În sfârşit, reveniră la listele despre care le vorbise directorul, sau, de fapt, de abia în acel moment, începură să se ocupe de întocmirea lor, bineînţeles, cu ajutorul informaticianului lor, Mihai, pe computer, pentru a lucra mai rapid şi eficient. Însă, într-adevăr, după cum bănuise geograful cel înalt, treaba asta dură destul de mult, până târziu, fiindcă nu era deloc uşor ca fiecare în parte să spună ce şi-ar dori în următorii ani; haine de vară, de iarnă, de primăvară, de toamnă, de tot felul, sport, de ocazie...; mergea foarte greu, mai ales în cazul fetelor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar dacă treaba mersese greu în cazul produselor nealimentare, nici în cazul celor alimentare nu se dovedi a fi mai uşoară; mergea destul de greu, oricât de priceput ar fi fost Mihai. În plus, deja sosiseră o parte din produsele, de data asta alimentare, deci, erau nevoiţi să se ocupe şi de depozitarea lor, sau cel puţin de coordonarea acestei activităţi. Ah; şi cât de multe erau! Însă, evident, toate erau foarte necesare, chiar în cantităţi mari, aşa cum le comandaseră, sfătuiţi de director (dânsul avea mare grijă să nu cumva să omită ceva de pe liste, pentru că nu dorea să le lipseasă nimic, iar grija dumnealui nu era deloc exagerată). Treaba mergea greu, anevoios; noroc însă că preşedintele întârzia; foarte probabil fusese reţinut pe traseu, din cauza altor probleme, politice sau nu; erau destule.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până în acel moment se pregătiseră doar, destul de bine, după cum susţineau toţi; iar momentul în care vor trece de la faza de "cadeţi" la cea de astronauţi nu era departe; de acel moment îi despărţeau doar douăsprezece zile, deci mai puţin de două săptămâni. Deocamdată era încă vineri, 15 iunie, zi ce semnifica sfârşit de an şcolar, chiar şi pentru Mihai. Pentru cei mai mulţi elevi urma perioada cea mai aşteptată, aceea a vacanţei de vară; pentru Mihai însă, ceea ce urma diferea complet de o vacanţă. De fapt, el oricum nu de vacanţă ar fi avut parte, doar îşi încheia studiile; şi-ar fi început activitatea în Institut. Iată însă că el îşi începea activitatea direct într-o misiune spaţială importantă, ca membru al echipajului, ba chiar ca şeful securităţii misiunii; deloc rău pentru un tânăr de aproape optsprezece ani...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De data aceasta, nici unul dintre cei şapte tineri nu mai ajunse cu întârziere la Institut; erau toţi pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00 şi-l aşteptau pe instructor; doar Mihai plecase deja, pentru că avea proba la geografie. După ajutorul pe care i-l acordase geograful cel înalt, era sigur că nu va avea probleme nici cu geografia, se simţea superpregătit şi... plin de dulciuri! Mihai îşi spuse în gând că nu va mai mânca nimic dulce mult timp; Nis îl suprasăturase. Bineînţeles însă, geograful tot nu renunţa la dulciurile sale; el nu se sătura niciodată! Nici Eugen Manea nu întârzie deloc; avu grijă să sosească la timp (chiar înainte să fi plecat Mihai) şi să se ocupe serios de elevii săi, de instruirea acestora, aşa cum dăduse directorul dispoziţii, dar nu numai din această cauză. Profesorul s-ar fi ocupat oricum de elevii săi, de pregătirea acestora.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două maşini opriră în faţa casei informaticianului. Din una coborâră Mihai şi un tip înalt, foarte înalt, geograful. Intrară în curte, apoi în casă. Lunganul, ca de obicei, se văzu nevoit să se aplece serios, pentru a evita să-şi lovească fruntea. Şi avu ocazia să-i cunoască mai bine pe părinţii informaticianului; cel mai tânăr membru al echipajului. Domnul şi doamna Ristea, în mod normal, se mirară de înălţimea lui Nistor. Oare cine nu s-ar fi mirat, văzându-l?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai şi Nistor intrară în camera informaticianului, pentru a vedea cum e cu geografia. Geografia – o ştiinţă plăcută, mult mai uşoară decât matematica, sau poate că nu... Totuşi, Mihai avu ocazia să constate că nu era chiar atât de uşoară cum părea, chiar dacă nu trebuia să rezolve probleme şi exerciţii complicate; erau însă atât de multe amănunte de reţinut... Bineînţeles, Nistor, ca un bun geograf, nu le încurca deloc. Pe lângă o lecţie de geografie, Mihai avu parte şi de bomboane, biscuiţi, ciocolate, alte dulciuri pe care Nistor i le oferi... Oricărui elev i-ar plăcea un asemenea profesor, de la care să primească nu doar explicaţii, ci şi dulciuri; interesant! Mihai îl găsi pe geograf un tip destul de amuzant; lunganului îi plăcea să glumească, până una alta, chiar şi de înălţimea lui. Nistor îi cunoscu pe Pedro şi pe cei doi roboţi pe care-i vor lua la bordul navei albastre, dacă vor mai pleca în misiune. "Simpatici roboţi; şi eficienţi, sper..." se gândi geograful.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul era sigur că toţi cei şapte tineri se treziseră la acea oră (în cazul în care ar fi reuşit să adoarmă) şi se pregăteau de plecare spre Institut, de data aceasta, nu doar spre Institut... În plus, se pregăteau şi sufleteşte, iar despărţirea de cei dragi era foarte grea, deşi ştiuseră de mult că va sosi şi această clipă. Dacă până în acel moment nu li se păruse a fi dificil, de abia acum constatau că se înşelaseră. Oricât de pregătiţi se credeau ei pentru aceste ultime momente, nu era deloc aşa cum consideraseră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După un timp, liceeni începură să apară. Nistor se dezlipi de gard, dar pe Adela n-o zări încă. N-avu însă mult de aşteptat până ca ea să apară. O remarcă uşor dintre colegele care o însoţeau. Se părea că şi acelea îl observaseră pe el, căci îi tot şopteau ceva Adelei, de parcă i-ar fi spus: "Cred că te aşteaptă cineva... E prietenul tău cel înalt." Evident, colegii Adelei îl cunoşteau; puştoaica le vorbise despre el, ba îl şi prezentase şi chiar se lăudase că are un asemenea prieten, doar nu era puţin lucru să aibă ca prieten un tip ce lucra la Institut. Normal, îl văzuse şi Adela, căci o zări făcându-le semn de rămas bun colegelor sale cu mâna şi îndreptându-se singură, tare voioasă, spre el. Şi iat-o ajunsă lângă el, bălaie şi înaltă; nu chiar cât el, dar nu era nevoit să se aplece serios pentru a o săruta pe obraji, ci doar puţin, mai ales dacă se ridica şi ea uşor pe vârfuri, sau purta tocuri înalte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie şovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaşte destul de bine; inexplicabil, simţea o puternică emoţie interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrăţişă cu putere, prieteneşte, cu căldură, sau cel puţin aşa simţea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpăţânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrăţişă şi el pe director, ceva mai cu rezervă, deşi putea observa că parcă nu astfel şi-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrăţişare. Simţi în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, îşi îmbrăţişa pentru ultima oară, pentru următorii cel puţin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deşi Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Nis, geograful cel înalt, activitatea acelei zile era foarte clară: se rezuma, în marea majoritate a timpului, la o nouă şedinţă foto, acasă la prietena lui, Adela Cristescu, de data aceasta el – în uniformă, deşi de acasă plecase în haine particulare, îşi luase totuşi uniforma, după cum promisese, într-un rucsac, umplut, pe lângă aceasta, bineînţeles, cu foarte multe dulciuri, acestea fiind, ca de obicei, nelipsite lunganului. Nistor se distră destul de bine în acea zi, încercând să uite de refuzul adolescentei de a-i însoţi în misiunea lor spre planeta Proxima; era cam greu însă... Părinţii Adelei îl priveau îngăduitori, ba chiar cu admiraţie; Nistor era un băiat bun; puţin cam prea înalt, însă parcă i se potrivea această înălţime. 2,18 m... Cine şi l-ar mai fi putut imagina pe geograf mai scund? Nimeni! Pentru că toţi se obişnuiseră cu el astfel; când îi rosteau numele, imediat îl asociau cu imaginea aceasta, caracteristică lui, de lungan inconfundabil...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel îşi petrecură cei şapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puţin în privinţa dimensiunilor; chiar şi a comandantului, mai ales că nu se ştia mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el îşi alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spaţială. Bineînţeles, nu reuşiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine şi zilele următoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, din prag, directorul urmări scena înduioşătoare. Un zâmbet scurt îi înflori, abia vizibil, la colţul gurii. Era mulţumit că se rezolvase problema, dar mai lipsea ceva pentru ca bucuria lui să fie deplină: Acel băiat era, de fapt, fiul lui. Ar fi vrut ca Lucian să cunoască acest amănunt, dar nu avea tăria de a i-l spune. Şi dacă nu-i spusese până în acel moment, de ce ar face-o tocmai acum?! Se retrase uşor, lăsându-l pe Lucian cu mama lui, deşi încă mai avea mult de lucru în acea încăpere.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, la Institut, la etajul clădirii principale, Comisia Disciplinară îşi continua ancheta, în cazul tânărului comandant. Investigaţiile din acea dimineaţă se axau pe declaraţiile părinţilor celorlalţi colegi ai lui Lucian. Oare care dintre aceştia ar fi avut de spus ceva rău despre matematicianul echipajului? Până în acel moment, nici unul. Părinţii lui Alex sau ai lui Nis – nici o şansă! Nici ai Mariei sau ai lui Mihai nu aveau nimic de spus împotriva acuzatului; îl cunoscuseră, credeau ei, destul de binişor şi-l găseau cel puţin tare simpatic. Doar părinţii domnişoarei doctor Stela nu-l cunoşteau aproape deloc, însă fie numai şi din cele auzite despre el, mai ales de la fiica lor, doctoriţa echipajului, tot nu-şi formaseră o părere proastă despre el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ora 20.30, puntea principală se mai eliberă, căci plecaseră şi cei 14 părinţi, la bord rămânând doar cei şapte tineri şi instructorul lor, domnul profesor Eugen Manea. După cum era de aşteptat, imediat după plecarea preşedintelui, Nistor îşi despachetă râvnitele dulciuri; le simţise lipsa... La 21.30 trapa navei se deschise; de dincolo de ea apăru directorul, singur; îi găsi pe cei din interior lucrând conştiincioşi la pregătirile pentru îndelungata misiune. Toţi îşi îndreptară pentru câteva clipe atenţia spre trapă; probabil se aşteptau să apară şi preşedintele, nu doar directorul. Cum însă nu era decât Traian Simionescu, se liniştiră şi îşi văzură în continuare de treabă. Iar directorul li se alătură rapid, dar în final păru mulţumit; Eugen Manea se ocupase de elevii săi serios, nu-i neglijase deloc; listele se prelungeau din ce în ce mai mult.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka ieşi, pentru că simţea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În maşină, în drum spre Institut, îşi admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar şi la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca şi cum tot şi-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simţea deloc astfel?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-şi dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă şi directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănţişorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulţi ani în urmă. Traian Simionescu îşi întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ţinea de braţ, aşa că directorul renunţă la a privi spre ea. Totuşi îi părea bine că fiul său va avea acel lănţişor în următorii ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: De fapt, ştiam ce faci în acest moment şi că mai ai puţin de vopsit aici, de aceea mi-am permis să te deranjez.
Lucian: Aha, pricep... Deci, m-ai urmărit, chiar dacă nu în direct; ai continuat însă să mă urmăreşti.
Sonya: Aşa e, recunosc. Nu te văzusem de mult timp şi doream să ştiu ce faci, lucru pe care-l puteam afla cu uşurinţă.
Lucian: Pricep. Nu te condamn deloc. Dacă ai posibilitatea să afli orice, de ce nu? Poate că şi eu aş fi procedat la fel, în locul tău. Dar dacă tot ai venit până aici, hai să intrăm în navă, n-are rost să stăm afară. Termin mai târziu de vopsit nava, am destul timp.
Sonya: De ce nu-i laşi pe roboţi să se ocupe de treaba asta?
Lucian: Să las roboţii?! Nu; prefer să termin eu, de moment ce eu m-am apucat de revopsit, eu voi vopsi toată nava cu albastru, deci, eu o voi termina.
Sonya: Bine, n-ai decât; fie cum vrei...
Lucian: Deocamdată... Hai să intrăm în navă.
Sonya: Mai bine nu. Sincer, aş prefera să mergem prin oraşul artificial, să discutăm, să ne plimbăm, ca să scap de costumul ăsta incomod; mă simt mult mai bine fără el, dar aici sau în nava ta, nu pot renunţa la el.
Lucian: Vom merge şi prin oraş, însă înainte de asta, tot va trebui să intrăm în navă, măcar pentru puţin timp, atâta cât să mă curăţ şi să mă schimb în uniformă. Doar ce ai spus că aşa, albastru cum sunt acum, i-aş putea speria pe toţi locuitorii planetei. N-aş vrea să se întâmple una ca asta.
Sonya: Ai dreptate. Bine, în cazul ăsta, să intrăm în nava ta.
Lucian: După tine, domnişoară.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Dar cum să aflu toate aceste denumiri?!
Lucian: Asta nu mă priveşte pe mine! Treaba ta, te descurci tu cumva! Nu mă interesează cum, de la cine sau de unde faci rost de ele, dar ar fi bine ca până data viitoare să completezi aceste hărţi cu toate denumirile corespunzătoare. Până acum, să zicem că n-ai ştiut despre aceste denumiri, dar acum ştii sigur că ele există, deci, repet, să le pui la locurile lor. Şi nu vreau să aud alte motivaţii, vreau doar să văd rezultate concrete! E clar?
Nistor: Da, şefu'! Clar. Dar e destul de greu să reuşesc în numai două săptămâni! Sunt prea multe denumiri...
Lucian: Ai început deja cu văicărelile?! Nu vreau să aud aşa ceva! Timp ai suficient. Bineînţeles că e greu, dar dacă te vei strădui, sigur vei reuşi. Iar pentru a-ţi uşura munca, îţi sugerez să utilizezi supercomputerul din oraş. E destul de rapid şi foarte eficient.
Nistor: Eu, şefu'?! Habar n-am să-l folosesc!
Lucian: Nu tu, tontule! Desigur că nu tu... L-ai putea ruga pe Mihai.
Nistor: Pe campion?! Nu, şeful, n-aş vrea să-l deranjez. E destul de ocupat, în ultima vreme.
Mihai: Ce tot zici, mă? M-ai auzit pe mine protestând? Dacă ai nevoie de mine, sunt la dispoziţia ta. Doar spune-mi şi o să te ajut! N-am motive să mă împotrivesc. Serios! Pentru mine e simplu. Ştiu acum cum să lucrez cu supercomputerul. Deci, pot oricând să te ajut, cu orice ai avea nevoie.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul şi Adela porniră apoi spre poartă, pe aleea asfaltată; de o parte şi de alta a aleii se întindeau rânduri de flori. Nistor le privi "de sus". Erau frumoase florile, mirositoare, cu petale colorate... Dar mult mai frumoasă decât ele era Adela, tânără, blondă, înaltă, iar în acel moment se afla chiar lângă el. Şi o ţinea de mână, deşi era convins că tatăl ei, domnul Gigi Cristescu îi privea atent din casă, de după perdea. Şi ce dacă îi privea? Nu conta acest amănunt, doar nu va ieşi din casă pentru a-i reproşa ceva; nici n-ar avea ce... Iată că tatăl adolescentei nici nu-i deranjă, chiar dacă-i urmărea atent cu privirea, într-adevăr, din casă, după cum bănuise lunganul. Acum însă, cei doi tineri erau deja afară, la poartă, ieşiseră din curte. Era o zi frumoasă de vară, cu cer senin, evident, călduroasă, tocmai de aceea Adela se îmbrăcase lejer. "De ce oare tocmai în albastru?" părea a se întreba în gând geograful. Adela privi visătoare steagurile ce împodobeau strada.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul comandant se afla pe puntea principală a navei albastre "Pacifis"; după plecarea lui Mihai, rămăsese singur, cu gândurile sale, nu tocmai roze... Dar singurătatea nu dură prea mult; în curând apăru lunganul, cu "Salut, şefu'..."; "Şefu'..." – tot aşa-i spunea. Parcă vru să-i spună că poate în curând nu-i va mai fi deloc şef, deci, putea renunţa definitiv la acest termen, dar tăcu. Sosi şi Alex. Părea destul de voios. Se salutară. Alex se apropie de Lucian; geograful avea alte treburi: dulciurile sale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre domnişoara doctor Stela, apartamentul ei fiind situat la etajul 13, nu luase seama la zarva din jurul blocului, pe care nici n-o observase, iar când ieşise din casă, era linişte, deci, coborî scările fără a-şi face griji, asta doar până la etajul şapte, de unde se văzu "acostată" de oameni necunoscuţi care încă mai gâfâiau; urcaseră scările cu aparatura destul de grea după ei... Stela se miră, mai ales că pe măsură ce cobora, numărul reporterilor creştea. Plecase singură, părinţii ei spunând că vor veni ceva mai târziu, iar ea de abia reuşi să ajungă la parter, apoi afară... Aici însă, vai! Erau şi mai mulţi oameni care o înconjurau insistent de peste tot, tare gălăgioşi. Aproape că nu înţelegea nimic din ce i se spunea, dar din când în când mai răspundea la câte o întrebare pe care i se păruse că o auzise, mai semna pe câte o foiţă ivită ca de nicăieri, de parcă ar fi completat reţete pentru pacienţi necunoscuţi şi de abia înainta, cu greu, urmată de mulţimea de oameni. Reuşi cu greu să urce într-o maşină, fără a-şi da seama dacă, într-adevăr, era un taxi. Durase însă mai mult de o oră şi jumătate până să ajungă în acea maşină şi nu avea de gând să coboare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!