Domnul Cascabel n-avea de ce să se teamă că mica sa avere, câştigată, s-ar putea spune, cu sudoarea frunţii sale şi pe care o purta în buzunarul de la palton, o să-i fie furată pe drum. În realitate, cumpărarea unei case de bani ca să-şi pună suma la adăpost nu era chiar atât de necesară, dar, dacă ţinea totuşi la asta, o făcea având în vedere o lungă călătorie prin teritoriile din Far West, mai puţin păzite decât zona californiană – drum ce avea să-l readucă în Europa.

Jules Verne în César Cascabel
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu era mai puţin comunicativ, decât acest gentleman, pe nume Phileas Fogg. Vorbea cât mai puţin posibil şi cu cât era mai tăcut, cu atât era mai enigmatic. Totuşi era în curent cu viaţa. Ceea ce făcea însă era aşa de matematic asemănător cu imaginaţia obştească nemulţumită căuta să pătrundă dincolo de fapte.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce era sigur, de asemenea, era faptul că Phileas Fogg nu părăsise Londra de ani îndelungaţi. Cei care aveau cinstea să-l cunoască mai de aproape atestau că niciodată nu fusese văzut urmând alt drum decât cel străbătut de acasă la club. Îşi petrecea timpul citind ziarele şi jucând whist. La acest joc mocnit, aşa de potrivit firii sale, câştiga deseori, dar câştigurile nu intrau niciodată în buzunarul său, ci figurau în bugetul repartizat de el operelor de ajutorare. De altfel, trebuie spus, domnul Fogg juca numai de dragul jocului, iar nu ca să câştige. Jocul era pentru el o luptă, dar o luptă fără mişcare, fără deplasare, fără de oboseală şi aceasta se potrivea felului său de a fi.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu s-ar putea spune dacă firea expansivă a băiatului se va înţelege cu aceea a lui Phileas Fogg. Va fi Passepartout, oare, servitorul riguros exact de care avea nevoie stăpânul lui? Aceasta se va şti numai când va fi pus la treabă. După o tinereţe destul de vagaboandă, el căuta odihnă. Auzind lăudându-se felul metodic al englezilor şi proverbiala răceală a gentlemanului, venise să-şi caute norocul în Anglia.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lina avea o mulţime de bani câştigaţi, pe care îi ţinea neplasaţi. Neglijentă şi risipitoare cum era, nu avea să se aleagă de acei bani nimic. Pe când, întrebuinţaţi la cumpărarea unui imobil...

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul Concert din muzică de Bach - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1927)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulţumire ce-i lumina chipul tânărului, ştiindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea şi nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferinţe, se temea acum de modul în care ar reacţiona băiatul la aflarea unei asemenea noutăţi. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puţin, aşa-l avea totuşi aproape: era Lucian, elevul său favorit şi simţea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenţii. Pentru el, era totuşi, doar directorul Institutului, nimic mai mult...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O duminică fără sfârşit

l-am visat pe tata
avea vârsta mea (53 de ani)
cât a avut şi când ne-a lăsat

mi-a zis
băiete
trezeşte-te
hai să mergem la târg
vaca ne aşteaptă la poartă
hai să o vindem
o să luăm bani frumoşi
să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
ţie cărţile lui jules verne
mie un costum nou
iar de restul ţigări

şi m-am trezit
doar nu era să-l refuz pe tata

însă când am deschis ochii
am văzut o grădină plină de flori
ba chiar chiar şi vaca de care pomenea tata
şi vaca s-a apropiat de mine
m-a lăsat să o scarpin pe gât
apoi de fericire
s-a prefăcut într-un nor

iar când m-am uitat mai atent
l-am văzut şi pe tata
un serafim îl purta în spate
şi-i spunea:

nu-ţi fie frică
lipeşte-ţi mâinile de aripile mele
lasă-le moi
imaginează-ţi că zbori
că doar e duminică
aşa cum a fost şi în ziua în care ai sosit
şi care încă nu a trecut

dar tata nu-l asculta
încerca să aprindă aceeaşi ţigară
şi striga la mine

băiete
lasă visele
norii se adună pe cer
şi nu e nimeni să-i vadă

hai
că o să luăm bani frumoşi pe ei
o să-i cumpărăm maică-tii o eşarfă
şi ţie cărţile lui jules verne

hai
că-i duminică
moartea se hodineşte şi ea

are mâinile moi
un înger o învaţă să zboare

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia lui Hector Servadac semăna cu banii de buzunar ai unui gascon, care are totdeauna câţiva bani în pungă, iar în privinţa stomacului, toate apele Garonei ar fi putut trece prin cel al căpitanului, fără să-l tulbure câtuşi de puţin.

Jules Verne în Hector Servadac
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu tânjesc după o perioadă a vieţii mele uitându-mă îndărăt. Dar, dacă ar fi să îmi aleg un segment din trecut, evident, aş alege segmentul copilăriei, care a fost divin. S-ar putea ca timpul să-l mai fi împopoţonat puţin, dar a rămas totuşi în zona divinităţii, pentru că atunci, de fapt, ne-am trezit.

citat din Horaţiu Mălăele
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Şi de fapt, ce sunt aceşti "bani"?
Nistor: Nişte bancnote dreptunghiulare mai mici sau mai mari, confecţionate din plastic sau hârtie, sau nişte monede rotunde confecţionate din diverse aliaje metalice, având fiecare o anumită valoare; de obicei bancnotele şi monedele de dimensiuni mai mici au o valoare mai mică, iar cele mai mari au o valoare mai mare. Şi tot de obicei, în general, bancnotele au o valoare mai mare decât monedele. Iar când cineva ia ceva de o anumită valoare, trebuie să dea atâţia bani cât sunt necesari pentru a achita acea valoare. Asta înseamnă a plăti. Iar cel care cere şi primeşte obiectul dorit se numeşte client, consumator sau cumpărător şi se spune că el cumpără cu ajutorul banilor ceea ce-şi doreşte, în timp ce cel care dă obiectul solicitat de cumpărător, primind de la acesta suma de bani aferentă, se numeşte vânzător şi se spune că el vinde ceea ce-i interesează pe oamenii care cumpără, produsele fiind cunoscute sub denumirea de "marfă". Pe Terra, în general, aproape totul se bazează pe sistemul de vânzare-cumpărare prin intermediul banilor. Este ceea ce s-ar denumi "comerţ".
Nick: Mda... Interesant! Dar şi foarte amuzant.
Nistor: Amuzant?! Găseşti asta amuzant?
Nick: Păi... aşa este. E chiar foarte nostim.
Nistor: Şi voi chiar nu plătiţi? Nimic?
Nick: Bineînţeles că nu! De ce ne-am complica atât? Să ieşim, să continuăm discuţia asta afară. Mi se pare cel puţin interesant.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunsesem în sfârşit la marginea pădurii, care era, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase colţuri ale nemărginitului domeniu al căpitanului Nemo. El o socotea proprietatea sa, luându-şi asupra ei aceleaşi drepturi pe care le aveau primii oameni în cele dintâi zile ale lumii. De altfel, cine s-ar fi putut gândi să-şi însuşească aceste domenii din fundul mărilor? Ce alt pionier mai îndrăzneţ ar fi venit, cu toporul în mână, să taie drum prin tufişurile întunecate de acolo?

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Jules Verne-iană" de sezon

E rece şi plouă-n cascadă,
Umbrelă nu am, nici palton
Şi-n ton cu Jules Verne, ies pe stradă
De cinci săptămâni... în balon.

epigramă de Mihai Batog-Bujeniţă din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dumnezeu vă arată un drum pe care, fără pierdere pentru sufletul vostru sau pentru alţii, puteţi câştiga legal mai mult decât pe un alt drum şi refuzaţi acest lucru şi urmăriţi drumul aducător de câştig mai puţin, atunci acţionaţi împotriva unuia din scopurile chemării voastre, refuzaţi să fiţi slujitorul lui Dumnezeu şi să primiţi darurile Sale pentru a le putea folosi pentru El dacă vi le-ar cere.

Max Weber în Etica protestantă şi spiritul capitalismului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Ştii că tata se înţelege foarte bine cu comandantul vostru?
Maria: Nu ştiu... Cu Luci?! Ce vrei să spui?
Nick: Păi, chiar Luci mi-a spus că tatăl meu i-a acordat prietenia sa, sprijinul său.
Maria: Serios?! Surprinzător... Deşi n-ar trebui să mi se pară astfel. Luci e un tip care reuşeşte să stârnească astfel de reacţii. Dar tatăl tău...
Nick: Da. I-a devenit un fel de... Domnul director de acolo, de pe Terra, care, după cum am înţeles eu, îl ajuta să treacă peste anumite momente mai dificile. Acum tata s-a oferit de bună voie să-i ia locul acelui domn, deci, i-a acordat lui Luci prietenia şi sprijinul său.
Maria: Ca să vezi...
Nick: În plus, pe drum spre nava voastră, mă gândeam chiar să-i spun totuşi câte ceva colegului tău, comandantul misiunii. Nu chiar tot ce ştiu, dar o bună parte din adevăr.
Maria: Adevărat, iubitule? Ai fi făcut asta?
Nick: Da. Sau nu... Nu ştiu. Eram derutat. Nu ştiam dacă ar fi bine să-i spun ceva, doar îi promisesem tatălui meu că voi păstra în continuare tăcerea. Însă dacă nu vă găseam îmbrăţişaţi şi m-ar fi întrebat ceva în acest sens, cred că i-aş fi spus, totuşi... Oricum, dacă i-aş fi spus ceva, nu i-aş fi spus totul, ci doar ceva foarte vag, sau...
Maria: Încă nu e prea târziu. I-ai putea încă spune.
Nick: Nu, acum nu, n-aş mai putea, deşi... Vezi tu, şi mie mi-e greu. Adică, aş vrea foarte mult ca ei să ştie că sunt la fel ca voi, că sunt de-al vostru, să ne putem bucura toţi, împreună, de faptul că ne-am regăsit, dar... Nu! Acum nu! Chiar nu mai pot! Te rog, înţelege-mă! Să încercăm să-i facem pe plac tatălui meu, în continuare. Cel puţin deocamdată.
Maria: Bine, voi încerca şi eu. Însă nu te asigur că voi şi reuşi acest lucru. Dacă vreunul dintre ei mă va întreba ceva în acest sens, nu ştiu dacă mă voi putea abţine. Serios, nu ştiu... Sper să nu mă întrebe.
Nick: Te înţeleg. Oricum, se pare că tot tatăl meu a câştigat şi de data aceasta.
Maria: Aşa e, se pare... Sper că într-adevăr va discuta cât mai curând cu Luci, deşi nu ştim ce îi va spune, însă sper că va reuşi să-l convingă măcar să nu insiste asupra subiectului, o perioadă. Ceea ce ar putea reuşi, de moment ce spui că se înţeleg atât de bine amândoi. Luci era foarte apropiat de domnul director, îi era un bun prieten, iar dacă tatăl tău a preluat rolul dânsului în viaţa lui, înseamnă că au devenit apropiaţi, deci, se înţeleg.
Nick: Aşa sper şi eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeau încet, agale, Alex străduindu-se să-şi adapteze mersul ritmului lor. Ieşiră din părculeţ; mai aveau însă o bucată de drum de parcurs până în dreptul dubiţei. Se aflau pe trotuar. Din faţă, o lumină albă, mişcătoare, anunţa apropierea unui vehicul, unul cu un singur far. Alex nu spuse nimic, dar nu avea de gând să-i înfrunte pe cei trei indivizi. Li se supuse, ascultător. Totuşi, observă că vehiculul din faţă era o motocicletă, de aceea avea un singur far, nu pentru că n-ar fi văzut el bine sau ar fi fost unul defect... Alex încercă să ignore acea motocicletă ce se îndrepta spre ei, deşi ar putea oare să-l ajute cu ceva apropierea acelui vehicul pe două roţi? Geneticianul spera că da, deşi nu-şi dădea deloc seama cum; nu-şi putea alcătui rapid un plan de scăpare; era în pană de idei salvatoare. Dacă ar fi fost un singur ins, s-ar fi încumetat să se ia la harţă cu acela, deşi prezenţa armei înclina mult balanţa în favoarea agresorului; aşa însă, erau trei, probabil toţi înarmaţi, deci ce-i rămânea lui de făcut? N-avea încotro, era nevoit să li se supună...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta rhei

împungea vântul cu vârful pantofilor ei de lac
tocurile roşii se înfigeau sfidător în zăpadă
acum nu mă mai bate nimeni, gândea
nici măcar viscolul
doar purta palton Prada şi fond de ten Mac
pe cer, luna se încovoia ca o sirenă cu solzi de aur
hmm, un gând o mai bătea totuşi
căci mai văzuse luna asta cu mult timp în urmă
acum însă parcă se zbătea să-şi iasă din solzi
şi zbaterea asta o simţea dedesubt
de palton dedesubt de machiaj
întreaga lume era la picioarele ei dar
luna avea unica podoabă a cărei strălucire n-o minţea
toate se sting cândva
îi spunea

îşi amintea acum când a mai văzut-o
când o fetiţă cu picioarele goale trecea prin zăpadă
o împungea viscolul cu vârful pantofilor săi de ger
tălpile ei roşii se vârau tremurător în zăpadă
acum o să mă bată toţi, gândea
doar nu făcuse nici un bănuţ toată ziua
cât îşi dorea un vrej de zăpadă pe care să se caţere spre lună
s-ar fi urcat până acolo cu ultimele puteri
să-i smulgă măcar un solz de aur
sau mai bine să adoarmă pe leagănul ei
era la picioarele unei lumi întregi
cumva
zăpada îi era unicul prieten dintre duşmani
doar ea o simţea
glasu-i părinteşte
urechea-i bătea
totul se topeşte
cândva

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atena

Ea nu avea trup,
ceea ce-i ţinea loc de trup
era asemenea unui corn de melc.
Numai un drum dacă i-ar fi atins talpa,
de îndată trupul i s-ar fi retras în sine,
or s-ar fi ascuns, ca un luptător încolţit de săgeţi,
sub propria lui tâmplă, ca un scut de os înflorit
cu ghirlandele pletelor.
N-ar fi putut să calce decât pe nori,
de aceea, ea nu se arăta niciodată pe timp senin.
O singură dată şi-a pierdut urmele,
dar şi atunci, ele au căzut atât de adânc
încât au devenit zid de cetate.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

faliment

Falimentul înseamnă închiderea mai mult sau mai puţin ermetică a unei case în care jaful a lăsat totuşi câţiva saci de bani. Fericit negustorul care se strecoară pe fereastră, prin acoperiş, prin pivniţă, prin orice gaură, ia un sac şi-şi măreşte astfel partea!

definiţie celebră de Balzac în Istoria măririi şi decăderii lui Cesar Birotteau
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Dar ce doreai să mă rogi în legătură cu roboţii?
Lucian: Aş vrea să-i programezi în aşa fel încât să pot fi sigur că, după plecarea noastră, dacă vom mai pleca, roboţii se vor ocupa zi de zi de câinele meu, Nero, atâta timp cât acesta va mai trăi şi vor avea grijă să nu-i lipsească niciodată nimic, deci, să-i asigure zilnic hrana şi apa necesară, să-l scoată la plimbare, să-l lase noaptea, indiferent de anotimp, să doarmă aici, în casă, pe hol, iarna sau când plouă să-l ţină mai mult în casă, chiar şi ziua, iar în caz de îmbolnăvire, să-l ducă la veterinar, sau să cheme veterinarul acasă, sau măcar să-i tri-mită pe părinţii mei la veterinar, bineînţeles, cu Nero.
Mihai: Nero; frumos nume! E bătrân câinele tău?
Lucian: Destul; are 11 ani.
Mihai: Şi de ce ţi-e teamă că ai tăi n-ar avea grijă de el?
Lucian: Nu ştiu, dar cred că ar fi mai bine să mă asigur că nu-i va lipsi nimic şi o va duce bine restul zilelor sale.
Mihai: Şi Rikky?
Lucian: Rikky nu va fi niciodată uitat, pentru că nu s-ar putea; el e vorbăreţ şi isteţ; la nevoie îşi cere zgomotos drepturile. Nero nu poate; el latră, nu prea mult, că oboseşte repede. Şi dacă nu e înţeles, e considerat gălăgios şi e scos afară în curte, să nu deranjeze, indiferent de vreme, iar eu nu vreau să se întâmple astfel. Vreau să-i asigur bătrânului meu prieten un trai liniştit pentru restul zilelor sale, să nu ducă lipsă de nimic, să nu sufere... Tu n-ai nici un animal acasă?
Mihai: Nu câine; eu am un hamster micuţ, pe nume Pedro, dar sunt sigur că ai mei îl vor îngriji, deci, îi vor acorda atenţia necesară.
Lucian: E bine că ai această convingere, dar şi mai bine e să te asiguri, dacă tot ai această posibilitate.
Mihai: Ai dreptate. E mult mai bine; scapi de o grijă... Ştii, poate o să-i programez şi pe ai mei de acasă, să pot fi liniştit în privinţa lui Pedro, dar acum hai să ne ocupăm de roboţii tăi, deşi cred că asta ar putea face şi tatăl tău, nu?
Lucian: Ba da, normal, ar putea, dar cine mă asigură că o va şi face; blondul e cam neglijent, mai ales dacă-i vorba despre Nero şi nevoile acestuia; parcă prefer să te ocupi tu de programarea roboţilor.
Mihai: Bine; îţi închipui că mie nu mi-e deloc greu. Dimpotrivă, e ceva foarte simplu, floare la ureche.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum ar putea să se bucure un om care a făcut un drum lung până la "un închipuit vârf" la care eu nu pot ajunge? Nu cumva este el extenuat de oboseală?. Eşti atât de orb, încât nu vezi că tu eşti deja Adevărul şi el e de o veşnicie aici şi acum. Ce călătorie, drum e pentru Aici? Cât de lungă e călătoria ta ca să ajungi Aici? Doar ego-ului ca să ajungă aici îi trebuie o călătorie măreaţă care să treacă prin vârful bucii anusului. El e atât de umflat în pene încât orgoliul îl împiedică să vadă că eşti chiar dinainte de naştere, concepţie ceea ce cauţi. Dacă e găsit în vârful prostiei pline de efort, când vei coborî fireşte îl vei pierde. Iată de ce stai cocoţat pe vârful ego-ului şi propovăduieşti practici întru adevăr, ego-ul nu poate vedea că înainte ca practicile lui iluzorii să apară tu Adevărul erai. Iată de ce crezi că Adevărul nu e Acum, Aici ce e "Altă dată" pe drumul rătăcirii. Tu acum unde eşti? Pe vârful ego-ului ultra evoluat, rătăcit pe drum, sau undeva cândva la Sfântul Aşteaptă al minţii, deci altă dată. Acum eşti Aici, nu-i aşa? Rămâi Aici şi mintea ta nu o să mai creeze atâtea fantezii evolutive, drumuri, întuneric-lumină şi alte proiecţii ale fricii şi închipuite strădanii.:) Doar ego-ul se crede mai evoluat, Sinele este dintotdeauna acelaşi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi trebuia să-l urmărească pe Generalul Hoffmann..., să-l încercuiască, să-l asedieze, să-l hărţuiască şi, în cele din urmă, să-l pună cu spatele la zidul unei mănăstiri, al unei biserici sau al unui cimitir şi să-l împuşte. "Foc!" N-avea altă soluţie. Era regula jocului. Recursul la Metodă.

Alejo Carpentier în Recursul la metodă (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!