Lumea femeilor

Un nou drum te plimbă stând,
Cu viteza timpului ajungând
Din prezent căutand oricând
Povestea a mii de ochi spunând:

"Asta e lumea mea în care intri
Condusă de trup şi principii
Ce împăturesc interiorul meu
Dăruind inima mea ca trofeu
Celui ce înţelege ascultând
Un înţeles al fiecărui gând.
Iar fiecare cuvânt ca simbol
Ascunde în ciuda vremurilor,
Ce le-am cutezat a trece rar
În mintea mea, dar poate doar
Iluzia m-a făcut să cred în grabă
Că au trecut greu anii ce întreabă,
O fiinţă neputincioasă în faţa Lui
Întărindu-se cu alegerile norocului,
Luptând pentru scopuri preţioase
Am ajuns să-mi depăn tablouri frumoase,
Amintiri, chiar şi neplăcute, privindu-le,
Zâmbesc, larimile ferindumi-le
Căci acum sunt doar amintiri, atât!
Devenindu-mi frumos ce-a fost urât
Că a trecut... ce-am urât, cel mai mult...''

Şi tot aşa o altă voce-mi spune
Ba de milă, ba de rugăciune,
Ori bucatele ce însănătoşesc,
Corpul nostru expus azi la regres,
Sau de parfumuri bărbăteşti,
Admirate de mirosuri fine femeieşti,
Pentru că timpul vrea să pară
Altul faţă de cel de odinioară,
Dar timpul e acelaşi timp...
Neştiind poate nici el
Se păcăleşte singurel,
A lui clepsidră prăfuită
De imagini false acoperită.

Eu realizez încrezător
Că aşa e lumea oamenilor,
Bărbaţii sunt în lumea lor,
Trăind de fapt în lumea femeilor.

poezie de Cristian Harhătă (2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

Au trecut anii peste noi, străino...
Şi, deşi credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...

Au trecut anii, şi-au trecut degeaba,
Cu investiţii ce nu-şi aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.

Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Şi vor mai trece şi-alţii, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Şi nu ne vom putea adăposti...

Vor trece ani punându-ne în faţă,
Tot ce a prins, urât, viaţa din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranţă!

Vor trece ani şi nu va mai conta,
Nici cine-a fost străinul şi nici prostul.
Vor trece ani şi îşi vor cere costul.
Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia

Familia... e un unicat.
Aici tu... drumul l-ai aflat.
La sânul mamei, lapte ai supt,
Şi poate atunci... atât ai vrut.

Tenişii pe câmp... jucăndu-te s-au rupt
Iar tu râdeai... râdeai că n-ai ştiut.
Cu câtă grijă... cât efort... părinţi tăi
Strângeau cureaua pentr-un zlot.

Un ban pentru a te-n'brăca...
Un an... pentru a exista...
La şcoală, zilnic nu lipsea
Pâinea cu unt din traista ta.

Anii... au trecut sunt amintiri,
Şi a venit timp de iubiri...
Acum erai ce-a fericită
Când te ştiai de toţi iubită.

Timpul mereu nu stă el... trece,
Şi greul tău e greu cât zece.
Şi greu şi bine la un loc,
Că viaţa e un simplu joc.

Familia ta... a disparut,
O alta în loc a apărut.
Pe spate greul ţi sa pus
Că-n lume tot e scris de sus.

Acum eşti mamă... eşti părinte,
Acelaşi film că mai-n'ainte...
La rândul tău... vei dispărea,
Şi lumea -n jur te va uita.

Familia... e cât trăieşti...
Un cuibuşor ca în poveşti.
Degeaba timpul l-ai întoarce
Că trece şi nu ai ce-i face.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi aşterne aici Sinele meu Divin

Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod şi nemeritat
În trupuri pline doar de maţe şi sânge
În care lupii urlau de foame şi sete.

Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai ştiut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simţit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Şi nu de momentul prezent atât de dureros.

Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primeşte doar puritate
Şi nu se poate îmbrăca decât cu haina simplităţii
În care necazurile şi anii bătrâneţii nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire şi pentru iubirea faţă de El.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul proscris

E doar un gând ce bate la poarta unui vis
Nerăbdător să intre, să facă o-ncercare
Şi, poate, să-nceteze prea lunga-i căutare
Ce-l face, printre gânduri, un călător proscris.

Dormea, în noapte, visul, era în plină pace
Cu lumea de afară, cu el, cu lumea sa,
Iar gândul, observându-i privirile opace,
A-mpins, cu grijă, poarta ce totu-i ascundea.

Era ciudat acolo, chiar pentru el, un gând:
Imagini când mai clare, când şterse şi pierdute,
Cu amintiri în zborul ce devenea mai blând
Atunci când, curioase, veneau să îl salute.

-Voi, amintiri din vise, în lumea neştiută
Pierdută în uitare şi-n nepătruns abis,
Nu aţi văzut pe-acolo, ascunsă şi tăcută,
O amintire-anume, un gând rămas nescris?

-Noi am văzut, ţi-am spune, zadarnicule gând,
Ţi-am povesti mai multe din lumea cea străveche,
Dar visul se trezeşte, întreabă-l şi, oricând,
El poate să te-ndrume spre gândul tău pereche.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum e raiul sufletesc? Nu mai simţi ură ci doar empatie. Te uiţi în jur şi vezi oameni aflaţi pe acelaşi drum pe care şi tu ai fost. Începi să înţelegi cum merge procesul şi nu mai vezi duşmani care vor să te distrugă ci vezi oameni care suferă şi devin violenţi pentru că nu ştiu ce să facă cu suferinţa aceasta uriaşă. Nu îţi mai este frică. Ştii că ai supravieţuit în iad, nu mai ai niciun motiv de frică acum. Ştii că şi dacă te-ai întoarce, ai şti ce ai de făcut. Începi să te bucuri de prezent şi să vezi bogăţia din jur. Nu mai ai regrete legate de trecut şi nici nu te mai agiţi pentru viitor deşi lucrezi zilnic la el. Simţi recunoştinţă şi apreciere pentru lucruri care au fost tot timpul în viaţa ta dar nu le-ai putut vedea. Începi să trăieşti o stare de abundenţă interioară care se manifestă şi în lumea materială. Începi să primeşti lucruri doar pentru că meriţi. Primeşti iubire, atenţie şi cuvinte frumoase zilnic. Şi apoi, fericit şi mult mai liniştit, ai o realizare bruscă care te îngrozeşte şi intrigă în acelaşi timp. Iadul nu a fost niciodată lumea, sau viaţa, sau întâmplările din ea. Iadul a fost şi încă este în sufletul tău. La fel şi raiul. Demonii din lumea exterioară, precum tata, duşmanii, răul pe care înainte îl vedeai pretutindeni, nu au fost decât o proiecţie pe perete a lumii tale interioare.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii

de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
aşa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naştere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
şi eva
şi păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorinţă
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne

poate că a zâmbit un pic şi ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau şi niscai stele
un pic de soare
o lună
şi alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
şi un urmaş
ca lumea să fie întreagă

nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoţii numesc enoriaş
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă ştie
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
aşa
în loc de conştiinţă
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai ştiu unde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copia fidelă a sufletului meu

Ce face copia fidelă a sufletului meu
Te voi iubi cu disperare ca şi acum, mereu
Nu mă interesează că anii au trecut
Sau că un rid, pe faţa ta, a apărut

În zilele ce vin te vreau, să fi exact aşa
Să nu te schimbi orice s-ar întâmpla
Eşti viaţa mea, ai fost şi eşti doar visul meu
Nu vreau o altă existenţă, aşa sunt eu

Trăim în lumea asta extrem de materială
Uităm să mai iubim ca prima oară
Trecut-au vremurile când te căutam odată
Aş vrea să fi şi azi, la fel de-namorată

Îţi mulţumesc pentru timpul petrecut
Aş vrea o clipă să ne întoarcem în trecut
De-aş mai putea odată să aleg
Cu tine în viaţa vreau să merg

Trăim o existenţă cu mult prea efemeră
Ne închidem sufletul ca într-o sferă
Chiar dacă vine-o zi când ne e greu
Rămâi, iubito...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa ori seara

Să fi fost doar chimie şi doar ochii vinovaţi
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, să fi fost doar
întâmplare, trup şi carne, toate numite destin?!

Să fi trecut atâtea decenii degeaba... şi totuşi
ceva de neînţeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ţi-am citit gândul, s-a născut poezia!

Să fie acesta preţul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, preţu-i prea mare să fie...
să cred că-i doar întâmplare şi nimic din ce ţine
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârşitul, pare că nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greşesc ori mă-nşel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenţi, ieri erai în braţele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci şi asculţi iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom şi râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi şi mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viaţă trecută!?

Noi doi, faţă în faţă, cred că şi cuvântul şi
lacrima ar îngheţa, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieţi, alege Tu, dimineaţa ori seara! miha

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie

Deseori mă gândesc, stând sub cerul senin,
La toţi anii ce trec, la toţi anii ce vin
Şi, zâmbind, mi-amintesc cum cu greu m-adormeai
Prin duioase poveşti ce seara-mi spuneai.
Glasul tău, mamă dragă, îmi răsună în gând
Şi, cu gândul la tine, adorm greu şi plângând.

Aţi trecut, zile frumoase, când pe stradă alergam,
Ne opream la porţi de case şi.... sunam şi-apoi fugeam.
Când jucam şotron, pe-afară, până când se însera
Şi nu aveam nicio grijă. Doamne, bine mai era!

Dulce, tu, copilărie, amintire ce nu piere
De ce clipele-ţi plăcute sunt cu toate efemere?
Doamne, cred că ani din viaţă i-am ceda, dacă am ştii
Că ne vom redobândi "luxul" de a fii copii.

Însă timpul n-are milă. El mereu fuge, mereu,
Fără a şti că acuma ne-am dori şi tu, şi eu
Să se-oprească doar o clipă, să se-ntoarcă în trecut,
Să avem din nou în faţă ce-am iubit atât de mult...
Mama să ne fie-alături, tata să ne ocrotească,
Noi să ne jucăm pe-afară, timpu-n loc să se oprească!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea mea

Aş vrea să vii cu mine, de-ai putea,
În lumea ce mi-am construit în minte,
Să o admiri şi tu, să iei aminte,
Şi apoi să te-ntorci în lumea ta.

Vei înţelege totul şi aş vrea,
Atunci când simţi că mult prea mult
m-atrage,
Să-ncerci, cu tot ce poţi, a mă distrage
Din gândul ce mă-ndeamnă a pleca.

Ţi-am dat o hartă, ştii să mă găseşti,
Eşti singura care-ar putea să vină
În lumea care pare să-mi convină

Şi să mă scoţi, spunând cât mă iubeşti,
Că vrei să fii, pe veci, a mea regină,
Sau, poate, doar că vrei să mă-nsoţeşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să regreţi

Îmi este dorul atât de aprig şi te aştept ca o nebună,
În cioburi a sărit fereastra, de al meu dor... nu de furtună.
Vor trece poate multe zile, sau ani... sau cine poate şti?
Şi eu te-aştept ca-ntotdeauna... mereu te-aştept, dar tu nu vii!

De ce să vii? cine sunt eu, şi cine am fost pentru tine?
Am fost femeia ce şi-a dat încrederea şi inima ei, ţie.
Dar ce contează pentru tine? femei sunt peste tot,
Aş vrea să am puterea să te smulg,... din suflet să te scot.

Vor trece anii tot în grabă, aşa cum în grabă sunt toate
Te-or năpădi dintr-un trecut, amintiri nenumărate
Ai să regreţi că n-ai ştiut să-mi preţuieşti iubirea
Ai să regreţi dar ce folos, rămâi cu amintirea!

Femeile te-au părăsit, şi toate te-au uitat
Tu ai rămas însingurat, cu sufletul secat
Să nu-ndrăzneşti să te întorci la mine înco-dată
Eu inima mi-am ferecat, şi poarta e-ncuiată!

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi eu

Clipa-i deschisă,
Dar el prea rebel,
Se vrea el stăpânul:
El şi doar El!

Mă-ntorc să-mi văd locul
De altă dat,
Îl caut cu ochii,
Dar nu-i! A plecat!

Un altul ca mine,
Precum eram eu
Ori ca şi tine,
Acum e şi el!..

Şi-acum ce-mi rămâne,
Încotro să apuc?!
Voi merge înainte:
Un nou început!

La drum caut rostul,
Înainte păşind,
Să înving vagabondul
Din mine, oricum!

Ah, timpule, timpule
Nevăzut ca oricând!
Mă ia, mă grăbeşte!
Ce timp nebun?!

Nu vrea să asculte
De mine! Doar El
Stăpân se simte!
Sunt eu mititel?

Şi-mi caut iar locul,
Al meu, de altă dat'!..
El râde şi-mi spune:
E ocupat!

Ce vreme străină,
Ce timp mişel?!
Eu sunt doar Omul,
Cine e el?

Ce vreme secundă
Şi ce timp nebun?!
El ştie de sine,
Iar eu urc în drum!

Nici nu mă întreabă:
Ce caut, ce-am vrut?!
E mândru de sine,
De necrezut!

Am vreme, mai spunem!
Acel timp grăbit
Mă învârte pe mine!..
Eu caut Un timp!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re... capitulări

Mă întreb de evoluează timpul, anotimpuri,
Căci se repetă într-una, ar trebui să înveţe,
Să fie tot mai cunoscute orele, ce vor veni cu aceleaşi feţe
Tot pregătit, deja... eterne Rome, Olimpuri.

Perfecţiunea e moartea, ea, ca să se nască noul,
Dar pentru ce să moară ce-a adunat atât
Şi, de-i frumos ce-a fost, de ce e iar urât...
De ce-am tot plagia original... tabloul?

Ori carte-i de mult scrisă şi nu-i ştiu început,
Doar un capitol poate, o recapitulare
Dintr-un orar uman... o lecţie oarecare,
Ce tot o repetăm şi nu ştiu de-am trecut.

Am întrebat şi-ntreb... dar juru-mi este mut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea toamnei sângelui de foc

E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ţi-e pierdut
Te-ntreba: "Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?"

Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Şi să-l ducă-n lumea veşnicei câmpii
Care, nesfârşită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.

L-ai privit mirată: "Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Şi înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-acelaşi data viitoare!"

Nu a fost. El, timpul, pe neaşteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Şi, cuprins cu totul de eternitate,
Ţi-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.

Ce-ai răspunde astăzi, în acelaşi loc
Năpădit de toamna care-ţi înverzeşte
Amintiri din vremea sângelui de foc
Şi, prin timp, o umbră care te iubeşte?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea manifestată este slujită de Ceea Ce Îl Susţine Existenţa. Sunetele plutesc în interiorul Liniştii - formele văzute plutesc în interiorul Nevăzutului. Însă, rareori, văzutul devine conştient de Nevăzut, tocmai pentru că văzutul este atras în permanenţă de lumea văzută. E adevărat: Nevăzutul devine plictisitor pentru mintea văzutului, deoarece Nevăzutul nu poate fi cuprins, delimitat sau caracterizat - ceea ce îl face imposibil de înţeles. Iar dacă nu poate fi înţeles, mintea devine brusc neinteresantă, căci încercarea de a înţelege are loc doar în ograda minţii. Şi pentru că oamenii tind să se identifice total cu mintea lor, conştientizarea Nevăzutului devine o reală raritate. Cel ce renunţă la interpretarea văzutului va primi vizita Nevăzutului, tocmai pentru că eliberarea de identificare îi permite fiinţei să se scufunde blând în spaţiul liber - iar acolo unde este spaţiu, este prezent şi Nevăzutul.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Şi duşi au fost.
Am trecut şi noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Şi locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri şi praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieţii,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Şi omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvăşit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu ştiu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereţii,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieţii,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am şi uitat, Ce înseamnă noţiunea timp,
Nu mai ştim să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simţim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieţii,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca şi
Corăbiile pe mare
Îşi urmează calea,
Prin viaţă-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare aşa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt şi văd.
Trecut-au anii,
Viaţa s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-şi amintească,
Momentele nefaste.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n falnicul decor,
mai necuprins decât se-ntinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
din visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n miticul decor,
mai necuprins decât cuprinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
în visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!