Omule, trăiește în fiecare zi ca și cum ar fi cea din urmă din viața ta și totuși, ca și cum ai mai avea cincizeci de ani de trăit!
citat din Bacchilide
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Trăiește fiecare zi ca și cum ai avea viața înainte!
aforism de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Doi frați
Unul trăise boierește,
Iar celălalt modest, cinstit.
Cel ce-a trăit nu mai trăiește,
Cel ce trăiește n-a trăit.
epigramă de Ioan Filimon din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă mi-ar putea vorbi, cred că tata mi-ar cere să nu mă mai condamn pentru eșecuri și să mă iert pentru slăbiciunile mele... Și vreau să cred că mi-ar spune că totuși am făcut destul... pentru el și pentru oamenii din viața mea. Că n-am trăit degeaba, că fiecare a "luat" ceva bun de la mine... că sunt cea mai frumoasă întâmplare din viața lui... și că nu mă va părăsi niciodată... promițându-mi că atunci când voi avea nevoie de el, mă va ține de mână...
citat din Irina Binder
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de adio
Vine vremea, vine,
Omule nebun.
Ia ce poți cu tine,
Substantiv comun!
Ca o catastrofă,
Cu diluvii mari,
Cade anatema,
Zeilor solari.
Vine vremea, vine,
Omule zărghit.
Trăiește degrabă,
Tot ce ți-e sortit!
Trăiește intens,
Scurt, la repezeală,
Dezgolind de sens,
Marea hoinăreală!
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul pretinde întreaga lui existență că își trăiește viața când de fapt tot ceea ce trăiește sunt gânduri și gânduri și gânduri, adică suferința separării dureroase. Iată de ce încercăm toată existența să ne trăim viața și murim ca și cum nu am fi trăit deloc.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Privește din nou acest punct. Acesta-i aici. Acesta-i acasă. Acesta suntem noi. Pe acest punct se află toți cei pe care-i iubești, toți pe care-i cunoști, toată lumea despre care ai auzit vreodată, fiecare ființă umană care a trăit vreodată... Acest punct este agregatul de bucurie și suferințele noastre, pe acest punct există mii de religii încrezătoare, ideologii, doctrine; aici trăiește fiecare vânător, fiecare erou și laș, fiecare creator și distrugător de civilizație, fiecare rege și țăran, fiecare cuplu de tineri îndrăgostiți, fiecare mamă și tată, fiecare copil plin de speranță, fiecare inventator și explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare "superstar", fiecare "lider suprem", fiecare sfânt și păcătos, din istoria speciei noastre; toți aceștia au trăit aici pe un firicel de praf, aflat în suspensie într-o rază de soare.
Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai cu mine până la capătul lumii...
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi grâu de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaștri,
Fiecare butaș va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.
...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăiește când trăiești! Moartea nu mai este o teroare dacă mori când ți-ai consumat viața! Dacă trăiești la momentul potrivit. Ți-ai trăit viața? Sau te-ai lăsat trăit de ea? Ai ales-o? Sau ea te-a ales pe tine? Ți-a plăcut? Sau ai regretat-o? Asta vreau să spun când te întreb dacă ți-ai consumat viața. Ai folosit-o până la capăt?
citat din Irvin Yalom
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai cu mine
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi grâu de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaștri,
Fiecare butaș va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi păduri uriașe,
Păduri de plopi cu creștetu-n cer,
Păduri de stejar cu rădăcinile
Înfipte adânc până la miezul planetei.
Acolo vom găsi trista mea dragoste,
Pătimașa mea dragoste o vom găsi
Culcată în iarba coaptă de soare
Ori poate culcată pe un nor alburiu,
Pe un nor de argint alburiu...
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Povestea "Casei Cruplud" fusese întoarsă pe toate părțile de atâtea ori și fusese "înflorită" în atâtea locuri, încât nimeni nu mai știa exact care era adevărul. Totuși, fiecare versiune a poveștii începea în același fel: "Cu cincizeci de ani în urmă, la ivirea zorilor, într-o frumoasă dimineață de vară, pe când Casa Cruplud era încă bine îngrijită și impunătoare, o sevitoare intrase în salon și îi găsise morți pe cei trei membri ai familiei Cruplud."
J.K. Rowling în Harry Potter Pocalul de Foc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel mai iubit om din istorie, Iisus Hristos, n-a avut servitori, și totuși I se spunea Stăpân. N-a avut diplomă, și totuși I se spunea Învățător. N-a avut medicamente, și totuși I se spunea Vindecător. N-a avut armată, și totuși se temeau de El. N-a câștigat niciun război, și totuși a cucerit lumea. N-a comis nicio crimă, și totuși L-au răstignit. A fost înmormântat, și totuși trăiește și azi.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dăruire
Omule, ce urci pe scheli mereu
Cărămizi, de dimineața până seara,
Cum aș vrea să-ți port și eu povara,
S-o-mpărțim - să nu-ți mai fie greu!...
Omule, care-ai bătut la ușa mea
Gol și flămând și-aproape fără grai,
Ia-mi hrana mea și cel din urmă strai
Și bucură-te cât vei mai putea.
Omule, care-ai trecut pe lângă mine
Purtând tăcut dureri ce nu le spui,
Dacă-ai iubit durerea orișicui,
Dă-mi sarcina tăcerilor din tine.
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

După cincizeci de ani
Casa-i goală, iar inima bătrână și plină
De umbre și ecouri care nu fac decât să amăgească;
Nu-i nimeni s-o salveze, dar ea-ncearcă să-mpletească
Cu degete oarbe plase care nu au cum să țină.
Odinioară toți bărbații întindeau mâinile spre ea
Se-îngrămădeau ca porumbeii să ciuguleasc-o desmierdare:
Ar fi putut avea câte-o coroană pentru fiecare
Fir de păr și pe fiecare deget o nestemată ca o stea.
Oglinzile sunt martore, acolo ea a crescut și a trăit
În vise din alte vise, care i-au împrumutat
Grația, încoronată cu păr mătăsos, bogat.
Cu inima legată, cu ochii aplecați smerit
Și orbi, el îi simte prezența ca pe-o mireasmă și un clei,
Iar ea-l ține trup și suflet în capcana ei.
poezie de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tupeul trăiește cu sentimentul că are obligația de a avea drepturi, pe când, bunul simț trăiește cu sentimentul că are dreptul de a avea obligații.
aforism de Ștefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Bun simț-tupeu. (2016)
Adăugat de Ștefan Mîrzac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Biruința
Isus a înviat din morți, biruitor,
din Însăsi viața Lui dând viață tuturor!
Si-acum în rând cu noi, ca frate și-mpărat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!
Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
vin primăveri ce iarna iar înfrâng
Și toate spun că Cel Crucificat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!
Isus a înviat cu trup de slavă plin,
așa cum vom trăi și noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne'încetat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!
Dar dacă-i drept că-nvie frunza iar
și florile când din pamânt răsar,
cu-atât mai mult Acel ce le-a creat
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!
Isus a înviat, puternic și slăvit.
Și sutele de frați cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!
Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
nici mâna-n răni ca Toma nu I-am pus.
Dar simt mereu că-n viața ce mi-a dat
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare crede că trăiește pentru sine, dar când colo, omul trăiește pe pământ ca să facă viața îndeobște mai bună, iar pentru binele omenirii face să trăiești o sută de ani, ba și mai mult.
citat din Maxim Gorki
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
La rezonanță, fiecare trăiește în celălalt, iar la pseudorezonanță fiecare trăiește în masca celuilalt.
aforism de Ștefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Rezonanță (2016)
Adăugat de Ștefan Mîrzac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Riscul iubirii
Omule,
m-ai fi crezut nebun, dacă ieri ți-aș fi spus
că iarba e albastră?
Ai fi crezut că sunt nebun?
Și totuși ieri
iarba era atât de albastră!...
Dar m-ai crede
dacă ți-aș spune acum
că iarba nu mai e albastră?
Nu, nu mai are nici o culoare;
nu mai e nici măcar galbenă, înțelegi?
nu mai e nici neagră.
Dacă ar avea o culoare
ar însemna că trăiește,
dar nu se poate așa ceva,
azi nu poate să trăiască
... poate... mâine.
poezie de Adriana Bădiță din Zbor frânt (1980)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dușmanul a fost atât de perfid că a trăit în pace cu noi timp de cincizeci de ani.
aforism de Aleksandar Cotric din Cartea neagră, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că n-am trăit viața mea, poate că am trăit viața altora, o viață întrețesută de viața tuturor: viața multiplă a poetului.
citat clasic din Pablo Neruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!