Peştişorul Betta

Dintr-un univers creeat de o minte visătoare
"soarele răsărea, mult mai frumos din mare"
Dar peştişorul Betta citea în continuare
Având şi multe întrebări pentru marea desfăşurare,
Despre acel roman scris de străinul caracatiţă
Ce niciodată în viaţa lui nu a facut alianţă,
Cu captivitatea, în care se nascuse peştisorul
Ce studia la şcoală poveştile de-a zborul.
Notele lui scădeau pe zi ce trece tot mai mult
Din pricina întrebărilor ce-l lăsau pe profesor mut.
Exmatricularea era pedeapsa finala
Pentru a învăţa cum să se poarte la şcoala!
Şi într-o seară pe neaşteptate se vede luat pe la spate
Şi băgat cu mare grijă, în punguţa cu apă şi apoi într-o valiză.
Pe semne că avea mulţi colegi exmatriculaţi
Ce-l priveau din alte pungi, nevinovaţi
- Dar voi ce faceti? cum ati ajuns aici?
Întrebă peştişorul fără a primi replici,
Căci răspunsul era mut, nu se vedea decat mima,
El săracul nu a priceput de ce se schimba clima
Şi o izbitură stranie brusc il trece
Aruncat tot cu pungă pe nisipul rece
Punga spartă de un val este luată
Şi alungată în nestirea din marea moartă.
Intră în adâncuri din reflexul fricii
Dar nu înainte de a vedea pe cer licuricii
Ce doar în basmele lui caracatiţă le citea
Iar acum devenise un personaj din cartea sa.

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştişorul Betta

Dintr-un univers creeat de o minte visătoare
"soarele răsărea, mult mai frumos din mare"
Dar peştişorul Betta citea în continuare
Având şi multe întrebări pentru marea desfăşurare,
Despre acel roman scris de străinul caracatiţă
Ce niciodată în viaţa lui nu a facut alianţă,
Cu captivitatea, în care se nascuse peştisorul
Ce studia la şcoală poveştile de-a zborul.
Notele lui scădeau pe zi ce trece tot mai mult
Din pricina întrebărilor ce-l lăsau pe profesor mut.
Exmatricularea era pedeapsa finala
Pentru a învăţa cum să se poarte la şcoala!
Şi într-o seară pe neaşteptate se vede luat pe la spate
Şi băgat cu mare grijă, în punguţa cu apă şi apoi într-o valiză.
Pe semne că avea mulţi colegi exmatriculaţi
Ce-l priveau din alte pungi, nevinovaţi
- Dar voi ce faceti? cum ati ajuns aici?
Întrebă peştişorul fără a primi replici,
Căci răspunsul era mut, nu se vedea decat mima,
El săracul nu a priceput de ce se schimba clima
Şi o izbitură stranie brusc il trece
Aruncat tot cu pungă pe nisipul rece
Punga spartă de un val este luată
Şi alungată în nestirea din marea moartă.
Intră în adâncuri din reflexul fricii
Dar nu înainte de a vedea pe cer licuricii
Ce doar în basmele lui caracatiţă le citea
Iar acum devenise un personaj din cartea sa.

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Dan nu-l derajau poreclele. N-aveau decât să-i spună cum le trecea lor prin minte! Ce-l interesa pe el? El îşi vedea de ale lui, aşa cum se pricepea. Şi se pricepea, nu glumă! La destule, nu doar la învăţătură! Motiv pentru care era bine văzut printre profesori. Nu şi printre elevi, dar ce-l interesau pe Dan nemulţumirile acestora?! El îşi vedea de calea lui, pe care şi-o alesese, sperând să nu fie greşită. Vedea greşeli la tot pasul, în jurul lui, în cazul altor colegi, care alunecaseră pe pante greşite; ispitele erau şi acelea multe. Dar se străduia să reziste. Şi reuşea, datorită pasiunii lui pentru studiu.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tulbură viaţa...grozav

Mi-e tulbură viaţa... grozav
Pentru că nu-mi cunosc graniţa şi asta-i grav,
Dar poate nici graniţa, nu vrea să mă cunoască,
Ce vină-mi are mintea ca-nceput să doarească

Ceea cei frumos, nu ceea ce cred eu că-i frumos,
Doar pentru că e plăcut, pentru că-mi doresc atât de mult
Să ajung acolo unde mulţi şi-ar dori să ajungă
Pe un drum lung sau pe o cale scurtă

Pornesc cu-n gând pietros... aşa...
Pentru că eu vreau sa-l zidesc în piatră,
Pentru că vreau să cunosc,
Ceea ce nu am mai cunoscut vreodată

Şi de multe ori mă întreb
Cum aş putea să dezleg
Răspunsul întrebărilor, ce mi le pun,
Atunci când pe mine mă cred stăpân,

Dar tot de multe ori răspunsul e tăcere
Şi tăcerea e un raspuns,
Dar oare visele născute din durere
Măîmplinesc deajuns?

poezie de Cristian Harhătă (6 octombrie 2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorea cu pluta

de vreo jumătate de veac
şi acum s-a împotmolit
undeva în versurile postmoderne
aştepta apa mare şi simţea
o poftă nebună de a umbla
haihui mai mult pe facebook
pluta a prins rădăcini întâi
în apă şi după aceea în pietriş
apoi au intrat într-o stâncă
erau nişte braţe de caracatiţă
în primul an au pătruns în pământ
se înnodau cu jivinile din adâncuri

tăia un braţ cu un fierăstrău electric
curgea magmă şi sirop primordial
pluta era ancorată în realitate virtuală
braţele de caracatiţă s-au făcut braţe
hidraulice extrem de robuste şi de inutile

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorea cu pluta

de vreo jumătate de veac
şi acum s-a împotmolit
undeva în versurile postmoderne
aştepta apa mare şi simţea
o poftă nebună de a umbla
haihui mai mult pe facebook
pluta a prins rădăcini întâi
în apă şi după aceea în pietriş
apoi au intrat într-o stâncă
erau nişte braţe de caracatiţă
în primul an au pătruns în pământ
se înnodau cu jivinile din adâncuri

tăia un braţ cu un fierăstrău electric
curgea magmă şi sirop primordial
pluta era ancorată în realitate virtuală
braţele de caracatiţă s-au făcut braţe
hidraulice extrem de robuste şi de inutile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua veghetoare: Ţara asta întreagă e foarte tristă... Cea în care am trăit înainte era mai puţin deprimantă. Seara şedeam la fereastră şi torceam. Fereastra dădea înspre mare şi câteodată întrezăream o insulă depărtată... Adesea mă opream din tors; doar priveam în larg şi parcă uitam să mai trăiesc. Nu ştiu dacă eram fericită. Nu voi deveni acum ceva ce probabil nici n-am fost vreodată...
Prima veghetoare: În altă parte nu am văzut marea niciodată. Acolo, de la fereastră, e singurul loc de unde se vede marea, şi se vede atât de puţin din ea!... În alte ţinuturi e frumoasă marea?
A doua veghetoare: Doar marea din alte ţinuturi e frumoasă. Cea pe care o vedem ne umple de nostalgie după aceea pe care nu o vom vedea nicicând...

replici din piesa de teatru Marinarul, scenariu de Fernando Pessoa (1913), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statul este o caracatiţă, cea mai mare şi cea mai puternică din lume, dar cu mult mai multe tentacule decât caracatiţele din ocean, cu care ţine pradă permanent un popor întreg. Un om poate avea o şansă să scape din braţele unei caracatiţe din ocean, fie ea şansa cât de mică, dar din braţele statului caracatiţă n-are nicio şansă să scape.

aforism de George Budoi din Statul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (10 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veacul ăsta

îl petrecem la marea cea mare
cu bilete false vom merge
la carnavalul de samba
pe nisipul albastru
o să ne bâţâim seară de seară
câlcând pe stele de mare
ne îmbrăţişăm din cinci
în cinci minute mici bucurii
o să simt ceva mortal
fericirea luată cu pastile
un joc pentru mine
pentru tine tequila cu suc de ananas
ziua o să ne doară valul scăldat
de soarele roşu
cel galben răsare joi
o să fie un veac fericit
cu excursii la service
ne vom schimba sărutul
pe ketamină sau ayahuasca

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mii de întrebări... un răspuns: Duhul Sfânt!

Mii de întrebări aveam de când mă ştiu
Şi îmi doream să mă cunosc pe mine...
Şi a trecut mult timp... să mă am, să-mi fiu,
Învăţând s-aştept în dureri divine.

Mii de întrebări mi-au adus furtună,
Ploi şi zăpezi grele, vânt şi mult noroi...
Timp în care sufletul mântuire adună,
Zbătându-se încă, să-nvingă un război.

Mii de întrebări m-au aruncat în mare,
În Univers, în Cer şi înspre adânc...
Am riscat să aflu doar o întrebare...
Şi apoi răspunsul am să îl arunc.

Cu cât întrebări se adună-n tine,
Cu atât chemare-i mai înaltă!
Este semnul tangenţial cu sine
Ce te va purta pe cea mai amplă treaptă.

Cheia despre viaţă este să-nţelegi,
Că nu ai venit doar ca să priveşti!
Trebuie să lupţi şi să aplici legi
Dincolo de ce se vede şi ce eşti!

Te distrag lucruri care n-au valoare,
Iar întrebările le-ai uitat pe drum...
De nu te cunoşti, nu capeţi salvare
De a te scuti de foc, amar şi fum...

Mii de întrebări au doar un răspuns.
Şi răspunsul e golul ce te roade...
Iar ca să-l primeşti... trebuie să fii uns
De un foc divin care întâi arde!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Florin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între file

Cu vorbe tandre şi meşteşugite,
Aş vrea să fac acum o poezie,
S-o scriu frumos cu pana pe hârtie,
Ca-n vremurile acelea învechite.

De pe un raft să iau apoi o carte
Şi s-o deschid domol, la întâmplare,
Simţind în mine-o dulce înfiorare
Când filele se dau uşor deoparte.

S-ascund apoi cu grijă poezia
Ca pe cea mai de preţ bijuterie
Lucrată cu o mare măiestrie,
Nu cu unealta, ci cu fantezia.

Anii vor trece unul câte unul
Voi fi bătrân şi dornic de odihnă
Şi viaţa o voi părăsi în tihnă,
Căci îmi voi fi-ncheiat pe-aici surghiunul.

Şi poate că într-o zi mai plicticoasă
Îţi va fi dor să mai citeşti o carte
Şi gândul tău departe să te poarte
Către o lume mult mai luminoasă.

Şi-atunci, lipită bine între foi,
O să găseşti ascunsă poezia
Şi o să simţi în suflet bucuria
Citind ce-am scris demult despre noi doi.

poezie de Octavian Cocoş (14 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

În urmă cu mulţi ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc şi ea iubirea-mi să poată-împărtăşi.

Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea –
Eu şi frumoasa Annabel Lee –
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.

Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-îngheţând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Şi de lângă mine, cât ai clipi,
Au luat-o şi-au închis-o într-o criptă
În acest regat la marea de la miazăzi.

Îngerii din Paradis, mai puţin fericiţi,
Ne invidiau, iar pizma lor noi n-o puteam opri –
Da! Din acest motiv (toţi oamenii ştiu)
În acest regat la marea de la miazăzi
S-a lăsat dintr-un nor un vânt rece,-îngheţând-o
Pe iubita mea Annabel Lee.

Dar iubirea noastră era mai presus
De iubirea celor mai în vârstă decât noi –
A celor mult, mult mai deştepţi decât noi –
Şi nici îngerii din cerurile de sus,
Nici demonii din adâncurile mării sidefii
Nu-mi vor putea despărţi sufletul de sufletul
Frumoasei Annabel Lee.

Luna străluce doar pentru a-mi aminti
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Iar stelele răsar ca să-i revăd ochii
Frumoasei Annabel Lee;
Astfel, noapte de noapte, neclintit ca o stea,
Îmi veghez iubita, pe mireasa mea
Din cripta de lângă marea de la miazăzi –
Din acel mormânt de lângă marea de la miazăzi.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa dispărută

Cei mai mulţi navigatori găsesc drumul către casă,
dar unii se pierd pe drum.
Unul a fost aruncat de ape pe ţărm, la Algarve,
iar casa pe care o ştia nu era acolo.
Doar amintirea unui foc de buşteni şi a mamei
care citea romane şi care rar ridica privirea
pentru a vedea unde-i sunt copii.
Acum e prea târziu; navigatorul trăieşte-o altă viaţa.

poezie de Jan Oskar Hansen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Algele marine

Un vânt un val ori o furtună
M-a desprins de pe pământ
Cerul de cleştar c-o Lună
Mă priveşte sus încremenit

În adâncuri altă viaţă de trăit
Marea învolburată cu talazuri
Pat de alge ea mi-a pregătit
Cu iubire în albastrele palaturi

Zarvă mare este în adâncuri
Nuntă pregătită apare Neptun
Alge colorate-n loc de parcuri
Fericită sunt voalul să-mi-l pun

Auriul la ureche îmi sporeşte
El ar vrea să mă peţească
Cât de mult el mă iubeşte
Cu regina viaţa s-o trăiască

Furios Neptun aruncă furcoiul
Scoici meduze sar în aparare
Marea mă acoperă in valuri
El iubirea vrea să ne-o omoare

Mă trezesc şi sunt pe mal
Peştişorul lângă mine e culcat
Marea nu mai face nici un val
Algele marine ele m-au salvat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala

Să fii un copil isteţ,
Curajos şi îndrăzneţ
Şi să reuşeşti în viaţă
Dragi copii, şcoala te-nvaţă.

Mereu doar cu vorba bună
Este cea care te-ndrumă
Tactică având răbdarea
Zi de zi, învăţătoarea.

Cu ea tu vei învăţa
Să scrii frumos primul a,
Să asculţi şi să citeşti
Ani în şir mândre poveşti.

Aritmetica ne-nvaţă,
Sfaturi ne dă pentru viaţă,
Cu a-ştiintelor comori
Vom ieşi învingători.

Să fii un copil isteţ,
Curajos şi îndrăzneţ
Şi să reuşeşti în viaţă
Dragi copii, şcoala te-nvaţă.

Mereu doar cu vorba bună
Este cea care te-ndrumă
Fără să-şi piardă răbdarea
Zi de zi, învăţătoarea.

Cu ea tu vei învăţa
Să scrii frumos primul a,
Iar mai apoi să citeşti
Ani în şir cărţi cu poveşti.

Cu grijă şi cu migală
Ştie în anii de şcoală
Dintr-un banal pomişor,
Pom să facă, roditor!

poezie pentru copii de Valeria Iacob (2018)
Adăugat de Valeria Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştişorul

"M-ai scăpat de rechini,
pescar generos",
te-aşteptai să îţi zic
din acvariul în care
parcă băltea
nepăsarea...

Tu nu vezi, omule,
că marea natală
îmi inundă gândul,
că pereţii coliviei
sunt doar ochelarii
prin care privesc, oftând,
o inimă de piatră?

Cerul pălea,
zări fumegau,
umbre se priveau
în ochiul clipei...

Sosi potopul,
plecă potopul,
plecă şi peştişorul,
preferând să înfrunte rechinii
din lumea lui,
decât motanul.

poezie de N. Petrescu-Redi din revista "Literatura şi Arta" (2008)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU SE POATE TRĂI FĂRĂ IUBIRE

De teamă că am să te pierd,
am scris tot ce am ştiut despre tine.
Am scris poezii multe şi un roman,
am scris numai de bine,
sperând că într-o zi, vei deveni
eroul meu din carte şi citind despre tine,
vei rămâne mereu cu mine.
Când te-am rugat să mă iubeşti,
mi-ai spus că nu mai poţi iubi,
că eşti "bătrân" şi dedicat unei iubiri apuse.
Ţi-am acuzat oglinda de infidelitate
şi m-am întrebat:
oare, m-am înălţat prea mult,
încolăcindu-i trupul,
cu întrebări prea multe?
Am pus atunci mâna pe cuţit
şi am tăiat cartea în două.
Literele plângeau şi zburau asupra mea,
iar eu m-am prăbuşit sub povara lor.
Apoi, m-am ridicat,
m-am scuturat de ruşinea
lăsată de ele asupra mea
şi am aşteptat să renaşti
aşa cum doream eu să fii,
dar n-ai renăscut, pentru că
ai rămas agăţat între
indecizie, neputinţă şi dorinţă.
Te-am rescris exact aşa cum erai
şi am bătut la uşa ta,
pentru a mă învăţa şi pe mine
cum să trăiesc fără iubire,
ca tine.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria

Vom mai vorbi de-această întâmplare
când vor mai trece către sud cocorii,
lăsând pe cerul toamnelor barbare
poveştile ce mor, nescrise în istorii.

Dar noi, fără să vrem, vom ţine minte
cum ne-au distrus măreţele speranţe,
cu tot ce am crezut mai înainte,
lăsând în loc doar false circumstanţe.

Vom povesti, cu sufletul la gură,
tot ce-am trăit cândva într-o mansardă,
doar cu durere, însă nu cu ură,
din tot ce-a fost, nimic să nu se piardă.

Veţi înţelege ce nu ştiţi din şcoală,
nu poţi aşterne viaţa pe hârtie,
tot ce s-a scris în cărţi e vorbă goală –
metafore orfane..., într-o poezie!...

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!