Dăruire
Omule, ce urci pe scheli mereu
Cărămizi, de dimineața până seara,
Cum aș vrea să-ți port și eu povara,
S-o-mpărțim - să nu-ți mai fie greu!...
Omule, care-ai bătut la ușa mea
Gol și flămând și-aproape fără grai,
Ia-mi hrana mea și cel din urmă strai
Și bucură-te cât vei mai putea.
Omule, care-ai trecut pe lângă mine
Purtând tăcut dureri ce nu le spui,
Dacă-ai iubit durerea orișicui,
Dă-mi sarcina tăcerilor din tine.
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.