
Pentru cea aflată la extrema opusă în privința înălțimii, domnișoara cea blondă, era foarte greu să se despartă, nu doar de părinți, ci și de toate acele plante și animale în mijlocul cărora crescuse. Pentru domnișoara consilier, era dificilă despărțirea de Magda și Dora, cât și de motănașul ei gri, tare răsfățat; bineînțeles, fără a-i mai pune la socoteală și pe părinți. Mezinul echipajului renunțase fără a avea remușcări la impresionanta sa carieră sportivă; îl aștepta o alta, cel puțin la fel de palpitantă, de astronaut. Doctorița nu avea de ce să regrete faptul că nu va avea mulți pacienți; oricum, în următorii ani, va fi nu doar unicul medic pentru colegii ei, ci chiar unicul cadru medical, ceea ce era o provocare destul de îndrăzneață pentru un medic atât de tânăr ca ea. Decanul de vârstă al echipajului era mulțumit că se înțelesese cu domnișoara body-guard Petra Nețoiu și că o ajutase să studieze genetica în Institut. Cât despre comandantul misiunii, acesta era mulțumit că din echipaj făcea parte și domnișoara... Barbie și că scăpa acum de fetele din jur, de "faima" lui de mare Don Juan; era însă ușor contrariat de atitudinea directorului, iar unica nemulțumire îi era provocată de cuvintele pe care i le adresase mamei sale, pe care el nu le putea uita. Acum, că momentul plecării se apropia, și le amintea din ce în ce mai des, în mod chinuitor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre medicină
- citate despre medici
- citate despre înălțime
- citate despre șefi
- citate despre zoologie
- citate despre zborul spațial
- citate despre vârstă
- citate despre tinerețe
- citate despre sport
Citate similare

Alex ieși din Institut doar pentru câteva clipe, întorcându-se împreună cu "Ucigașa" cea vitează, pe care le-o prezentă foștilor săi colegi de cercetări genetice, stabilind cu aceștia când putea domnișoara body-guard Petra Nețoiu să înceapă să studieze măcar noțiunile introductive în ingineria genetică (foștii colegi ai lui Alex, erau, la fel ca și acesta, buni specialiști în ingineria genetică). Colegii lui, amabili, acceptară s-o inițieze în acest domeniu atractiv pe domnișoara Nețoiu, care se bucură că totul se aranjase în acest sens; potrivit înțelegerii stabilite, va începe studiul de săptămâna viitoare, luni dimineața. Iar dacă rezolvase acest amănunt, Alex se putea întoarce liniștit la bordul navei albastre; "Ucigașa" mai rămăsese puțin cu foștii lui colegi. Pentru a putea intra nestingherită în Institut, ori de câte ori era necesar (când venea la orele de studiu), domnișoara Nețoiu primi un permis de liberă trecere (măsurile de siguranță erau destul de severe; nu se permitea accesul oricui, oricând, în Institut). Pentru "Ucigașă" însă, se rezolvase, în favoarea ei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre genetică
- citate despre săptămâni
- citate despre ore
- citate despre libertate
- citate despre dimineață
- citate despre cercetare
- citate despre bucurie
- citate despre albastru

Lucian renunțase la compania blondului, pentru... domnișoara Barbie, deci, împreună cu ea plecă nu peste foarte mult timp, când atât directorul, cât și instructorul le permiseră celor șapte tineri plecarea. Doar ei doi se aflau în mașina albastră a directorului, cei patru body-guarzi urmându-i îndeaproape, cu cealaltă mașină. Din când în când, pe drum, Lucian își îndrepta privirea către colega lui, domnișoara Barbie; brunetă, delicată și frumoasă, chiar avea chip de păpușă, o păpușă care-i punea lui răbdarea la grele încercări, iar inima pe jar... Blondul făcuse o legătură între domnișoara consilier și micuța păpușică, se putea afirma a fiului său. Dacă ar fi știut Lucian că între cele două chiar exista o foarte strânsă legătură, alta decât cea referitoare la acea asemănare fizică evidentă sesizată de blond, poate i-ar fi vorbit Liei despre acea păpușă a lui, dar el nu bănuia nimic de acest gen și nu i-ar fi vorbit ei, o domnișoară psihiatru, despre o păpușă care putea trece drept a lui, comandantul misiunii.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre păpuși, citate despre vorbire, citate despre păr blond, citate despre psihiatrie, citate despre inimă sau citate despre frumusețe

Din când în când, Lucian mai privea spre frumoasa lui colegă brunetă, domnișoara consilier; va avea el oare vreodată nevoie de sfaturile ei? Și dacă da, la ce sfaturi se va putea aștepta din partea ei?! Deocamdată, ar fi dorit ca în acea seară s-o conducă din nou până acasă, dar era conștient că nu va putea, din două motive: Rikky și Nero. Deci, domnișoara blondă se va afla alături de el în acea seară, în mașina directorului. Nu-l deranja foarte mult acest amănunt, că doar o simpatiza pe Maria, dar... Domnișoara consilier se bucura de ceva mai mult decât doar simpatia lui, cu toate că ea nu părea a-i împărtăși sentimentele.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre sfaturi, citate despre seară, citate despre dorințe, citate despre acasă sau citate despre Maria

Dora își pipăi obrajii, parcă nevenindu-i să creadă că Don Juan chiar o sărutase și porni visătoare spre cabinetul ei. Iar el, Lucian, cum să nu fi fost mulțumit, doar aflase, din surse foarte sigure, de la cea mai bună prietenă a Liei, domnișoara Dora Bercea, un amănunt foarte important pentru el: domnișoara psihiatru Lia, consilierul misiunii, bruneta cu chip angelic, de păpușă, cea care-i pusese de mult inima pe jar, nu avea și nici nu avusese vreodată un prieten, un iubit, care să-i zădărnicească lui cu ceva planurile de a o cuceri în următorii 13 ani de misiune. Aflase că, cel puțin în acest sens, avea cale liberă spre inima ei... Era un prim pas, deloc lipsit de importanță, din punctul lui de vedere. Ajunse la mașina albastră fără a înțelege câtuși de puțin ce se petrecuse în nava albastră, cu directorul și nici nu se mai chinui cu încercarea de a găsi o explicație. Se urcă la volanul mașinii, ieși pe poarta Institutului, iar de afară îi luă pe cei doi body-guarzi, Petre și Adi, continuând drumul spre oraș.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie, citate despre îngeri, citate despre oraș, citate despre mulțumire, citate despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Alex nu încercă să se mai ferească de colegii săi, din cauza "Ucigașei"; nu mai avea rost, doar știau toți acum foarte bine de existența ei, ba o și cunoșteau, deci nu mai plecă ultimul, cum proceda de obicei, doar din cauză că domnișoara body-guard îl aștepta din nou afară, împreună cu colegul ei, Ovidiu Băloi, "Cocoșul". Dimpotrivă, păși tare mândru, alături de colegii săi, iar când ieșiră afară, se îndreptă spre Petra Nețoiu la fel de țanțoș și o întâm-pină zâmbitor, îmbrățișând-o prietenește, iar ca recunoștință pentru fapta ei curajoasă, o sărută pe obraji. Ovidiu Băloi îl privi puțin chiorâș, semn că nu-i convenea acțiunea anterioară de a-i fi sărutat colega, fie doar și pe obraji, însă nu-i reproșă nimic.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărut, citate despre zâmbet, citate despre recunoștință, citate despre mândrie, citate despre existență, citate despre curaj sau citate despre cocoși

Privind-o pe doamna Ristea, Lucian își aminti groaznicele cuvinte pe care i le spusese Dianei Enka și se întristă. Culmea! Cum să plece liniștit pentru următorii cel puțin 13 ani, după ce-i adresase asemenea vorbe? Și încă nici nu lămurise situația cu ea până acum. Dar el era comandantul misiunii; așa aflase de la director. În plus, "Pacifis", nava lui... Să rămână acasă nu se putea, era exclus, mai ales de când era sigur că și domnișoara psihiatru Lia îi va fi colegă; oricum și înainte de toate acestea era hotărât să meargă până la capăt. Și atunci? Varianta plecării, solidă, rămânea valabilă pentru el.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cuvinte

Intrară toți în blocul respectiv, chiar și cei doi body-guarzi, colegi cu Petra Nețoiu. Neștiind că liftul fusese reparat și funcționa, se îndreptară spre scări, să urce până la etajul 13, însă tocmai când să-și înceapă ascensiunea, ușile liftului se deschiseră, iar din interior ieși chiar domnișoara doctor Stela, medicul echipajului. Își întoarseră toți privirile spre lift și renunțară la ideea de a urca pe scări. Veniră toți până în dreptul doctoriței, care privi atentă spre domnișoara Petra Nețoiu, pentru a constata cât de gravă ar fi rana; nu se arătă foarte îngrijorată din acest motiv.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sever: Iar despre reclamantă, domnișoara consilier Stancu, ce ne poți spune?
Mihai: Pe ea chiar n-o cunosc prea bine, dar n-aș putea spune că aș avea o impresie proastă. Pare a fi o fată bună, dar nu știu prea multe despre ea, deci, prefer să mă abțin de la comentarii pe seama ei.
Sever: Domnișoara susține că acuzatul, cadetul Enka, ar avea, în general, un comportament necorespunzător făță de domnișoare.
Mihai: Cine, el?! Nu, deloc; dimpotrivă, e tocmai invers, adică tinerele domnișoare au un comportament necorespunzător față de el, atunci când îl zăresc.
Sever: În ce constă acest comportament necorespunzător?
Mihai: Păi, pur și simplu, se năpustesc asupra lui, deși nu chiar toate, dar majoritatea procedează astfel. Bineînțeles, nu și colegele noastre de echipaj; altele însă, da. Foarte multe.
Sever: E adevărat, se știe că fetele îl plac; am văzut și eu la televizor ceva de genul acesta, avându-l pe el ca protagonist, zilele astea; de altfel, prin Institut e recunoscut drept un mare Don Juan, mai ales în rândul fetelor. De asemenea, nu-i o noutate nici faptul că directorul îl consideră favoritul dânsului, însă nu cred că aceste amănunte deranjează cu ceva.
Mihai: Pe mine nu, în nici un caz.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre televiziune, citate despre prostie, citate despre cunoaștere, citate despre adevăr sau citate despre Mihail

Alex porni tăcut spre camera lui; își auzise parcă părinții răspunzându-i "Și noi te iubim, fiule...", însă gândul îi zbură rapid în altă parte, anume la body-guarzii săi, Petra Nețoiu, poreclită "Ucigașa" și Ovidiu Băloi, poreclit "Cocoșul" reușise să fie Cupidonul lor, iar asta îl mulțumea. Iar când își amintea că la început n-o putea suferi pe domnișoara Nețoiu, găsind-o foarte antipatică, se amuza; acum o considera tare simpatică și o foarte bună prietenă, ca să nu mai amintim de faptul că era profesionistă. Ce bine că reușise în încercarea lui de a face pe Cupidonul lor, pentru că gândul acesta plăcut îi distrăgea atenția de la un altul, nu la fel de plăcut, legat de plecarea lor în misiune; mai erau doar câteva ore (nu foarte multe)...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre viteză, citate despre tăcere sau citate despre gânduri

După-amiaza, dintre părinți, doar Diana mai era printre cei șapte tineri. Privindu-și fiul, frumos și elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele șase bulinuțe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simțea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam țineau seama de spusele lui, sau cel puțin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana își anunță plecarea; era cazul să meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deși se simțea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnișoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieșirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre voce, citate despre vestimentație sau citate despre mamă

Lia se opri din povestit, așteptând aprobarea comandantului, pentru a continua. El o privi, fugitiv. Îl intriga puțin acest lucru. Oare de ce tot aștepta mereu, în special aprobarea lui? Doar pentru că el era comandantul misiunii? De fapt, oare ce dorea de la el sau la ce se aștepta ea din partea lui?! Lia... Domnișoara Barbie... Frumoasă, inteligentă, brunetă; puțin ciudată... Îl punea în încurcătură. N-o înțelegea; era dificilă... Având aprobarea lui, Lia începu noua istorisire din mitologia popoarelor antice...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mitologie, citate despre inteligență, citate despre antichitate sau citate despre Barbie

Traian: Banii care vi se cuvin, domnișoară doctor, pentru medicul echipajului. Ca sumă totală, vă pot spune că sunt aproape cât suma primită de comandant.
Stela: Nu m-aș fi așteptat să primesc bani astăzi, ba încă o asemenea sumă...
Traian: Pentru consilierul misiunii, domnișoara psiholog Stancu... Aveți grijă ce sfaturi îi veți da comandantului misiunii!
Lia: Ar fi de preferat să nu aibă nevoie de sfaturile mele, însă dacă va fi cazul, mă voi strădui ca sfaturile mele să fie în folosul echipajului, spre binele și reușita misiunii noastre.
Traian: Exact asta se și așteaptă de la dumneavoastră, domnișoară. Pentru geneticianul echipajului, Alex... Ce zici, măi, ți-ajung până pe 27 iunie?
Alex: Glumiți, dom' director?
Traian: Iată și pentru geograful nostru o sumă, sper, pe măsura înălțimii sale. Măi, Nis... Tu chiar ești așezat acum și așa ai fost pe tot parcursul ședinței, de când a început ea?!...
Nistor: Da, dom' director...
Traian: Bine, acum e clar. Stai jos!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bani, citate despre umor, citate despre psihologie sau citate despre prezent

Lia: Nesuferitul! Alaltăieri m-a condus pe mine cu mașina directorului, acum pe domnișoara blondă, Maria... Mâine cine va urma la rând oare; domnișoara doctor Stela? Și pe ea o s-o invite la o plimbare cu mașina directorului?! Neseriosul...
replică din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor sau citate despre plimbare

Cât despre Lia, domnișoara consilier, nici nu mai știa ce să creadă. Oare chiar era rea, sau doar așa dorea ea să lase impresia? Știa doar că o iubește, că e îndrăgostit de ea, dar o anumită promisiune făcută, mai ales față de domnul Virgil Stancu, tatăl ei, îl împiedica să-i spună deschis tot ceea ce simțea pentru ea. Și atunci? Ce putea face? Să lase lucrurile așa cum erau? Adică, nu în avantajul lui... Ce dilemă! Măcar era bucuros că ea era acolo, la bordul navei, nu rămăsese acasă, pe Terra. Călătoreau împreună, pentru următorii cel puțin 13 ani. Destul de interesant... Oare ce se va întâmpla pe parcurs? Cum îl va privi ea după toți acești ani? Se va schimba ceva în atitudinea ei ostilă, agresivă, față de el? El spera că da. Și avea toate șansele să se întâmple astfel. Deocamdată însă, rămăsese de bună-voie să supravegheze zborul navei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor, citate despre violență, citate despre schimbare, citate despre promisiuni sau citate despre agresiune

Profesorul Eugen Manea era din ce în ce mai nedumerit: Lucian, comandantul misiunii, avea hăinuțe pentru păpușele, iar domnișoara Lia, consilierul misiunii, vreo câteva arme (pistoale) din secolele trecute. Oare la ce se mai putea aștepta din partea lui Alex și a doctoriței Stela; ce surprize mai aveau și ei prin pachetele lor? Încercă să desfacă o altă cutie, de mărime mijlocie, dar nu reuși; o răsuci pe toate părțile, dar nici gând s-o deschidă. Citi însă numele: Stela Anca Stejăran; în curând apăru și doctorița, adică posesoarea acelei cutii.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre surprize, citate despre profesori, citate despre manele sau citate despre lectură

"Ucigașa" privi emoționată spre cei prezenți în încăpere; părea impresionată de atenția care i se acorda. Bineînțeles, spuse și profesorul Manea vreo câteva cuvinte cam la fel de "răsunătoare" ca ale directorului, iar în cameră mai erau alte câteva buchete de flori primite de domnișoara Petra Nețoiu în acea zi. După ce directorul, profesorul Manea, Alex, Lucian și Ovidiu Băloi, zis "Cocoșul" ieșiră, intrară alții trei, avându-l ca protagonist principal pe cel ce deținea recordul la înălțime în echipaj, Nistor. Lunganul renunță cu greu la o cutie cu bomboane fine de ciocolată în favoarea domnișoarei Petra, însă renunță; i-o lăsă deci "Ucigașei". Nu râse deloc de de domnișoara body-guard din cauza poreclei sale, dar Alex n-avea cum să scape de cicăleala înaltului său coleg; lunganul deja se amuza pe această temă... După lungan intră micuța Maria și cei doi body-guarzi care-i asigurau paza.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre recorduri, citate despre flori, citate despre educație sau citate despre dulciuri

Doamna Eleonora Stoica își întâmpină fiica împreună cu aceste animale, care se bucurau toate, fiecare în stil propriu, de sosirea blondei. Intrară în sufragerie; aici, alte animale: broaște țestoase, iguane, șerpi, hamsteri și cam atât, deocamdată. În plus, o sumedenie de plante, care de care mai frumoase, îngrămădite pe la toate ferestrele, cât mai la lumină. Se observa că oamenii care locuiau în acest apartament erau mari iubitori de plante și animale, ceea ce era normal, nu doar pentru că domnișoara Maria era, ca și tatăl ei, domnul Andrei Stoica, biolog, iar doamna Eleonora medic veterinar, ci pentru că, în general, acești oameni prețuiau natura și viețuitoarele.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre animale, citate despre șerpi, citate despre plante, citate despre natură sau citate despre lumină

În lipsa Liei, nava albastră primise vizita a trei persoane: domnul profesor de istorie Doru Dragoste, președintele Comisiei Disciplinare, domnul profesor de cultură civică Sever Forțan, vicepreședintele aceleiași Comisii și Horațiu, băiatul bun la toate, din cadrul aceleiași Comisii; Lucian le promisese că-i va aduce în vizită la bordul navei și își onorase promisiunea, mai ales că nici directorul Institutului, nici instructorul echipajului nu se arătaseră deloc împotrivă. Cum însă la ora 10.00, cei șapte tineri trebuiau să se pregătească pentru primul control medical, vizitatorii se retrăseseră deja, astfel încât în momentul în care domnișoara consilier reveni la bordul navei, cei trei nu se mai aflau acolo; erau doar colegii ei și profesorul Manea. Fiind încă mai devreme de ora 10.00, nu plecau chiar în acel moment spre locul în care urma să li se facă analizele, așa că Lia se apropie, ușor timidă, de comandantul misiunii.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre președinte sau citate despre istorie

Traian: Ai grijă cu medicamentele astea; sunt foarte tari, iar Nero e cam bătrânel. Va trebui să respecți întocmai dozarea, prescripția medicală și recomandările veterinarului, dacă ai primit așa ceva, altminteri consecințele vor fi grave.
Lucian: Am toate recomandările doamnei Stoica...
Traian: Atunci e bine; pentru Nero, desigur. Nu înțeleg însă cum a ajuns câinele tău în grija doamnei Stoica...
Lucian: E o poveste puțintel cam lunguță, dar pentru dumneavoastră o pot scurta...
Traian: Deci, ai fost și pe la domnișoara blondă; i-ai vizitat apartamentul... În plus, am înțeles că ai fost și pe la tânărul informatician, cât și la... domnișoara cu reclamația. Am impresia că te-ai cam plimbat pe la toți colegii cei noi săptămâna asta; domnișoara doctor cum de-a scăpat nevizitată?
Lucian: Păi, încă n-am avut ocazia. De altfel, am aflat că domnișoara stă la etajul 13 și din câte am înțeles, liftul blocului nu merge, e mai mult defect; rareori funcționează, deci, pe scări, e prea mult de urcat.
Traian: Ești tânăr, n-ar fi un efort prea mare pentru tine. În plus, în caz de necesitate, ai avea medicul aproape, să te ajute.
Lucian: Așa-i, dar...
Traian: Nu contează! Poate o vei vizita și pe domnișoara doctor înainte de a pleca în misiune.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre reclamații

Lucian avea de gând să se înțeleagă cu colegii săi, fără a fi nevoit să le amintească faptul că el ar fi comandantul misiunii, deci, într-un fel, cel mai mare în grad în următorii ani, dacă ar fi să se stabilească o ierarhie în echipaj; asta presupunea, implicit, că subalternii săi ar fi fost nevoiți să-i dea ascultare fără a se opune. El însă nu le solicita ascultare, nu avea asemenea pretenții pe care le considera absurde, iar pe colegii săi nici nu avea de gând să-i considere subalterni, inferiori lui, chiar dacă Nistor continua să-i spună "șeful" și nu părea a avea de gând să renunțe la acest gen de a i se adresa lui Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre subalterni sau citate despre absurd