Preferatul obţinuse rapid, fără prea mari eforturi, aprobarea directorului şi nu doar atât. Dânsul se oferise să-i însoţească pe cei doi tineri până la secţie, pentru a-i susţine, ca de obicei, mai ales dacă era vorba şi despre Lucian...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian reintră în discotecă doar pentru a le anunţa pe fete că este nevoit să plece. Ele nu protestară prea mult, deşi nu erau foarte încântate de acest anunţ; nu doreau însă să-l supere. Şi nu-l sărutară, pentru a nu-i lăsa urme de ruj, să-i pricinuiască alte neplăceri. După câteva îmbrăţişări nevinovate, Lucian plecă. Iar dacă plecase el, ceilalţi îi urmară exemplul; fără el, distracţia nu mai avea farmec, aşa că ringul de dans, neîncăpător până-n acel moment, se eliberă în curând, fără eforturi prea mari. Maşina albastră a directorului ieşi pe poarta Institutului în viteză şi se avântă în negura nocturnă, în drum spre oraş. În interiorul ei se aflau şi cei doi body-guarzi, Petre şi Adi; aceştia îl aşteptaseră pe Lucian chiar şi până la acea oră târzie.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei: Frumoasă mama lui, doamna Enka, doar că părea cam tânără şi era prea sperioasă.
Eleonora: Ce tot vorbeau despre cheile de la maşina directorului? Cum să-i pună directorul la dispoziţie maşina dânsului?
Maria: Mamă, parcă ştiaţi că Luci e preferatul directorului Institutului. Chiar dânsul ne-a confirmat astăzi acest lucru.
Eleonora: Asta nu înseamnă să-i împrumute cheile maşinii sale.
Maria: Ba da, mamă, asta poate explica multe.
Eleonora: Ce vrei să spui? Ar fi intervenit pentru el, să fie numit comandantul misiunii?
Maria: Ah, nu, mamă, nu mă gândeam la aşa ceva.
Eleonora: Păi, presupun că ar fi putut.
Maria: Fără îndoială, ar fi putut, dar dânsul nu se pretează la aşa ceva, e un om corect; în plus, Luci n-ar avea nevoie de asemenea intervenţii...
Eleonora: Bine, te cred... Dar, draga mea, ai văzut vreodată maşina directorului, una modernă? Aşa ceva nu se împrumută nimănui, niciodată! E absolut superbă!
Maria: Şi ce dacă, mamă? Se pare că directorul ţine îndeajuns de mult la Luci, încât să fie capabil să-i încredinţeze acea maşină superbă. În plus, de o săptămână, până astăzi, apartamentul dânsului, pentru că nu se înţelegea cu părinţii şi a stat în Institut.
Andrei: Ciudat...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră a directorului intră fără probleme pe poarta Institutului. Lucian o parcă atent la locul ei, de unde o luase. Avusese grijă de ea, n-o zgâriase deloc. Coborî, o închise şi activă alarma, deşi, cine s-ar fi apropiat de ea, chiar în Institut, fără permisiunea directorului?! Apoi se îndreptă îngândurat spre clădirea principală a Institutului, cu intenţia de a-i înapoia cheile maşinii directorului. Îl găsi pe Traian Simionescu în biroul său, încă treaz, ocupat cu studierea unor documente. Zărindu-şi preferatul, îşi ridică ochii de pe actele oficiale pe care le studia, pe care le abandonă fără a sta pe gânduri. Le strânse rapid într-un dosar, pe care-l închise şi-l aşeză deoparte, pe birou, iar dânsul se ridică de pe fotoliu, să-şi întâmpine favoritul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată îl asigură pe tânărul său coleg informatician de sprijinul său în ceea ce privea aducerea la bordul navei albastre a acestor doi roboţi, cât şi a acestui computer, de care informaticianul susţinea că ar avea absolută nevoie, spunând că nu vor exista nici un fel de probleme cu domnul director dacă ziua următoare, la ora 12.00 fix se vor prezenta la dânsul în birou fără aceşti doi roboţi, încă neterminaţi. Acum, după ce aflase despre Lucian că ar fi preferatul directorului Institutului şi după ce acesta îl plimbase chiar cu maşina directorului prin oraş, apoi până acasă, nu avea absolut nici o îndoială că totul se va rezolva cu bine. Când coborâră, doamna Marilena Ristea îi aştepta cu masa pusă. Lucian însă refuză politicos, iar în cele din urmă se retrase. Mihai şi părinţii lui îl conduseră până la poartă, unde îl aştepta maşina albastră a directorului, acea superbă maşină nouă, elegantă, modernă, complet nepoluantă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu! Nu sunt deloc modest, dar nici nu mă prefac; de obicei, sunt sincer, foarte sincer. Şi doar atât. E adevărat, nu-mi place să fiu lăudat, dar nici criticat. În general, nu-mi place să se vorbească despre mine, să se comenteze pe seama mea, dar nu pot evita să se întâmple astfel. Şi de fapt, sunt aşa cum sunt şi n-am ce face, pentru că ăsta sunt eu, iar dacă celorlalţi nu le place, treaba lor, cu atât mai rău pentru ei, pentru că nu intenţionez să mă schimb, rămân aşa cum sunt: Un Don Juan faimos sau nu, un matematician celebru sau nu, preferatul domnului director sau nu... Asta e! Ăsta sunt eu: Lucian Enka. Şi atât!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentan, Lucian o oprise pe Lia din povestirile ei mitologice, dar nu pentru foarte mult timp. Deocamdată, restabiliseră legătura cu Terra şi se bucurau să-şi revadă părinţii, cât şi pe director sau pe profesorul-instructor Manea; se îndepărtau de Terra, din ce în ce mai mult, dar legătura "acasă" era încă posibilă, tocmai de aceea nu întâmpinaseră greutăţi în această nouă încercare de contactare a celor de "acasă": imaginea era foarte clară, iar de auzit, se auzea perfect, fără interferenţe sau intermitenţe. La întrebarea directorului "Unde vă aflaţi acum?", cei şapte tineri, ca răspuns, încadrară în imagine planeta de un albastru-verzui, ca ai ochilor geografului; toţi cei prezenţi în cabinetul directorului înţeleseră rapid că era vorba despre planeta Uranus, deci, nu mai era mult până ce "Pacifis" va părăsi sistemul solar şi implicit, până la ultima legătură cu Terra... De abia după aceea urma cu adevărat despărţirea, pentru următorii ani, cel puţin 13... Deocamdată însă, vorbeau cu părinţii lor, aceasta fiind una dintre ultimele convorbiri cu Terra; discuţia era cam dificilă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Şi cu papagalul sau cu câinele ăsta ce facem?
Lucian: Dacă nu răguşeşte, lasă-l aici, să latre. Rămâne până diseară. Rikky, fii cuminte şi să păzeşti bine casa de intruşi!
Iulian: Hmm; haioasă pasăre! Credeam că uitase cum se vorbeşte...
Lucian: Ah, blondule, să nu uit; cheile de la maşină... Mie nu-mi trebuie, o am pe-a directorului. În plus, cu asta, în nici un caz nu pot pleca de aici acum.
Lucian: Ai grijă doar să fie cheile mele, să nu mi le dai pe cele de la maşina directorului.
Lucian: Doar nu-s tâmpit!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mai aveai de gând să stai mult, mamă?
Diana: N-am întârziat prea mult, Luci; de altfel, m-am grăbit cât am putut.
Lucian: Rikky, Nero, să fiţi cuminţi! Ne vedem diseară.
Diana: Luci, tu cu ce maşină vrei să plecăm?
Lucian: Cu a directorului, mamă.
Diana: Dar...
Lucian: De cealaltă s-ar putea să aibă nevoie blondul mai târziu; vine şi el la Institut.
Diana: Bine; să zicem că accept. Dar domnii aceia doi chiar trebuie să ne însoţească?
Lucian: Se pare că da; n-avem încotro. Dacă vrei fără ei, va trebui să pleci mai târziu, cu blondul.
Diana: Nu, lasă... Hai!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amabil, directorul veni spre favoritul său şi înainte ca Lucian să-şi dea seama, îl apucă prieteneşte de braţ, iar tânărul se trezi mergând spre apartamentul directorului, alături de dânsul. Directorul deschise uşa apartamentului său şi intră; Lucian îl urmă. Cunoştea interiorul, destul de modest pentru un apartament de director, deci, nu luă seama, plin de curiozitate, la amenajarea apartamentului, doar mai avusese el prilejul să intre pe acolo, fiind preferatul ocupantului de drept al acestui apartament. Directorul porni în căutarea cheilor de la maşină, în timp ce Lucian se oprise îngândurat în prag. Părea absent, tulburat de ceva... Îl cam răvăşise noutatea aflată de la director; el era comandantul misiunii... Nu ştia dacă să se bucure sau nu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian simţi cum îl copleşeşte ameţeala; nu s-ar fi aşteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărţi aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înşelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că aşa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuşi mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ziceai că o să mă scapi de body-guarzi.
Lucian: Da; în schimb, am să-ţi cer o favoare.
Lia: Favoare?! La ce te-ai gândit?
Lucian: Vreau să te rog să-mi permiţi să te conduc până acasă, cu maşina directorului; încă mai am cheile de la dânsul, mi le-a lăsat până pe 27 iunie. În plus, scap rapid şi de body-guarzii mei...
Lia: Să mă conduci până acasă? Nu cumva mă confunzi; cred că altcuiva doreai să-i faci această propunere... Spre exemplu, poate colegei noastre Maria, domnişoara blondă.
Lucian: Nu! Ce vrei să spui, de fapt?!
Lia: Doar n-ai de gând să susţii că ieri n-ai condus-o pe ea, cu aceeaşi maşină?
Lucian: Nu, n-am să te contrazic; dar cum aşa, mă urmăreşti?
Lia: Nici gând; v-am văzut ieri, nu ştii? Aţi trecut pe lângă mine.
Lucian: Aşa-i; n-ai vrut să vii şi tu cu noi.
Lia: Poate aş fi fost în plus; v-aş fi încurcat.
Lucian: Tu nu ne-ai fi încurcat deloc; de acest aspect s-au ocupat cei patru body-guarzi care ne-au însoţit tot drumul.
Lia: De ce n-ai scăpat şi de ei?
Lucian: N-am vrut.
Lia: Dar acum, de aceştia, cum şi de ce ai de gând să scapi?
Lucian: Hai cu mine!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Te mai întreb un singur lucru, Luci, apoi nu te mai deranjez. Ce-ai zice dacă i-aş întreba pe vechii tăi prieteni, Alex şi Nis, despre ce s-a întâmplat atunci?
Lucian: Atunci... Când?! Nu înţeleg... Ce anume să-i întrebi pe ei doi şi de ce?
Lia: Ştii tu... Atunci, când ai avut acel accident.
Lucian: Ah, despre asta era vorba... De ce să-i întrebi? Doar ca să verifici dacă ţi-am spus sau nu adevărul?
Lia: Nu tocmai. Să zicem că aş vrea să aud şi versiunea lor, pe care mai apoi s-o compar cu a ta, să vedem dacă se potrivesc. Presupun că ei ar trebui să ştie despre ce este vorba, doar sunteţi de mult timp prieteni, iar la navă aţi lucrat întotdeauna împreună.
Lucian: Păi... S-ar putea să ştie. Sigur că la "Pacifis" am lucrat mereu împreună. N-ai decât să-i întrebi; treaba ta.
Lia: Sigur, aş putea să-i întreb, dar n-o voi face, pentru că am încredere în tine, în ceea ce mi-ai spus, doar ai dovedit astăzi cât eşti de sincer şi nu cred că ai avea vreun motiv să-mi ascunzi adevărul.
Lucian: Repet: Treaba ta, faci cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu le spusese că ar fi posibil să se mai întâlnească în acea zi şi iată-l; nici nu trecuseră două ore de când plecase, când reapăru pe puntea principală, în mijlocul celor şapte tineri. Iar cei şapte tineri rămaseră cu directorul. Evident, dânsul acorda importanţă misiunii lor, în general; din cauza asta, dar mai ales a preferatului său, neglija alte activităţi, sau le lăsa în seama altora, doar erau destui angajaţi competenţi în Institut. Lucian se apropie de director; avea de gând să-i propună ceva...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: În orice caz, dânsul mi-a zis că eşti perfectă, ba chiar divină.
Diana: A spus domnul director aşa ceva despre mine?!
Lucian: Nu. De fapt, eu am spus aşa ceva, dar dânsul m-a aprobat.
Diana: Ah, linguşitorule.... Era însă vorba despre ce mi-a spus mie distinsul tău prieten.
Lucian: Te ascult.
Diana: Asta ar fi o mare noutate.
Lucian: Ce ţi-a zis dom' director, mamă?
Diana: Că i-ai fi povestit ce s-a întâmplat în seara aceea, când ne-ai anunţat despre misiune, pe mine şi pe tatăl tău.
Lucian: Da, evident, i-am povestit.
Diana: Şi i-ai spus că încă te mai simţi vinovat, deşi ne-am împăcat.
Lucian: Ah, mamă... Normal că mă simt vinovat. Nu pot uita că am fost un mare dobitoc şi nici nu ştiu cum mi-aş putea îndrepta greşeala aceea; nu prea am cum. Am fost atât de neghiob, mai ales faţă de tine... Iar acum vom pleca şi... Ceea ce-am spus rămâne...
Diana: Dragul meu, nu te mai frământa degeaba. Ţi-am spus că n-am fost supărată deloc pe tine atunci, n-am luat seama la câteva cuvinte rostite într-un moment tensionant, deci, n-are rost să te simţi vinovat, să-ţi faci zilele amare din cauza acelui incident. Uită ce-a fost atunci!
Lucian: Dacă ar fi atât de simplu...
Diana: Este!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comisia Disciplinară îşi continua şi în această zi ancheta, condusă de domnul Sever Forţan, profesor de cultură civică. Lucian nu ştia ce declaraţii se dăduseră despre el până-n acel moment, nici cine altcineva, cu excepţia celor ştiuţi, fuseseră audiaţi, directorul – da, ştia! Avusese grijă să vadă, cu aprobarea celor din Comisie, luându-şi angajamentul, chiar în scris, cu semnătură, că va păstra confidenţialitatea asupra celor văzute, toate declaraţiile strânse până în acel moment şi intenţiona să le vadă şi pe cele ce vor urma; nu renunţa la această metodă de "spionaj", în favoarea preferatului său. Îşi respecta însă cuvântul dat, atât verbal, cât şi în scris; nu-i spunea deci nici măcar lui Lucian ce citise dânsul în declaraţii. Că nu era nimic în defavoarea tânărului comandant i se părea suficient, deci doar atât îi spunea preferatului său, pentru a-l linişti, dar acesta părea oricum destul de calm pentru situaţia în care se afla, mai ales de când se împăcase cu blondul său tată, Iulian Enka.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Traian mi-a spus că...
Lucian: Cine?!
Diana: Domnul director, dragul meu.
Lucian: I-ai spus Traian.
Diana: Doar e numele dânsului.
Lucian: Prenumele, mamă!
Diana: Sigur, prenumele...
Lucian: De când îţi permiţi să-i spui pe numele mic directorului, mamă?!
Diana: Am greşit, dragul meu.
Lucian: Desigur, ai greşit...
Diana: Evident. A fost doar o greşeală de exprimare.
Lucian: Sper să fi fost doar atât...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecourile evenimentului se făceau simţite de abia acum, după transmisiunea în direct de la televizor a oficializării misiunii; membrii echipajului erau cu uşurinţă recunoscuţi pe stradă sau pe oriunde mergeau, de persoane pe care ei nu le întâlniseră niciodată. Poate că până atunci oamenii nu-şi dăduseră seama de importanţa evenimentului, mai ales că nu se vorbise deloc despre misiune, despre echipaj, despre nava albastră. Nimeni nu ştia despre existenţa "Pacifis"-ului, cu excepţia celor trei tineri constructori, a părinţilor lor, a directorului, a profesorului Manea şi a altor câteva persoane influente din Institut, nu prea multe.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceilalţi plecaseră, cu toţii, spre casele lor, dânsul... Directorul se mulţumea cu cămăruţa cea "secretă", alăturată cabinetului său, mai ales că ştia că Lucian dormise deseori acolo. În minte-i năpădiră amintiri, toate legate de simpaticul băiat, plin de energie, de viaţă, un băiat, negreşit, tare bun, cu un suflet de aur. Bineînţeles şi ceilalţi şase tineri îi erau tare dragi, dar nici unul atât de mult ca el, Lucian, fiul său. În cămăruţa mică, goală, întunecată, îl întâmpină doar... întunericul, până-n momentul în care dânsul aprinse lumina. Cum să reuşească să adoarmă în noaptea aceea? S-ar fi dus până pe spaţioport, pe rachetodrom, dar rampa de lansare era goală. Nici urmă de "Pacifis"; la ora aceea, nava albastră era departe, foarte departe, călătorind printre aştri...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandaseră mai mult dulciuri şi băuturi răcoritoare (din cauza cui oare?!), fără a-şi face griji pentru nota de plată, dacă ea va fi ceva mai mare, doar aveau buzunarele pline; în plus, nu ei vor plăti, întreaga consumaţie urmând a intra în cheltuielile Institutului, după cum le promisese directorul. Ce noroc căzuse asupra lor! Îşi puteau face de cap, fără a fi nevoiţi să şi plătească! Interesant... Dar ca nişte tineri responsabili ce erau, nu depăşeau limitele bunului-simţ, deci, nu abuzau de bunăvoinţa directorului, mai ales că îşi dădeau seama că aşteptările legate de comportamentul lor erau imense, deşi nu prea înţelegeau la ce se putea aştepta din partea unor tineri cu vârstele cuprinse între aproximativ 18 şi 25 de ani? Evident, îşi puteau permite să se distreze, mai ales că profesorul Manea le dădea voie, directorul – de asemenea. Atunci cine sau ce i-ar împiedica?! Evident, nimeni şi nimic!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Vezi, asta-i Lia, când era mică.
Ly: Era frumoasă şi atunci.
Lucian: Da. Şi încă mai e. Iar aceştia sunt părinţii ei, doamna Valeria şi domnul Virgil Stancu.
Ly: Ah, părinţii ei... Cred că i-am văzut la tine acasă, cu Mihai, la supercomputer...
Lucian: Da, i-ai văzut... Au fost şi dânşii la ziua mamei mele.
Ly: Aşa e. Se pare că Lia seamănă foarte mult cu mama ei.
Lucian: Adevărat... Aici suntem noi, în grup, înainte de plecarea în misiune. Se vede şi nava noastră, în spate.
Ly: Da... Ce tineri eraţi! Nişte copii, parcă. Şi cine sunt aceste persoane, de aici?
Lucian: Ah, acesta este profesorul nostru instructor, domnul Eugen Manea, iar celălalt este directorul Institutului nostru, domnul Traian Simionescu...
Ly: Luci, ai păţit ceva?
Lucian: Nu... Scuze, Ly. De fapt, doar mă uitam... La dom' director!
Ly: Deci, dânsul este cel care te consideră mereu pe tine favoritul dumnealui.
Lucian: Mda, exact, favoritul... Dar, te rog, nu-mi aminti şi tu acest lucru!
Ly: De ce nu? Nu pricep ce te-ar deranja să fii preferatul acestui domn, directorului Institutului vostru. Ar trebui să fii mândru de asta.
Lucian: Hmm; mândru?! Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!