Cârma nestăpânită a unei corăbii duce la naufragiu, tot aşa şi limba omului.

aforism de Dan Surducan
Adăugat de Dan Surducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii.

citat din Miron Costin
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba nestăpânită denaturează adevărul.

citat din William Arthur Ward
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea, limba romana!

Limba mea e cea mai dulce,
Dintre toate pe pamant,
De ma las purtat, ma duce,
Printre versuri si prin cant.

Limba mea e din Lumina,
Rasarita-n zori de zi,
Limba mea, limba romana,
Straluceste-n poezii.

Limba mea-i glas de izvoare,
E in fluier de ciobani
E-n cant de privighetoare,
Si in graiul la tarani.

Limba mea e adierea
vantului, prin frunza deasa,
Limba mea-i dulce ca mierea,
Limba mea-i cea mai aleasa.

Limba mea-i freamat de stele,
E iubirea dintre frati,
E in versurile mele,
Si-n ecoul din Carpati.

Limba care ne aduna,
De la margini de pamant,
Limba mea, limba romana,
Va fi pururi graiu-mi sfant!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (31 august 2018)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

naufragiu

Naufragiu: vapor în larg, aflat la mare strâmtoare.

definiţie aforistică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt vremurile sub cârma omului, ci bietul om sub vremuri.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiu

Mi-e sufletul titanic în derivă
Ce şi-a uitat pe ţărmul amintirii
Speranţa – ca măsură preventivă
De vină sunt oceanele iubirii.

Ţi-e sufletul corabie ce poartă
Speranţa necesară-n largul mării
La cârma sa e cea mai crudă soartă
De vină sunt oceanele uitării.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care a trecut printr-un naufragiu tremură chiar şi în apropierea unei mări liniştite.

citat celebru din Ovidius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul dă farmec unei priviri şi valoare unei atingeri.

aforism de Dan Surducan
Adăugat de Dan Surducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Limba Română

În limba română a sculptat Brâncuşi,
Şi şi-a vărsat tot dorul Eminescu,
A plans pe corzile viorii, a lui Enescu arcuş,
În limba română a pus viaţă-n pânze, Grigorescu.

În limba română cântă aşa duios privighetoarea,
Şi tot în limba noastră toţi stejarii povestesc,
În limba română străluceşte-n razele de soare marea,
În limba română toate florile iubesc.

În limba română lumea este mai frumoasă,
Şi tot în limba noastră rugile se înalţă către stele,
Limba română pentru mine e "Acasă"
Limba română, limba visurilor mele.

poezie de Marius Alexandru (9 august 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firea omului e ca un copil mic şi răsfăţat.

aforism de Dan Surducan (15 iunie 2014)
Adăugat de Dan Surducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.

Miron Costin în De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii plutesc
Pe marea Sargasselor
Vântul le duce

haiku de Mihail Mataringa (16 ianuarie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agoniseala omului e ca prinderea fulgilor de zăpadă.

aforism de Dan Surducan (2020)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta este exprimarea omului în cel mai frumos mod cu putinţă.

aforism de Dan Surducan
Adăugat de Dan Surducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea omului e un palat, dar am văzut şi multe ruine...

aforism de Dan Surducan (9 ianuarie 2015)
Adăugat de Dan Surducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa omului e dorinţe, alegeri, apoi poveste.

aforism de Dan Surducan (14 martie 2014)
Adăugat de Dan Surducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba esperanto este limba unei clase descompuse.

citat din Stalin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai un ecou

mai stai un adio
un sunet de corn
mai stai o veghere de apus
mai stai cu mine o furtună de oameni
sau de nisip

te aşteptam în inima unei insule
necunoscută încă de tine
nedescoperită încă de nebuni
nelocuită de paşi
neumblată de scarabei

mai stai o taină de orizont
mai stai o eclipsă de cometă
mai stai un crepuscul
un naufragiu
un miraj

te priveam
prin ocheanul unei corăbii
prin prisma unei piramide
te strigam într-o limbă barbară
nescrisă demult

mai stai o umbră de obelisc
mai stai un muson
o legănare de catarg
un soare cu dinţi
un amurg de om

te strigam într-o limbă uitată
care străbătea cândva continente
şi vechiul ocean

mai stai o urmă de cearcăn

ţipam primitiv dintr-o piatră
dintr-o cenuşă
din inima unui şarpe
într-o limbă necunoscută pe care
nu o mai înţelegeam nici eu

mai stai un destin

te strigam ca un descreierat
înjunghiat de dor
într-o limbă moartă demult
în iluzia unui ţărm

mai stai un blestem
mai stai un adio
un ecou

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba nu le poate rosti pe toate, de aceea cele mai multe cuvinte rămân spuse doar de gând...

aforism de Dan Surducan (2017)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa celor trei corăbii

Porniră cele trei corăbii...
Spre care ţărm le-o duce vântul?...
Ce porturi tainice,
Ascunse cercetătoarelor priviri,
Le vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?...
Ce valuri nemiloase,
Mâine,
Le vor deschide-n drum mormântul?...

Porniră cele trei corăbii, purtând în pântecele lor
Grămezi de aur,
Chihlimbare,
Smaralde verzi
Şi-opale blonde,
Iar sus pe bord,
Tristeţea-acelor romanţe veşnic vagabonde,
Cântate,
Azi, în drum spre Poluri,
Iar mâine-n drum spre-Ecuator!...

Porniră cele trei corăbii...
Şi-abia se mai zăresc -
Se-ngroapă
În golul zărilor pătate de violetul înserării
Iar albul pânzelor întinse,
În cenuşiul depărtării,
Zideşte trei mausoleuri în care dorm cei duşi pe apă.

Porniră cele trei corăbii...
Şi-n urma lor rămase portul,
Mai trist ca muntele Golgotei însângerat de-un asfinţit,
Şi-n urma lor,
Pe cheiul umed,
Un singur albatros rănit
Mai stă de pază,
Ca Maria,
Venită să-şi vegheze mortul!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 50 (10 decembrie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!