Mumă fără copii, feciorii tăi, rătăciţi în vijelia omenească, pribegeau în toate laturile, ducând cu dânşii numai limba şi dorul tău... moşia e cel mai dintâi şi cel mai de apoi cuvânt al omului; într-însa se cuprind toate bucuriile... simţirea ei se naşte odată cu noi şi e nemărginită şi vecinică, ca şi Dumnezeu. Patria e aducerea-aminte de zilele copilăriei... coliba părintească cu copacul cel mare din pragul uşii, dragostea mamei... plăsmuirile (nevinovate) ale inimii noastre... locul unde am iubit şi am fost iubiţi.. câinele care se juca cu noi, sunetul clopotului bisericii satului ce ne vesteşte zilele frumoase de sărbătoare... zbieratul turmelor, când se întorceau în amurgul serii de la păşune... fumul vetrei ce ne-a încălzit în leagăn, înălţându-se în aer... barza de pe streaşină, ce caută duios pe câmpie... şi aerul, care nicăierea nu este mai dulce!...

citat celebru din Alecu Russo (1850)
Adăugat de Daniela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

patrie (vezi şi ţară)

Patria e locul unde am iubit şi am fost iubit.

definiţie clasică de Alecu Russo
Adăugat de i
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când trăiau cocostârci pe casele noastre, erau şi ei suflet din sufletul nostru, şi când venea toamna, îi petreceam, ne duceam şi noi cu sufletul până hăt departe, prin ţările calde. Iarna tânjeam fără dânşii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea, şi când se întorceau era o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânşii se întorceau şi sufletele noastre zbuciumate.

Ion Druţă în Păsările tinereţii noastre (1971)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria nu este numai pământul din care scoatem rente. Patria o face şi limba şi istoria, şi religia şi tradiţiile. A da cu piciorul în toate acestea, este a se lepăda cineva de patria sa. Precum un părinte nu are dreptul a-şi lăsa copilul fără instrucţie, cu mai mare cuvânt el nu are dreptul de a-i da o educaţie antinaţională, care face dintr-însul un element înstrăinat de ţară.

citat din Spiru Haret
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul Mirabeau

Sub podul Mirabeau Sena curge lin
Şi dragostea noastră...
Eu ştiu prea bine: bucuriile vin
După dureri, senin.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Mână în mână, că ne-am iubit,
Sub braţele noastre
Ca un pod trecea infinit
Râul, de priviri obosit.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Iubirea ca râul curge uşor
Şi se petrece.
Înceată-i viaţa - val călător,
Nesecat e-al Speranţei zbor.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Zilele au trecut - toate una ca una.
Ceea ce-a fost, s-a dus
Şi dragostea noastră s-a dus de-acuma.
Sub podul Mirabeau Sena curge întruna.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

poezie celebră de Guillaume Apollinaire, traducere de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Şi zboară singură în noapte spre o stea.

Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârşit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toţi-n seară
La gura sobei, printre atâtea povestiri.

Azi, miroase-a mere coapte iară
Şi a gutui păstrate pe-un bătrân cuptor
Teiul din grădina de afară
Ne retrezeşte al copilăriei dor.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Acasă, icoană-i sacră din copilăria noastră
Acasă, e Dumnezeu cu noi duminica la masă
Acasă, ni-i ruga pusă în genunchi, ne e altar
Acasă, acasă, e Raiul unde ne întoarcem iar.

E Raiul unde ne întoarcem iar,
E Raiul unde ne întoarcem iar.

cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (6 decembrie 2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planurile grozave de virtuţi mari trag foarte puţin în cumpănă; caracterul ţi-l poţi forma numai prin lucrurile simple şi elementare. Îndârjirea în hotărâre se învaţă în zilele lucrătoare, nu în cele de sărbătoare. Ziua de sărbătoare poate să dea entuziasm, dar numai zilele obişnuite preschimbă toate în viaţă.

Fr.W. Forster în Îndrumarea vieţii pentru băieţii şi fetele de la 18 ani (1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau să locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.

Timpul este călugărul înţelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: să fie viaţă!

Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.

Visurile au fost împărţite clipelor.

Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,

de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.

Dumnezeu a zis: să fie Lumină!

Şi s-a făcut Lumină:

inima speranţei, sâmburele visului.

Cum îngerii nu îmbătrânesc,

le-a fost dată copilăria şi zborul.

Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi

pentru a deveni stele

de nădejde ale nopţilor pământene,

aşteptând cu aripile la gură facerea omului.

Creatorul le dădu energie şi frumuseţe;

întunericul nu este o fiinţă.

Fiecare clipă naşte câte un vis,

şperanţa este mare luminatoare a visului.

Viaţa este şi vis, şi speranţă, părţi din Dumnezeu.

Din orologiul care a uitat să pornească timpul

s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.

Cum este deasupra pământului, de la răsărit

la apus, i s-a încredinţat

drumul soarelui şi drumul stelelor;

s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Dragostea este poruncă dumnezeiască,

adunându-se din ceruri

la glasul Celui care le-a zidit,

să fie cuvântul luminii.

Sufletul trebuie curăţit de rămăşiţele întunericului

să rodească în om numai iubire,

că fără Dumnezeu nu se poate vedea frumuseţea omului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oare cu cât ceasurile, zilele şi anii se înmulţesc asupra lui, cu atâta mai mult omul se uită în urma sa, şi din căutătură în căutătură se opreşte cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereţii şi ale copilăriei?

Alecu Russo în Amintiri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am observat că în zilele cele mai obide şi amărăciunii pe care mi le aducea viaţa, în zilele grele, pe care ea mi le-a dăruit din belşug, tocmai în zilele acelea se deşteaptă în mine cu mai multă dârzenie, perseverenţa în realizarea ţelului. Aceasta o datorez cărţilor care ne înfăţişează toate chinurile şi torturile sufletului avântat al omului...

citat din Maxim Gorki
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă 99-00-01

Căci singur
ca anul acesta
ca anul trecut
şi ca de când
sunt

N-am fost niciodată

Dar
Doamne

Singurătatea mea
cea de toate zilele
dă-mi-o mie
şi astăzi

Şi nu mă du
în ispita singurătăţii
singurătăţilor

Şi mă iartă
de toate
iluziile pierdute
cu voie
sau fără voie

Precum iert şi eu
prietenilor mei
toate disperările câştigate

Şi mă izbăveşte
de mine însumi

Lăsându-mi
o Doamne
şi iubita
şi dragostea
şi pe Eminescu

Cel cu Melancolia
fără de margini
şi cu epicentrul
în fiecare
cuvânt

Apoi
din
cenuşa
poemului divin

Ajută-mă
o Doamne
să-mi revin

Atât
întreabă
focul din cuvânt

Atât
răspund
tăcerile arzând

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria română

Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoşii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Şi la Neajlov te făcură
Fără dinţi, Sinane,-n gură,
Şi punând duşmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roşii.
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoşii!
Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viaţă,
Cei ce ne iubim frăţeşte,
Ne dăm mâna româneşte:
Numai noi cu acelaşi nume,
Numai noi români pe lume
Toţi de-aceeaşi soartă dată,
Suspinând cu toţi odată
Şi-având toţi o bucurie;
Asta-i patria română
Şi ea sfântă să ne fie!

Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoţii,
Şi-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Şi vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Şi-i dăm patriei române
Inima şi viaţa-ntreagă.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba Română

Limba română sunt eu!
Am fost zămislit de părinţi
În limba română.
Fiecare celulă a fiinţei mele
Pământene,
E plămădită în grai românesc.

Până am ieşit la lumină,
Am început a-l şopti,
Odată cu prima picătură de sânge
Pornită să ducă viaţa şi limba
În celelalte alcătuiri
De le zicem celule sau inimă.

Apoi... am gângurit primii paşi,
Laptele ce l-am supt
Şi braţele de gâtul mamei
Au fost în limba română.

Limba română nu se învaţă.
Ea există odată cu mine.
În şcoală am deprins doar
S-o şlefuiesc, s-o fac să strălucească
Şi, mai ales, s-o păstrez neîntinată.

Auzit-aţi grai mai frumos
Şi mai plin de expresivitate
Decât limba română?
Puteţi spune în alte graiuri
A ogoi, a jindui, a tânji ori a doini?
Nici poveste! Vorbe asimilate!

Limba română sunt eu!
Eu sunt patria, izvoarele, munţii,
Cimitirele şi ceilalţi asemenea mie
Din cuprinsul României.

Patria e dăruită de Dumnezeu
Cu nenumărate şi felurite bogăţii.
Ni le pot fura, smulge, străinii.
Dar cea mai mare şi mai sfântă bogăţie,
Limba română,
Nimeni nu ne-o poate lua.
Smintiţii de noi, ne cam batem joc
De limba română
Şi o mânjim, netrebnic, cu
Halloween, locaţii, a aplica.
Marfă de import. Circumstanţială
De mod, de timp, de loc.

Eu sunt limba română!
Când nu voi mai fi
Şi preotul va rosti, ca la orice slujbă:
"Să se desfacă în limba din care a fost făcut!
Amin!"

poezie de Virgil Răzeşu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vetrei părinteşti

În Socolu de Câmpie, lângă Budunoi,
Era vechea vatră părintească,
Unde tatăl meu lucra cu boi
Făcând pământul să rodească.

În grădină-ncepe să-nflorească
Violaceu şi roşu covorul de trifoi,
În Socolu de Câmpie, lângă Budunoi,
Pe vechea vatră părintească.

Dar în aceste timpuri vechi şi noi,
Început-au să se prăpădească
Părinţii mei şi casa părintească,
Satu-ntreg şi păsări din zăvoi,

În Socolul de Câmpie, lângă Budunoi...

rondel de Ioan Friciu (2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cartea de copii se regăseşte partea neatinsă a lumii; aici timpul n-a trecut şi toate zilele copilăriei au fost trecute în registrul soarelui.

Ştefan Radu Muşat în Cartea românească pentru copii, încotro?, Armonii Culturale 2012 (februarie 2012)
Adăugat de Nicoleta Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele din amintire

Vii şi pleci din amintirea acelor zile
în care iubirea
înconjura casa cu lumina zorilor.
Câteodată veşti despre tine soseau cu miros
de glicină, picurând de pe zid,
alteori împreună cu sunetul verii în scădere
lângă aurul obosit al sicomorilor.
Vii şi pleci. Când te întorci
câinele tău este primul care prinde de veste.
Auzindu-i lătratul, întotdeauna înţelegeam că
dragostea a ajuns, odată cu tine, la poartă.

poezie de Eugénio de Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai zis-o cineva

Zilele se ţin de mână şi merg toate pe un drum,
Unde merg şi se adună, nu vom şti şi la ce bun.

Trec pe rând prin faţa noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.

"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Şi a constat pe sine şi-acum doarme undeva.

Zilele se ţin de mână şi merg pe acelaşi drum,
Una ne stinge lumina şi ne spune, rămas bun.

Nopţile se ţin de mână cu lumini neliniştite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârşită pe orbite.

Zilele se ţin de mână, nopţile se ţin şi ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale şi ulcele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul
pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau
în rama oglinzii înceţoşate a mamei,
locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui,
locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun
când se lăsa întunericul,
locul în care adevărul sălăşluia la sat,
locul în care tu adormeai când adormeam şi eu,
locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors
în viaţă, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport
de trei la şapte,
locul în care oamenii mureau închizându-şi ochii,
pentru că nu aveau putere să-i ţină deschişi,
locul în care oamenii cu nas mic şi pomeţi ridicaţi
îndurând o sărăcie feroce,
făceau plecăciuni în faţa spiritelor morţilor, în ritualurile
ancestrale,
locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau
nici un rost,
locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase,
locul în care dacă cineva murea toţi îl boceau,
locul în care Kim era unchiul lui Jang,
locul în care Kim şi Eul erau veri,
locul în care domnul magistrat nu venea niciodată,
locul în care, în nopţile cu lună plină, imensă,
cineva ascuţea un cuţit de bucătărie şi sfârteca cu el
carnea văzduhului,
locul în care sensul îşi ţinea plecat capul în faţa
non-sensului,
locul pe care l-am lăsat în urma noastră...

Unde mi-a dispărut frontiera?

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândiţi-vă, prieteni, câte vietăţi care trăiesc pe pământ, în ape şi în aer au fost create de zei. Dar numai pe om l-au făcut după chipul şi asemănarea lor. I-au dăruit un trup desăvârşit, dar mai presus de toate, un suflet, adică bunul cel mai de preţ dintre toate bunurile. Simţul omenesc şi, împreună cu el, mintea omenească, cu capacitatea de a crea. Şi crează nu numai lucruri necesare vieţii de toate zilele ci şi opere de artistice, făurite din idei şi cuvinte, din marmură şi culori, din sunete şi voci, din lumini şi umbre...

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, ah, femeie...

unde ţi-s umerii când
lumea se prăvale
şi tot mai mulţi bărbaţi îţi fură hainele
vocea, rujul, ciorapii
şi se pretind
egală ţie?
unde ţi-e barza?
de ce nu le-o împrumuţi lor
doar aşa
vor înţelege că miracolul
nu stă într-un rol la întâmplare sub cearceafuri
iar iubirea
năprasnica asta de iubire
atât de invocată
şi care te face zee şi umilă
nu stă-n poziţii de stârnit secreţii
.
iubirea nu este un drept
precum nici vreo obligaţie
nimeni nu ştie ce este iubirea
iubirea este barza cu ciocul smuls
turla fără biserică paharul convex
prunci de sticlă confecţionaţi în distileriile infernale
.
nici vinul şi pâinea nu, nu eşti tu
cum nici eu
.
bărbate
unde ţi-e bărbăţia?
pretinzi că iubeşti bărbaţii
dar bărbaţii aceia iubiţi de tine de ce
se îmbracă şi imită femeia
de care pretinzi că tu nu eşti deloc atras?
cum poţi să fii atras de un bărbat care
nu mai vrea să fie bărbat şi
se îmbracă în femeie? măcar să aibă demnitatea să rămână bărbatul
bărbatul iubit de tine
nu îţi dai seama că negi astfel ideea de iubit?...
.
femeie
este numai vina ta
tu ai vrut asta
numai tu ai răsucit sensurile în noi
nu vezi câţi îţi râvnesc calvarul?
.
lasă toţi bărbaţii lumii măcar o zi fără tine
ia-ţi hainele toate şi pleacă
lasă-i goi
.
femeie, nu mai naşte nimic niciodată
zi-le că de acum încolo este rândul lor
apoi
tu să pretinzi
să înfiezi rodul pântecelui lor
lasă laboratoarele să le creeze iubirea
fiindcă ei pretind deja că
i-au aflat formula
/
firesc
firesc a rămas doar ultimul gest
să te zidim Ană cotidiană
şi tu să reînvii chiar şi târziu drept Manole
să ne arăţi cum stă treaba cu barza
care-ţi sfârtecă şi înnobilează
pântecele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate zilele erau la fel, şi când toate zilele sunt egale înseamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care apar în viaţa lor de câte ori soarele traversează bolta.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!