfel, tot mai ferecate.
Ernesto Sabato în Tunelul
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Important nu este felul în care ajungi să îți îndeplinești visele, ci felul în care îți trăiești viața. Dacă o faci așa cum trebuie, karma va avea grijă ca visele să ți se îndeplinească oricum.
citat din Randy Pausch
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina judecății, viața apare ca un lung coșmar din care omul se poate elibera prin moarte, adică printr-un fel de trezire.
Ernesto Sabato în Tunelul
Adăugat de Adela

Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitorul este și trebuie să rămână singurul stăpân, singurul judecător al operei pe care se simte chemat să o scrie. Criticilor, confraților săi și publicului le revine sarcina de a judeca dacă a realizat bine sau nu opera pe care și-a propus s-o facă și scriitorul nu are de dat socoteală cititorului decât despre felul cum a executat-o. Dacă-mi vine cheful să critic sau să contest talentul cuiva, n-o pot face decât privind din punctul de vedere al autorului, pătrunzându-i intențiile cel mai ascunse.
Guy de Maupassant în scrisoare către Francisque Sarcey
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea e înconjurată de dureri.
Ernesto Sabato în Tunelul (13 februarie 1948)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un rebel este un om care se debarasează de întreg trecutul pentru că vrea să-și trăiască viața potrivit propriilor sale năzuințe, conform propriei sale naturi - nu în conformitate cu Gautam Buddha, sau cu Iisus Hristos, ori cu Moise.
citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Puțini au mai rămas cei ce povestesc: cei care simt nevoia nelămurită, dar obsedantă, de a-și mărturisi drama, nefericirea, singurătatea. Ei sunt martorii, martirii unei epoci.
Ernesto Sabato în Scriitorul și fantasmele sale (1963)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Funcționarul: Națiunea l-a salvat pe cel care crede că salvează națiunea. Cred că ar trebui să-și dea demisia.
Secretara: Oare am putea noi conduce aceste birouri, noaptea, prin gropile tranziției?
Funcționarul: El nu conduce, el rătăcește. Și noi rătăcim odată cu el. Dar e mai bine să rătăcești, decât să stai pe loc. Aceasta e logica rătăcirii noastre. Uitați-vă la el. Singura lui nădejde e telefonul.
replici din piesa de teatru Logica rătăcirii, scenariu de Valeriu Butulescu (1994)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cetățeanul: Aici este Biroul de obiecte pierdute?
Funcționarul: Da! Dumneavoastră, ce-ați pierdut, vă rog?
Cetățeanul: Capul!
Funcționarul: Ce formă are capul dumneavoastră?
Cetățeanul: E ca mărul! Seamănă cu un măr!
Funcționarul: Adică frumos pe dinafară și putred pe dinăuntru?
Cetățeanul: Păi nu... că nu e măr, e cap... e cap, domnule, înțelegeți? Cap!
Funcționarul: Ce aveați în el?
Cetățeanul: Idei... Adică... ceva idei.
Funcționarul: Bune sau proaste?
Cetățeanul: Cum să vă spun... aveam idei, dar nu știam cum să le exprim...
Funcționarul: Deci nu era capul fără idei, ci ideile erau fără cap.
Cetățeanul: Cam așa ceva!
Funcționarul: Aha! Mi-e teamă să întreb unde lucrați.... dar bănuiesc! Ce mai aveați în cap?
Cetățeanul: Un litru de coniac! Știți.... am participat la un protocol... lume bună, străini mulți.
Funcționarul: Un litru de coniac? Cam mult!
Cetățeanul (nervos): Normal! Altfel nu-l pierdeam!
Funcționarul: Avem aici mai multe capete pe care nu le revendică nimeni! Așa că dacă doriți un alt cap decât al dumneavoastră...
Cetățeanul: Ar fi o idee... Dar știți, ce? Mai bine renunț!
Funcționarul: Renunțați? La ce renunțați?
Cetățeanul: La cap! Am constatat că, în fond, nu-mi lipsește... Mă descurc foarte bine și fără... Am bani, am vilă, am mașini.... La ce-mi trebuie cap? Luați-le dumneavoastră pe toate!
replici din Unda veselă, sceneta "Biroul de obiecte pierdute" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria nu funcționează mecanic, oamenii o pot schimba.
citat din Ernesto Sabato
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

E ușor să fii modest când ești cerebru.
Ernesto Sabato în Tunelul (13 februarie 1948)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

E ușor să fii modest când ești celebru.
Ernesto Sabato în Tunelul (13 februarie 1948)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi original e o modalitate de a dezvălui mediocritatea celorlalți.
citat clasic din Ernesto Sabato
Adăugat de Cornel Stelian Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!