În lipsa Liei, nava albastră primise vizita a trei persoane: domnul profesor de istorie Doru Dragoste, președintele Comisiei Disciplinare, domnul profesor de...
În lipsa Liei, nava albastră primise vizita a trei persoane: domnul profesor de istorie Doru Dragoste, președintele Comisiei Disciplinare, domnul profesor de cultură civică Sever Forțan, vicepreședintele aceleiași Comisii și Horațiu, băiatul bun la toate, din cadrul aceleiași Comisii; Lucian le promisese că-i va aduce în vizită la bordul navei și își onorase promisiunea, mai ales că nici directorul Institutului, nici instructorul echipajului nu se arătaseră deloc împotrivă. Cum însă la ora 10.00, cei șapte tineri trebuiau să se pregătească pentru primul control medical, vizitatorii se retrăseseră deja, astfel încât în momentul în care domnișoara consilier reveni la bordul navei, cei trei nu se mai aflau acolo; erau doar colegii ei și profesorul Manea. Fiind încă mai devreme de ora 10.00, nu plecau chiar în acel moment spre locul în care urma să li se facă analizele, așa că Lia se apropie, ușor timidă, de comandantul misiunii.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.